Lansarea documentului „ 50 de propuneri de măsuri pentru politici privind familia”, realizat de Coaliția pentru Familie, se va desfăşura joi, 31 martie 2016, de la ora 12.00, la sediul de campanie al iniţiativei civice: strada Matei Basarab 46, transmite Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române, Basilica.Ro. De asemenea, subiectele abordate în conferinţa de presă vor fi legate şi de stadiul la nivel național al strângerii de semnături pentru promovarea inițiativei legislative a cetățenilor în vederea ocrotirii familiei, informează portalul de ştiri al Mitropoliei Modlovei şi Bucovinei, Doxologia. După estimările Roncea.Ro este vorba de aproximativ 3.000.000 (trei milioane) de semnături.
La finalul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.(CoalitiapentruFamilie.Ro)
Pentru a putea fi depus în Parlamentul României, proiectul de lege are nevoie de susținerea a 500.000 de cetățeni. Campania este organizată de Coaliția pentru Familie, un grup care reunește zeci de ONG-uri din toată țara şi este susţinută de Biserica Ortodoxă Română.
„Trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele” noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele”.
În exclusivitate, vă oferim un extras din Manifest:
“NU REVOLUȚIE, ci RESTAURAȚIE! Ni s-a reproșat de mai multe ori că prin acțiunea de propunere a unui referendum constituțional încercăm să ne impunem în mod arbitrar voința cu privire la componența și rolul familiei.
Deși mediul virtual și mai ales cel al rețelelor sociale nu este optim pentru discuții savante sau măcar serioase, e bine să subliniem că rolul, locul și definiția familiei nu sunt invenția noastră, ci că ele există de milenii. Din această perspectivă noi nu dorim să reinventăm nimic și mai mult decât atât, RESPINGEM orice ideologizare, orice revoluție precum și orice transformare care nu se bazează pe atenta observare a naturii umane și pe juste rațiuni.
Iată spre exemplu care este Definiția și care sunt Funcțiile Familiei, astfel cum au fost definite de Sociologia clasică:
Familia este un grup de persoane care relaționează în baza unor legături de sânge, căsătorie sau adopție și îndeplinește mai multe funcții:
1. Funcția de reglator al relațiilor sexuale (ex: interzicerea incestului, impunerea fidelității între soți, interzicerea recunoașterii formelor alternative relațiilor între soți, etc.)
2. Funcția de procreare: nașterea și creșterea copiilor.
3. Funcția de socializare: familia este grupul primar optim prin care orice ființă umană asimilează comportamente, limbaj, modele social culturale și se integrează social.
4. Funcția psiho-afectivă: familia oferă mediul psiho-afectiv cel mai important, echilibrant pentru formarea și afirmarea personalității.
5. Funcția protectivă: îngrijirea și protecția copilului de către părinți, dar și a oricărui membru al familiei sau a părinților bătrâni de către copii.
6. Funcția de status social: oferă membrilor săi un status social recunoscut în social și juridic: tată, mamă, fiu, frate, etc.
7. Funcția economică: familia funcționează ca o unitate cu un buget comun propriu familiei și în multe cazuri și ca unitate producătoare (gospodării proprii, asociații familiale).
Activitatea noastră are ca temei respectarea și cultivarea acestor funcții sociologice care, în mod evident, nu pot fi îndeplinite decât de familia funcțională, întemeiată pe căsătoria bărbat-femeie.
Așadar, nu Revoluție, ci Restaurație. Să redăm Familiei sensul ei originar – iată sensul Coaliției pentru Familie. Căci Libertatea autentică nu înseamnă nici domnia bunului plac al unor grupuri de presiune și nici azvârlirea la gunoi a acelor valori de referință care au susținut existența societății și i-au asigurat progresul.”