Ieri seara, in emisiunea “Romania in alb si negru” de la Vox News, a fost prezentat in premiera protestul magistratilor fata de cazul Catalin Voicu si incalcarea deontologiei profesionale de catre persoane aflate la varful aparatului de Justitie. Apelul magistratilor a aparut dupa ce preşedintele Secţiei civile a instanţei supreme, Florin Costiniu, a devenit din justiar urmărit penal pentru complicitate la traficul de influenţă săvârşit de senatorul PSD Cătălin Voicu. Adresat CSM, protestul a fost semnat deja de 195 de magistrati din intreaga tara si este publicat pe Juridice.ro, de unde a fost preluat si retransmis de Civic Media, care il si sustine:
Protestăm împotriva încălcării normelor eticii profesionale. Fiecare judecător şi procuror este dator să asigure respectarea valorilor profesiei: integritate şi demnitate.
I. Cerem C.S.M. o poziţie fermă şi neechivocă asupra încălcării normelor de etică ale profesiei. Făcând dreptate pentru alţii, trebuie să avem puterea să facem dreptate corpului magistraţilor şi să redăm demnitatea profesiei. Obiectivitatea soluţionării unei cauze nu înseamnă tăcerea asupra motivelor care au condus la apariţia acelei situaţii.
Solicităm C.S.M. să aibă o poziţie clară privind posibilitatea de a intra în şedinţa de judecată a acelora faţă de care s-a deschis o anchetă penală.
Cerem C.S.M. măsuri ferme pentru asanarea sistemului judiciar, încălcările Codului deontologic fiind la fel de nocive ca şi faptele de corupţie. C.S.M. are datoria sa analizeze nu doar comportamentul celor care sunt subiecţi ai unei anchete penale, dar şi comportamentul celor care au încălcat normele etice fără ca prin aceasta să se comită infracţiuni.
II. Cerem suspendarea procedurii de numire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la clarificarea modalităţii în care judecători ulterior anchetaţi de D.N.A. au avut acces la cea mai înaltă poziţie în sistemul judiciar.
Demnitatea profesiei nu permite încurajarea unui sistem netransparent şi discreţionar în care criteriile de numire într-o funcţie ce presupune demnitate şi onoare au devenit din ce în ce mai oculte.
Solicităm membrilor C.S.M. să se pronunţe asupra vocaţiei de a se înscrie pe lista de candidaţi în vederea promovării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a membrilor C.S.M. în funcţie, Secretarului General, Secretarului adjunct şi a directorilor de direcţii.
“Prioritatea numarul 1 a Romaniei o va constitui recunoasterea cetateniilor romanilor deposedati abuziv de acest drept natural de catre regimul sovietic bolsevic” – a fost un slogan la moda si la Bucuresti si la Chisinau, in perioada alegerilor. Acestea au trecut si romanii basarabeni si bucovineni au ramas la fel ca si inainte. Daca mafiotilor de stat nu le e rusine, ce zice Presedintele Romaniei si ce fac de trei luni de zile onor parlamentarii care si-au obtinut locurile caldute din Senat si Camera Deputatilor pe lacrimile si suferinta de zeci de ani a romanilor abandonati in fosta URSS?!
GARDIANUL: Un basarabean devine roman in cel putin 5 ani, Ahmed sau Mohamed asteapta mai putin
Articolul publicat de „Gardianul“ saptamana trecuta, “Cetatenia romana, obtinuta la ruleta ruseasca”, nu a ramas fara reactii in cadrul comunitatii romanilor care nu au reusit sa obtina cetatenia romana. Comentariile nu au incetat sa apara, iar faptul ca pentru 3.000-4.000 de euro se poate scurta perioada de asteptare a fost confirmat de mai multi cititori. Am solicitat un raspuns oficial din partea Ministerului Justitiei, mai exact din partea directorului Directiei Cetatenie. Ieri am fost informat ca directorul nu da interviuri. Poate se razgandeste.
Saptamana viitoare, Romania se va imbogati cu un nou lot de cetateni romani care vor depune juramantul de credinta fata de tara noastra si vor beneficia de drepturile pe care le are un cetatean al Uniunii Europene. Unii dintre cei 243 de noi cetateni romani sunt romani fie din Basarabia, fie din Bucovina. Altii sunt arabi, chinezi, rusi si alte nationalitati. Ce i-a indemnat pe Mohammed Mustafa (pozitia 146 in Tabelul cu persoanele care depun juramantul pe data de 12 martie 2009), pe Abbas Ahmed (pozitia nr. 1), pe Al Owisi Samer (pozitia a 6-a) sau pe Huang Chun-Hsin (pozitia 107) sa ceara cetatenia romana? Au stramosi romani? Au afaceri in Romania si nu se pot descurca cu actuala lor cetatenie? Mai degraba ultima varianta.
De la cinci ani in sus Iata cateva experiente ale unor romani care au solicitat dobandirea cetateniei romane si cateva intrebari pentru cei care se ocupa de dosarele privind redobandirea cetateniei romane. “Am depus actele in septembrie 2003, impreuna cu fratele meu, la consulatul roman de la Chisinau, urmati in noiembrie 2003 de mama si in ianuarie 2004 de tatal meu! In ziua depunerii dosarului, la iesirea pe poarta consulatului, fratele meu a spus “sa fie intr-un ceas bun”, la care un barbat care statea la coada la depunere a raspuns: “de-ar fi 5 ani macar!” Asa s-a si intamplat in cazul meu. In 2006, numele meu, al fratelui si al mamei au fost publicate in „Monitorul Oficial“ partea III, dar soarta dosarului tatalui meu ramane necunoscuta pana astazi! Apoi am incercat in repetate randuri sa aflu care este parcursul mai departe al dosarului meu, dar nu am aflat nimic. Imi pierdusem practic speranta de a avea intr-o zi cetatenia romana. Dar in vara lui 2008 am aflat ca este o posibilitate de a depune cerere de urgentare a dosarului, am apelat la o cunostinta care isi facea studiile in Romania sa inainteze in numele meu si al mamei mele actele. In septembrie 2008 am primit o scrisoare pe numele meu de la Directia Cetatenie, ca dosarul meu a fost reluat spre examinare, dar la acel moment ma aflam deja la studii in Franta. Despre faptul ca numele meu a aparut in „Monitorul Oficial“ partea I am aflat absolut intamplator zilele acestea, fiind in contact cu basarabeni pe diverse forumuri, care sunt in aceeasi situatie, asteptand de ani de zile redobandirea cetateniei romane! Astfel, din toata familia, doar eu am reusit sa obtin cetatenia romana la peste 5 ani de zile de la depunerea cererii! In acest timp, fratele meu a obtinut cetatenia altui stat din Uniunea Europeana”, scrie Natalia S. pentru „Gardianul“. Iata si peripetiile lui Ion Socolenco, roman din Basarabia: “La sfarsitul anului 2007, fiind student in primul an de doctorat la Institutul de Fizica a Universitatii Karlov, m-am adresat Ambasadei Romaniei la Praga cu doleanta de a depune dosarul pentru a redobandi cetatenia romana. La acel moment consulul Sorescu mi-a comunicat ca pot sa depun, acceptand si cererea mea de intentie, dupa care revin la el peste cateva luni, prin martie 2008, ca sa-mi spuna ca nu mai pot sa depun acel dosar din cauza unei ordonante pe care a primit-o intre timp. A trecut de atunci aproape un an si vreau sa stiu daca pot sa depun acel dosar la Consulatul roman din Praga, cat va dura procesarea si daca a existat vreo ordonanta care sa nu-mi permita sa depun dosarul anul trecut”. “In luna octombrie 2005, fiind masteranda la Facultatea de Istorie a Universitatii Sorbonne Paris IV, am depus dosarul pentru redobandirea cetateniei romane la Consulatul Romaniei din Paris. As vrea sa aflu care este stadiul de solutionare a cererii mele de redobandire a cetateniei romane! Mentionez ca am trimis in completare prin Consulatul Romaniei la Paris, in august 2008, urmatoarele acte: cazierul juridic din Franta, Romania si Republica Moldova, declaratia despre pastrarea domiciliului peste hotare (in Franta), memoriul de urgentare, declaratia precum ca nu am actionat impotriva statului roman”, scrie si Violeta Gritcan. “In anul 2005, fiind doctoranda in istorie a Universitatii Denis Diderot din Paris, am depus dosarul de redobandire a cetateniei romane la Consulatul Romaniei din Paris, inregistrat in noiembrie 2006 cu nr. 3290. Numele meu a fost publicat in 2006 in MO partea a III-a. As dori sa aflu care este situatia la zi a dosarului meu”, scrie si Elvira Gritcan. Profesoara Veta Rudei din Basarabia a venit in Romania din 1992. Este profesoara la Arad. Are cetatenia romana, dar Alexandru, fiul ei, asteapta de peste zece ani. Sandu, cum ii spun apropiatii, a fost retrimis in Basarabia de doua ori ca sa-si refaca dosarul. A depus toate documentele solicitate de birocratia de la Bucuresti. Inutil. Tanarul a dat statul roman in judecata. Tot fara rezultat.
Paul Goma, uitat de autoritati Cazul scriitorului Paul Goma este edificator si mai actual ca niciodata. Pentru cei care nu stiu, lui Paul Goma i s-a retras cetatenia romana in 1977, cand era inca in tara, iar dupa 1990 nu i s-a redat acest drept pentru ca… nu a depus cerere. Domnul Paul Goma a refuzat sa faca o cerere pentru redobandirea unui drept, cel de cetatean roman, capatat prin nastere, mai ales ca decizia a fost luata abuziv de catre securistii lui Ceausescu. Paul Goma a renuntat sa mai solicite cetatenia romana intr-o scrisoare adresata in 2006 presedintelui portocaliu Traian Basescu. “Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare: a mai fost unul: Ceausescu – veti fi auzit ce-a patit…), eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin nastere. Tot eu sa fac cerere? Atunci cand guvernantii comunisti mi-au luat cetatenia a fost cumva… la cererea mea? O cerere tapana, «conform legii», corect timbrata? Nu am cersit un favor (pentru care sa fac cerere), ci am anuntat ca este timpul – 17 ani! – sa mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care statul romån mi le-a furat in 1977-78.“ Emil Neacsu
COMUNICAT DE PRESA – Protest fata de introducerea “acordului prezumat” la donarea de organe
Un grup de peste 20 de ONG-uri solicita comisiilor de specialitate ale Camerei Deputatilor sa respinga introducerea “acordului prezumat” la transplantul de organe, pe motiv ca acesta incalca libertatile civile si religioase si poate duce la grave abuzuri, inclusiv la crima. In caz ca acordul prezumat va fi legiferat, semnatarii anunta ca vor contesta constitutionalitatea legii.
— Douazeci si doua de organizatii non-guvernamentale, printre care Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita din Romania, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Provita Media si altele, au remis Comisiilor Juridica si de Sanatate ale Camerei Deputatilor scrisori deschise prin care isi manifesta opozitia fata de un proiect de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma in sanatate. Modificarea ar urma sa introduca notiunea de “acord prezumat” la donarea organelor.
“Acordul prezumat” presupune ca persoana care nu si-a exprimat in timpul vietii refuzul de a-si dona organele, este de acord, in mod implicit, cu donarea.
Semnatarii, in calitate de promotori ai valorilor vietii si ale familiei, considera ca, prin legiferarea acestui “acord”, departe de a se rezolva criza legata de cererea tot mai mare de organe pentru transplant, s-ar incalca grav convingerile religioase si etico-morale ale persoanei si s-ar favoriza abuzurile, mergand pana la asasinarea unor persoane cu deficiente in scopul recoltarii de organe.
Astfel,
– Juridic, acordul prezumat contravine spiritului si literei Constitutiei României, conform careia persoana are dreptul sa dispuna de ea insasi, iar dreptul la integritate fizica si la libertatea credintelor religioase si a constiintei este garantat. De asemenea, acordul prezumat vine in contradictie cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Prima Declaratie de la Helsinki si Codul de la Nuremberg. Este total impotriva demnitatii umane sa consideri organele unei fiinte umane ca proprietate a statului, fara consimtamantul persoanei decedate. Nevoia pentru organe este irelevanta in fata acestui principiu moral.
– Este complet gresit sa presupui ca tacerea este echivalenta cu acceptarea. Pot exista situatii in care, fara voia sa, persoana sa nu reuseasca sa isi exprime obiectia de a nu dona (cazul minorilor sau adulţilor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu). Prin urmare, neexprimarea obiectiei nu echivaleaza in general cu consimtamantul, iar acordul prezumat constituie o violare a vointei persoanei.
– Acordul prezumat face ca o omucidere in scopul prelevarii de organe sa fie imposibil de dovedit de catre medicul legist, deoarece un corp fara organe nu mai poate fi in atentia politiei.
– Acordul prezumat este o poarta deschisa utilitarismului, teorie deosebit de periculoasa care clasifica persoanele in functie de utilitatea sociala. Legiferarea sa ar duce efectiv la legalizarea eutanasierii oamenilor in incapacitate mintala. Acest tip de legislatie utilitarista deschide calea altor interventii non-terapeutice pe cei care nu si-au dat consimtamantul (ca indepartarea de tesuturi si organe, avort si sterilizare), practici cu nimic mai prejos decat abuzurile eugeniste naziste.
Semnatarii atrag atentia in scrisorile adresate Camerei Deputatilor si ca notiunea de “moarte cerebrala” este un subiect controversat si cer modificarea Legii nr. 95/2006 in privinta definirii “mortii”. Asa cum este formulat amendamentul la lege, organele pot fi prelevate de la o persoana care nu a murit inca.
In incheierea scrisorii se mai precizeaza ca, in cazul legiferarii acordului prezumat, va fi contestata constitutionalitatea legii.
Cele 22 de organizatii ale societatii civice reamintesc si faptul ca Romania este singura tara din UE care nu are o comisie nationala de bioetica.
Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati: Prof. dr. Sebastian Moldovan (Federatia Organizatiilor Ortodoxe Provita din Romania), 0720 053 195 Larisa Iftime (Asociatia Provita Media), 0726 679 46 Emil Ember (Alianta Familiilor din Romania), 0744 881 805
Acelasi lucru este valabil pentru intreaga gasca aparata de Stoica – respectiv capii sectei “invizibile”: Liiceanu, Pataplesu, Berindei & Comp – si care pretinde de la mine si colegii mei despagubiri de – tineti-va bine! – 7 miliarde de lei: vreo 200.000 de mii de euro. Asta da “democrato-liberalism”! Este vorba de o bataie de joc jalnica la adresa dreptului in Romania si un abuz in cea mai crasa forma. Chestiunea e ca daca Justitia poate fi corupta in Romania de mafia lor organo-culturnica, nu acelasi lucru se va intampla la CEDO. Cat despre Judecata divina e de amintit doar ca Dumnezeu nu bate cu parul. Sa vedem cine va rade la urma…
BUCURESTI (MEDIAFAX) – Judecatoria sectorului 1 a decis ca patru jurnalisti de la Ziua si Gardianul sa plateasca in solidar daune morale de 100.000 de lei medicului Ionel Sinescu, in urma unei actiuni introduse de acesta in instanta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, avocatul Valeriu Stoica. “Judecatoria sectorului 1 a admis actiunea doctorului Sinescu si i-a obligat pe parati la plata in solidar a 100.000 de lei. Sentinta este atacabila cu apel”, a precizat avocatul, partener fondator la Stoica & Asociatii, firma care l-a reprezentat pe Sinescu in proces. El a spus ca medicul Sinescu a decis sa deschida actiune in justitie in urma unei campanii dusa de cele doua ziare si care a adus prejudicii “onoarei, demnitatii si imaginii personale” . “Noi avem incredere in Justitie, cum au toti romanii, si nu sunt de acord cu decizia judecatorului. Vom actiona in consecinta, adica vom face recurs”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Palsu, publisher al cotidianului Ziua. Totodata, el a precizat ca decizia judecatoriei nu este foarte clara, pentru ca nu precizeaza ce sume trebuie platite de catre fiecare parte. “Nu e clara nici decizia in sine (…) pentru ca nu spune cat platim noi (Ziua, n.red.), cat Gardianul, cat jurnalisii. Dupa ce se vor lamuri avocatii vom vedea cum vom formula recursul”, a mai spus Palsu. “Nu comentez in niciun fel aceasta decizie. Va fi atacata in justitie. Pot sa va spun doar ca Justitia in Romania merge cum merge, la fel de bine ca sistemul sanitar pe care il reprezinta domnul Sinescu”, a declarat pentru MEDIAFAX Val Valcu, membru al colegiului editorial al cotidianului Gardianul. Dupa decesul Patriarhului Teoctist, din 30 iulie 2007, cotidianele Ziua si Gardianul au publicat o serie de materiale in care medicul Ionel Sinescu era acuzat ca a mintit in legatura cu interventia chirurgicala suferita de acesta. “ZIUA a reusit sa refaca cu surse de prima mana de la fata locului filmul integral al operatiei, mortii si musamalizarii acesteia personal de catre medicul chirurg Ioanel Sinescu si complicii sai. Anchetatorii trebuie sa stabileasca de ce apropiatii Patriarhului, care au stiut de internarea de duminica, si echipa, chirurg Ioanel Sinescu-anestezist Dan Tulbure, nu au suprimat administrarea medicamentului Plavix – un anticoagulant extrem de puternic care trebuia eliminat cu cel putin 72 de ore inainte de operatie”, se spunea intr-un material publicat de Ziua vineri, 24 august 2007 (“Filmul mortii Patriarhului“). Patriarhul Teoctist a murit in urma unui stop cardiac suferit ca urmare a complicatiilor aparute dupa operatia de prostata la care a fost supus. Avea 92 de ani si in ultimii 20 de ani a condus Biserica Ortodoxa Romana. Dupa moartea Patriarhului, Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti s-a autosesizat in legatura cu procedeul de internare si respectare a protocolului preoperator in cazul interventiei chirurgicale efectuate in cazul acestuia, de catre doctorul Ioan Sinescu. Ulterior, Consiliul Colegiului Medicilor Bucuresti a hotarat sa trimita dosarul spre analiza Colegiului Medicilor din Romania cu mentiunea ca nu a identificat nicio eroare medicala in interventia chirurgicala la care a fost supus Patriarhul Teoctist. In 18 octombrie 2007, Comisia de jurisdictie a Consiliului National al Colegiul Medicilor din Romania a stabilit ca Ionel Sinescu si Dan Tulbure nu se fac vinovati de decesul Patriarhului Teoctist, acesta acceptand de bunavoie si in deplina cunostinta interventia chirurgicala (minciuna – nota mea). Totodata, procurorii au dispus, la jumatatea lunii octombrie, efectuarea, la Institutul National de Medicina Legala “Mina Minovici”, a unei expertize medico-legale in dosarul in care sunt investigate imprejurarile care au condus la moartea Patriarhului Teoctist in urma unei interventii chirurgicale la prostata. La inceputul lunii decembrie, procurorii Parchetului Judecatorie sectorului 2 Bucuresti au primit concluziile expertizei medico-legale dispuse in cazul mortii Patriarhului Teoctist, potrivit unor surse judiciare, acestea stabilind ca demersurile medicale au fost legale. (Indira Crasnea, Alexandra Buzas)