Posts Tagged ‘flasneta GDS’

Utecistul intarziat Traian Ungureanu, intre aruncatul de pe bloc si ciocu’ mic prefera clantaul mare

“Mă arunc de pe bloc, pe cuplul Patriciu-Tăriceanu, regizorii eventualei apropieri PSD – PD-L” scria la începutul lunii decembrie Traian Ungureanu

“Ce variante de joc avea PDL? Să intre în opoziţie, adică să reinstaleze guvernul Tăriceanu-Geoană, deşi a câştigat alegerile. Exclus. (…) Şi atunci? Un guvern PDL-PSD!”, scrie azi (acelasi) Traian Ungureanu, zis TRU, zis Ciocu’ mare

Prietenul zgomotos al preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum îl descrie Doru Buşcu în ultimul său editorial din Cotidianul, Traian Ungureanu spune că în cazul formării unei coaliţii de guvernare PSD-PD-L, deci al reformării Frontului Salvării Naţionale, el se va arunca de pe bloc. “Mă arunc de pe bloc! Îmi menţin promisiunea, în ciuda teribilei crize imobiliare. Completez: mă arunc de pe bloc, pe cuplul Patriciu-Tăriceanu, regizorii eventualei apropieri PSD-PD-L”, scrie Traian Ungureanu în editorialul său din Cotidianul.
El susţine că Dinu Patriciu încearcă, din nou, să aducă la putere PSD, blocând alianţa naturală a PNL cu PD-L. “Asta lasă PD-L faţă în faţă cu două variante: să formeze un guvern minoritar care s-ar sprijini pe aer, bază de pe care ar urma să se bată cu o criză economică iminentă. Sau să facă o alianţă de guvernare cu PSD”, scrie Traian Ungureanu, o alianţă în care “Năstase va prelua Ministerul Justiţiei, Vanghelie va gira Cultura, asistat de Mazăre – omul nostru la Agenţia pentru Românii surprinşi de mafia în Dobrogea”.
Doru Buşcu povestea despre promisiunea lui Traian Ungureanu chiar cu o zi înainte, când se pare că T.R.U. ştia “destul de puţin despre negocierile dintre PD-L şi PSD”. “Ce faci, l-am întrebat, dacă PD-L intră în cârdăşie cu alde Hrebenciuc?. Puţin încurcat, parcă aşteptând întrebarea, Traian mi-a răspuns dintr-o suflare: Mă arunc de pe bloc, ce dracu’ să fac!”, scria Doru Buşcu.
Mai departe, Traian Ungureanu scrie că efectul acestei alianţe este bine calculat şi are ca scop “discreditarea dreptei şi anihilarea bazei populare a preşedintelui Băsescu”, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2009. “PD-L va fi încolţit de indignarea unui electorat care a votat împotriva PSD. Mai departe, grupul Tăriceanu-Patriciu va ieşi din troaca socialistă în care l-a palpat subacvatic pe Iliescu şi va descoperi că e singurul apărător al dreptei capitaliste în România”, mai scrie Ungureanu. (Antena 3)
Citiţi editorialul lui Doru Buşcu
Citiţi editorialul lui Traian Ungureanu
VEZI AICI Filmul cu Traian Ungureanu care se arunca, totusi, de pe bloc

Intreaga clasa intelectuala in frunte cu GDS, creatia FSN si secretarii sai generali Pata-Plesu-Liicheanu, sustin din inima refacerea Partidului

Cum au ratat “intelectualii” ocazia de a fi mari

Dupa ce timp de patru ani au inchinat ode “conducatorului iubit”, infierindu-i dusmanii si girindu-i prin interventiile lor toate actiunile sefului statului – fie ca erau sau nu demne de un presedinte -, ieri, intelectualii de casa ai lui Basescu au ratat ocazia sa fie macar o data obiectivi. Desi ziua debuta intr-o nota favorabila, agentiile de presa publicind o scrisoare in care nume sonore precum Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu-Pippidi, Mircea Cartarescu, Sorin Iliesiu, Vladimir Tismaneanu, etc. ii cereau presedintelui “sa nu gireze o alianta cu PSD, mostenitor al Partidului Comunist”. Misiva solicita in mod expres ca actualul sef al statului “sa mediteze foarte bine” inainte de a accepta ca PSD sa revina la putere, mai ales in combinatie cu “imaculatul” PD-L – “decizie care poate trimite Romania cu 20 de ani in urma”. “Timp de patru ani, 2000 – 2004, in care cuvintele cele mai rostite fusesera «coruptie» «frica», «santaj», «izolare», romanii s-au simtit inselati si persecutati. Intelectualii incomozi erau ridicati de pe strada, justitia era infaptuita in sufrageriile baronilor rosii, membrii cabinetului faceau deliciul presei internationale prin delapidarile de fonduri europene iar programul de la televizor era facut indeaproape dupa agenda lui Adrian Nastase”, au tinut mortisi intelectualii semnatari sa-i reaminteasca lui Basescu.

Tot ei au sustinut ca momentul condamnarii comunismului “ a fost o confirmare reala a faptului ca asteptarile noastre nu au fost inselate si milioanele de victime ale totalitarismului si ale unei ideologi barbare au fost razbunate intr-unul din cele mai solide documente din istoria Europei cu privire la trecutul recent. Bine conceputa si total in spiritul tuturor pozitiilor publice adoptate de semnatari de-a lungul anilor, scrisoarea nu a fost insa asumata de catre acestia.

Concret, contactati de jurnalisti, multi dintre intelectuali in cauza au negat faptul ca ar fi semnat documentul, chiar daca unii au declarat ca, “in principiu”, este vorba de un “text bun”. Astfel, Gabriel Liiceanu a sustinut ca este vorba doar despre “o nebunie pura” cauzata de electronica avansata care permite oricarui “nebun” sa poata folosi orice adresa de e-mail. “Cred ca semnaturile noastre sint folosite de cineva care vrea sa dea un aer de plauzibilitate semnaturii” – a conchis Liiceanu.

La rindul sau, vicepresedintele Aliantei Civice Sorin Iliesiu a declarat si el ca cineva “a abuzat” de numele trecute la semnatari si ca adresa de la care a fost trimisa scrisoarea nu apartine GDS. Totusi, Iliesiu a afirmat ca textul este bun si, in principiu, l-ar fi semnat. Alte doua persoane care au negat semnarea misivei sint Gelu Trandafir – membru CNA – si Mircea Mihaies – vicepresedinte al ICR. La fel ca Iliesiu, Mihaies a apreciat si el textul ba chiar a spus ca ar fi posibil sa-l semneze dar nu inainte de a afla mai intii exact “despre ce este vorba”. Fara a se stii exact cui i-a apartinut ideea si cine a compus scrisoarea cu pricina, cert este ca alianta PSD cu PD-L maculeaza toate principiile adinc perorate de toti cei trecuti ca semnatari. Infirmarea semnaturilor nu face altceva decit sa-i puna intr-o penibila postura pe intelectualii nostri de rasa care s-au trezit in situatia de a-si inghiti credintele de dragul idolului mult slavit – Traian Basescu. Daca ar vrea sa-si spele imaginea ar trebui sa puna mina pe pix si pe hirtie si sa condamne, cu adevarat, coalitia PD-L – PSD si pe mentorul ei de la Cotroceni.
Adelina Ionicel / 7 Plus

“Intelectualii” s-au spitalizat urgent

Intelectualii lui Băsescu şi-au băgat singuri pumnul în gură

Tăcere, confuzie şi îngrijorare. Nicidecum indignare. Aceasta este starea de spirit a intelectualităţii din România în cea mai importantă perioadă de după alegeri, când pe scena politică se poartă negocieri intense pentru formarea unei majorităţi parlamentare.

Intelectualii preşedintelui speră în tăcere ca UDMR să-i scape de PSD.Dacă În urmă cu câteva săptămâni numai ipoteza unei coaliţii PDL -PSD ar fi aruncat în aer societatea civilă, acum intelectualii lui Băsescu aşteaptă în linişte un deznodământ pentru ca abia apoi să-şi poată construi un discurs. Contactaţi de Cotidianul, oamenii de cultură au închis rând pe rând telefonul fără să facă vreo declaraţie on the record, invocând faptul că lucrurile nu s-au limpezit încă şi solicitând amânarea exprimării opiniei până după validarea Cabinetului Stolojan.Andrei Pleşu, spre exemplu, spune că „nu este în priză”, referindu-se la faptul că nu este la curent cu actualitatea politică din ţară, el aflându-se de o bună bucată de vreme în Germania.

Horia-Roman Patapievici ne-a comunicat marţi că nu poate vorbi pentru că este în spital, iar Gabriel Liiceanu nu a putut fi contactat. Traian Ungureanu a anunţat că va zice ce are de spus în editorialul de vineri.Câţiva dintre ei însă şi-au asumat păreri on the record fără protecţia anonimatului.„Sunt îngrijorat că opoziţia din România este extrem de fragilă, eu mi-aş fi dorit ca PSD să facă opoziţie. Cu 18% cât are PNL şi televiziunile sunt în pericol să fie manipulate prin vechile comenzi de stat à la Adrian Năstase, şi ziarele, şi televiziunea publică, şi, în general, şi opoziţia liberală este în pericol. 70% este o putere enormă”, se teme criticul literar Daniel Vighi. El consideră că liberalii sunt vinovaţi pentru că au ieşit din joc: „Eu nu vreau să dau vina pe PNL, dau vina pe Patriciu, pentru că Norica Nicolai şi Crin Antonescu nu au consultat filialele din teritoriu, aşa cum democratic a făcut-o PSD, pentru că altfel cred că ar fi stat lucrurile”.În viziunea Alinei Mungiu-Pippidi, fragilitatea opoziţiei nu este o problemă pentru un stat membru al Uniunii Europene. „Găsesc că o soluţie PSD şi PDL nu e mai rea decât o soluţie PSD şi PNL, pentru că la ora asta nu mai există nici un partid congenital imoral pe care să-l excluzi din start. În acest moment nu mai contează atât de mult ce au făcut partidele în trecut, ci ce vor face în viitor. Şi există două surse de risc foarte mari pe care le văd la temelia acestei alianţe, care altfel găsesc că este o alianţă bună, pentru că şi eu cred că România trebuie să aibă o largă majoritate pentru perioada de criză care urmează, în care vom avea sindicate şi oameni în stradă. Mă tem însă să nu fie plătită cu nişte costuri care să submineze această eficienţă a ei. Cele două costuri majore pe care le văd sunt, pe de-o parte, independenţa justiţiei şi, pe de alta, să nu existe genul de lăcomie foarte mare pe care din păcate am văzut-o şi în sânul Alianţei D.A. şi care de fapt a dus la subminarea primului an, 2005, când oamenii se blocau unii pe alţii de teamă că ceilalţi câştigă mai mult decât ei”, a comentat Pippidi. La rândul lui, Andrei Oişteanu crede că „în politică nu alegi ceea ce vrei, ci alegi dintre variantele pe care le ai”.„Cea mai bună soluţie era într-adevăr cea pe care a dorit-o PDL, alianţa cu PNL şi UDMR. (…) Liberalii s-au crezut indispensabili, ori cu PDL, ori cu PSD, s-au crezut «partidul balama» cum l-a numit Dinu Patriciu, fără de care nu se poate face un guvern. După refuzul PNL, au mai rămas două variante, ambele proaste: guvern minoritar, PDL-UDMR, şi guvern hipermajoritar, PSD, PDL, UDMR. Cred că iminenţa crizei economice a împins situaţia către ultima variantă. Personal, nu mă simt confortabil cu acest «Pact pentru România»“, a adăugat Oişteanu, care consideră că nu „există probe” pentru a-l suspecta pe preşedintele Traian Băsescu că ar fi girat din umbră coalizarea celor două formaţiuni. Şi scriitorul Mircea Cărtărescu spune că varianta PSD+PDL este „neplăcută”, dar îşi exprimă speranţa că nu se va concretiza. „Eu cred că PSD trebuie mai întâi să-şi reconsidere trecutul şi greşelile uriaşe pe care le-a făcut în toată perioada de după Revoluţie şi apoi să intre la guvernare. Eu cred că această variantă va avea consecinţe foarte neplăcute pe termen lung, inclusiv pentru alegerile prezidenţiale. Şi preşedintelui Băsescu şi imaginea PSD-ului, şi imaginea PDL-ului vor fi afectate de această alianţă. Eu încă mai am speranţe să nu se facă cu PSD-ul”, conchide Cărtărescu.

Protest înscenat al intelectualităţii

O scrisoare atribuită Grupului de Dialog Social (GDS) prin care se solicită preşedintelui Traian Băsescu să nu gireze o alianţă la guvernare între PDL şi PSD s-a dovedit că este o farsă. Miercuri dimineaţă, mai mulţi jurnalişti au primit pe e-mail o scrisoare deschisă adresată şefului statului şi semnată de nume grele ale societăţii civile, printre care Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Vladimir Tismăneanu, care condamnau negocierile dintre PDL şi PSD, „această formaţiune moştenitoare a Partidului Comunist, metamorfozată doar onomatopeic”, care „a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria României recente”. Semnatarii au dezminţit categoric existenţa documentului, despre care spun că a fost trimis de la o altă adresă de e-mail decât cea a GDS.
10 Dec 2008 / Diana Lazar / Cotidianul

Ati vazut cumva o Zdreanta? Pazea, vine Cartianu!

ZIUA are o versiune proprie asupra actiunii lui Basescu. Adrian Patrusca o prezinta in analiza lui chirurgicala: https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-17&id=234665

Pentru a ponta si ea pe undeva pe langa razboiul Basescu-Moguli – pe care este evident ca n-are cum sa-l priceapa – Andreea Pora ii trage o gargara cu clabuci in Romania libera. Colegial, cum ii sta in fire, scuipa si ea pe victimele colaterale ale presedintelui. Ceea ce a omis sa faca atunci cand Basescu a stors din puroiul “societatii civile” in cazul “mincinosului nerusinat” Cristian Parvulescu si al sotiei sale mult-iubitoare de Guverne, oricare ar fi ele (doamna Parvulescu, un fel de Miki Spaga dupa o schimbare de sex, tine sa-l concureze in Guvern pe taticul lui Columbeanu).

Dupa ce pasarica din colivia GheDeSe descopera pailul de la Antena3 – “javrute (care) miauna cu vocea lui Felix” – conchide, doct si elevat: “e derizoriu sa tragi cu artileria grea in catei de presa rasa Ciutacu, care nu merita mai mult de un picior in coaste”.
Tare, ce mai! Flasneta plezneste “tonomatul”!
***
Tapa iar o ia la laga
Am vazut ca si Tapa-laga intervine “civic” contra mogulilor Patriciu-Vantu-Voiculescu, pe HotNews. Si ma-ntreb si eu, ca prostul: stapanul lor, Plesu, de la cine-si primeste fisicul pentru Dilema Veche si prestatia jalnica de la Adevarul? Nu de la Patriciu-KazMunaiGas, adica Gazprom-KGB? Dar lui Patapievici, cine-i baga si lui fisicul, lunar, pentru futilele “Idei in dialog”? Nu cumva “Oligarhul” Vantu? Dar GheDeSeul, facut de Adi Nastase OMG de “utilitate publica”? De la cine si-a primit sediul la votul din Parlament (in unanimitate)? Nu de la 322?!
Haoleo!!!
***
Pazea, ne da lectii Cartianu!

In aceeasi categorie de “deontologi” scandalagii care schimba macazul dupa presiunea jetului de sus iata ca intra si Cartianu, care a anuntat azi ca devine redactor sef la “Adevarul”. Stiti care: “Adevarul” oligarhului Patriciu! Iata doar cateva din citatele lui Cartianu despre noul lui patron si pompa lui, culese absolut la intamplare:
Ranjetul hienelor
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Miercuri, 14 februarie 2007
Grigore Cartianu: “Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei – de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu.”
“Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!”
Un film de capa si spaga
Grigore Cartianu: “Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat” .
“Intr-un fel, parca am stat pe loc: starea de acum era si in toamna lui 2004. Va amintiti: Nastase, Mitrea, DIP, treburi, chestii, nenorociri… Iar acum, Tariceanu-von-Patriciu, Chiuariu-von-Fenechiu, Remes-von-Muresan, Rusanu-von-Morega… Pe scurt, o guvernare infecta, necinstita, insuportabila. Eu, unul, asa o simt. “
Pazea, ne da lectii Iliescu!
de Grigore Cartianu
“Cum li s-o parea altoiul cu sistemul comunisto-securist, atat de bine reprezentat de Voiculescu? Ei, liberalii de rand, vor avea ultimul cuvant, pentru ca ei nu fac tranzactii pe conducta lui Patriciu, pe care se intalnesc – ce coincidenta! – si Tariceanu, si familia Voiculescu.”
Si, cel mai deliroid, tinand cont de actuala situatie:
Lustratia presei
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Marţi, 11 aprilie 2006
“Vrem curatenie in clasa politica. Dar cu securistii din presa cum ramane?
Incet-incet, mizeria iese la suprafata. Stenogramele discutiilor purtate de Dinu Patriciu cu tovarasii sai de haiducii, in cazul manipularii Bursei, limpezesc multe dintre misterele acestei afaceri. Si arunca in ridicol smiorcaielile unor personaje care fredonau aria nevinovatiei in fata aparatelor de filmat, pe scarile Parchetului General. (…)
In plina domnie a lui Nastase a avut loc si “tunul de la Rompetrol”. Rosca Stanescu l-a sunat pe Patriciu ca sa afle ce si cum. Si a aflat: 200.000 de “coco”, repede, repede, “pentru ca e o tranzactie mare, speciala”. Pac, pac – s-a umflat contul!Dar cum s-a derulat tranzactia care l-a imbogatit pe Rosca Stanescu, la gramada cu alti tovarasi ai lui Patriciu? Ne lamureste brokerul insarcinat sa “faca treaba”, in dialogul sau telefonic cu magnatul petrolului: “Din pacate, am ceva probleme cu clientii deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pana nu s-a finalizat operatiunea noastra”. Asadar, “operatiunea noastra”! Adica a lor. Miza justifica riscurile, caci… “S-au cam suparat cativa, dar asta e, ca nu era sa ne dam cu stangul in dreptul.” Replica lui Patriciu e graitoare: “Asta e! Bine. La revedere!”.Asta e! Un “grup de interese”, in complicitate cu oficiali ai Bursei, blocheaza accesul la tranzactionarea de actiuni pentru cei care nu sunt “de-ai nostri”. Din grup face parte si un director de ziar. Intrebare: mai poate crede cineva o iota din ceea ce publica respectivul ziar?Sa spunem ca apare o informatie despre Rompetrol, despre Patriciu, despre Verestoy ori alti profitori ai schemei. Va scrie “Ziua” adevarul? Sa fim seriosi: interesul lui Rosca Stanescu este sa prezinte lucrurile asa cum ii convine lui, nu cum sunt in realitate.Iata de ce avem nevoie de o lege a lustratiei si in presa! Cititorii au dreptul sa fie informati corect, nu in functie de interesele rosca-stanestilor de prin redactii! Informarea e una, intoxicarea e alta! Iar experienta demonstreaza ca de la intoxicare la santaj mai e doar un pas. Unul pe care camatarii si spoitorii presei il fac voiniceste.”
HA, HA, HA!!!
Cand mi s-a propus aceeasi pozitie la “Adevarul” de dupa sobolaniada CTP-Chirieac-Ursu mi s-a oferit la negocieri un salariu de 5000 de euro net cu alte beneficii care ridicau suma pana la 6-7000/lunar. Am refuzat, pentru ca “Adevarul” era atunci, ca si acum, un ziar anti-Basescu. Ceea ce pe “deontologi” vad ca nu-i deranjeaza deloc…
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova