Posts Tagged ‘Mami iti multumesc’

Peste 2.800.000 (două milioane opt sute de mii) de semnături pentru Familie, aşa cum a făcut-o Dumnezeu. Coaliţia pentru Familie vrea să lanseze şi o campanie “Mami, îţi mulţumesc! – Tată, îţi mulţumesc!”

Conferinta Coalitia pentru Familie

Conferinta Coalitia pentru Familie. In imagine Cornel Barbut, Mircea Tudor, Mihai Gheorghiu, Liana Stanciu, Eduard Dumitrache. Foto: Ziaristi Online

Coaliţia pentru Familie, un for civic naţional format din câteva zeci de organizaţii neguvernamentele româneşti, şi-a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, bilanţul semnăturilor pentru definirea familiei ca uniune între bărbat şi femeie, strânse în întreaga ţară. Este vorba de peste 2.800.000 (două milioane opt sute de mii) de români care solicită punctual schimbarea Constituţiei, printr-un referendum care ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare, după cum a sugerat preşedintele iniţiativei civice, filologul Mihai Gheorghiu. Şi campania continuă.

Iată câteva declaraţii de la conferinţa de presă desfăşurată la sediul de campanie, din strada Matei Basarab 64:

  • În 40 de judeţe s-a depăşit pragul legal de 20.000 de semnături. Sunt județe cu peste 100.000 de semnături strânse până acum.
  • Mihai Gheorghiu, preşedintele comitetului de iniţiativă face un apel către Preşedintele României şi premierul Guvernului României, cât şi către alţi politicieni, să SEMNEZE listele de susţinători ai inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României.
  • Mihai Gheorghiu: Nu credem că Parlamentul şi politicienii – ca şi presa şi “societatea civilă”, adăugăm noi – își mai pot permite să ignore un demers susținut de 3 milioane de cetățeni. Românii din diaspora au dat semnale de susținere a inițiativei legislative cetățenești de revizuire a Constituției. Din păcate legea nu le permite să semneze listele de susținători, dar vor putea vota la referendum.
  • Cornel Bărbuț (Asociația Familiilor Catolice – membră a Coaliţiei pentru Familie): dorim ca statul să considere familia drept un partener şi nu un obiect al asistenţei sociale, ca până acum.
  • Liana Stanciu, jurnalistă şi membră a comitetului de iniţiativă: ce-ar fi ca după Prima Casă şi Prima Mașină să avem şi programul Primul Copil, pentru familiile tinere?
  • Eduard Dumitrache despre extremiştii minoritari care au vandalizat corturile Coaliţiei: A fost depusă o Plângere Penală. Ancheta este în curs pentru depistarea şi pedepsirea făptaşilor.
  • Mircea Tudor, membru al comitetului de iniţiativa şi om de afaceri de succes: Din punct de vedere fiscal, pentru stat aproape că nu există familii ci doar indivizii. Acest lucru trebuie corectat. Este nevoie de o politică pro-Familie. Ne-am dori să lansăm un slogan pentru această iniţiativă fără precedent în istoria României: “Mami, îţi mulţumesc! Tată, îţi mulţumesc!”. Aş vrea să văd in media personalităţi care fac această afirmaţie, ca formă de susţinere a campaniei noastre. La urma urmei, chiar şi cei care ne contestă au o mamă şi un tată. E bine să subliniem că noi suntem deja un for cu o iniţiativă civică, legislativă, semnată de peste 2.800.000 de români. Credem aşadar că suntem reprezentativi ca societate civilă. Societatea civilă “oficială” ar trebui să ia notă, a mai afirmat omul de afaceri.

La Conferinţa de presă s-a lansat şi Manfestul Coaliţiei pentru Familiei, un document programatic în 50 de puncte (deocamdată). Citiţi Manifestul pentru Familie şi urmăriţi filmarea integrală a Conferinţei la Ziaristi Online

Mihai Gheorghiu, presedintele initiativei civice Coalitia Pentru Familie. Foto: Ziaristi Online

Mihai Gheorghiu, presedintele initiativei civice Coalitia Pentru Familie. Foto: Ziaristi Online

La Marşul pentru Viaţă din Bucureşti, 2016. FOTO: Cristina Nichituş Roncea

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Chiar dacă nu a fost o zi cu soare pe cer, aşa cum a prezis Iulian Capsali (o parte din familia lui, mai sus), soarele a fost în fiecare participant la Marşul pentru Viaţă 2016 din Bucureşti. Încheiată în Parcul Tineretului cu un concert Paula Seling şi Vlad Miriţă, manifestaţia pentru viaţă a purtat şi din lucrările expoziţiei “Alăptarea e Iubire”, şi chiar şi pe “coperta” albumului-ghid, tânăra Monica Voinea Mangoş, împreună cu soţul şi fiica sa, Sofia.

Fotografii de Cristina Nichitus Roncea

STUDIU: Copiii alăptaţi sunt mai inteligenţi decât cei hrăniţi cu lapte praf. De la “Alăptarea e Iubire” la “Mami, îţi mulţumesc!”. Lansare de Buna Vestire, la Muzeul Satului


Ştiaţi că, potrivit unui studiu efectuat pe parcursul a 30 de ani, pe 6000 de subiecţi, copiii alăptaţi sunt mai inteligenţi decât cei hrăniţi cu lapte praf? Dacă nu, veţi afla mai multe despre acest subiect mâine, la lansarea lucrării “Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite”. Ghidul-album al Campaniei “Alăptarea e Iubire” va fi prezentat de Buna Vestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Satului din Bucureşti, de către conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, de doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei “Academica” a Academiei Române, de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte, de jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist şi, evident, de autoarele lucrării, pshihologul Raluca Mihai, consultantele în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia şi fotografa Cristina Nichituş Roncea. Albumul şi campania despre alăptare au fost realizate de Photography Studio şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare cu sprijinul a numeroşi parteneri.

Alaptarea e Iubire – Fotografii de Cristina Nichitus Roncea pe…Fotografii: Cristina Nichitus Roncea. Muzica: Old Romanian Lullaby – Piano and Voice by Monica Ciuta

Posted by Photography Studio – Kids & Family on Wednesday, March 23, 2016

Fotografii: Cristina Nichitus Roncea. Muzica: Old Romanian Lullaby – Piano and Voice by Monica Ciuta

MAMI, ÎŢI MULŢUMESC! Lansarea “Ghidului părinţilor isteţi în imagini povestite” de Bunavestire, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, cu fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din Campania “Alăptarea e Iubire”

Mami iti multumesc - Alaptarea e Iubire - Cristina Nichitus Roncea Photography Studio

Fotografa Cristina Nichituş Roncea şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare au plăcerea de a vă invita de Bunavestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, pentru a participa la lansarea unei cărţi inedite, vorbită de bebeluşi şi ilustrată cu mamelor lor alăptând. “Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite”, cuprinde sfaturile psihologului Raluca Mihai şi consultantelor în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, care însoţesc fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din cadrul campaniei naţionale “Alăptarea e Iubire“, derulată anul trecut cu sprijinul mai multor parteneri de prestigiu, între care amintim Muzeul Satului, Muzeul Bucureştilor – Palatul Şuţu, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, IA Sibiu şi alte foruri prietene. Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!” şi a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la recent desfăşurata Gală a Premiilor UZPR pentru anul 2015. Albumul, apărut la Editura Mica Valahie, Bucureşti, cuprinde peste 200 de fotografii alături de zeci de sfaturi de folos pentru mămicile României şi va fi prezentat de conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, de doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei “Academica” a Academiei Române, de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte şi de jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist. Vă aşteptăm cu drag!

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova