Posts Tagged ‘itv’

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului protesteaza fata de o actiune de propaganda neagra a postului britanic ITV

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului îşi manifestă regretul faţă de modalitatea neprofesionistă şi lipsită de etică în care un post de televiziune britanic a înţeles să realizeze un documentar, filmat cu camera ascunsă, în Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie şi Asistenţă Socială „Crinul Alb” din Bucureşti, sector 3.
Instituţia prezentată în cadrul reportajului este una dintre cele preluate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în anul 2003, schimbările survenite de atunci în ceea ce priveşte atât condiţiile de viaţă oferite copiilor cât şi cele privind îngrijirea şi protecţia specială a acestora fiind considerabil îmbunătăţite, de o manieră a cărei evidenţă nu poate fi negată.
În acest context, dorim să subliniem că acuzaţiile aduse cu privire la potenţialele tratamente inadecvate administrate unor copii contenţionaţi, în momentul vizitei, sunt nefondate acestea respectând procedura legală prevăzută în legislaţia privind sănătatea mintală.
Apreciem că singurii în măsură să se pronunţe cu privire la oportunitatea luării unei astfel măsuri revine exclusiv specialiştilor care cunosc în detaliu diagnosticele acestor copii, orice prezentare a acestei realităţi, prin intermediul unor simple filmări, fiind pur speculativă.
România a demarat o reformă profundă în domeniul protecţiei drepturilor copilului încă din anul 2000, consecinţele acesteia manifestându-se şi în prezent.
În cadrul acestui proces, ţara noastră a colaborat cu o serie de state ale Uniunii Europene, inclusiv Marea Britanie, atât la nivelul asistenţei tehnice oferite de personalităţi cu o experienţă relevantă în domeniu, cât şi al colaborărilor bilaterale la nivel de organisme non-guvernamentale.
Este regretabil faptul că difuzarea documentarului realizat de jurnaliştii britanici nu a fost realizată de o manieră obiectivă, ţinând cont că punctul de vedere al autorităţilor române nu a fost difuzat în cadrul aceleiaşi emisiuni, optându-se în schimb pentru utilizarea unor elemente tendenţioase, ce au avut la bază o serie de statistici vechi aparţinând unui studiu întocmit de UNICEF România cu ani în urmă, despre a căror relevanţă, în contextul anului 2008, însăşi organizaţia în cauză s-a delimitat în mod public şi oficial.
România este conştientă că mai sunt încă aspecte ce ar trebui corectate sau îmbunătăţite, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului colaborând, în acest sens atât cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspecţia Socială cât şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, făcând, de fiecare dată, cu ocazia vizitelor de monitorizare întreprinse în judeţele ţării, recomandări cu privire la deficienţele ce ar trebui corectate.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova