March 11th, 2010 
VR 
Iata pentru ce e condamnat Iulian Urban de IJP Ilfov, care a reusit sa faca din Baloteşti “raiul hoţilor”
Ecaterina Andrei a calcat pentru altii o viata intreaga. Acum o calca hotii pe ea
În Baloteşti, Ilfov, o găină e bună la casa omului numai după ce a mâncat-o şi s-a şters la gură. Altfel, nimeni nu poate fi sigur pe orătăniile lui, şi nici pe nimic altceva, cu sau fără suflare, ce poate fi ridicat şi dus de una sau mai multe persoane. O spune însăşi Ecaterina Andrei, femeie de 72 de ani, care tocmai a jumulit o găină dintr-o generaţie norocoasă, scăpată în chip miraculos din mâinile hoţilor, şi se pregăteşte să o arunce în oală. Din acel moment mai e puţin, un clocot, şi, gata, bătrâna poate spune că n-a muncit fără rost, ca de atâtea alte ori.
“O viaţă întreagă am dat de mâncare la hoţi, nimic nu s-a ales de munca mea”, jeleşte femeia.
În Baloteşti se fură orice, oricând, de la oricine. De la coana Cati, din apartamentul primarului, chiar şi din postul de poliţie. “Da, mi-au spart apartamentul, recunoaşte primarul Florian Dănuţ Ion, mi-au furat radiocasetofonul şi bijuteriile fetei”. Şirul impunător de cinci mandate consecutive în fruntea comunei e umbrit de neputinţa lui de a stârpi hoţia.
Legea se împotmoleşte într-un câmp de bălării, dincolo de care se înalţă, pestriţ şi alandala, un şir de case locuite de ţigani. De aici, mâna hoţilor se întinde peste toată comuna şi până hăt, în Bucureşti şi în judeţele învecinate, neobosită şi numai arareori şi pentru puţină vreme încătuşată.
E greu să găseşti o casă din care să nu se fi furat nimic, măcar o scândură din gard.
Lui Nicolae Teodorescu i s-a furat tot. Omul, bucureştean, şi-a cumpărat o bucată de pământ în Baloteşti cu gând să-şi trăiască acolo batrâneţile în linişte şi în sânul curat al naturii, cum atât de plastic îşi zugrăveşte el idealul. Dar n-a reuşit, în patru ani, decât să pună pe picioare, într-un echilibru miraculos, o cocioabă din lemn, ca să stea la pândă să nu i se fure materialele cu care ar fi vrut să-şi edifice, cum tot el spune, o casă. Dar i s-au furat. Pe urmă i-au fost furate şi uneltele agricole cu care a pus şi a îngrijit nişte straturi de ceapă. Pentru ca la urmă să i se fure şi ceapa. “Erau doi copii, un bărbat şi o femeie, povesteşte bucureşteanul. În zori. Aveau feţele acoperite. Au strigat la mine: dacă ieşi, îţi luăm capul! Cum era să ies? Au pus totul în căruţă şi au plecat. Să le stea în gât!”
Din coşmelia în care se adăposteşte el când vine la moşioară, hoţii i-au luat tot. Au scos geamurile şi au mutat totul de la el, la ei. Acum domnul Teodorescu mai are o lopată, un hârleţ şi o sapă. Le-a încuiat în veceu, fiindcă i se pare lui mai trainic, şi uşa a prins-o cu un şurub şi l-a strâns cât a putut cu cheia, pe bună bază că hoţii nu umblă cu chei de 24 la ei, însă vecinii, mai buni cunoscători ai hoţilor locali, l-au avertizat: “Domnu’ Nicu, ai să rămâi cu un rahat”.
Gard în gard cu lipsitul de noroc domn Teodorescu, un gard de sârmă tăiat de hoţi noaptea, cârpit ziua de proprietar şi iar tăiat de hoţi noaptea, stă, trează şi cu mâna pe topor, vecina Cati Andrei. Zice că de 44 de ani, de când a rămas văduvă, cu o mână şi-a îngrijit gospodăria sărăcăcioasă, iar cu cealaltă a apărat-o de hoţi. A fost călcătoreasă la spitalul de nebuni din Baloteşti, acum spital al Serviciului Român de Informaţii. De la atâţia ani de dat cu fierul de călcat, nu mai poate închide pumnul drept, degetele îi stau încârligate ca nişte scoabe. În această scobitură uscată încap acum, ca turnate în carne, coada toporului sau bâta cu care îşi apără găinile.
Posted in 
Tags: 
