Victor Roncea Blog

Vedeți și Evenimentul Istoric: Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic – de Victor Roncea. FOTO / DOC / VIDEO

Sinodul Mitropolitan de la Sibiu a decis astăzi, 5 septembrie, la pomenirea Sfintei Elisabeta și a Sfântului Proroc Zaharia, părinții Sfântului Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul, canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Decizia de canonizare a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor Sinodului Mitropoliei Ardealului, informează BrașovȘtiri. Decizia Sinodului Mitropolitan urmează să fie înaintată preafericitului părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va decide în zilele următoare, la Izvoru Mureșului, data și condițiile în care se va face canonizarea, transmite ActiveNews. Prăznuirea Sfântului Arsenie Boca ar trebui să se facă la 28 noiembrie, ziua când, în 1989 a plecat la Domnul. Este, fără îndoială, Știrea Anului, venită, de bun augur, chiar la Centenarul Eliberării Transilvaniei de sub ocupația ungurească. Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, poate fi considerat, așa cum am sperat, Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor. Doamna Aspazia Oțel Petrescu, fiică duhovnicească a Sfântului Ardealului și mucenică a lui Hristos în închisorile bolșevice antihristice, a profețit acest moment. Portalul Roncea.Ro și Asociația Civic Media au solicitat Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Părintelui Arsenie Boca în urmă cu cinci ani, pe 28 noiembrie 2014, la 25 de ani de la înveșnicirea Sfântului, transmițând Patriarhiei și lista celor peste 15.000 de semnatari ai unei Petiții Online.

Imaginea cu un timbru gasit in Republica Moldova – cinste lor, basarabenilor!

Pe 16 iunie 2015, la pomenirea Părintelui Justin Pârvu, Poșta Moldovei l-a cinstit pe Părintele Arsenie Boca, împreună cu alți mărturisitori ai temnițelor comuniste, într-o ediție specială de timbre. În septembrie 2015, Mitropolia Ardealului a început demersurile oficiale pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. În noiembrie 2018, Ziaristi Online a anunțat că 2019, când se împlinesc 30 de ani de la nașterea la Ceruri a Sfântului, este și anul canonizării sale. Portalul MĂRTURISITORII oferă 25 de articole, fotografii inedite, documente și studii despre viața și minunile Sfântului Arsenie Boca. Istoricul Florin Duțu a alcătuit și ne-a furnizat pentru Petiția Online BIOGRAFIA Sfântului Ardealului, pe care o publicăm integral mai jos împreună cu o emisiune TV privind canonziarea mult așteptată.

Slavă Ție, Doamne!

Victor Roncea

Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca. Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

28 noiembrie 2014

Cercetătorul Florin Duţu a avut amabilitatea să ne ofere următorul extras din cartea sa Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 – 1989, editura Floare Alba de Colt, 2015:

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare (acum împlinit – n.n.)

„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”^[1] (Arhimandritul Iustin PÎRVU)

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

STUDII:

1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935 Premiu „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

c.12 ianuarie – c.12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

ACTIVITĂŢI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, jud. Braşov (stareţ)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul.-sept. 1961 – pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)

1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.

1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

TREPTE ÎN MONAHISM:

Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)

Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)

Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)

Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)

Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

Cărarea Împărăţiei

„Cuvinte vii” (predici)

Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Întru cuvenita canonizare a Părintelui Arsenie Boca: Mărturie de la moartea şi înmormântarea “Sfântului Ardealului”. 27 de ani în ceruri

Un agent al Siguranţei despre Părintele Arsenie Boca: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTOGRAFII INEDITE

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Peste 14.500 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News

Tags: arsenie boca, bierica ortodoxa romana, Canonizarea Parintelui Arsenie Boca, Florin Dutu, Marturisitorii, parintele arsenie boca, Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului, Patriarhia Romana, Petitie Online, Sfantul Ardealului, sfintii inchisorilor, victor roncea

Evenimentul Istoric: Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic – de Victor Roncea. FOTO / DOC / VIDEO

October 23rd, 2018

In asteptarea cuvenitei canonizari, pe baza materialelor descoperite de cercetatorii Florian Bichir si Florin Dutu in arhivele CNSAS, am publicat un articol despre Parintele Arsenie Boca in Evenimentul Istoric, revista de elita a Evenimentului Zilei disponibila la toate centrele de difuzare a presei. Multumesc si Doamne, ajuta! – Victor Roncea

Semnati Petitia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Vedeti si emisiunea cu cei trei si Doamna Aspazia Otel Petrescu, prin telefon:

Posted in Documentare, Top News

Tags: arsenie boca, Doamna Aspazia Otel Petrescu, Evenimentul Istoric, Florian Bichir, Florin Dutu, parintele arsenie boca, Sfantul Ardealului, victor roncea

Canonizarea Părintelui Arsenie Boca a intrat în linie dreaptă. Ucenicul “Sfântului Ardealului”, PS Daniil Stoenescu al Daciei Felix, membru al Comisiei de Canonizare, despre ,,Lumina Părintelui Arsenie Boca înaintea oamenilor”. AUDIO EXCLUSIV MĂRTURISITORII

November 1st, 2016

Citiţi şi: Un agent al Siguranţei despre Părintele Arsenie Boca: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTOGRAFII INEDITE

Preiau integral un material foarte important apărut azi pe Marturisitorii.ro:

Luni, 31 octombrie 2016, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop, informează Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei preluat de MĂRTURISTORII. La şedinţă au participat atât Preasfințitul Episcop al Daciei Felix, Părintele Daniil Stoenescu, ucenic al Părintelui Arsenie Boca, cât şi istoricul Adrian Nicolae Petcu (foto sus). Din comisie fac parte opt persoane, intre care recunoastem pe urmatorii (de la stanga la dreapta, in prima fotografiei de dedesubt, realizata in bisericuta Manastirii Prislop): Pr. Simion Todoran – profesor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia (al 2-lea), academician prof. univ. dr. pr. Mircea Pacurariu (al 3-lea din stanga, in rand), Episcopul Devei și al Hunedoarei PS Gurie Georgiu (al 4-lea), Mitropolitul Ardealului IPS Laurentiu Streza (al 5-lea), Pr. Episcop Daniil Stoenescu al Daciei Felix (al 6-lea), istoricul Adrian Nicolae Petcu (al 8-lea) si inca doi preoti, ai ale caror nume, personal nu le cunosc. In lateral dreapta apare in fotografie si Maica stareta a Prislopului, Monahia Pavelida Munteanu (nascuta in 1929) iar in spate stanga, in strana, Parintele Nifon Boboia – parinte slujitor al Prislopului in ultimii ani (nascut in 1935). Pe fundal revedem cu bucurie icoanele imparatesti pictate de Parintele Arsenie Boca in anii ’80 si aduse la Prislop in 1987, transmite Anomismia.

Joi, 27 octombrie 2016, de Sf. Dimitrie, între 17:00 şi 20.00, a avut loc la Biblioteca Națională a României (Sala Mircea Eliade), conferința ,,Lumina Părintelui Arsenie Boca înaintea oamenilor” (Matei 5.16), susținută de Preasfințitul Episcop al Daciei Felix, Părintele Daniil Stoenescu, la exact 37 de ani de la momentul la care l-a cunoscut pe “Sfântul Ardealului”, la Biserica Drăgănescu.

Organizat în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu sprijinul Secretariatului General al Cultelor.

Preasfințitul Episcop al Daciei Felix – Episcopia Ortodoxă Română pentru românii din Banatul Sârbesc (Vârşeţ) – , Părintele Daniil Stoenescu, teolog și fost ucenic al părintelui Arsenie Boca, este născut în Țara Hațegului, în 1957. A absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu; a obținut titlul de doctor în teologie la Institutul Teologic Ortodox din București și la Universitatea din Tesalonic. A slujit la mănăstirile Hodoș-Bodrog, Prislop și Densuș – Hunedoara. L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, de Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir. Din anul 2001, este Episcop al Episcopiei Daciei Felix (Vârșeț, Serbia). (Sursa: Biblioteca Naţională):

Portalul MĂRTURISITORII publică în premieră şi integral această conferinţă importantă. Înregistrarea audio a fost realizată de cercetătorul Florin Duţu, autor prodigios al Editurii Floare Albă de Colţ cu lucrări extrem de documentate privind viaţa Părintelui Arsenie Boca, căruia îi mulţumim.

Vă recomandăm şi Petiţia semnată de aproape 15.000 de români – Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Anomismia transmite: “Lasamantul pamantesc al Parintelui Arsenie – in forma scrierilor sale, aflat la metocul de la Sinaia, unde si-a trait o parte insemnata din ultimii ani de viata Sfantul Ardealului, a fost valorizat minunat de Parintele Daniil, inca de pe cand nimeni nu indraznea sa aduca macar in discutie numele Parintelui Arsenie (si se facusera anii 2000, peste 10 ani de la plecarea la Domnul..). Practic, datoram aducerea la cunostinta oamenilor a scrierilor originale ale Parintelui Arsenie Boca, intai de toate Maicii Zamfira Constantinescu (pana la trecerea sa Dincolo, in martie 2006) si apoi Parintelui Daniil Stoenescu secondat de Maica Maria Suciu. Cartile aparute in format mare la Deva si Arad, in a doua parte a anilor 2000, si apoi si dupa 2010, au facut posibila in prima etapa cunoasterea operei originale a Parintelui Arsenie. Mai apoi, treptat, s-au cautat arhivele, inclusiv cele ale securitatii, si au iesit la lumina si altfel de marturii.

Nici nu-i inca un an de zile de cand insusi Parintele Daniil Stoenescu semna in ziarul LUMINA (din 26 noiembrie 2015) un eseu cu titlul “Apologia părintelui Arsenie Boca“, in care nota, cu amaraciune lumeasca dar cu lumina dumnezeiasca: “De la începuturile slujirii, lucrării, propovăduirii şi misiunii duhovniceşti ale părintelui Arsenie în „mijlocul câmpului – şi spaţiului ninivitean românesc – plin cu oase omeneşti“ (cf. Iezechiel 37, 1), de la Sâmbăta, Prislop şi Drăgănescu, Sfinţia Sa a fost precum „un semn care va stârni împotriviri“ (Luca 2, 34) – după cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, rostite în ziua Întâmpinării Domnului, către Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu, cu referire la Pruncul Mântuitor Iisus Hristos, adus la 40 de zile la templul din Ierusalim; „împotriviri“ de care sunt pline dosarele de urmărire antihristică de la CNSAS, iar în ultimul timp gura lumii şi gura iadului de pe internet.

Părintele Arsenie Boca a deranjat în timpul vieţii şi deranjează încă şi mai mult după moarte! Părintele Arsenie Boca nu are nevoie nici de evlavia cuiva, nici de unanimitate şi nici măcar de vreo canonizare. Părintele Arsenie Boca este ceea ce este: creştin ortodox botezat; absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu; ucenic al Sfântului Munte Athos; ctitor spiritual al Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus (căreia i-a dat aură) şi stâlp de foc la Sfânta Mănăstire Prislop (căreia îi dă nimb). […]

Părintele Arsenie Boca n-a avut nici o condamnare politică şi nici o condamnare canonică! Sfinţia Sa a fost scos pe nedrept din mănăstire în contextul decretului 410 din 1959, printr-un ordin scris al Episcopiei de care aparţinea atunci Sfânta Mănăstire Prislop, izgonit şi aruncat în lume civil şi dorind mereu să se întoarcă, împreună cu maica Zamfira şi cu obştea de monahii aruncată pe drumuri, la Prislop şi nu în altă parte! În cei 30 de ani de exil (1959-1989), precum Sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos şi vremea de pribegie, precum Moise în Sinai 40 de ani, mai înainte de revelaţia rugului aprins, părintele nostru Arsenie Boca şi-a înţeles şi şi-a acceptat crucea rânduită şi îngăduită de Dumnezeu prin oamenii Cezarului roşu de atunci. Dar părintele nu şi-a întrerupt rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus şi închinarea în Duh şi Adevăr, lucrare duhovnicească şi mistică filocalică care constituie proscomidia, miezul, esenţa şi epicleza Liturghiei interioare. De aceea, Sfinţia Sa, începând de la Sâmbăta şi Prislop şi cu atât mai mult de la Drăgănescu şi Sinaia, s-a învrednicit de haruri şi harisme, de daruri duhovniceşti deosebite, de care puţini se învrednicesc cu adevărat într-o sută sau în sute de ani. Străvederea cu duhul, cunoaşterea, citirea şi descoperirea gândurilor, dezvăluirea trecutului omului şi descoperirea profetică a viitorului omului, ţării şi lumii au fost şi sunt lucrări ale Duhului Sfânt, care s-au manifestat din belşug în viaţa curată moral şi sfântă duhovniceşte a Sfinţiei Sale, în ciuda oricăror calomnii; în scrierile pline de înţelepciune, claritate, precizie, concizie şi limpezime şi în pictura străbătută de transparenţă în haruri şi lumini taborice, care o fac unică în ţară, unică în Ortodoxie şi unică în lume, ca expresie estetică a Revelaţiei dumnezeieşti întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, cu nuanţe reale de originalitate şi aplicare la omul modern, cu mesaj profund teologic, curat dogmatic, limpede ecumenic şi nu lipsit pe alocuri de accente profetice (care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri).“

Prelegerea ucenicului din urma al Parintelui Arsenie este importanta – mai cu seama pentru ca este prima de anvergura si cu binecuvantarea ierarhica superioara si pentru ca a fost randuita in perioada in care se studiaza dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.”

Sursa: MĂRTURISITORII

VIDEO – Comisia de Canonizare a Părintelui Arsenie Boca lucrează cu toate motoarele. Cărţile cercetătorului Florian Bichir pe masa Comisiei. Vedeţi aici filmul analizat la Mănăstirea Prislop

Vedeţi şi:

Posted in Documentare, Top News

Tags: Adrian Nicolae Petcu, Anomismia, Canonizarea Parintelui Arsenie Boca, CNSAS, Dacia Felix, Editura Floare Alba de Colt, Florin Dutu, Marturisitorii, parintele arsenie boca, Parintele Daniil Stoenescu, Securitatea, Sfantul Ardealului, sfintii inchisorilor

Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca se apropie de 15.000 de semnături. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTO

September 29th, 2016

Vedeţi şi: Un agent al Siguranţei despre Părintele Arsenie Boca: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTOGRAFII INEDITE

Petiţia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului se apropie de 15.000 de semnături. Vă invit să o semnaţi AICI

Posted in Documentare, Top News

Tags: arsenie boca, Canonizarea Parintelui Arsenie Boca, canonizarea Sfantului Ardealului, Canonizarea Sfantului Ardealului Arsenie Boca, Floare Alba de Colt, Florin Dutu, Fotografii, Marturisitorii, parintele arsenie boca

Fotografii extraordinare şi absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca la chilia sa din Munţii Făgăraş şi o Notă informativă a Agentului 002, din iulie 1943: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)” – de Florin Duţu

July 11th, 2016

Vedeţi şi: FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Mii de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

A apărut a II-a ediţie a cărţii cercetătorului Florin Duţu, “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)”, anunţă Anonismia, cu trimitere la Editura Floare Albă de Colţ.

În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.

În această idee am lansat şi Petiţia online pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, care are deja aproape 14.000 de semnături – disponibilă aici.

“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.

Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:

“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.

Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi - Foto Trilulilu

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi – Sursa Foto

La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători”.

„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].

În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:

„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.

„În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].

În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.

Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.

De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”

SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)

Citiţi şi semnaţi aici Petitia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Posted in Documentare, Top News

Tags: America, Anomismia, Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, Aspazia Oţel Petrescu, Ateneul Roman, Autobiografie, Biserica de la Draganescu, BOR, Cărarea Împărăţiei, Chilia Parintelui Arsenie Boca, Civic Media, CNSAS, Cuvinte vii, Documente, Dosar de Canonizare, Dumitru Staniloae, fagaras, Floare Alba de Colt, Florin Dutu, Foto, Fotografii, Inmormantarea Parintelui Arsenie Boca, Ioan (Giani) Bica, Libraria Sophia, Lucica Stănescu Bica, Ludisor, Manastirea Brancoveanu, Manastirea Prislop, Manuscrise, Muntii Fagaras, nichifor crainic, parintele arsenie boca, Parintele Daniil Stoenescu, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Justin Parvu, Patriarhia Romana, Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Prislop, Sambata de Sus, Securitatea, Sf Elefterie, Sfantul Ardealului, Sfantul Sinod, sfintii inchisorilor, Sinaia, Tara Fagarasului, Vasile Bica, Vata de Sus, Viata Parintelui Arsenie Boca, Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989), Zian Boca, Zian Boka, Zian Valean

ABSOLUT INEDIT: A fost descoperit Buletinul FALS al lui Ion Spânu aka Nichifor Crainic: “Am cunoscut iadul. Mărturii din închisoare (1947-1962)”. AUDIO EXTRAORDINAR cu Nichifor Crainic: Unde sunt cei care nu mai sunt?

February 12th, 2016

Academicianul Nichifor Crainic recită poezii create in cei 15 ani în temnița Aiudului. Acestea au fost incluse în cartea Mărturii din închisoare 1947-1962 (editura Floare Albă de Colț, 2016). Cartea cuprinde Memoriile din închisoare, Răspunsul la actul de acuzare și Poezii create la Aiud de către Nichifor Crainic. Pe copertă se gasește fotografia buletinului fals, folosit de Nichifor Crainic în anii pribegiei prin Ardeal (Pribeag în țara mea – sub mască 1944-1947, ed. Floare Alba de Colț, 2015). Documentul a fost descoperit de cercetătorul Florin Duțu in arhivele CNSAS.

Integral la MĂRTURISITORII – AUDIO EXTRAORDINAR INEDIT: Academicianul NICHIFOR CRAINIC recită poezii create în cei 15 ani în temnița Aiudului. UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

Nichifor Crainic a fost reabilitat post-mortem în 1995 prin Decizia nr. 17/1995 a Curţii Supreme de Justiţie. Singurul supraviețuitor care a participat la reabilitarea lui Nichifor Crainic și a propriei sale reabilitări a fost Pan Vizirescu. Aşadar s-a recunoscut că Procesul ziariştilor din 1945 a fost o făcătură. Astfel, Justiţia Română a hotărât pentru totdeauna că Nichifor Crainic nu a fost nici fascist, nici nazist, nici antisemit, nici rasist, iar cei 15 ani de temniţă i-a făcut degeaba, fiind nevinovat, comuniștii răsbunându-se pentru articolele sale anticomuniste:

„Procurorul general a declarat recurs în anulare… [care] a fost extins cu privire la inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic, susţinându-se că nici fapta reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat… nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri, iar scurta sa prezenţă în guvernul Ion Antonescu, ca ministru al Propagandei, nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. Ca urmare, se cere casarea hotărârilor pronunţate şi cu privire la acest inculpat, achitarea sa şi înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii… Nici în ceea ce priveşte pe inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic nu se poate considera că ar fi urmărit, prin activitatea sa, realizarea scopurilor politice ale hitlerismului şi fascismului în detrimentul poporului român… Mai mult de atât, explicaţiile date de inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic cu privire la poziţia sa faţă de legionari, faţă de evrei şi la susţinerea de către el a colaborării cu Germania numai din motive economice sunt confirmate prin referatul întocmit de Brigada Mobilă a Direcţiei Poliţiei de Siguranţă, prin care se arată că acest inculpat… a atacat în esenţa ei teoria rasistă germană şi a avut colaboratori evrei.”
[ROMÂNIA, CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, Decizie nr. 17, Dosar nr. 18/1994. În şedinţa publică din 8 mai 1995]

Integral la MĂRTURISITORII – PREMIERĂ: Buletinul FALS al academicianului NICHIFOR CRAINIC (1889-1972) – a fost DESCOPERIT de cercetătorul Florin Duţu în Arhivele CNSAS

Posted in Documentare

Tags: Academicianul Nichifor Crainic, aiud, Am cunoscut iadul, Audio cu Nichifor Crainic, CNSAS, Floare Alba de Colt, Florin Dutu, inregistrare cu Nichifor Crainic, Mărturii din închisoare, Marturisitorii, nichifor crainic, Pan Vizirescu, Poezii, poezii din inchisori, reabilitare, sfintii inchisorilor

Cei ce şi-au riscat libertatea şi viaţa pentru a salva manuscrisele lui Nichifor Crainic. Mărturia tulburătoare a lui Alexandru Cojan, ginerele fondatorului GÂNDIREA

Frumuseţile martirilor ortodoxiei: AUDIO necunoscut cu Ion Petrovici despre Nichifor Crainic şi alte mărturii inedite despre Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor

October 18th, 2015

3 Comments »

Portalul MĂRTURISITORII continuă prezentarea unor mărturii şi documente inedite despre martirii închisorilor bolşevice, între care se înscrie la loc de cinste şi o înregistrarea audio necunoscută, până acum, cu marele filosof Ion Petrovici, el însuşi fost deţinut politic, vorbind despre personalitatea lui Nichifor Crainic la aniversarea de 80 de ani a marelui ziarist şi teolog ortodox, pe care pe redau cu bucurie aici, împreună cu trimiterile spre alte materiale memorialistice:

AUDIO INEDIT: Filosoful Ion Petrovici despre Nichifor Crainic la aniversarea acestuia de 80 de ani. Marele teolog, născut în ajun de Crăciun? Floare Albă de Colţ via MĂRTURISITORII

Ioan Ianolide – Mărturii din închisoare despre Valeriu Gafencu. DOCUMENTE CNSAS

Valeriu Gafencu – A Contemporary Confessor and Martyr for Christ

In Memoriam Carmen Bjoza, soţia preşedintelui AFDPR. O dragoste de 60 de ani!

Nichifor Crainic – Versuri din Pribegie (1944 – 1947) şi o Fotografie INEDITĂ

Posted in Documentare, Top News

Tags: afdpr, Alexandru Cojan, Carmen Bjoza, CNSAS, Floare Alba de Colt, Florin Dutu, GANDIREA, Ioan Ianolide, Ion Petrovici, Maririi Ortodoxiei, Marturisitorii, Martyr for Christ, nichifor crainic, Pribeag în ţara mea. Sub mască. 23 august 1944 - 24 mai 1947, sfintii inchisorilor, Valeriu Gafencu

3 Comments »

INEDIT: Lista lui Crainic. Cum a salvat evrei Nichifor Crainic în sediul GÂNDIREA şi chiar şi în propria lui casă din Vasile Conta 3-5, de unde Alexandru Florian voia să-i dea jos placa

October 12th, 2015

Marele teolog Nichifor Crainic, fost deţinut politic timp de 15 ani, marele filosof Mircea Vulcănescu, martir al închisorilor bolşevice şi, în trecutul apropiat, Valeriu Gafencu, cel numit de către Monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”, au fost printre primii plasaţi pe lista neagră a directorului Institutului “Elie Wiesel”, Alexandru Florian, pentru extinţie de “pe spaţiul public”.

Valeriu Gafencu, se ştie, şi-a dat medicamentele şi viaţa alegând să o salveze pe cea a evreului Richard Wurmbrand. Însă despre relaţiile celorlalţi doi mari români cu evreii se ştiu la nivelul opiniei publice mai puţine lucruri. Până acum.

În toate cele trei cazuri, Alexandru Florian s-a folosit de falsuri şi afirmaţii mincinoase la adresa lor. Dar toate cele trei cazuri mai au un numitor comun: cei trei mari români au salvat evrei de la moarte sau deportare, unul chiar cu propria lui viaţă. Ceea ce-l face pe Alexandru Florian şi mai ciudat decât este.

După ce l-a incriminat pe Valeriu Gafencu în fals, la Târgu Ocna, după cum a admis Curtea de Apel Bacău printr-o sentinţă definitivă, în prima sa conferinţă de presă de după adoptarea Legii 217/2015, supranumită”Elie Wiesel”, Florian atrăgea atenţia cu mânie proletară că există o placă în memoria lui Nichifor Crainic, pe clădirea în care a creat şi locuit, din strada Vasile Conta 3 – 5, care trebuie dată jos, la fel ca şi statuia lui Mircea Vulcănescu, din Piaţa Sf. Ştefan din Bucureşti.

În privinţa lui Crainic, ulterior, Florian s-a edificat, “de pe internet”, şi a admis că academicianul a fost reabilitat de Justiţia Română, motiv pentru care nu mai poate atenta la placa sa.

În ce priveşte demolarea statuii martirului “criminal de război” Mircea Vulcănescu, la auzul acestei enormităţi, fiica acestuia, Doamna Măriuca Vulcănescu, avea să afirme, după ce şi-a exprimat mila faţă de Alexandru Florian: “Dacă ar şti evreii câţi fraţi de-ai lor a salvat tatăl meu… Noi i-am adăpostit chiar în casa noastră când au început să fie căutaţi. Unde sunt urmaşii familiilor pe care le-am salvat, chiar când tata era în funcţie la minister? Cei de la Comunitate ar trebui să cunoască aceste familii, doar am stat chiar lângă ei…” Rămâne o sarcină de onoare în atenţia Comunităţii Evreieşti, spun eu.

Cât despre Nichifor Crainic, aflăm din recent apăruta lucrare tipărită de Editura Floare Albă de Colţ, sub îngrijirea cercetătorului Florin Duţu, Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947, amănunte de primă mână. Lăsăm cititorul, evreu sau român, să ia la cunoştinţă cu luare aminte despre cum s-a comportat un gânditor ortodox cu reprezentanţii seminţiei rătăcitoare. Sperăm ca conducerea Comunităţii evreieşti să-i aducă la cunoştinţă aceste fapte şi exponentului lor bizar, Alexandru Florian. Recunoştinţa lor, desigur, s-ar putea exprima chiar şi printr-o statuie a salvatorului evreilor, Nichifor Crainic, care lipseşte în acest moment bucureştenilor.

Manuscrisul lucrării din care prezint mai jos un fragment revelator, a fost salvat graţie eforturilor Părintelui Arsenie Boca, a fiicei Fortuna şi a ginerelui lui Nichifor Crainic, Alexandru Cojan, care a suferit şi o condamnare de cinci ani din acest motiv. Prezint mai jos un extras din Mărturia lui Alexandru Cojan despre aceste sacrificii şi miracole, prin care rândurile din pribegia socrului său (1944-1947) au putut ajunge până la noi. Să ne închinăm memoriei lor.

Mărturia lui Alexandru Cojan,

ginerele lui Nichifor Crainic, despre întâmplările

din 1944-1947

“(…) Manuscrisele memoriilor, eseurilor şi studiilor, poeziilor scrise de Nichifor Crainic în pribegie, au supravieţuit vremurilor vrăjmaşe şi datorită tainiţelor din parohia preotului Sămărghiţan. În momentul arestării lui Crainic la Cerghid, ignorantul plutonier de jandarmi a fost aşa de uluit de prada pe care pusese mâna: (de, un fost ministru, dar despre care nu ştia nimic), încât nu s-a gândit că un scriitor ar putea şi să scrie. Manuscrisele au rămas în casa preotului de unde, după un scurt timp, alt preot, părintele Arsenie [Boca], le-a luat şi le-a ascuns în podul Mănăstirii Sâmbăta. Apoi, acelaşi inimos preot, când a fost silit să plece de acolo, le-a dus la o rudă a lui, morar undeva într-un sat din Transilvania, unde au rămas iarăşi câţiva ani până la moartea acestuia. După aceea, de acolo, au fost adăpostite prin alte locuri, ascunse în poduri sau şoproane, îngropate în pământ. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoştinţă la acei oameni, cu suflete mari care şi-au riscat libertatea şi familia ca scrierile lui Nichifor Crainic, adevărate documente de epocă, care le-au fost încredinţate, să nu se distrugă, să nu se piardă.

După eliberarea din închisoare în 1962, aceste inestimabile scrieri au fost restituite lui Nichifor Crainic. Toţi cei care vegheasem la păstrarea acestor scrieri, trăiam adânca satisfacţie, marea mulţumire că ele au revenit în mâna celui care le scrisese. După moartea lui Nichifor Crainic, în 1972, aceste manuscrise au trecut din nou prin primejdii, fiind păstrate de fiica lui şi de mine, înfruntând din nou riscurile şi eventualitatea unor noi pătimiri ca în 1951-1955, când opresiunea s-a manifestat în forma ei cea mai brutală asupra noastră. Trecând prin atâtea locuri, împrejurări şi condiţii grele, aceste manuscrise au suferit parţial unele degradări, dar au ieşit la lumină după o jumătate de secol, ca adevărate documente de istorie şi cultură din care să se poată împărtăşi şi generaţiile tinere de azi.

Nichifor Crainic a căzut ca un stejar frânt de furtună, într-o noapte de august la Mogoşoaia, cu o singură mângâiere pe care mi-a mărturisit-o ca o spovedanie în ajunul sfârşitului:

„M-am născut într-o căsuţă modestă ca fiu de truditori ai pământului. Acum sunt în acest palat al lui Brâncoveanu după ce am dăruit talentul şi munca mea ridicării acestui neam. Poate este răsplata vieţii mele. Pe crucea mea să nu fie scris decât numele. Cei care vor vrea să ştie cine am fost să mă caute în revista «Gândirea», în cursurile de la Facultatea de Teologie, între membrii Academiei Române, în scrierile mele. Acolo sunt eu, sub cruce un pumn de ţărână…”

Acestea sunt câteva crâmpeie de amintiri din epoca de pribegie a lui Nichifor Crainic prin „Ţara de peste veac”, câteva crâmpeie de amintiri din viaţa şi opera lui, trecute prin asprimea vremurilor pe drumul de pătimire şi suferinţă.”

Nichifor Crainic

Pribeag în ţara mea

Sub mască

23 august 1944 – 24 mai 1947

“Din luna aprilie 1944, când au început bombardamentele anglo-americane deasupra Bucureştilor, familia mea era evacuată la Guşteriţa, lângă Sibiu. Eu am rămas în capitală, reţinut de datoria de profesor şi de sarcina de a redacta revista „Gândirea”. Blocul Casei Corpului Didactic din strada Vasile Conta 3-5, unde aveam locuinţa, era o clădire cu adăpost solid, care atrăgea o mulţime de oameni din străzile vecine, ce se înghesuiau până la sufocare de frica morţii. În bloc se îngrămădiseră mulţi evrei, ca unii care n-aveau voie să părăsească oraşul din ordinul lui Ion Antonescu. Locuia la etajul 8 dentistul Bernath cu soţia şi un băieţaş drăgălaş. Dentistul mi se plângea de greutatea de a-şi coborî copilul la adăpost îndată ce suna alarma. Cum aveam o cameră disponibilă la demisol, i-am oferit-o să locuiască acolo bona cu băieţaşul, scutindu-i de această mare grijă. După un timp, dentistul, căruia nu-i eram client, a găsit o posibilitate să-şi evacueze familia. Am intervenit pentru autorizaţie la Prefectura Poliţiei, fără rezultat. Atunci l-am sfătuit s-o evacueze clandestin, pe răspunderea mea, ceea ce a şi făcut. Rămas singur, Bernath locuia în apartamentul meu, la etajul 1, de unde ne era mai uşor să coborâm în adăpost.

