Posts Tagged ‘Comemorare’

VIDEO: Jertfa lui Valeriu Gafencu evocată de Întâi Stătătorul Arhiepiscopiei Romanului şi a Buzăului. Traian Popescu – Macă despre “Mântuire” – Concert la Sala Palatului. AUDIO

Ziarul Lumina al Patriarhiei despre comemorarea Sfantului Inchsiorilor Valeriu GafencuZiarul Lumina al Patriarhiei Române şi portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au prezentat relatări despre comemorarea Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu şi a martirilor anticomunişti ucişi la Târgu Ocna. Site-ul local TgOcna.ro a difuzat o parte din înregistrarea evenimentului, care conţine şi mesajul Întâi Stătătorului Arhiepiscopiei Romanului şi a Bacăului iar poeta basarabeană Maria Vlas Botnaru a oferit portalului MĂRTURISTORII un poem închinat tânărului mucenic al Ortodoxiei Române.

Vedeţi şi: Comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi a martirilor anticomunişti de la Târgu Ocna, de către Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului. FOTO/INFO despre viaţa, suferinţa şi biruinţă mărturisitorului Valeriu

Mănăstirea Petru Vodă: Sfântul Valeriu, către Sinaxar

Concert Traian Popescu la Sala Palatului:

rp_maca-traian-popescu.jpgTraian Popescu (1923 – 2010) a absolvit Politehnica şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Pentru lupta sa împotriva comunismului, a fost arestat în 15 mai 1948 şi condamnat la 20 de ani de temniţă. A pătimit la Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud şi Văcăreşti, suferind chinuri de neînchipuit, pe care le-a trecut prin rugăciune şi credinţă. A fost eliberat în 1964, cu decretul de graţiere generală. Experienţele sale din temniţe le-a descris după 1990, în volumele „Mănăstirea Predeal – Evocări”, „Catrenele Învierii”, „Zarca” Aiud 1957-1958”, „Experimentul Piteşti”, „File din procesul comunismului. Teroarea şi diversiunea politică de stat”.

În perioada 1957-1962, la închisoarea Aiud, în condiţii de exterminare, a compus în minte versurile şi muzica a circa 20 de lucrări, din care trei poeme simfonice, pe care după eliberare le-a aşternut în scris. Compoziţiile sale, de o cuceritoare seninătate şi de un farmec creştin inegalabil în literatura muzicii clasice, au fost interpretate la sala de concerte Radio şi la Sala Palatului, având un succes deosebit. Traian Popescu este, în istoria muzicii clasice, singurul compozitor care, deşi a trecut prin experienţa lagărului, a reuşit să creeze prin muzică stări de o deplină puritate, bucurie şi elevare spirituală, dovedind că dramatismul crucificării din temniţă a fost sublimat prin cel al trăirii harice. Astfel şi-a adus mărturia şi în lumea muzicii unul din sfinţii închisorilor, aducând acelaşi mesaj de bucurie hristică, de îmbrăţişare smerită, de iertare şi iubire de vrăjmaşi, realităţi pe care numai un sfânt le poate trăi cu o putere atât de mare încât să le izvorască şi în cei din jur.

Întrebat în 2009 ce şi-ar dori cel mai mult de la tinerii de azi, Traian Popescu a răspuns: „să se respecte unii pe alţii”. Întrebat dacă reparaţia istorică ar aduce foştilor deţinuţi vreo mângâiere, a răspuns: „poate nu trebuie să fim ai istoriei…” şi a zâmbit cu zâmbetul lui de înger.

În ultimii ani de viaţă, deşi s-a luptat cu boli grave, a fost prezent la toate acţiunile culturale şi civice cu încărcătură patriotică şi creştină. Apropiaţilor mai tineri care l-au întrebat despre rugăciune le-a zis, mirat: “Cum? Voi nu vă rugaţi neîncetat!?”A fost, pentru toţi cei ce l-au cunoscut, o pildă de dragoste şi răbdare fără margini.

Este înmormântat la cimitirul Străuleşti II din capitală (în acelaşi mormânt cu Gheorghe Jijie, fostul preşedinte al asociaţiei deţinuţilor politici), dar şi în uitarea multora, din care se cuvine să răsune azi din nou.

Sursa: Petru-Vodă.ro

Mai multe despre Despre Traian Popescu – Macă la MĂRTURISITORII

Selecţii din concert – cantata “Mântuire” pentru cor şi orchestră, de Traian Popescu (1923-2010), compusă în închisoarea Aiud, între 1957-1962.

Comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi a martirilor anticomunişti de la Târgu Ocna, de către Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului. FOTO/INFO despre viaţa, suferinţa şi biruinţă mărturisitorului Valeriu

Foto: TgOcna.Ro


La Valeriu Gafencu – Sfantul Inchisorilor… by ZiaristiOnlineTV

Video: Ziaristi Online

image
“Crimele” lui Valeriu Gafencu in Dosarele CNSAS
image
Deţinutul profet şi Sfântul închisorilor: Principiile lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide (27 Ianuarie 1919 – 05 Februarie 1986)

Profeţia lui Valeriu Gafencu din poemul testamentar “Rămas bun”: “Nu plangeţi că mă duc de lângă voi Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi Cu hoţii în acelaşi cimitir, Căci crezul pentru care m-am jertfit Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.”

Valeriu Gafencu - Marturisitorii RoRămas bun

de Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921, Sângerei, județul Bălți, Basarabia – 18 februarie 1952, închisoarea Târgu Ocna)

4.0M DigitalCAMSângerând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mă gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.

Nu plangeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.

Luându-L pe Iisus de Împarat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a randu-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.

Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul vi-l ucid.
Placa Detinuti Troita Valeriu Gafencu Sfantul Inchisorilor Targu OcnaDe Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.

Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.

Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.

Vedeţi şi: La Valeriu! Miercuri, 18 Februarie, Ora 9.00. Comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu şi a tuturor deţinuţilor politici ucişi la Târgu Ocna. “Valeriu este viu!” – VIDEO

Placa Troita Valeriu Gafencu Sfantul Inchisorilor Targu OcnaFoto: https://valeriugafencu.wordpress.com/2008/01/31/targu-ocna-groapa-comuna-si-troita-lui-valeriu/

Nasul TV prezinta marturia supravietuitorului Masacrului de la Fantana Alba azi la ora 21.00 via Basarabia-Bucovina.Info

In aceasta seara, incepand cu ora 21, veti putea urmari o marturie tulburatoare a unui supravietuitor al Masacrului de la Fantana Alba, din 1 aprilie 1941, in care au fost macelariti aproape 3000 de romani de fortele de ocupatie sovietice. Petru Hutanu, in varsta de 88 de ani (foto), este unul dintre putinii bucovineni care mai traiesc si care pot depune marturie despre ce s-a intamplat atunci, transmite Nasul TV.

Vedeti marturia lui Petru Hutanu la Nasul Tv si Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si Despre Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc, numai tacere (VIDEO)

de | Motto: “Ilie Vasca din Patrauti a spus odata, in romaneste, in lagar: Romanul n-a stat in genunchi niciodata decat in fata lui Dumnezeu”.
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova