IRANUL, la rece, carte aparuta la Editura Top Form, va fi lansata azi, 7 iunie, la Librăria Mihai Eminescu din Bd. Elisabeta nr. 16, între orele 17.30-19.30. La eveniment sunt invitati diplomaţi, jurnalişti, cadre universitare şi academice. Ziaristi Online va ofera un extras din lucrarea profesorului de jurnalism Corneliu Basarab Vlad, printre multe altele si director al portalului nostru. Noi detalii si dezvaluiri despre incursiunea analistului de politica internationala in Iran, maine, aici! Pana atunci, o sinteza despre Teheran, azi, si mersul inainte al lumii:
Despre “excepţionalism”
Mass-media şi discursul politic au reuşit să-i facă pe mulţi să creadă că Iranul ar fi de la o vreme, în lumea de azi, un fel de răţuşca cea urâtă sau Cenuşăreasa (dar numai în ipostazele lor din prima parte a basmului). A fost aşezată, această ţară, pe o Axă a Răului şi în acelaşi timp, este înfierată drept singurul stat teocratic din lume. I s-a aplicat stigmatul de stat paria, se fac strădanii pentru a-l izola într-o lume tot mai interdependentă. La resursele sale de petrol şi gaze naturale, printre cele mai mari din lume, n-ar fi recomandabil să se apeleze, chiar dacă resursele energetice mondiale se împuţinează mereu. Ce mai, o ţară ciudată, un tărâm bizar, în care bărbaţii, chiar şi cei mai pedanţi, nu poartă cravată iar femeile, chiar şi cele mai frumoase, se ascund în văluri ce acoperă aproape totul.
Ciudată, bizară, paria, de ocolit, de stigmatizat? Dacă asta înseamnă corectitudine politică, trend, brand etc., vom comite şi noi, în mod premeditat, o îndepărtare de la normă, pentru a aplica acestui stat, atât de diabolizat, un epitet privilegiat, atribuit doar celui mai înverşunat adversar de astăzi al Iranului. Să zicem că ne vom juca şi noi cu vorbele după cam cum fac şi detractorii de toate felurile ai Iranului. Să spunem că nu numai realitatea americană este definită prin excepţionalism ci şi realitatea iraniană. Dacă universitarul francez Gerard-Francois Dumont vorbeşte de „excepţia iraniană”, noi o vom numi excepţionalismul iranian.
Cuvântul excepţionalism nu se găseşte în dicţionare, ci doar prin texte de-ale unor politologi. Acest superlativ sui generis este menit să definească sintetic trăsătura dominantă a societăţii americane. Cu vreo 20 de ani în urmă, mă refeream, într-un text, publicat mai întâi într-un ziar, apoi într-o carte, la excepţionalismul american, dar intervenţia mea a trecut, cred, complet neobservată. Porneam, atunci, de la un articol din „New Statesman”. „Întreaga ideologie americană, aşa cum au subliniat mulţi autori din Statele Unite, ca de pildă David Potter, precum şi observatori vesteuropeni, a fost clădită pe premisa unei abundenţe excepţionale – observa autorul articolului, publicistul britanic Godfrey Hodgson. Excepţionale resurse de terenuri agricole, excepţionale surse de o excepţional de ieftină energie, excepţional de ridicate salarii (din punct de vedere istoric, de circa două ori mai mari decât cele din Europa occidentală)”. Dar, se grăbea să adauge autorul britanic, „toate aceste excepţii (căci el nu le spunea totuşi excepţionalisme) se îndreaptă acum spre un sfârşit”. Remarcăm acum, doar în treacăt, că previziunile lui, făcute pe la sfârşitul anilor 1980, au prins tot mai multă consistenţă prin evoluţiile/involuţiile ce au urmat. Ne interesează însă mai ales o altă remarcă a sa şi anume aceea că, în ciuda erodării acestor „excepţii”, „filozofia politică generată de era excepţionalismului american rămâne”.
June 30th, 2011 
VR 
FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU
Posted in 
Tags: 