După 23 august, bombardamentele anglo-americane au încetat, dar au început cele germane. Acestea erau mai primejdioase fiindcă germanii puseseră mâna pe câteva avioane româneşti, folosindu-le la bombardament şi înşelând lumea ca să nu-şi ia măsuri. Răspândindu-se zvonul că armatele germane din Balcani, în retragere prin România, s-ar putea deda la masacre, evreii au intrat în panică. Cunoscuţi sau necunoscuţi, m-au rugat să-i primesc în casă pentru a-i salva în această eventualitate. Fireşte că le-am promis. Încă din aprilie, redacţia mea din strada Domniţa Anastasia 11 am pus-o la dispoziţia familiei Berciu, care adăpostea acolo, noaptea, serii de evrei refugiaţi din Moldova.

Adăpostul din Vasile Conta devenise un infern: femei care leşinau necontenit, copii care ţipau, căldură care fierbea trupurile, panică ucigătoare sub zguduirea zidurilor. Leoarcă de apă, am răcit şi am căpătat pneumonie dublă. Bernath mi-a luat temperatura: 40 de grade. Profesorul Ioan Petrovici, care locuia în acelaşi bloc, m-a evacuat într-o maşină la mănăstirea Pasărea şi a dat de veste soţiei mele la Sibiu. Într-o seară, m-am pomenit cu ea venind de la Sibiu cu un taxi de piaţă. M-a ridicat în starea în care eram. Când am trecut prin Bucureşti, bulevardul Bălcescu era un fluviu de armată sovietică şi duduia de aclamaţii. Până la Câmpina am călătorit paralel cu armatele biruitoare. Un vehicul în timp de război e o binefacere. Dar taxiul nostru era atât de deschiolat din toate piesele şi făcea un zgomot atât de comic încât stârnea râsul soldaţilor pe lângă care treceam. Nimeni n-a râvnit la el. Drumul până la Sibiu a durat două zile. Soţia mea, fiind medic, m-a întreţinut cu injecţii şi medicamente.

Am fost internat în clinica profesorului Iuliu Haţeganu şi îngrijit de asistentul său, doctorul Turcu. Universitatea din Cluj era refugiată la Sibiu din anul tragic 1940.

Când am ieşit din spital, pe la jumătatea lui octombrie, a venit vestea recuceririi Clujului. Oraşul fremăta de o bucurie extraordinară. Convalescent, m-am dus la Universitate, unde se sărbătorea marea biruinţă. În timp ce se ţineau discursurile învăpăiate sub cerul liber, un grup de tineri cu un vraf de ziare noi în braţe se uitau insistent spre mine şi comentau ceva ce citiseră în ziare. De bună seamă mă cunoşteau. Erau probabil studenţi. Ţinusem atâtea conferinţe şi la Cluj şi la Sibiu şi în mai toate oraşele Transilvaniei. Doi s-au apropiat de mine cu vraful de ziare şi mi-au dat să citesc o ştire care mă privea. Se spunea că eu am fost prins la Sibiu şi dus sub o puternică escortă la Bucureşti. Grupul de tineri se amuza văzându-mă liber la manifestaţie. În toate ziarele, ştirea arestării mele era redactată la fel, ceea ce presupunea o sursă oficială. S-a apropiat de mine un ziarist local, Nicolae Ciuceanu, originar din Răşinarii lui Octavian Goga. Pleca în curând la Bucureşti şi, cunoscând pe noul subsecretar de stat de la Interne, îl va întreba ce sens are această ştire. Peste două zile a venit cu răspunsul. În vremea asta umblam pe străzile Sibiului, unde mă recunoştea atâta lume. Nicolae Ciuceanu mi-a spus că informaţia a fost redactată la Ministerul de Interne pentru a închide gura anumitor gălăgioşi care cereau insistent arestarea mea. Mi se trimitea sfatul să stau ascuns până se potolesc lucrurile. Ceva mai mult, mi se spunea că generalul Sănătescu, pe care nu-l cunoşteam, a declarat că atâta timp cât va fi el prim-ministru „nici vorbă” să mă aresteze.

În plus, circula zvonul că generalul Ion Antonescu împreună cu un grup de foşti demnitari au fost arestaţi şi luaţi captivi în Rusia. Lucrul acesta mă îngrijora, deşi n-am avut nici un rol oficial în timpul războiului din răsărit. Eu am demisionat din guvernul lui Antonescu la 27 mai, cu aproape o lună până să înceapă ostilităţile. Trei ani, cât a mai durat regimul antonescian, m-am ţinut la o parte, refuzând ofertele de colaborare după ce mă convinsesem că guvernul e condus de doi demenți.

În vremea asta am luptat de unul singur să fac lumină asupra nedreptăţii ce se făcuse ţării mele prin dictatul de la Viena.

Acum nu eram atât de naiv să nu-mi dau seama că ordinea veche s-a spulberat şi, în locul ei, ordinea nouă e în fază de fierbere. Revoluţia vine totdeauna în numele unor principii raţionale, dar până la statornicirea lor se dezlănţuie pasiunile, şi pasiunile primului moment nu stau să aleagă. Eu n-am fost comunist, dar la revistele unde am scris şi în cărţile pe care le-am tipărit am preconizat naţionalizarea tuturor bogăţiilor naturale ale României şi naţionalizarea întregului sistem bancar din România, textual. Sunt principii pentru care am militat în plină dictatură regală. Nu există nici un alt scriitor sau publicist care să fi cerut pe faţă aceste reforme, în acel timp. Totuşi, pentru o anumită categorie de revoluţionari, dintre care mulţi au fugit ulterior din ţară, eu trec drept un reacţionar feroce, un „huligan”, deşi am dezavuat cuzismul şi am combătut crima legionară. Rămas în ţara mea, sunt gata să dau seamă de faptele mele, când lucrurile se vor mai potoli.

În Sibiu era o febră printre refugiaţi, care să fugă mai repede peste hotare de frica răspunderilor unii, de necunoscutele evenimente alţii. Am respins orice oferte şi înlesniri de a trece graniţa. În ţara mea nu mi-e frică de faptele mele. Câţiva prieteni mi-au dat ideea să-l consult şi pe Petru Groza, care era atunci vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Îl cunoşteam bine de multă vreme. A fost de părere să nu mă prezint la judecată, ci să stau ascuns. Petru Groza era sigur că într-un an va veni amnistia politică. Răspunsul lui sosit de la Deva era identic cu cel venit de la Bucureşti.

M-am despărţit de soţie şi de fată în noiembrie. Ele plecau acasă spre o viaţă mai mult decât problematică. Niciodată nu m-am simţit mai neputincios decât în clipa despărţirii. Avere n-aveam. Trăiam din salariul meu de profesor şi din câştigul ei de medic. Soţia mea, inteligentă şi extrem de muncitoare, nu se putuse adapta condiţiilor de viaţă bucureştene. Curajul ei fusesem eu, dar numele meu acum era o calamitate pentru ea. Clientela avea s-o ocolească, prietenii mei tot aşa. Erau în schimb oameni care simulau pe revoluţionarii şi abuzau de mijloacele revoluţiei pentru a se răzbuna orbeşte contra oricui şi cu orice preţ. În aceste condiţii, peste care e lesne de înţeles de ce trec, soţia mea n-avea să dureze decât un an şi jumătate.”

Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015, cu un Studiu introductiv de Florin Duţu

Preluare: Roncea.Ro

Posted in Documentare, Top News

Tags: Alexandru Cojan, Comunitatea evreiasca, Floare Alba de Colt, Florin Dutu, Fortuna, Legea Elie Wiesel, Manastirea Sambata, Mariuca Vulcanescu, mircea vulcanescu, nichifor crainic, parintele arsenie boca, Pribeag în ţara mea. Sub mască. 23 august 1944 - 24 mai 1947, Valeriu Gafencu

Cum au scăpat Nichifor Crainic şi Părintele Arsenie Boca de încercuirea sovietică a Sibiului, într-un camion cu brânză. Părintele Arsenie Boca: “E un suflu care vine de undeva de sus şi la vreme de primejdie ne aminteşte că suntem fraţi.”

October 10th, 2015

Un manuscris al lui Nichifor Crainic ascuns în perioada comunistă prin poduri şi tainiţe de însuşi Părintele Arsenie Boca, vede lumina zilei la Editura Floare Albă de Colţ, sub îngrijirea cercetătorului Florin Duţu: Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947. Studiul introductiv al teologului Florin Duţu, care tratează şi problematica memoriei elitei de duh a României supusă noilor afronturi bolşevice, a fost publicat integral de site-ul MĂRTURISITORII. Redau aici un fragment emoţionant din carte, despre cum a scăpat Nichifor Crainic, împreună cu Părintele Arsenie Boca, din încercuirea bolşevică a Sibiului, pentru a se refugia la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cât şi o fotografie inedită cu marele ziarist ortodox, poet, filosof şi profesor de teologie ce avea să devină un “duşman al poporului”, până la momentul predării sale, urmat de 15 ani de temniţă grea, fără nici o judecată.

NICHIFOR CRAINIC

Pribeag în ţara mea

Sub mască

23 august 1944 – 24 mai 1947

“În Sibiu nu se mai putea rămâne. Raziile româno-sovietice se înmulţeau. Se căutau saşii capabili de muncă, se îmbarcau în trenuri şi se expediau la minele de cărbuni din Ucraina. Trec peste această tragedie alcătuită din sinucideri, din copii nevârstnici şi nevolnici, rămaşi fără părinţi, care mureau părăsiţi forţat, fără grija nimănui. De groază, tinerele săsoaice, trăite până atunci în orgolioasa lor izolare de cetate medievală, se măritau peste noapte cu români ca să se poată salva din moderna robie a Babilonului.

Toate ieşirile oraşului erau baricadate de controale sovieto-române. Oricine intra sau ieşea trebuia să se justifice cu acte. Problema era cum să ies din oraş? Nu vreau să zic ceea ce s-ar cuveni să zic, dar soluţiile veneau totdeauna ca de la sine. În cazul de faţă mi-a dat-o lelea Paraschiva, o ţărancă din Arpaşul de Jos. Avea doi cai ca două maluri şi, femeia-bărbat, se ocupa cu transporturile. Trecea adesea pe la spălătoreasa mea, rudă sau prietenă. Ştia doar că sunt profesor şi avea mare respect pentru această îndeletnicire. Uitasem să spun că lelea Paraschiva citea Biblia şi, spre deosebire de înalt prea sfântul mitropolit Nicolae Bălan, avea curajul faptelor bune. Cunoştea pe şoferul unui camion de marfă, care transporta zilnic brânzeturi de la fabrica Lica la Braşov. Camionul era închis ca un vagon.

Era o zi cu soare răsfrânt pe zăpada strălucitoare, când ne-am prezentat la fabrică, eu, lelea Paraschiva şi un călugar [Părintele Arsenie Boca, n.n.], fost student al meu, de la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Camionul tras la scară se încărca cu lăzi de brânzeturi. Pentru a nu da de bănuit, am fost poftiţi să vizităm fabrica. Explicaţiile intrau pe-o ureche şi vâjâiau pe cealaltă. Făceam o aventură foarte riscantă. Când, în sfârşit, a fost gata, ne-am urcat în fundul camionului pe lăzi, uşile de lemn s-au închis şi s-au încuiat şi am pornit. Mai era un tânăr necunoscut cu noi. În împrejurări ca astea îl suspectam câte trei. Cred că mai fierbinte decât toţi se ruga lelea Paraschiva. În camion era întuneric beznă. Aveam impresia că sunt o oală care fierbe în clocot. Îmi simţeam sufletul material, spumegând şi dând pe răscoale. Deodată camionul s-a oprit brusc. Eram la barieră. S-au auzit câteva cuvinte străine, în clipa aceea cele mai odioase din lume. Acu’ e-acu! Am înmărmurit cu toţii. Şi tânărul pe care îl suspectam degeaba. În faţă, lângă şofer, erau înghesuiţi şapte călători. Ne găseam în plin război. Trenuri puţine, vehicule pe şosele rarităţi. Încărcătura de călători peste măsura. A început controlul minuţios al celor din faţă, aşa de minuţios că nu se mai sfârşea. Haiti, acuma vine la noi. Gândul unei captivităţi în Rusia era o teroare. În clipa aceea mi-am zis: „Doamne, de s-ar isprăvi odată!”

În exaltarea în care ardeam, s-a auzit o voce românească:

– Ce aveţi înăuntru?

– Brânză, ce s-avem!

– Dă-i drumul!

Camionul a luat-o din loc cu viteza maximă.

Vocea care a zis „dă-i drumul” mi s-a părut serafică. Eram salvat. Mi-am şters fruntea de năduşeală.

– Lele Paraschivo, mai e vreun control pe drum?

– Nu, ne-a ferit bunul Dumnezeu.

Alături de mine, călugărul, făcea prin întuneric cruci de mulţumire.

Tânărului străin i se dezlegase limba. A început cu întrebările. La fiecare îi răspundeam cu câte-o ţigare oferită.

– Iată-ne şi brânză, fraţilor, zic eu revenindu-mi în fire. Multe-am fost în viaţă mea, numai brânză Lica nu fusesem. Suntem noi, românii, oameni răi? Uite dumneata, lele Paraschiva. Cine te-a trimis la mare nevoie? Uite şoferul care ne-a închis aici fără să mă cunoască, fără să ceară un ban. Uite poliţistul acela care a strigat dă-i drumul. Crezi că era aşa de naiv să nu ştie că în camion mai e şi altceva decât brânză? Faţă de străinul de lângă el s-a simţit român şi a dat comanda de plecare.

– E un suflu, zise călugărul, care vine de undeva de sus şi la vreme de primejdie ne aminteşte că suntem fraţi.

Ne-am dat jos în Arpaşu. Şoferul surâdea vesel că ne-a trecut primejdia. Am poposit câteva ceasuri la o familie înstărită, care ne-a ospătat. El lucrase ani de zile în America şi trimisese bani acasă. Ea îi sporise ţinând cârciuma. Era încă frumoasă, cu măreţie în statură. Amândoi vorbeau plini de respect şi dragoste cu tânărul călugăr. Pe pereţi icoane, pe masă Biblia, în raft cărţi de edificare sufletească. M-a lămurit ea îndată: „Am ţinut multă vreme cârciumă, dar cuviosul părinte ne-a sfătuit s-o lăsăm. Şi am trecut de la tejghea la sfintele icoane. Trebuia s-o fac că mult am turnat apă în vin şi-n ţuică.” Vorbea cu o sinceritate cuceritoare, fără nimic din afectarea convertiţilor de circumstanţă. Te simţeai bine în casa asta, învăluit în prietenie caldă tocmai fiindcă erai străin. Recunoscându-se ucenici, reflectau în suflet devoţiunea tânărului călugăr, care îi îndruma şi ei îndeplineau orice le-ar fi zis să facă.

Gospodarul casei a observat că aveam o căciulă de focă, nepotrivită pentru vreme şi împrejurare. Nu ştia cine sunt, dar era destul că mă găseam în tovărăşia călugărului. M-a rugat să facem schimb şi mi-a dat pe a sa de astrahan. Vă şade mai bine cu ea prin locurile noastre.

Trebuia să plecăm şi să ajungem la mănăstire, până a nu se face ziuă. Lelea Paraschiva ne aştepta la poartă cu cei doi telegari împăturiţi pe spinare. Noaptea era senină, zăpada scrâşnea sub talpă. Gerul cumplit prefăcea totul în cristale strălucitoare sub bătaia lunii pline, ea însăşi un zloi de gheaţă, care la ora aceea cădea spre apus. Femeia mi-adusese o sarică ciobănească, lăţoasă, care m-a înghiţit cu palton cu tot. Intrasem ca într-un cuptor. Numai faţa rămasă afară frigea, ştearsă de ger şi genele se lipeau una de alta. Căldura lacrimii era prididită de tirania lui. Din spate ne bătea luna în apus. Înainte, cerul de cristal îşi răsturna cupa imensă peste un orizont atât de alb că părea albăstrui. Mergeam pe lângă munţi cu codrii troieniţi. Roţile poştalionului scârţâiau plăcut în şleaul pur al drumului. Crupele negre ale cailor abureau un fum gros ca o pastă. Gerul e halucinant de feeric când îl vezi dintr-o sarică ciobănească.

Mănăstirea dormea încă sub scânteierea polară a zăpezii. E ctitoria lui Constantin Brâncoveanu ca şi biserica principală din Făgăraş. O văzusem căzută în ruină cu pustiu în jurul ei. Zidurile abia mai susţineau o căciulă de pământ pe care creşteau buruieni, iar dintre ele ţâşnea în sus un moţ stufos de arbust ca o egretă verde pe o cuşmă voevodală. E meritul lui Nicolae Bălan că a restaurat-o. Dar clădirile noi, pe care i le-a adăugat, în loc s-o închidă în pătratul tradiţional, sunt azvârlite, la întâmplare, câteva magazii fără gust: locuinţe pentru doi călugări şi un frate, un grajd pentru vaci şi, bineînţeles, o vilă pentru mitropolit, cu o plantaţie de meri în faţă. Călugărul cu care am sosit a transformat-o, prin zelul său focos, într-un imens loc de pelerinaj. Pentru aceasta, el s-a luminat la Bucureşti şi s-a stilat la Muntele Athos. Pelerinii, care sosesc cântând, cu zăpada până la piept, aduc ofrande enorme, cu care călugării hrănesc un cătun sărac de sub munte şi un orfelinat din Sibiu. Dar nu e momentul să descriu lucrarea spirituală de-aici în situaţia de haiduc în care mă aflu.

Suntem într-o cameră luminoasă cu două paturi paralele, acoperite de cuverturi albe, mâţoase, numite în partea locului straie. Pe masă, un paner cu o piramidă de mere roşii.

– Ştiţi unde suntem aici? Chiar în vila mitropolitului. Asta e o cameră de oaspeţi. Dacă el n-are curaj, am vrut să vă dau eu [Părintele Arsenie Boca, n.n.] această mângâiere.

Mitropolitul n-avea să ştie niciodată că i-am fost oaspete fără voie.”

Preluare: Roncea.Ro

Citiţi şi: Nichifor Crainic – Versuri din Pribegie (1944 – 1947) şi o Fotografie INEDITĂ

Posted in Documentare, Top News

Tags: Florin Dutu, Marturisitorii, nichifor crainic, parintele arsenie boca, Pribeag în ţara mea. Sub mască. 23 august 1944 - 24 mai 1947, Zile Albe Zile Negre