Regimul Voronin vrea sa ramana in istorie drept focosul sexual al Europei. Ne asteptam acum, in orice clipa, ca dupa ce un consul roman care presteaza, normal, la o foarte bine facuta angajata SIS, a devenit vedeta, sa apara si casetele picante cu presedintele Voronin si mult prea tanara sa amanta, al carei sot este, “intamplator”, chiar ministrul de Externe Andrei Stratan. Sunt sigur ca Taisa, doamna sa Nina, l-ar ierta. Nu acelasi lucru se poate spune despre Berlusconi…
Baietii de la SIS, consiliati in pripa de fostii studenti ai lui Primakov, de la SVR, succesorul Directoratului I al KGB, au dat publicitatii un montaj ieftin cu un consul de-al nostru la Chisinau. Diplomatul roman se pregatea de pensionare si, inainte de revenirea in tara, a primit un mic cadou, cu fundita roz, de la rivalii (?) Serviciului de Informatii Externe. Ce si-a zis consulul Ion Nuica: “Muica, toti suntem de-un neam!”. Si, la treaba! Trebuie sa reunoastem ca, un astfel de exemplar, atat de bine impachetat, e greu de refuzat, mai ales pe o asemenea perioada de criza, cand totul costa, destul de piparat. Asteptam oricand partenera de dialog social a consulului sa vina intr-o sesiune de practica si la Bucuresti.
Lasand gluma de-o parte, oricum ar fi, pensionabil, nepensionat, demis, demisionar, casatorit, necasatorit, fapta consulului nostru este grava. Intr-o zona de conflict declarat, cum este cea din Moldova si cu alegerile care bat la usa, nu este permis sa pui in pericol reprezentarea statului roman, in nici un mod. Chiar daca nu a cazut prada santajului, a lasat descoperita legatia romana, intr-un moment crucial, bine ales de SIS. In curand, ultimul va stinge lumina la Ambasada Romaniei de la Chisinau si nu m-ar mira sa o faca chiar pustoaica prestatoare… Asta in timp ce nimeni din echipa de la Chisinau nu-l informeaza pe presedintele Traian Basescu ce se intampla cu noile costuri ale actelor romanesti, care practic impiedica basarabenii sa-si obtina cetatenia romana.
Ne aflam acum, iata, din nou, in fata unei batalii imagologice castigate de baietii de la Chisinau. Desi SIE ar fi trebuit sa avertizeze si protejeze contrainformativ in mod special personalul nostru constatam ca oamenii Romaniei cad pe capete la Prut: consuli prinsi cu viza-n sac, expulzari in masa, presa romana infiltrata. Sunt mai buni spionii ex-sovietici? Sa ne spuna SIE. Si sa intre putin in duet si SRI. Pentru ca, sub nasul tuturor, o viguroasa coloana a V-a, de fete cu accente ciudate, dar altfel foarte bine pregatite, a patruns, unduindu-se pe sub birouri, chiar in Guvernul Romaniei.
Specialistul in contrainformatii, profesorul Aurel Rogojan, ne aminteste: “In practica internationala asemenea evenimente sunt relativ frecvente, existand chiar si o colectie de studii de caz, care te duce la gandul ca accidentul nu este fapta in sine, ci asumarea ei.” Chiar zilele trecute, de altfel, un consul britanic a fost capturat intr-un menaj mai frantuzesc, dar cu doua rusoaice, la Ekaterinenburg. Deci, nimic nou pe frontul de est…
Revenind la intamplarea de la Chisinau, lucrurile, repet, par a fi mult mai grave, daca avem in vedere ca aceasta urmeaza unui lung sir de evenimente contrainformative, pentru care, vad, nici un director de serviciu de informatii nu raspunde si nici o comisie de control parlamentar nu “autosesizeaza” pentru a cerceta si preveni perpetuarea esecurilor la infinit.
Concluzia: seful statului trebuie sa repuna disciplina in drepturile sale si sa coboare militaria din pod, pentru a face ordine in serviciile de informatii pentru securitate nationala.
Vezi
Afacerea Ion Nuica – Sex, Spionaj, Santaj – in ZIUA
Filmul sexos, regizat si montat de SIS – in Curentul