Victor Roncea Blog

„Războiul Linguriței” țintește desființarea raportului de egalitate a Bisericii cu Statul, adică întoarcerea creștinilor cu aproape 2000 de ani în urmă

Interviu cu sociologul Ilie Bădescu despre raportul Biserică-Stat

Autor: Victor Roncea / EVZ

Patriarhul Daniel și ierarhii Bisericii naționale sunt supuși astăzi celei mai mari provocări aruncate de vreun stat după anul 313, când au fost consfințite raporturile Bisericii față de Stat prin Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cel născut în Dacia Ripensis. Prin „războiul linguriței” și alte „recomandări” ilegitime venite din partea unor instituții ale statului se atacă autonomia bisericească și se încearcă azvârlirea Bisericii în vremurile creștinismului primar, când creștinii erau supuși persecuțiilor și Biserica subordonată Statului, consideră profesorul Ilie Bădescu, sociolog al Academiei Române și fost membru al Adunării Naționale Bisericești, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române. După cum se anunță, în pofida presiunile instituţiilor statului, Patriarhia nu va admite „recomandarea” privind lingurița de plastic. Profesorul Ilie Bădescu explică de ce a devenit așa de importantă neimportanta linguriță și apreciază că „cei ce se joacă cu cele sfinte nu știu că pot da foc lumii.

„Dialogul este între Iisus Hristos Domnul şi Cezarul de azi”

Victor Roncea: Ce semnificație atribuiți dialogului stat-biserică în chestiuni care vizează taina Sfintei Euharistii?

Ilie Bădescu: Voi relua, în răspunsul meu, ceea ce am spus și in alte studii și lucrări ale mele (mai ales in cartea dedicată Noogeniei la care sunt co-autor). În legătură cu întrebarea ta, e bine să ne amintim cuvântul lui Dumnezeu: „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Altminteri spus, acest dialog nu este între două instituții, ci între Iisus Hristos Domnul și cei ce se știu reprezentanții statului, adică ai Cezarului. Taina Sfintei Euharistii ține de cele dumnezeiești și statul nu are nici competență nici autoritate în această chestiune. Biserica singură este împuternicită și pentru iconomia tainelor și pentru știința din jurul tainelor. În al doilea rând, știința are autoritate doar în calitatea ei de organ al atotcunoașterii divine. Dacă se rupe de Dumnezeu își pierde puterea cognitivă asupra celor ce țin de suflet și chiar de trup, fiindcă și trupul este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune Sf. Apostol Pavel. Nu întâmplător, discuții ca cele referitoare la taina Sfintei Euharistii au împărțit și lumea științifică în două. Deci, problema este, în numele cui vorbește cel ce vorbește. În al treilea rând, orice imixtiune a statului în chestiunile Bisericii ne întoarce la momentul Edictului de la Mediolan, când s-a tranșat chestiunea aceasta pentru toate mileniile de după aceea. În Divinae Institutiones, Lactanţiu, noopoliticianul epocii constantiniene, ne spune lucrul esențial. După Mediolan, Împăratul nu se mai auto-definește ca subiect al puterii ultime, ci ca famulus Dei (slujitorul lui Dumnezeu). Prin această nouă înțelegere a raportului dintre puterea religioasă și puterea civilă se pune temelia modelului valid al omului politic de tipar european. Conducătorul va guverna în sinergie (symfonie) nu în opoziție cu Biserica, pe care o va recunoaște ca singura autoritate în chestiunile care privesc sufletul și îndrumarea spirituală a omului, a societății și a lumii și deci ca factor și garant al sănătății spirituale a corpului social.

Biserica a mai ales o dată martirajul, în perioada comunistă

Victor Roncea: Înțeleg așadar că se încearcă subordonarea Bisericii față de Stat. Puteți explica cum funcționează practic modelul comunității creștine în raport cu Statul după Edictul de la Milano?

Ilie Bădescu: Modelul comunității creștine s-a consolidat atunci în mediul unui război nevăzut, care va traversa veacurile, pe care, istoricește îl cunoaștem ca război dintre niceeni și arieni. Lupta s-a declanșat, cum se știe, în jurul interpretării dogmei trinității. Voi aminti doar că, în chiar actul de dezbatere a temei privitoare la relația de subordonare a Fiului față de Tatăl, arienii au strecurat și apoi au difuzat explicit dogma bisericii subordonate imperiului. Totul se întemeiază pe analogiile conform cărora, așa cum Fiul este subordonat Tatălui tot astfel Biserica Fiului este subordonată Imperiului, în care s-ar recompune, tot analogic, imaginea Tatălui. Așa se face că luptele cu arianismul sunt lupte contra subalternizării Bisericii și aceste lupte au traversat cea mai agresivă doctrină și practică anticreștină, cea comunistă, când Biserica a ales prin ființa ei să primească represiunea și ghilotina, pușcăriile și martirajul, decât să accepte subalternizarea comunistă. Pe cale de consecință, Biserica a rămas independentă de presiunile anexioniste ale imperiului bolșevic păstrându-și astfel deplina suveranitate euharistică și funcția logoterapeutică. Oricum, neoimperiul anticreștin bolșevic ca și ascensiunea imperiului economic modern au fost și rămân o provocare pentru bisericile creștine, mai ales cele autocefale de rit oriental sau ortodox și deopotrivă pentru nooterapia eclesială, bazată pe puterea vindecătoare a Cuvântului lui Dumnezeu, adică a logosului întrupat și deci a Sfintei Împărtășanii. Mărturisim și noi învățătura creștină re-asertată recent că orice „suspiciune cu privire la transmiterea unor boli prin intermediul dumnezeieștii Euharistii este reprobabilă pentru că aduce atingere Adevărului dogmatic, Credinței Apostolice și tradiției Bisericii”. Dacă autoritatea laică ar decide în chestiuni legate de tainele bisericii lui Hristos ar însemna că ne-am întors înainte de Mediolan, adică acum aproape 2000 de ani, ca și cum toată lucrarea de două milenii a Duhului Sfânt în Biserica lui Iisus Domnul nici n-ar fi fost săvârșită. Cei ce se joacă cu cele sfinte nu știu că pot da foc lumii.

„Lingurița a devenit o armă în războiul nevăzut la care este chemată Biserica lui Hristos”

Victor Roncea: Este Sfânta Împărtășanie un criteriu ultim al judecății noastre asupra situației actuale?

Ilie Bădescu: Este, pentru că în fața Sfântului Potir se despart apele. Cei ce își permit fără competență și fără autoritate să-și dea cu părerea asupra modului împărtășaniei uită un lucru: acolo se despart cei ce au curaj să se întâlnească în mod real cu Dumnezeu de ceilalți. Acolo nu te întâlnești cu o linguriță, din mâna preotului sau din buzunar, ci chiar cu Iisus Domnul, te împărtășești cu El. Acolo nu ești în fața unui blid din care ia fiecare cum apucă, ci participi la Sfânta Cină, aceeași de 2000 de ani. Acolo auzi această chemare a lui Iisus Domnul prin vocea preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” . Deci cu frică de Dumnezeu nu de linguriță, cu credință nu cu îndoială și cu dragoste, adică din tot sufletul, cu toată inima, cu toată făptura ta. Și atunci este de-a dreptul stupid să-ți imaginezei că cel ce vine acolo, are frică de linguriță și, stăpânit de spaimă, începe să-și caute prin buzunar lingurița, oricum necurată, chiar contaminată, dacă este bolnav. Abia aceasta ar putea fi considerată o amenințare pentru ceilalți. Ar putea fi, pentru că, în realitate, nimic nu poate altera medicamentul dumnezeieștii euharistii. Cel ce-ar veni cu propria linguriță s-ar deosebi doar prin aceea că ar face dovada că nu crede în puterea vindecătoare a Sfintei Euharistii și s-ar condamna singur la îmbolnăvire chiar dacă a folosit o linguriță, chipurile, necontaminată. Lingurița din Sfânul Potir e curată nu prin ea însăși, ci prin Sfânta Euharistie și orice credincios preferă lingurița din Sfântul Potir celei din propriul său buzunar tocmai fiindcă are frică de Dumnezeu, nu de boală, crede în medicamentul divin și se apropie cu dragoste de Dumnezeu. Cei ce vor ca la Sfânta Împărtășanie să se formeze șiruri de oameni cu lingurițe în mână ar dori să strecoare în actul dumnezeieștii euharistii o stranie butaforie. La urma urmelor, problema nici nu este a linguriței, ci este una mult mai gravă: Cei ce se ostenesc să dispună de cele tainice din afara Bisericii vor să întoarcă creștinătatea înainte de Mediolan, adică la o biserică subalternă. Lingurița este doar pretextul. Războiul este între Sol Invictus și famulus Dei. Momentul este teribil. Lingurița, neînsemnata linguriță, a devenit ceva înfricoșător, a devenit arma decisivă în acest război nevăzut la care este chemată Biserica lui Hristos. Iată de ce a devenit așa de importantă neimportanta linguriță.

Sursa: EVZ

Lingurița din 1770 care a mers la Stalingrad și a împărtășit bolnavii de tifos și gripă spaniolă

Postarea scurtă și cuprinzătoare a unui preot din Arhiepiscopia Tomisului despre Lingurița sa cu care administrează Sfânta Euharistie credincioșilor a devenit virală pe Facebook, depășind 25.000 de aprecieri și 11.000 de redistriburi. Preotul Ioan Valentin Istrati de la Parohia Sfantul Nicolae din Constanța este fiul Preotului Prof. Ioan Istrati și nepot al Preotului Colonel Ioan Istrati. A absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca șef de promoție și a urmat cursurile Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde a fost timp de patru ani șef de promoție. Este licențiat în teologie cu o lucrarea de diplomă notată cu 10 de Părintele Patriarh Daniel, pe când era Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și este doctor în Teologie Liturgică și Artă Creștină. Iată postarea sa:

“Lingurița asta sfințită e de argint. Mi-a dat-o tata. Cu ea am împărtășit mii de oameni cu Hristos fără să le dau vreo boală. Totdeauna după ce împărtășesc un om, iau eu în gură restul de Sfânt Sânge de pe ea. Tata o are de la bunicul. Și ei au împărtășit zeci de mii de oameni. Pe ea scrie 1770. De 250 de ani lingurița asta îl dăruiește pe Hristos lumii. A împărtășit bebeluși, tineri, soldați, bătrâni, mame, muribunzi, sfinți.

A trecut prin ciumă, tifos, gripă spaniolă, a fost pe front, la Stalingrad, în Tatra, și NICIODATĂ n-a dat boală, ci Viața cea veșnică.
Jos labele de pe Hristos!” (Sursa EVZ)

Dintr-un studiu intitulat “Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor”, de Robert F. Taft, disponibil AICI, puteți afla vechimea acestei practici liturgice. Studiul a apărut în revista americană Dumbarton Oaks Papers, Vol. 50 (1996), pp. 209-238, publicată de Trustees for Harvard University.

Totodată, după cum neinformează Basilica, un articol de specialitate disponibil pe platforma Science Direct scoate în evidenţă cât de puţin probabilă este infectarea cu o boală prin împărtăşirea din acelaşi Potir euharistic.