Posts Tagged ‘Iulia Mocanu’

“Raportul Tismăneanu a fost scris după dictare”. Conferinte despre jertfa martirilor anticomunisti. Acatistul Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu

„Nu îmi pare rău de clipele prin care am trecut. Dacă ar fi nevoie aş trece încă o dată prin aceleaşi momente. În suferinţă m-am apropiat mai mult de Dumnezeu”
Doamna Iulia Mocanu in conferinta la Oradea
Luni 15 decembrie 2008, intr-o conferinta publică sustinută la Casa Armatei din Oradea cu prilejul implinirii a 19 ani de la căderea comunismului în România, invitatii prof. Fabian Seiche, teolog, şi doamna Iulia Mocanu din partea Asociatiei Fostilor Detinuti Politici au vorbit despre martirii ortodocşi din inchisorile comuniste.
În cadrul conferintei s-a vizionat filmul „Binecuvântată fii închisoare”, producţie a cinematografiei române.
Oradea
Luni 15 decembrie 2008, a avut loc la Casa Armatei din Oradea conferinţa publică cu tema „Pe urmele mărturisitorilor” susţinută de teologul Fabian Seiche din Cluj şi doamna Iulia Mocanu din partea Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici din Turda. Conferinţa a fost precedată de vizionarea filmului „Binecuvântată fii închisoare”, o producţie a cinematografiei române, sub regia lui Nicolae Mărgineanu după romanul cu acelaşi nume al fostei deţinute Nicoleta Valeria Grosu.

Acatistul Sf Valeriu Gafencu

În cea de a doua parte a conferinţei, teologul clujean Fabian Seiche a vorbit despre santajele si presiunile asupra intelectualilor şi clerului din acea perioada: „îi apreciem pe cei care au rezistat, pe cei care au dus crucea până la capăt cu credinţă şi curaj dar în acelaşi timp nu avem voie să îi judecăm pe cei ce au cedat datorită neputinţelor omeneşti”, exemplificându-i printre martiri pe fostul episcop al Oradiei P.S. Nicolae Popovici, preoţii Ioan Bărdaş şi Ioan Porumb din Oradea, preotul Gheorghe Liţiu, preotul Liviu Brânzas din protopopiatul Beiuşului, diaconul Teodor Savu şi alţii.
Tânărul teolog a vorbit despre moaştele preoţilor ortodocşi din închisorile comuniste exemplificând pe preotul Ilie Lăcătuşu al cărui trup se găseşte neputrezit în cimitirul Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti, preoţii şi tinerii ortodocşi din lagărul de exterminare de la Aiud a căror moaşte se găsesc în osuarul mausoleului din oraş: „A recunoaşte dacă preoţii ortodocşi care au suferit în închisori au fost martiri e o chestiune de respect faţă de jertfa lor. În această privinţă trebuie să ştim că părerile omeneşti sunt influienţate de duhul lumii acesteia, de aceea e bine să îl lăsăm pe Dumnezeu să decidă. Ce dovadă mai clară e moaştele acestora si minunile ce se săvârşesc acolo”.
Doamna Iulia Mocanu, a vorbit despre experienţele petrecute în acea perioadă alături de soţul ei, pe atunci preot: „Nu îmi pare rău de clipele prin care am trecut. Dacă ar fi nevoie aş trece încă o dată prin aceleaşi momente. În suferinţă m-am apropiat mai mult de Dumnezeu”. Despre raportul Tismăneanul, doamna Mocanu, a spus ca: „A fost scris la comandă. Ar trebui ca istoricii să aibă mai mult curaj să spună adevărul despre trecutul poporului nostru atât după 1948 cât şi înainte de această perioadă”. „Îi admir pe evrei pentru felul în care ştiu să îşî mărturisească istoria lor. Ar trebui să spunem şi noi adevărul despre cele petrecute în lagărele de exterminare comuniste că avem ce spune. În închisorile comuniste au fost mulţi morţi, multe victime, foarte multe, mii şi sute de mii” spune doamna Mocanu.
La Beiuş: „Capitalismul e la fel de periculos ca şi comunismul”
Conferinţa a fost continuată a doua zi, 16 decembrie, la Beiuş unde doamna Iulia Mocanu a spus că testamentul lui Mircea Vulcănescu: “Să nu ne răzbunaţi” e valabil pentru toţi deţinuţii politici care l-au cunoscut pe Dumnezeu în închisoare, „dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne cunoaştem istoria, şă ascundem cele ce s-au petrecut acolo”. În continuare doamna Mocanu a spus că se întârzie în mod intenţionat cu Procesul Comunismului „deoarece se aşteaptă ca supravieţuitorii care au mai rămas să treacă la cele veşnice şi astfel nu vor mai fi martori şi nici persoane care să lupte pentru scoaterea la iveală a celor petrecute acolo”.
Teologul clujean a vorbit despre minunile petrecute la moaştele mucenicilor de la Aiud, despre modul de vieţuire al unor foşti deţinuţi ca: Valeriu Gafencu, Daniil Sandu Tudor, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Marin Naidin, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, monahia Mihaiela Iordache, Aspazia Oţel Petrescu,Trifan şi alţii precum şi despre felul prin care anumite ideologii politice influienţează viaţa religioasă a individului: „Capitalismul e la fel de periculos ca şi comunismul. Comunismul incerca scoaterea lui Dumnezeu din inima omului într-o formă comună, la mai mulţi o dată prin colectivizare, în timp ce capitalismul face acelaşi lucru prin individualizare”.
În cadrul conferinţei de la Beiuş profesorul Fabian Seiche a amintit şi numele unor ierarhi care au murit în condiţii suspecte: PF Nicodim Munteanu, PF Iustinian Marina, PF Iustin Moisescu, PS Nicolae Popovici, PS Valerian Zaharia, PS Grigore Leu şi alţii (as adauga, inclusiv PF Teoctist – nota mea).
Conferinţa a fost organizată de ASTRADROM – secţiunea Bihor, avândul ca moderator la Oradea pe studentul Ciprian Budău de la Universitatea din Oradea iar la Beiuş pe învăţătorul Ilie Vesa.
Prof. Cristian Marc

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova