Posts Tagged ‘Mediafax ZOOM – Povesti in imagini’

O iniţiativă lăudabilă: Armeni în România. Fotografii şi interviuri

Armeni in Romania - Foto de Andreea Tanase Com

MediafaxZoom transmite: Armeni în România

Armeni în România este un proiect independent despre armenii din România, realizat de fotojurnalistul Andreea Tănase în perioada 2007 – 2010. “În demersul meu fotojurnalistic am fost inspirată de crimele de la începutul acestui secol, cunoscute sub denumirea de Genocidul Armean şi astfel s-a născut dorinţa de a le vorbi oamenilor despre lucrurile nevorbite, de a le spune poveştile oamenilor de lângă noi, cei pe care îi privim şi pe lângă care trecem zilnic, din dorinţa de a ne cunoaşte trecutul şi istoria”. Armeni în România este un proiect documentar care acoperă o secţiune din istoria armenilor din ţara noastră (astăzi în număr de 6.000), aceştia fiind surprinşi atât în momentele de trăire din cadrul comunităţii, cât şi în sânul familiei. Pentru realizarea proiectului Armeni în România, Andreea Tănase a călătorit în 16 oraşe din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Armenia, timp în care a înregistrat mii de fotografii şi zeci de ore de interviuri. Întreg demersul documentar este prezentat într-un album de fotografie, intitulat Armeni în România. Poveştile oamenilor de lângă noi şi care poate fi achiziţionat în cadrul unei campanii de prevânzare de pe site-ul dedicat proiectului:  www.armeniansinromania.com.

Vedeti 48 de fotografii din viitorul Album la MediafaxZoom

Propunerea mea: sa nu uite sa-l includa in Album si pe pictorul bisericesc Haik Azarian

Haik Azarian pictandu-L pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos

Haik Azarian Pictor Bisericesc

Haik Azarian si Mantuitorul

Iranul vazut de Cristina Nichitus Roncea pentru un nou proiect foto: Mediafax ZOOM – Povesti in imagini

Teheranul vazut de sus din Milad Tower de Cristina Nichitus Roncea - Iran 2012 Zoom Mediafax

Fortareata din Shiraz -  Arg-e Karim Khan, resedinta lui Karim Khan - de Cristina Nichitus Roncea Iran 2012 Zoom Mediafax

Tanara receptionera la un Hotel din Teheran - de Cristina Nichitus Roncea Iran 2012 Zoom MediafaxMediafax ZOOM prezinta:

Iran

Iranul, un stat plasat la intersecţiile tuturor intereselor geopolitice din Orient, se află, ca şi Israelul, într-o stare permanenentă de alarmă, fiind ameninţat zilnic, pe diverse surse, cu iminenta declanşare a unui război împotriva sa, după modelul celor din Irak şi Afganistan. Cu toate acestea, viaţa oamenilor simpli din vechea Persie nu este afectată de zvonistica politică mondială. În ciuda tuturor ameninţărilor, Teheranul, capitala Iranului, se dezvoltă continuu, atingând o populaţie metropolitană de aproape 15.000.000 de locuitori. În plan economic Iranul este ţara cu cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume, dupa Rusia, şi, în acelasi timp, cu cea mai ieftină motorină, după Venezuela: 2 cenţi pe litru. Ceea ce se reflectă şi în traficul cotidian. Plasarea Iranului de către mediile occidentale într-o zonă de maximă insecuritate a scăzut prezenţa turiştilor la cele 15 situri UNESCO ale culturii milenare persane, de o inestimabilă valoare, dintre care amintim si prezentăm oraşul antic Persepolis şi Piaţa Regală din Esfahan.

Cristina Nichituş Roncea este fotograf freelancer şi colaboratoare a agenţiei Mediafax. Acest material reprezintă o sinteză în urma călătoriei avute în Iran anul trecut.

(31 fotografii în total) – Vedeti intreg foto-reportajul la Mediafax ZOOM – Povesti in imagini

Vedeti si: Iranul exclamă: „E un miracol! Cutremur istoric, niciun mort“

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova