E sărbătoare în sufletele noastre şi bucurându-ne să aducem daruri pe măsură Sfintei Născătoare de Dumnezeu prin care am devenit şi fii ai Tatălui ceresc – acei talanţi pe care, primindu-i în dar, i-am înmulţit cu ajutorul ei şi după puterile noastre şi ele tot dar divin. Iată, Cristina Nichituş Roncea deschide astăzi, la Muzeul Satului, o expoziţie de fotografie intitulată semnificativ „Alăptarea e Iubire”, o invitaţie plină de candoare şi gingăşie la reîntoarcerea spre firescul firii de a naşte prunci şi a-i hrăni după datină, alăptarea fiind expresia deplină a dragostei de mamă care nu poate fi comparată cu nimic pe lume. Să recunoaştem că, oricât de spectaculoase, izbânzile tehnologiei rămân departe de zidirea lui Dumnezeu, care pe toate „le-a făcut cu pricepere şi înţelepciune”. Închinându-ne să dăm glas recunoştinţei noastre pentru toate, s-o facem cu vrednicie şi dragoste smerită şi cu vrednicie zicând ca odinioară Psalmistul: „Îţi mulţumesc Doamne că sunt o fiinţă atât de minunată”. Reţine atenţia felul în care artista surprinde momentul de graţie în care biologicul se converteşte în spiritualitate ca o rugăciune: „Doamne, miluieşte-ne pe noi”. Şi ce este mai minunat din cele ale pământului decât imaginea unei mame purtând în braţe un prunc pe care-l hrăneşte cu laptele ei deodată cu o nespus de multă iubire ce-i va străjui fiecare din zilele vieţii lui.”
La Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” se află pe simeze, începând cu data de 5 septembrie, odată cu “Târgul de Sfânta Maria”, expoziţia de fotografie a Cristinei Nichituş Roncea “Alăptarea e Iubire”, care se desfăşoară în cadrul Festivalului “Bucharest Photo Week”, până pe data de 16 septembrie 2015. Vernisajul are loc de Naşterea Maicii Domnului, marţi, 8 septembrie, ora 15.00, la sala de expoziţii “H.H. Stahl”.
Expoziţia şi proiectul fotografic “Alăptarea e iubire”, de Cristina Nichituş Roncea, se înscriu într-o campanie naţională prin care ne propunem, în parteneriat cu Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare, Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti” şi “IA Sibiu”, să reînnoim ideea de tradiţie şi sănătate, după cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi după cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Zeci de mămici au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre, prin care dorim ca tinerele care nasc azi în România să afle şi să conştientizeze că cea mai bună hrană pe care pot să o dea copilului sau copiilor lor este cea primită de la Dumnezeu: laptele matern.
Cele 50 de fotografii, format 50×70, cu mame alăptând, îmbrăcate în portul nostru naţional, au încântat deja publicul în cadrul unei prime manifestări şi sperăm să o mai facă şi în continuare. După cum spunea doamna Elena Solunca Moise, această campanie “ne aduce aminte – şi fotografiile o ilustrează minunat – că trebuie să revenim la normal”. “Este un eveniment dătător de speranţă!”, consideră publicista revistei “Academica” a Academiei Române. Va aşteptăm la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”!
Crăiasă alegându-te, Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie!
Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie!
Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti”, “IA Sibiu” şi Caffé D’arthé au organizat cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării şi Expoziţia de Fotografie “Alăptarea e Iubire”, a fotografei Cristinei Nichituş Roncea. Un demers inedit, care, prin prezentare a zeci de mame alăptând, în port naţional, îşi propune să reamintească firescul hrănirii naturale, în contextul dramatic al României de azi, în care 88% dintre bebeluşi sunt deprivaţi de laptele matern fiind intoxicaţi de la primele lor zile, prin intermediul părinţilor neinformaţi, cu hrană artificială, produs al unei mentalităţi de consum, după cum au evidenţiat organizatoarea Mara Popescu, de la Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare şi doamna Elena Solunca Moise, publicist la Ziarul Lumina şi redactor la revista Academica a Academiei Române, la evenimentul alăptării-sincron şi vernisajul expoziţiei, de la Muzeul Satului.
Alăptare sincron la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”și Expoziție de fotografie inedită
În fiecare an, între 1 și 7 august, Alianța Mondială pentru Alăptare organizează Săptămâna Internațională a Alăptării, pentru a promova, proteja și susține alăptarea la nivel global. De anul acesta, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare se alătură seriei de manifestări derulate în România cu această ocazie.
În prima zi a Săptămânii Alăptarii, mamele sunt așteptate, în straie populare, la Marea Atașare București 2015, un eveniment de alăptare sincron. Participantele se vor alătura, în acest fel, zecilor de mii de mame și bebeluși care participă la Marea Atașare Globală. Evenimentul-premieră se desfășoară sâmbătă, 1 august, începând cu ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală, pe Pajiştea Jurilovca.
“Este nevoie de promovarea hrănirii naturale a copiilor în toată lumea, dar mai ales în România, unde rata alăptării exclusive la 6 luni era de doar 12,6% în 2011, în condițiile în care 98% dintre femei pot să alăpteze dacă au informaţii corecte, susţinerea familiei și a cadrelor medicale și dacă apelează la un consultant în lactație certificat IBCLC pentru a preveni sau a depăși momentele dificile din timpul alăptării. Din păcate, această rată scăzută a alăptării în România este direct corelată cu rata foarte mare a mortalității infantile”, declară organizatorul evenimentului, Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultață în Alăptare.
Pentru Săptămâna Alăptării din acest an, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare împreună cu fotografa Cristina Nichitus Roncea organizează o expoziție de fotografie care evidențiază firescul și frumusețea hrănirii naturale a copiilor. “Prin acest demers inedit, realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti” şi “IA Sibiu”, ne dorim împletirea ideii de tradiţie şi sănătate, aşa cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi aşa cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Mulţumesc zecilor de mămici care au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre!”, afirmă Cristina Nichituş Roncea. Tablourile, afișele și calendarele din campania “Alăptarea e Iubire” conțin fotografiile a zeci de mame și bebeluși alăptați din România și informează gravidele și mamele cu privire la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății de a alăpta exclusiv primele 6 luni și de a continua alăptarea cel puțin 2 ani.
Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea
Expoziția va avea loc sâmbătă, 1 august, cu vernisajul la ora 10.00, împreună cu evenimentul Marea Ataşare Bucureşti 2015, laMuzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, iar între 2 şi 9 august, fotografiile pot fi admirate la Caffé D’arthé, str. Popa Nan, nr. 7.
Săptămâna Alăptării continuă duminică, de la ora 11,00, cu întâlnirea “Alăptarea, o poveste frumoasă”, organizate la Caffé D’arthé. Organizatoarele, Dr. Roxana Hristianovici și Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medici pediatri, consultanți în alăptare, membre a Academiei Mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, vor vorbi despre importanța alăptării după vârsta de un an și despre continuarea hrănirii naturale după întoarcerea la muncă a mamei, iar la final, participanții vor putea participa la o tombolă.
Sincronizarea pentru Marea Ataşare2015va avea loc şi la Târgu Jiu, unde, de asemenea, va fi marcată săptămâna promovării alăptării. Astfel, sâmbătă, 1 august, de la ora ora 10.00, dr. Roxana Hristianovici le așteaptă pe mămici, dar și pe bunici, soți și copii, la o întâlnire relaxantă pentru a demonta cât mai multe mituri despre hrănirea naturală a copiilor. Întâlnirea “Milk and Coffee: mituri şi adevăruri despre alăptare” va avea loc la Cafeneaua Carpe Diem Café.
Programul complet al evenimentelor din Saptamana Alaptarii va fi disponibil pe site-ul www.academiamamelor.ro
Fotografii din campania “Alăptarea e Iubire” vor putea fi găsite pe www.photo-graphy.ro
Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare
Dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0768669656)
Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0724001742)
Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor (Telefon 0726487769)
Iubirea este Totul!
Alăptarea e Iubire!
Mămici, tătici, bunici,
Fiţi alături de cei mici!