Posts Tagged ‘Costel Artemie Condurache’

Sase luni fara Costel Condurache. O Fotografie, o Amintire si o Epigrama (Adolf Crivat veneticul)

Costel Condurache Foto Ioan GinscaAmintire

Haiducul din imagine este Costel Condurache. L-am fotografiat în 2008, când mi-a făcut o vizită surpriză. Era așa cum îl știam dintotdeauna: înalt și slab, cu barbă și cu părul lung, cu o privire foarte vie. În spinare, bineînțeles, ranița burdușită cu cărți duhovnicești.

În legătură cu el, nu pot uita ceva cu totul special, de prin anii ’97 sau ‘98, când se organizau frecvent concerte rock în Piața Avram Iancu din Cluj. Bubuiau boxele încă din timpul vecerniei, nu așteptau organizatorii să se termine slujba, așa că nu era deloc plăcut să te rogi în catedrală în hărmălaia aia. Și-atunci, imediat după încheierea slujbei, ne-a venit ideea, mie și lui Costel, să ne închidem în turla catedralei și să tragem clopotele cel puțin 10 minute, ca să vadă zgomotoșii cum e să fii deranjat.

(Dacă vă întrebați cum aveam noi acces la clopotniță, trebuie să vă spun că, în timpul studenției la sculptură, trăgeam în mod frecvent clopotele la catedrală înainte de slujbe. Era o mare plăcere, iar sora Ofelia de la lumânări, cea care răspundea și de clopote, era încântată de ajutorul dat.)

Îmi aduc aminte că am ieșit din catedrală tare bucuroși și mulțumiți de isprava noastră. La poartă ne așteptau câțiva prieteni, bucuroși și ei, dar și paznicul arhiepiscopiei, nițel scandalizat. Bucuria ne-a fost și mai mare când am aflat, după câteva zile, că tare i-a plăcut Vlădicăi Bartolomeu recitalul nostru. Îl auzise! Mi-l și imaginez stând la fereastra dispre piață și zâmbind. În sfârșit cineva luase atitudine.

Aceasta a fost prima amintire care mi-a venit în minte când un prieten apropiat mi-a spus, în urmă cu două zile, că haiducul Costel s-a mutat la Domnul. Apoi au răsunat, ca niciodată, clopotele.

[Costel Artemie Condurache s-a stins la 41 de ani, după o grea suferinţă, în seara zilei de 29 iulie 2013, într-un spital din București. Să ne rugăm pentru odihna sufletului său și pentru mângâierea familiei îndoliate]

Autorul fotografiei de mai sus și al acestor rânduri, scrise în urma cu șase luni, preotul Ioan Gînscă, este licenţiat al Academiei de Arte Vizuale „I. Andreescu” din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Secţia Pastorală. Din iunie 2004 slujeşte la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Ciucea.

Sursa: Ignus –  gândim frumos, vedem frumos

O epigrama primita de la Costel Condurache, de altfel autorul relatarii pitoresti a unei corespondente pentru Victor Roncea Blog despre o reuniune a defunctei AZEC:

Adolf Crivat veneticul

“Doctor” teoro-genit-olog
Dupa ’90 incoace
Voind dreapta a o naste
Adolf Crivat veneticul
Vru sa taie ombilicul;
Nestiind anatomie
Caci facea poliloghie
A lovit, subtil, ca “Chioru”
Taind AZEC-ul cu toporu’…

Sursa: Dezbaterea AZEC impotriva Parintelui Justin Parvu si pro Bio-Cipuri 666

Cititi si: Monahul Filotheu despre fratele nostru, Costel Condurache: “Dacă astăzi se ştie ceva în România despre Sfinţii Închisorilor, i se datorează, în mare parte, şi lui Costel Condurache”

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova