Posts Tagged ‘dezvoltarea durabila’

Sfanta Chinotita a Sfantului Munte Athos impotriva “Guvernarii electronice” si a pierderii libertatii personale si a constiintei religioase

Comunicat al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos cu privire la guvernarea electronică şi cardul cetăţeanului

Ca urmare a depunerii în Parlamentul Grec a proiectului de lege privind „Guvernarea electronică” şi, implicit, cardul cetăţeanului ce urmează a fi emis după adoptarea acestei legi, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte doreşte să semnaleze următoarele:

–          Cardul cetăţeanului identifică personalitatea cetăţeanului  şi îl convertește pe acesta într-un număr din cadrul sistemului guvernării  electronice…

–          Toţi cetăţenii sunt, de acum,  înregimentați într-un sistem electronic care controlează şi prelucrează datele vieţii personale (activitatea economică, chestiunile legate de sănătate şi de muncă, comportamentul social etc.) anulând practic libertăţile acestora.

–          Deoarece sistemul acesta are capacitatea de a se reprograma cu uşurinţă, considerăm că este real pericolul, pentru toți creștinii, de a li se viola libertatea conştiinţei religioase, privându-i astfel de posibilitatea mărturisirii credinţei  şi  propovăduirii Evangheliei lui Hristos, în mod liber.

–          De asemenea, fiindcă autoritatea  utilizării acestui sistem este încredințată unor entități non-definite în ceea ce priveşte caracterul lor public sau privat, cărora li se oferă posibilitatea de a adăuga sau elimina date din cardul cetăţeanului, este posibilă chiar şi eventualitatea folosirii în necunoştinţă de cauză a unor simboluri anticreştine de către credincioși.

Pentru toate aceste motive  mai sus arătate, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte îşi exprimă profunda îngrijorare şi înaintează Guvernului Elen rugămintea călduroasă de a nu continua demersurile pentru emiterea cardului cetăţeanului, recomandând creştinilor să folosească actualele acte de identitate.

Suntem împotriva aplicării obligatorii a acestui tip de card de identitate.

Ca și creştini ortodocşi nu trebuie să uităm ”că Cel care este-n voi e mai mare decât cel ce este-n lume” (I Ioan 4, 4)[1] şi că Hristos a „biruit lumea” (Ioan 16, 33), însă aceasta nu antrenează şi consimţământul nostru faţă de practici obligatorii şi contrare libertăţii umane.

Ne rugăm din tot sufletul ca Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu, Apărătoarea şi Supraveghetoarea Sfântului Munte să dea poporului evlavios al patriei noastre puterea de a răzbate în toate greutăţile vieţii şi mai ales în  conjunctura dificilă prin care trecem.

† Toţi reprezentanţii şi stareţii din sinaxa comună a celor 20 de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte.

Traducere G. O. sursa: https://thriskeftika.blogspot.com/2011/05/h_05.html


[1] ”Voi sunteți din Dumnezeu, copilașii mei, și i-ați biruit (= Pe profeții mincinoși), pentru că Cel care este-n voi este mai mare decât cel care este-n lume„ (1 Ioan4,4). Biblia, versiunea diortosită după Septuaginta, de Bartolomeu Valeriu Anania, București – 2001.

Să ne amintim și de

Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului – comunicat de presă despre pașapoartele biometrice

“Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.

Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.

Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.

Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.

Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.

Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.

În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale”.

În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca

† BARTOLOMEU, Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† SOFRONIU Episcopul Oradiei

† IUSTINIAN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

†PETRONIU Episcopul Sălajului

† IRINEU BISTRIŢEANUL
Episcop Vicar Cluj

† VASILE SOMEŞANUL Episcop Vicar Cluj

† IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar Maramureş

Graiul Ortodox

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova