Posts Tagged ‘Forumul Civic al Romanilor din Harghita Covasna’

Basescu in Harghita-Covasna

Dupa cum am previzionat aici in urma cu doua zile, Traian Basescu s-a deplasat, ieri, in Covasna, unde se va intalni cu reprezentantii organizatiilor romanesti, care au atras atentia asupra pericolului purificarii etnice la care sunt supusi romanii in Harghita si Covasna.
Corespondentul Rompres la Sfantu Gheorghe transmite: Presedintele Traian Basescu va avea, sambata, o intalnire cu lideri ai societatii civile romanesti din judetele Covasna si Harghita. Seful statului a declarat, vineri, la Covasna, unde va sta doua zile, ca a invitat reprezentantii societatii civile romanesti, la ora 12, la vila de protocol din statiune, precizand ca le-a facut inca de anul trecut promisiunea de a se intalni cu ei, dar din motive obiective nu a putut sa-si onoreze angajamentul. Presedintele a adaugat ca, duminica, intentioneaza sa se intalneasca si cu reprezentantii administratiei locale. Traian Basescu care se afla impreuna cu sotia sa, Maria Basescu, a precizat, la intrebarea ziaristilor, ca vizita sa in judetul Covasna nu are nicio legatura cu proclamarea independentei Kosovo si cu reactiile pe care le-a generat. ‘Eu vin in Covasna si Harghita ca presedinte al tuturor romanilor, indiferent daca sunt romani sau maghiari. (…) M-am simtit foarte bine aici, sunt niste oameni extrem de primitori si placuti’, a declarat seful statului, care a spus ca, dupa parerea sa, atat maghiarii, cat si cetatenii apartinand celorlalte 18 minoritati nationale au inteles ca traim intr-o tara europeana in care nu se pun ‘probleme teritoriale’. “Singurul drum valabil pentru cetatenii atat romani, cat si cetatenii romani de etnie maghiara este unul singur: impreuna. Numai asa avem sanse sa traim bine, impreuna”, a mai spus Basescu.
Forumul Civic al Romanilor din judetele Covasna si Harghita, care reuneste 13 organizatii nonguvernamentale din cele doua judete, a solicitat presedintelui, in urma cu aproape o jumatate de an, o audienta la Cotroceni, pentru a-i cere sprijinul in eforturile comunitatii romanesti de a-si pastra identitatea nationala in aceasta zona locuita preponderent de maghiari. Liderii societatii civile au reclamat in repetate randuri ca romanii din cele doua judete sunt discriminati de autoritatile locale aflate sub culorile UDMR, amintind, printre altele, ca romanii nu sunt acceptati in conducerea consiliilor judetene, ca ocuparea functiilor in institutiile publice este conditionata de cunoasterea limbii maghiare si ca simbolurile romanesti sunt desconsiderate in aceasta zona. De altfel, si presedintele Traian Basescu a vorbit, recent, la Bucuresti, despre ‘existenta unor aspecte in Harghita si Covasna care pot fi interpretate ca fiind elemente de purificare etnica indreptate impotriva romanilor’. Presedintele Traian Basescu si sotia sa au participat, vineri, la sfintirea unei cruci care a fost asezata pe cupola unei biserici din lemn, aflata in constructie in statiunea Covasna, transmite corespondentul Rompres.
Seful statului, care se afla intr-o vizita de doua zile in Covasna, a declarat, in prezenta IPS Ioan Selejan, episcopul Covasnei si Harghitei, ca este pentru prima oara cand asista la inaltarea unei cruci in varful unei biserici si s-a aratat impresionat de maiestria sculptorilor care au impodobit sfantul lacas.
IPS Ioan Selejan a spus ca noua biserica a fost construita pentru miile de oameni din toata tara care vin la tratament in statiune, precizand ca a fost dat ca presedintele sa vina in judet tocmai in acest moment important. Pana la finalizarea lucrarilor de constructie, slujbele religioase se vor tine intr-un paraclis amenajat in apropierea bisericii.
IPS Ioan, care se afla in fruntea Episcopiei Covasnei si Harghitei de aproape 14 ani si se afla printre favoritii alegerilor de azi pentru Scaunul Mitropoliei Moldovei, a ‘destelenit’ credinta ortodoxa prin refacerea si restaurarea a circa 120 de lacasuri de cult ortodoxe in aceasta zona, lasate in ruina ori distruse in timpul ocupatiei horthyste, din perioada 1940-1945. A ridicat din temelii mai multe manastiri, printre care si Manastirea ‘Adormirea Maicii Domnului de la Izvorul Muresului’, a sprijinit infiintarea Centrului Ecleziastic de la Sfantu Gheorghe, a Muzeului Carpatilor Rasariteni, dar si a altor institutii de cultura, care au rolul de a ajuta la mentinerea identitatii culturale a celor aproximativ 100.000 de romani care traiesc in cele doua judete.
Video:
HotNews transmite sambata:
Presedintele Traian Basescu s-a intalnit, sambata, la Covasna (unde isi petrece weekendul) cu delegatiile romanilor din judetele Harghita si Covasna, care au prezentat sefului statului problemele cu care se confrunta comunitatea romaneasca din zona in pastrarea si afirmarea identitatii nationale, transmite Radio Romania Actualitati. La finalul discutiilor, care au durat mai bine de trei ore, presedintele Basescu a promis ca autoritatile statului ii va sprijini pe romanii din cele doua judete. Participantii la discutii s-au declarat, la randul lor, multumiti de dialogul pe care l-au avut cu presedintele tarii. A fost prima intalnire a Forumului Civic al Romanilor din Covasna si Harghita cu un sef de stat roman, dupa 18 ani. Ei au cerut presedintelui Basescu o apropiere de institutiile statului, dar si o mai buna comunicare cu autoritatile centrale, care sunt chemate sa vegheze mai atent asupra acestei zone, pentru a inlatura orice potential risc. Episcopul ortodox al celor doua judete, Prea Sfintitul Ioan Selejan, i-a transmis lui Traian Basescu ca dorinta romanilor din zona este sa nu mai fie supusi presiunilor si umilintelor lingvistice si, asa cum Romania isi respecta obligatiile fata de Uniunea Europeana, si maghiarii sa respecte legile tarii, la fel ca si ceilalti cetateni.
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova