Detaliile de la masa de lucru a candidatului Traian Basescu au fost surprinse “live” pe https://www.basescu-live.ro/ (transmisie directa momentan oprita) Dintre persoanele prezente in jurul mesei: Elena Udrea, la dreapta presedintelui, Sever Voinescu-Cotoi, la stanga lui, Sebastian Lazaroiu si Valeriu Turcan, in capul opus al mesei, Liviu Negoita langa Carol Sebastian, pe dreapta, ochelarii Nicoletei Savin dintre Sever Voinescu si Gheorghe Flutur, pe stanga, etc
Campania electorală a început oficial şi odată cu ea ne-am dat ceasurile înapoi cu o oră – şi câteva decenii. Atacurile dintre principalii candidaţi au un vădit libret militar: preşedintele Băsescu a acordat câteva stele generalilor Oprea, Anghel Iordănescu şi Onţanu care au părăsit garnizoana PSD şi au trecut în tabăra Cotrocenilor dovedind astfel că apreciază trădarea politică dacă e în avantajul său. Vorba ceea: urăsc trădarea dar îi primesc pe trădători. Gestul generalilor săi l-a indignat pe dl Geoană care le-a arătat obrazul: „unii luptă în Afganistan pentru stele pe umăr. Ruşine, domnule Băsescu! Ruşine, domnule Oprea! Ruşine, domnule Onţanu!“. De trei ori ruşine! Adică au ajuns şi generalii să se comporte ca dl Geoană când îl trăda pe „comunistul Iliescu“ trimiţând scrisori de amor către dl Constantinescu? Dl Geoană a fost încurajat însă de republica sa de la Ploieşti condusă de p.c.j. Mircea Cozma în stilul poetic şi luciferic al lui Miron Cozma: „Mircea însuşi mână-n luptă/ Vijelia constructoare/ Care vine, vine, vine/ Calcă portocaliii în picioare/… Iar în urma lor vom face/ Mândra patrie română“ – respectiv: „Să refacem România lui Decebal“. Dăm ceasurile înapoi cu două milenii – şi se rezolvă. Partea proastă cu Mircea la Rovine şi Decebal la Sarmizegetusa e că (în realitate) ambele războaie s-au terminat rău. Dl Băsescu în schimb şi-a început campania sarcastic: „următoarea nominalizare de premier este Mircea Geoană“ – dacă pică guvernul Croitoru în Parlament – ceea ce l-a făcut pe dl Geoană să-i răspundă că „fie vă este frică, fie aţi început să experimentaţi droguri uşoare“ şi să anunţe că „nu o să-l pun niciodată premier pe Băsescu“. Trebuia să fie şi mai dur: n-o să pun niciodată premier pe cineva! Faptul că dl Geoană îşi face curaj trâmbiţând că dl Băsescu tremură de frica sa este cu atât mai nostim cu cât dl Băsescu îl tot subestimează: ba îl pune „în buzunarul lui Vîntu“ ba în coada dlui Iliescu: „nu cred că România mai are nevoie de un Iliescu în caricatură ca şef de stat“ promiţând că „o să-i bat pe amândoi“. Nu sunt numai ei doi ci încă vreo cinci candidaţi şi trei televiziuni – başca restul generalilor. Luptând pentru bronzul său electoral şi pentru dl Geoană, liberalul Antonescu a promis să nu fie „preşedinte jucător“ ci „preşedinte apărător“. Să nu ajungă preşedinte fundaş ori preşedinte portar. În fine, să sperăm că toţi candidaţii vor scăpa întregi din această grea încercare la care ne supun.
Bani negri prin sms pentru campania lui Crin Antonescu Scris deGeorge Roncea Crin, copchilu’ de mingi al celui mai bogat om din Romånia, Dinu Patriciu, a început o campanie de ciugulire a bănuţilor oamenilor, printr-o aşa-zisă colectă de bani prin SMS, la sfatul consilierilor străini care l-au împins să se dea în spectacol, pe post de milog sărac lipit. Pe site-ul de campanie al candidatului PNL la preşedinţie, şturlubaticul Crin a lansat un fel de apel public solicitånd gologanii publicului printr-un mesaj clamoros, intitulat „Investeşte în Acţiunea Antonescu“: „te îndemn să-mi dai un mesaj de susţinere dacă simţi că ceea ce propun merită încrederea şi sprijinul tău“, zice petro-candidatul lui Patriciu, care explică mai departe eventualilor fraieri sistemul: „SISTEMUL de finanţare prin SMS a campaniei lui Crin Antonescu beneficiază de accesul la două numere de telefon. Astfel, prin trimiterea unui SMS la nr 2746 (CRIN) sau 2741, abonaţii de telefonie mobilă pot contribui cu 1 EURO, respectiv 5 EURO, la campania lui Crin Antonescu. În schimbul acestor sms-uri, cei ce contribuie vor primi un ton de apel (imnul PNL), respectiv o imagine de fundal (wallpaper) reprezentåndu-l pe Crin Antonescu. Textul mesajului poate conţine numele persoanei care sprijină campania sau orice alt mesaj pe care doreşte să îl transmită preşedintelui PNL Crin Antonescu. Sumele sunt purtătoare de TVA, costul total suportat de client va fi de 1,19 euro respectiv 5,9 euro“. Am aflat de şmecheria sireacului Antonescu datorită faptului că unele persoane au dorit pe această cale să-i trimită micului excroc sentimental unele mesaje din inimă, mai directe, ce au fost redirecţionate şi către telefonul meu. Oamenii au consimţit să-şi sacrifice cåte un euro- doi, pentru a-şi vărsa focul pe Crin şi Patriciu, cărora au ţinut să le transmită în cuvinte bine alese, dar de nereprodus în ziar, sentimente cu adevărat fierbinţi, pline de profunzime, gånduri amabile ce includ şi trimiteri la adresa mamelol lor fără a fi uitaţi şi o parte din strămoşi şi eventuali urmaşi. Foarte pe scurt, conţinutul ideatic al mesajelor reflectă sentimente de regret după Rompetrol, cedat unui stat CSI, de regret faţă de mersul Justiţiei din Romånia care i-a permis lui Patriciu 24 de amånări (pånă acum) ale dosarului Rompetrol de mare fraudă şi criminalitate organizată care îl implică pe Dinu Patriciu alături de Sorin Roşca Stănescu, Verestoy Attila, Camelia Voiculescu, şi mulţi alţii, şi pe långă toate acestea se adaugă urări viguroase la adresa lui Crin Antonescu, Patriciu şi tot neamul lor intromisiuni de tot felul, nereproductibile. Reiese clar că unii dintre romåni, dintre cei care ştiu să folosească google, sunt destul de avizaţi cu privire la Patriciu, Antonescu, Voiculescu etc. Din păcate, nevoia lor de exprimare frustă aduce bani în buzunarul candidatului lui Patriciu, aşa că le-aş recomanda să găsească o cale mai directă şi mai ieftină – există şi brichete sau ouă pe piaţă, nu e nevoie ca să arunce cu euroi în Antonescu ca să se mai răcorească.
Colecta lui Antonescu încalcă legea finanţării partidelor
Pe de altă parte, deşi comicăria cu săracul candidat al celui mai bogat om din Romånia ar fi savuroasă în alt context, ipocrizia şi frauda este de condamnat. Crin cere bani prin SMS oferind la schimb poze şi muzică – acţiune ce are caracter de schimb comercial, iar metoda acestui tip de colectă financiară este amendată de Legea finanţării partidelor, unde nu se prevede o astfel de finanţare a candidaţilor. Legea nr. 334 din 17/07/2006 prevede de exemplu la Art. 7. – „(1) La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia“. Cum se poate aplica această prevedere în cazul sistemului lansat de Antonescu? De exemplu, dacă de pe telefoanele firmelor lui Patriciu se vor trimite şase sute de catralioane de sms-uri de cåte cinci euro bucata, să zicem, cum mai are valoare prevederea din Lege care stabileşte plafoanele precise de finanţare a candidaţilor şi partidelor politice în campania electorală – atåt de către persoanele fizice, cåt şi de către persoanele juridice. De asemenea, la Art. 8. se specifică – „(1) Toate donaţiile vor fi evidenţiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost făcute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare“. Cum vor găsi „documente contabile“ cei care au datoria să controleze şi să identifice sursele de finanţare? Vor cere companiilor de telefonie să le pună la dispoziţie identitatea celor care au trimis sms-uri? Nu permite legea, deoarece sunt încălcate prevederile contractelor comerciale dintre operatorii de telefonie şi utilizatori, care au dreptul la respectarea intimităţii. Operatorii pot fi daţi în judecată de către utilizatori dacă trimit unui terţ datele lor personale, în afara cadrului strict prevăzut de lege, în care este nevoie de mandat judecătoresc pe care îl pot obţine doar serviciile de informaţii abilitate în controlul şi urmărirea comunicaţiilor personale. Sunt multe alte prevederi amănunţite de lege, promulgată tocmai la presiuni europene, în scopul transparentizării mecanismelor de finanţare ale partidelor, care devin inoperabile în cazul aşa-zisei campanii de finanţare prin SMS a lui Antonescu. Cerşeala este oricum ridicolă şi împinge în derizoriu şi penibil demersul candidatului, asta e treaba sa şi a staff-ului său de campanie, creativii lu’ peşte, dar încălcarea legii (semnată chiar de colegul lui Antonescu, licheluţa de Bogdan Olteanu, după cum îl descrie Dinu Patriciu) nu este o chestiune ce ţine de derizoriu şi ar trebui să pună în mişcare resorturile juridice ale autorităţilor. Considerăm că pe această cale le oferim ocazia să se autosesizeze. Iar cei care vor să folosească sistemul sms-urilor pentru a-i transmite urări lui Crin Antonescu ar putea să folosescă mai bine metoda graffiti-urilor, aşa cum a făcut-o şi Emil Constantinescu, cel care a måzgălit pereţii clădirilor din Bucureşti cu adresa de web a campaniei de susţinere a lui Crin. Îmi aduc aminte de o campanie celebră de teasing născocită de nişte tineri care se plictiseau, acum vreo cåţiva ani, şi care au måzgălit tot oraşul cu fraza „m..uie lui Malone!“. Peste tot, pe toate gardurile şi pe toţi pereţii, cineva a muncit la greu să picteze acest îndemn adresat lui Malone. Cine era Malone, de ce să-i dăm m…ue, în ce scop, a rămas un mister pånă azi. În timp ce frămåntările şi semnele de întrebare pe această temă ajunseseră la apogeu, la un moment dat a apărut pe pereţi, într-o noapte, şi partea a doua a campaniei de teasing: „Şi tu poţi fi Malone…“. Am şi io un moment creativ chiar acum şi mă gåndesc la o completare „de bun simţ“: „Crin, şi tu poţi fi Malone…“
Crin e cam trist zilele astea şi pe bună dreptate. Fratele lui liberal, cel care i-a fost alături la greu, în lupta pentru şefia partidului, dar şi la bine, de-a dreapta în biserica din Tivoli la cununia religioasă cu Adina, l-a lăsat din braţe în plină campanie electorală. Deşi nu există o declaraţie publică, există numeroase semnale date de Patriciu, care probabil şi-a dat seama că a pariat pe un cal mort, ce nu are şanse nici măcar la turul doi al prezidenţialelor. Susţinerea acordată de Patriciu lui Crin Antonescu pentru a câştiga şefia PNL a fost confirmată de un apropiat al liberalilor, Dan Andronic. Acesta a declarat la „Naşul“ că Patriciu i-a spus că-l susţine pe Crin în bătălia cu Tăriceanu, întrucât are mai multe şanse să ajungă preşedintele României. Între timp, Patriciu se pare că şi-a refăcut calculele politice şi a văzut că, indiferent de combinaţie, Crin Antonescu nu e o carte câştigătoare pentru el. Aşa se explică decizia trustului de presă deţinut de mogulul liberal de a nu face deloc politică în această campanie pentru alegerile prezidenţiale. Or, dacă ar fi crezut cu adevărat că Antonescu are măcar o şansă să ajungă preşedintele României, n-ar fi fost firesc ca Patriciu să lupte cu toate armele sale mediatice, având în vedere antipatia pe care o are faţă de actualul locatar de la Cotroceni? Patriciu a adoptat însă o soluţie neutră, care-l lasă pe Crin fără un mijloc de propagandă extrem de important într-o campanie electorală. Iar problemele pentru candidatul liberal nu se opresc aici. Banii celui mai bogat om din România, conform unui top recent, nu mai curg gârlă în conturile de campanie ale liberalilor, aşa cum se aşteptau aceştia, motiv pentru care s-a recurs la o soluţie disperată şi ilegală. Crin a început să se vândă exact ca fetele acelea din reviste care-i îndeamnă pe domnii doritori să le dea un sms în schimbul unor poze mai speciale cu ele. Pentru câţiva euro, Crin ne trimite tonuri de apel cu imnul PNL (care-o fi ăla?) şi fotografii cu Domnia Sa, dar nu ştim în ce ipostază. Curioşii pot încerca. Vorba ceea, e criză mare şi nici măcar Patriciu nu-şi mai permite să arunce banii pe fereastră pe campaniile unor candidaţi, fie ei şi liberali. Nici măcar declaraţia lui Crin că l-ar pune prim-ministru pe Patriciu dacă ar ajunge preşedinte nu l-a convins pe acesta să-şi schimbe planurile. Prin această strategie, mogulul petrolist împuşcă doi iepuri dintr-o dată: face economii serioase şi-i pregăteşte partidul pe tavă lui Tăriceanu. Serviciile făcute de Călin, de la bileţele galbene la contractul Sterling, vor fi astfel răsplătite din plin. Cât despre Crin, nu trebuie să fie supărat pentru că, în cele din urmă, a avut şi el un câştig în toată povestea: în sfârşit s-a însurat!
Mircea Geoana citeste un ziar in cadrul unui turneu electoral, la Calimanesti, joi, 22 octombrie 2009. Presedintele PSD se afla intr-un turneu electoral in Oltenia, care a inceput cu o intalnire la Calimanesti la care au participat primari PSD din judet si liderii organizatiei PSD Valcea. Ulterior acesta s-a deplasat la Bucuresti pentru o intrevedere cu vicepresedintele SUA, Joe Biden, la resedinta din Kiseleff a ambasadorului american Mark Gitenstein (ceea ce arata ca si Geoana foloseste elicopterul in campanie – nota mea). ANDREI MOISE / MEDIAFAX FOTO
Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au lansat miercuri “Ghidul alegătorului roman din străinătate”, pentru a asigura informarea corectă a cetăţenilor romani stabiliţi ipeste hotare, in legătură cu condiţiile in care işi vor putea exercita dreptul la vot la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, anunţă MAE. Materialul prezintă cele mai importante elemente de noutate pe care le aduce Legea 370/2004, privind desfăşurarea scrutinului pentru alegerea Preşedintelui Romaniei din noiembrie 2009 in străinătate. Ghidul face parte din planul de comunicare pregătit de Ministerul Afacerilor Externe pentru informarea cetăţenilor romani din afara graniţelor ţării asupra procedurii de vot aferente acestui scrutin şi reprezintă principalul material de informare in acest sens. La nivelul Centralei MAE şi al misiunilor diplomatice au fost luate măsurile necesare pentru a asigura difuzarea cat mai largă a acestor informaţii:Ghidul este publicat pe site-ul MAE, in cadrul secţiunii “Alegeri prezidenţiale 2009”, la adresa: https://www.mae.ro/index.php?undeadoc&ida40633 şi va fi postat pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice. Misiunile diplomatice multiplică materialul şi il distribuie gratuit cetăţenilor romani. Misiunile diplomatice transmit acest ghid asociaţiilor de romani, cu rugămintea de a primi sprijinul lor pentru difuzarea informaţiei către comunităţile in care activează aceste organizaţii.
Joc mortal Scris de Tia Serbanescu Când doi premieri virtuali sunt disputaţi, al treilea încearcă să câştige. Premierul interimar Boc a anunţat ridicarea plafonului pentru subvenţiile la căldură la nivelul iniţial (615 lei noi) după ce de-abia îl scăzuse la 415: „am găsit soluţia pentru sprijinirea familiilor nevoiaşe pe timp de iarnă“. Unde era? În sertarul electoral? În fine, bine c-a găsit-o. Încălzirea familiilor politice înstărite este deja asigurată de lupta pentru preşedinţie unde dnii Croitoru şi Johannis sunt agenţii termici ai celor două tabere. După opinia dlui Blaga, „guvernul Croitoru trece în Parlament“. Cum? Dacă PSD, PNL şi UDMR nu-l votează – aşa cum au anunţat şi printr-o scrisoare comună adresată preşedintelui Băsescu unde-i cer să-l nominalizeze pe dl Johannis şi să retragă nominalizarea dlui Croitoru căruia i-au comunicat refuzul lor, după sfatul dlui Iliescu: „să-i spună omului în faţă că a intrat într-un joc care nu-i al lui“. Situaţie în care se află şi dl Johannis! Jocul nu e însă deloc sportiv: PSD nu-l vrea pe dl Johannis decât până la alegeri când, dacă ar câştiga, dl Geoană l-ar expedia par avion la Sibiu. În această ofensivă epistolară, dl Antonescu a trimis separat o scrisoare preşedintelui cu acelaşi conţinut respingător. Inutil: e ştiut că dl Băsescu preferă oralul şi se poticneşte la citit. Din toată tevatura, singurul avantajat e dl Antonescu care a câştigat 5 procente după ce s-a lipit de dl Johannis. Dl Geoană n-a câştigat nimic şi e tot în urma partidului cu opt procente. Zadarnic a încercat dl Croitoru să-l înduplece oferind PSD-ului Internele. Dl Geoană şi coaliţia l-au refuzat scurt sfătuindu-l să-şi depună mandatul. Ce este interesant la dl Geoană e că de bine ce l-a criticat pe dl Boc fiindcă „habar n-are de economie“, acum susţine exact acelaşi tip de premier. Între timp, competiţia electorală a fost animată şi în stradă unde Vadim şi-a lansat a patra candidatură acuzându-l pe „dictatorul“ şi „beţivul“ Băsescu că i-a sabotat prezentarea la Teatrul Odeon întrucât în „sondajele secrete“ pe primul loc este el însuşi, urmat de dnii Geoană şi Antonescu. Dacă pe dl Antonescu, Vadim l-a sfătuit să „nu mai joace poker şi bridge cu interlopii“, pe dl Geoană l-a cruţat – fiindcă acesta tocmai anunţase o bazaconie de care era direct interesat: „împreună cu dl ministru Bazac vom face un proiect prin care să primiţi acasă, prin Poşta Română, medicamentele de care aveţi nevoie“. Cine nu vrea doctorii poate primi o pizza?
Scris de Victor Roncea, Dana Iliescu Ca şi cum steaua kabalică aleasă ca simbol electoral şi stelele de pe umerii tatălui şi fratelui său nu ar fi fost de ajuns, doctorul Sorin Oprescu a ales să se înconjoare de multe alte stele căzătoare. Majoritatea oferite de Ion Iliescu acoliţilor din garda sa pretoriană. Dincolo de orientatorul pe teren electoral Ron Weber şi steaua sa cu şase-şapte colţuri, în tranşeele candidatului Oprescu s-au aliniat, ca nişte soldăţei de plumb, toţi oamenii preşedintelui. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, evident. Generalii la vedere Gabriel Naghi (foto 1), Iulian Crăiniceanu, Pavel Abraham (foto 2) sau mai acoperiţii Alexandru Grumaz (foto 3) şi Gheorghe Mărgărit sunt doar o parte din vechea gardă grea în stele pusă în slujba lui Sorin Oprescu. Carevasăzică, foşti oficiali ai cel puţin patru servicii de informaţii – SPP, Poliţie, STS şi DIM – îl deservesc, dependenţi de Iliescu, pe independentul Oprescu. SIE şi SRI, mai discrete, nu şi-au etalat încă reprezentanţii în „CSAT-ul lui Oprescu“, al cărui secretar este un anume Radu Rizescu. E drept, generali sunt şi de-a dreapta şi de-a stånga eşicherului politic. Recent, şi Băsescu şi-a mai tras, pe långă intelectuali, şi doi generali: Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu. Dar dacă Oprescu se bazează pe faptul că noii lui badigarzi electorali îi vor aduce beneficii, trebuie însă să aibă cel puţin o minimă reticenţă faţă de trecutul controversat al grupului de intervenţii „Doctor Guard“.
Ploaia de stele
Poate cel mai toxic dintre ei este Gabriel Naghi, descris de unul dintre foştii săi subalterni din SPP, Gheorghe Rizea, la rândul său băgat în afaceri necurate, drept „o marionetă ghidonată de Dumitru Iliescu şi de naşul său, Voicu Cătălin“. Ca să vezi legătură, în timp ce Naghi se ocupă de Oprescu, fostul său şef de la începuturile SPP, Dumitru Iliescu, badigardul şef al lui Ion Iliescu, are în custodie aparatul informativ al polivalentului Marian Vanghelie. Dacă ne scărpinăm puţin memoria, o să ne amintim că în campania lui Oprescu la Primăria Capitalei acelaşi Vanghelie, în timp ce pe la tarabele televiziunilor mârâia la „candidatul independent“, pe sub mână livra la „pulime“ pungi cu pui transaţi de bisturiul doctorului. Dan Badea, unul dintre jurnaliştii independenţi ameninţaţi recent de interlopii cu stele pe umăr, afirmă că unul dintre capii mafiei cu epoleţi a echipei Vanghelie-Hrebenciuc (alintat „Javra“) este generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu, zis Maurul, zis Mitică. Fost „câine de pază“ al lui Ion Iliescu până la sfârşitul lui 1996, Mitică Iliescu este creatorul şi binefăcătorul ex-colonelului SPP Cătălin Voicu (care este naşul de cununie al fiicei sale) şi a lui Gheorghe Rizea (finul său), numit de recent-demisionarul ministru Dan Nica drept şef al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, dar şi al lui Gabriel Naghi, pe care l-a instalat personal la şefia SPP „bătrânul edecar“ Ion Iliescu. Dintr-un biet locotenent major la „revoluţie“, Naghi a urcat în aparat şi a fost numit director al SPP pe 28 decembrie 2000, iar un an mai târziu a fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret al preşedintelui Ion Iliescu, care l-a înaintat în grad din nou, în noiembrie 2003, la general maior, fiind eliberat din funcţie de Traian Băsescu în 7 decembrie 2005, cu gradul de general-locotenent cu trei stele la 43 de ani! Fost ofiţer inferior la arma rachete în Ministerul Apărării Naţionale, Naghi a fost orientat, în decembrie 1989, pe lângă Ion Iliescu, „oferindu-se“ împreună cu alţi trei ofiţeri să devină garda capului FSN. Pe perioada domniei sale la SPP, serviciul devenise o adevărată reţea a cumetriei şi pepinieră de interlopi. Conform foştilor săi subalterni, Naghi s-a remarcat prin: reangajarea ofiţerilor trecuţi în rezervă pentru implicarea lor în celebrul scandal de contrabandă cu ţigări (ţigaretă II), coordonată de colonelul SPP Gheorghe Truţulescu; implicarea unor ofiţeri SPP în campania electorală în favoarea PSD (după cum l-a acuzat colonelul SPP Dumitru Vlad, care a şi câştigat un proces cu serviciul după ce a fost mazilit brutal); angajarea în SPP a unor persoane despre care se speculează că ar avea legături cu lumea interlopă, afaceri cu bogaţii preferaţi ai regimului „săracului“ Iliescu, Tender, ş.a.
Afaceri cu Timofte, Măgureanu şi Korjakov
După trecerea sa în rezervă, urmată de demisia/demiterea lui Radu Timofte de la SRI, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a înregistrat, la 11 noiembrie 2006, firma „Investigaţii şi Securitate Omega SRL“, care are ca principal obiect de activitate „activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor“, în care cei doi moguli ai serviciilor secrete ale lui Iliescu apăreau ca acţionari, alături de un tânăr de doar 29 de ani, Marin Adrian Marius, fiul lui Ionel Marin, adjunct al şefului SRI încă din 2001, când a fost adus în serviciu de Radu Timofte. Ulterior, în urma dezvăluirilor din ziarul „Curentul“, Radu Timofte a anunţat că s-a retras din firmă. Naghi, dimpotrivă, a perseverat, intrând în afaceri cu produse chimice împreună cu Marian Măgureanu şi Andrei Biriş, fiul şi, respectiv, ginerele ex-directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), Virgil Măgureanu. Cei trei sunt asociaţi în SC Amochim SA, o societate cu capital majoritar elveţian clădită pe scheletul combinatului Amonil din Slobozia, informează UrbanNews. Naghi a rămas celebru în istoria SPP prin performanţa sa din Polonia, în 2001, când, în timpul vizitei oficiale a lui Iliescu, a fost furat Mercedesul blindat cu care era transportat preşedintele, chiar din faţa sediului ambasadei României. În prezent, Naghi este alături de Dumitru Iliescu partener într-o afacere de tip sovietic a foştilor şefi de direcţia „a V-a“ din Rusia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia etc, aflată sub patronajul badigardului şef al lui Boris Elţîn, Alexandr Korjakov, în prezent deputat în Duma Rusiei.
„Miliţia e cu noi“
Adjunctul lui Naghi din perioada directoratului SPP, generalul Iulian Crăiniceanu, acum implicat în campania de susţinere a lui Sorin Oprescu, a fost aghiotantul lui Adrian Năstase, rival recunoscut al „prostănacului“ Mircea Geoană, actualul „prezident“ PSD. Crăiniceanu a fost înaintat în gradul de general maior în iunie 2004, prin decret al preşedintelui Ion Iliescu, şi retras din funcţie de Băsescu, după ce a fost înaintat la general-locotenent cu trei stele. Un alt om de tinichea de sub pulpana Vrăjitorului din Primăverii Ion Oz Iliescu, generalul Pavel Abraham, este tipul ofiţerului politruc, dacă ţinem cont că între 1985-1989 a fost secretar ştiinţific la Comisia de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Direcţiei de Personal şi Învăţământ a MAI al RSR. După o carieră fulminantă în Miliţie şi Poliţie (inclusiv şef la Poliţiei Române), în 2004 i s-a acordat gradul profesional de chestor şef de poliţie (echivalent cu cel militar de general cu 3 stele), pentru ca în noiembrie 2008 să fie pus pe liber de ministrul de atunci, Cristian David. Ulterior, presa a dezvăluit că rude ale sale erau acuzate că au vândut unui suspect de trafic internaţional de droguri un teren în valoare de circa 15 milioane de euro, care aparţinea altcuiva. Evenimentele s-au petrecut în perioada în care generalul Abraham era şef la Antidrog.
Doctorul, racordat la „urechea poporului“
Pe partea „militară“, doctorul Oprescu beneficiază şi de analizele General-maior (rez) Mihaiu Mărgărit, fost şef al compartimentului de analiză şi sinteză din Direcţia Informaţii Militare, pentru ca apoi să devină şef al DIM, în perioada 1998-1999, în prezent Director de Proiect în cadrul Fundaţiei EURISC. Un alt consultant în stele al doctorului Oprescu este generalul Alexandru Grumaz, fost prim-adjunct al STS „urechea poporului“ – în perioada 2001-2005, proaspăt întors dintr-un post de consul al României la Shanghai. Conform mass-mediei preocupate de serviciile speciale, generalul Grumaz a făcut obiectul unor cercetări privind primirea unor comisioane substanţiale pentru favorizarea unor firme care au amenajat spaţiile tehnice destinate „Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă 112“ din Bucureşti şi teritoriu. Grumaz a intrat în MApN în 1973, ocupând diverse funcţii, printre care şi cea de Inspector pentru armamente. Conform presei anilor ‘90, în 1989 Grumaz era subordonatul lui Dinu Ştefan, supranumit „Amiralul Apa Grea“, şi a lui Gheorghe Arădăvoaicei, în realitate cu toţii operatori ai războiului psihologic made in GRU, cu care a fost amorsat contextul războiului civil din România. Dornic să fie mereu în atenţia tuturor, Grumaz a insistat în vremea când activa în MApN să-i fie pictat chipul pe fresca din holul central al Ministerului Apărării. Dacă la vedere îi avem pe alţi oameni ai lui Năstase, piarista Anca Alexandrescu sau sociologul şi fostul deputat şi şef al cancelariei PSD, Alin Teodorescu, pe la spate generalii trag sforile, cu sprijinul financiar al cuplului de milionari ai mafiei PSD Bobic-Burci. Acesta din urmă este antrenat în campanie doar de frica dosarelor de la Direcţia Naţională Anticorupţie care au început să dea pe-afară din birourile procurorilor. Dar despre acestea şi afacerile sale transpartinice, de la UDMR la PSD şi retur, într-un episod următor: Dosarele DNA ale Campaniei Oprescu.