Posts Tagged ‘gardaianul’

Un jurnalist crestin: Dumitru Manolache, "Andrei, Apostolul lupilor", Sfintii Inchisorilor si anticrestinismul ca o problema de stat in Romania

Miercuri 26 noiembrie, ora 14,00, la librăria Mihail Sadoveanu din Capitală, Editura “Dacica” a lansat editia a II-a revizuită şi augmentată a volumului “Andrei, Apostolul lupilor”, al cărui autor este jurnalistul Dumitru Manolache, realizatorul paginii crestine a cotidianului “Gardianul”. Apărută în condiţii grafice de excepţie, cartea are un cuvânt înainte semnat de părintele Arsenie Papacioc. La lansare au vorbit eseistul Răzvan Codrescu, jurnalistul Alecu Racoviceanu, directorul cotidianului “Gardianul”, şi părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Lansarea este dedicată apropiatei sărbători a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (30 noiembrie).
D-l Răzvan Codrescu, eseist, apreciază că, „fără a fi teolog, publicistul Dumitru Manolache a cercetat cu dragoste şi migală mărturiile sau argumentele scripturistice, patristice, istorice, arheologice, lingvistice, mitologice şi folclorice referitoare la Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat, şi la misiunea lui evanghelizatoare la gurile Dunării, unde strămoşii românilor, vechii daci (al căror nume etnic se tălmăceşte „lupii”), au primit creştinismul de timpuriu, în mod paşnic şi organic, pregătiţi tainic pentru aceasta de henoteismul spiritualist al religiei lui Zamolxis.
Andrei, Apostolul lupilor este cea mai completă sinteză de până astăzi a tradiţiei globale privitoare la Sf. Andrei şi la originile apostolice ale creştinismului românesc, oferind reflecţiei teologice un vast material factologic, în parte inedit, într-o vreme în care conştiinţa românească are nevoie mai mult decât oricând de o recuperatio a propriilor temeiuri istorice şi religioase.”
“Pentru mine, lansarea celei de a doua editii a volumului „Andrei, Apostolul lupilor“ reprezinta bucuria incununarii unei munci de peste 15 ani pe care am dedicat-o acestui incitant subiect: prezenta in spatiul romanesc a Primului dintre apostoli – Andrei – chemat la ucenicia Mantuitorului. Cartea aduce in discutie un numar insemnat de informatii, unele dintre ele foarte putin cunoscute, opinii, controverse, scenarii, interpretari. Stiu ca este un volum care va da nastere la multe discutii. Dar daca nu ar fi asa, ce fel de carte ar mai fi ?”, ne-a povestit autorul. Lansarea se constituie intr-un eveniment dedicat zilei Sfantului Andrei, pe care o praznuim duminica viitoare.

Gardianul – «Apostolul Lupilor», o carte de ziua Sfantului Andrei

Dumitru Manolache este si autorul articolului
Anticrestinismul – o problema de stat in Romania

Saisprezece organizatii romanesti au inaintat ieri o scrisoare presedintelui Traian Basescu, Guvernului si Parlamentului Romaniei, prin care semnaleaza „acte grave de instigare la ura religioasa si nationala, precum si incalcarea libertatii religioase si de gandire a crestinilor ortodocsi. Scopul acestui demers este recunoasterea prin lege a „genocidului anticrestin in Romania comunista si dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe.
Conform comunicatului dat publicitatii, cele 16 organizatii semnatare (Asociatia Prietenii Muntelui Athos, Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi Romani – filiala Campia Turzii, ASCOR – filialele Cluj si Iasi, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Asociatia Ieromonah Arsenie Boca, Asociatia Brancoveanu, Asociatia Civic Media, Asociatia Altermedia, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia ROST, Grupul Cathisma, Asociatia Drept, Uniunea Vatra Romaneasca, Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului LICAR, Asociatia „Suflet pentru suflet”) cer clarificarea temeiurilor legale in baza carora s-a recurs, la Iasi, in luna august a.c., la inchiderea expozitiei itinerante „Destine de martiri”, organizata de CNSAS si Asociatia ROST. Obiectul expozitiei l-au constituit dosarele a sase fosti detinuti politici, dintre care patru preoti ortodocsi. Semnatarii scrisorii considera acuzatia de „imagine facuta unor legionari” adusa expozitiei de catre „directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului in Romania drept «instigare la ura religioasa si defaimare comisa printr-un act normativ al statului roman».
Cei sase detinuti politici, interzisi de autoritati
Cei sase detinuti ale caror dosare de cercetare au facut obiectul expozitiei amintite sunt: parintele Arsenie Boca, parintele Sandu Tudor, care s-au dezis de Miscarea Legionara, parintele Arsenie Papacioc si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care, dupa eliberarea din inchisoare, au dus o activitate exclusiv misionar-spirituala, nefacand parte din vreun partid sau miscare politica, Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu, ultimul murind in inchisoare si salvand viata pastorului evreu R. Wurmbrand. Semnatarii scrisorii mai spun in acelasi comunicat ca „aluzia cum ca personalitatile ale caror dosare au facut obiectul expozitiei ar intra sub incidenta Legii privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii este deplasata. Este stiut ca mai multi membri ai Miscarii Legionare au fost anchetati de o comisie de pe langa Tribunalul de la Nurnberg si ca in urma cercetarilor s-a declarat ca «legionarii» nu se faceau responsabili de crime de razboi in Est, astfel ca au fost absolviti de orice responsabilitate privind abuzurile contra populatiei si evreilor de peste Nistru.”
Crestinii protesteaza fata de discriminare
Printre altele, in scrisoarea amintita se mentioneaza: „Crestinii ortodocsi protesteaza fata de discriminarea de orice fel, condamnand ideile si manifestarile fasciste, rasiste sau xenofobe, invitand institutiile si autoritatile statului sa se mentina in limitele unei democratii reale, care sa asigure dreptul la opinie si credinta”. Orice aspect al vietii sociale, precum si orice vedere asupra fenomenelor si evenimentelor istorice pot constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atat timp cat prin aceasta nu este pusa in pericol viata nimanui. Din comunicatul amintit mai reiese ca, la vremea interzicerii expozitiei, au protestat 54 de istorici care s-au adresat CNSAS, cerand liberul acces al specialistilor la informatiile cuprinse in dosarele aflate in aceasta institutie, demers care a ramas fara raspuns.
Cazul Dumitreasa, o mostra de inscenare comunista
Documentul inaintat ieri presedintelui, Guvernului si Parlamentului face referire intr-o trimitere la faptul ca „majoritatea fostilor detinuti asa-zis «politici», printre care se numara 2.000 de preoti ortodocsi, in afara de calugari, au fost invinuiti in mod fals de «spionaj» si de alte delicte care pot fi incadrate la infractiuni contra pacii si omenirii”. Un caz celebru in acest sens este cel al parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a petrecut in temnitele comuniste 21 de ani. Se stie ca parintele Calciu a fost o personalitate publica cunoscuta in Occident drept un luptator pentru pace si drepturile omului. Dupa eliberarea din inchisoare, a fost expulzat din tara in urma demersurilor facute de presedintele american Ronald Reagan, de Papa Ioan Paul al II-lea si de alte personalitati ale vietii politice din Occident. A fost dupa aceea primit la Casa Alba in mai multe randuri ca un martir al contemporaneitatii. In tara insa, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost considerat un delincvent vinovat de infractiuni impotriva pacii si omenirii.
Dumitru Manolache
https://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=125038&all=1

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova