Victor Roncea Blog

Primul „împroprietărit cultural“ a fost Andrei Pleşu, fiind gratulat cu poziţia de „intelectual al lui Băsescu“, în calitate de consilier în cadrul Administraţiei Prezindeţiale. Andrei Pleşu demisionase din Colegiul CNSAS în luna octombrie 2004, în „semn de protest“ faţă de „spălarea“ lui Corneliu Vadim-Tudor, pe care domnia sa îl considera, fără probe concludente, colaborator al Securităţii. Cât de imparţial o fi fost domnul Pleşu în timpul mandatului la CNSAS Dumnezeu ştie, având în vedere uşurinţa acceptării postului de la Cotroceni. Totuşi, Traian Băsescu era un politician, putându-se folosi neavenit de informaţiile „depozitate“ de un fost conducător al CNSAS-ului! Andrei Pleşu nu avea nevoie de funcţii în stat pentru a-şi întări poziţia de intelectual, calităţile sale culturale fiind binecunoscute de dinainte de 1989.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Horia-Roman Patapievici (foto stanga sus, de la Fabrica de Geamuri din Buzau – nota mea), care a stat la pândă pentru a obţine o demnitate în domeniul cultural, doar-doar o lua cineva de bună „imaginea“ de filozof pe care i-au fabricat-o apropiaţii din GSD după revoluţie. Fizician ca formaţie, în ultimul timp a scos pe bandă rulantă studii de filozofie, obţinând şi un doctorat în acest domeniu. Însă de, omul avea nevoie de funcţie pentru a înlătura dubiile privind competenţele socio-umane. Şi ce s-a gândit? – să-l înlăture pe academicianul Augustin Buzura de la conducerea Institutului Cultural Român.

Surse din cercurile intelectuale bucureştene mi-au relatat că înlocuirea lui Augustin Buzura s-a făcut în cel mai stalinist mod cu putinţă. La câteva săptămâni după învestirea lui Traian Băsescu, preşedintele i-a chemat pe domnul Buzura şi pe Horia-Roman Patapievici la Cotroceni. La intrare cei doi au stat de vorbă, Patapievici făcându-se că nu ştie cu ce ocazie au fost convocaţi acolo. În stilul grosier caracteristic, Traian Băsescu l-a anunţat pe Augustin Buzura că din acel moment conducerea ICR-ului este în responsabilitatea lui Patapievici. Şi gata! Fără nici o explicaţie, fără nici o analiză managerială. Pur şi simplu fostul susţinător al lui Băsescu de la CNSAS din timpul campaniei electorale din 2004 dorea o funcţie!

În opinia mea, Patapievici nu a solicitat întâmplător conducerea Institutului Cultural Român. Aici, în România, este uşor să-ţi faci câţiva zeci de prieteni care să te laude prin ziare şi reviste cât de filozof eşti. Însă în străinătate nu merge să fi recunoscut aşa uşor. Dar dacă eşti promovat de o instituţie asemenea ICR-ului, poate îţi iese ceva! Cam aşa s-a comportat Horia-Roman Patapievici până în prezent, propunând spre traducere în ţările Europei cărţile domniei sale, sau ale prietenilor din GDS. Bineînţeles că pe banii statului român. Vorba bătrânilor, are balta peşte

Horia-Roman Patapievici a promis la preluare conducerii ICR-ului că va promova cultura română cum nici Nicolae Iorga, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade la un loc n-au făcut-o, încât o să stea la coadă occidentalii după cărţile şi filmele autohtone. Dar de unde aşa ceva? Incompetenţa managerială ce domnea în „noul ICR“ a fost „demascată“ în decembrie 2006 de către Radu Portocală, directorul filialei din Paris. Acesta şi-a anunţat demisia printr-o scrisoare deschisă, în care menţiona toate „hibele“ funcţionale ale ICR-ului: „înmulţirea şi agravarea blocajelor, lipsa mijloacelor umane şi materiale“ etc. Domnia sa era de părere că problemele întâmpinate în realizarea proiectelor ICR Paris se datorau „carenţelor de comunicare şi de gestionare de la Bucureşti“.

Prin plecarea lui Andrei Pleşu şi a lui Horia-Roman Patapievici din CNSAS, Mircea Dinescu a rămas „ultimul mohican“ din „tripleta guralivă“ promovată de GDS în Colegiul acestei instituţii. Însă domnul Dinescu s-a descurcat să facă scandal pe teme care nu aveau legătură cu deconspirarea Securităţii şi singur… Cum? Ca de obicei, prin încălcarea flagrantă a legii!

Nemaiavând campanie electorală trebuia să se facă cumva auzit, astfel că a devenit moderator al unei emisiuni de televiziune la Realitatea TV. Această postură îl punea în „conflict“ atât cu legea de funcţionare a CNSAS-ului, cât şi cu Decizia nr. 40 din 17 martie 2004 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, privind „asigurarea infomării corecte şi a pluralismului“. Incompatibilitatea lui Dinescu a fost semnalată de către deputatul Mircea Purceld, care a sesizat CNSAS-ul şi CNA-ul pe această temă. „Pârâtul“ a afirmat în stilu-i caracteristic că este un spirit liber şi poate să facă ce vrea, chiar dacă încalcă legea! Nu s-a ferit să utilizeze limbajul de maidan pentru a-şi susţine argumentaţiile: „Domnul Purceld are un «d» în plus la numele său, deoarece nu e nici o incompabilitate în ceea ce fac eu“.

Siguranţa pe care o manifesta Mircea Dinescu era generată de relaţiile sus-puse pe care le avea la Cotroceni desigur, el fiind un susţinător „activ“ al lui Traian Băsescu în anul electoral 2004, atât la alegerile pentru Primăria generală a Bucureştiului, cât şi în „cursa prezindenţială“. Şi a obţinut ceea ce a vrut – anularea incompatibilităţii. Astfel că, CNA-ul a modificat Decizia nr. 40 în cauză, „publicistul“ Mircea Dinescu putând să modereze „legal“ emisiuni de televiziune. Oare ce decizie s-ar fi luat dacă moderator ar fi fost oricare altul dintre membrii Colegiului CNSAS şi nu Mircea Dinescu?

13. CNSAS – instituţia scandal (10)Pe 31 ianuarie 2008, după şapte ani de scandaluri, „demanscări“ televizate şi încălcări flagrante ale legii, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii încalcă prevederile legii fundamentale. Aşa a „izbucnit“ ultima „criză a CNSAS“, nefinalizată încă, deoarece Parlamentul nu a emis o nouă lege de funcţionare a instituţiei. VEZI continuarea aici […]

12. CNSAS – instituţia scandal (9)După controversa desemnării unui nou preşedinte al Colegiului în martie-aprilie 2006, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a găzduit un nou scandal în vară, legat de „dosariada politicienilor“. Ca din senin, unii parlamentari au fost convocaţi pentru a li se prezenta „ultimele date de la SRI“ privind relaţiile cu serviciile secrete comuniste. […]

11. CNSAS – instituţia scandal (8)În primăvara anului 2006 Colegiul CNSAS îşi încheia primul mandat, politicienii trebuind să numească noi membri, sau să-i „reinvestească“ pe cei în exerciţiu. Numai că interesele ce gravitau în jurul instituţiei au făcut să izbucnească un circ de proporţii, avându-i actori principali pe Constantin Ticu-Dumitrescu, Corneliu Turianu şi Traian Băsescu. Purtător de cuvânt al scandalui a fost, ca de obicei, Mircea Dinescu. […]

10. CNSAS – instituţia scandal (7)Anul electoral 2004 a adus o nouă „rotaţie“ de regim politic în România, „pesediştii retrograzi“ fiind înlocuiţi de către „portocalii democraţi“, în frunte cu Traian Băsescu. „Schimbarea“ nu s-a produs doar la nivelul politicienilor de la guvernare, ci şi în rândul „avangardei intelectuale“. Astfel că, unii membri ai Colegiului CNSAS au primit noi misii culturale, pentru a mima o închipuită „regenerare instituţională“. […]

09. CNSAS – instituţia scandal (6)După „crizele“ din 2002 şi 2003, disputele dintre membrii Colegiului CNSAS au fost reaprinse de campania electorală din anul 2004. Miza era mare, deoarece propaganda portocalie împărţise „clasa politică“ în forţele binelui: Alianţa DA (PNL-PD) şi forţele răului: „pesediştii lui Năstase“. Consecinţele „alternativei orange“ le simţim astăzi pe pielea noastră… […]

08. CNSAS – instituţia scandal (5)„Marea criză a CNSAS“ din octombrie 2002-mai 2003, despre care am relatat pe larg în numărul precedent al Revistei Cultura, a scos la lumină toate hibele de funcţionare ale instituţiei. […]

07. CNSAS – instituţia scandal (4)Din 2001, Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a început să primească, în limita spaţiului pe care-l avea la dispoziţie, dosare ale fostei Securităţi de la SRI. În scurt timp însă, guralivii membrii GDS-işti ai Colegiului au constatat că informaţiile preluate erau „banale“ şi astfel nu puteau să-şi plătească poliţele către adversarii „comunişti“ din mediul cultural. Ce s-au gândit ei – să lanseze o nouă „criză CNSAS“, ca să mai audă lumea de ei… […]

06. CNSAS – instituţia scandal (3)De-a lungul timpului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu s-a „războit“ numai cu „rămăşiţele comunismului“ din politică şi viaţa publică, cel mai de durată „conflict“ purtându-l cu Serviciul Român de Informaţii, depozitarul arhivei Securităţii după evenimentele din 1989. […]

05. CNSAS – instituţia scandal (2)În decembrie 1999, după trei ani de „aprige confruntări politice“, României „i-a fost dată“ o lege prin care „turnătorii“ la Secu’ urmau să fie „demascaţi“. Însă scandalurile nu s-au oprit aici, deoarece imediat s-a declanşat o nouă „controversă“, legată de componenţa Colegiului CNSAS. „Societatea civilă“ le-a cerut politicienilor să numească „oameni integri“, care să nu „saboteze“ procesul de „curăţire morală“ a societăţii. […]

04. CNSAS – instituţia scandal (1)Săptămânile acestea se poartă „aprinse“ dezbateri politice în mediile guvernamentale şi ale „societăţii civile“ privind „viitorul“ deconspirării şi al „curăţirii morale“ din societatea românească, „infectată“ din 1944 şi până în 1989 cu „microbul“ comunismului. Toate aceste vorbe în vânt sunt prilejuite de reorganizarea Consiliul Naţional pentru Studeierea Arhivelor Securităţii, după verdictul „de blam“ al Curţii Constutuţionale din 31 ianuarie 2008. Însă şi-a pus cineva problema cât de util este CNSAS-ul şi cât de mult respectă regulile democratice? Începând din acest număr vom publica un serial despre scandalurile create de şi din cauza CNSAS. […]

03. Avem nevoie de o lege a lustraţiei? Suntem într-un an electoral, iar în câteva luni va începe „campania de colectare a voturilor“, cu veşnicele jocuri murdare, „lovituri sub centură“ şi alte „originalităţi“ ale politicii dâmboviţene. Iată – se spune deseori – că nici această legislatură „democratică“ nu a finalizat legea lustraţiei, după ce şi „regimul“ Convenţiei Democratice se încurcase în „rezolvarea trecutului odios“, deşi introdusese lustraţia în programul de guvernare. Însă vrea cineva, oare, cu adevărat „scormonirea“ trecutului, sau este o temă politică cu „priză“ la electoratul educat? O scurtă incursiune în trecut ajută să ne facem o „părere“. […]

02. Legea arhivelor şi mizele sale politice De câteva săptămâni, pe site-ul Arhivelor Naţionale a fost postat un proiect de lege a arhivelor, alcătuit de Ministerul de Interne şi cel al Culturii, şi „avizat“ ONG-istic de GDS. În preambul se afirmă că noua formulă legislativă va garanta democratizarea informaţiei, în spiritul UE. Să fie aşa, oare? […]

01. „Raportul Tismaneanu“ sau „care pe care“?Apărut la sfârşitul anului trecut la Editura Humanitas (fostă Politică), „Raportul Tismăneanu“, cu pretenţii de „manual asupra epocii“, nu a corectat nici măcar erorile punctuale semnalate de istorici şi criticii săi. Aşa, de ochii lumii, l-a comandat Băsescu, oare, sau Tismăneanu şi-a bătut joc de anunţurile unei „lucrări ştiinţifice“ făcute de Băsescu? […]