Posts Tagged ‘memoriile lui iliescu’

PREMIERA. Memoriile lui Ion Iliescu au ajuns in presa romana inainte de tipar. Un manuscris fabulos: “Viaţa mea – cum am devenit comunist, cum am rămas ce-am fost”

Absenta din ultimile luni a fostului presedinte Ion Iliescu, atat din cadrul blogosferei cat si din prima linie a activitatilor PSD, se explica nu prin faptul ca liderul comunist a murit ci prin acela ca lucreaza la “un volum retrospectiv” care trece in revista anumite momente din viata fostului sef de stat, petrecute inainte de Revolutie, dar si dupa momentul decembrie ’90. In exclusivitate pentru Inpolitics, Iliescu promitea, pe 21 septembrie: “Ma voi intoarce in blogosfera intr-un viitor apropiat!”. Dupa numai o saptamana, pe 29 septembrie, Ion Iiiescu titra pe blogul sau: Revin la blog!. Motivul: a finalizat manuscisul. Mai rapid decat toata presa romana, ziarul Curentul a reusit sa obtina, in exclusivitate, de la editorul lui Ion Iliescu de la fosta Editura Politica, extrase din memoriile “batranului edecar” al unei ideologii moarte, aproape la fel ca si el. Bomba de presa merita reprodusa mai jos:

Viaţa mea – cum am devenit comunist, cum am rămas ce-am fost
de Ion I. Iliescu

Vine o vreme când fiecare trebuie să-şi facă bilanţul, să-şi scrie adevărata biografie, înainte de sosirea iminentului sfârşit, până nu apucă alţii să ţi-o facă. Am spus-o şi o repet, voi ieşi din politică doar cu picioarele înainte, asta nu înseamnă însă că trebuie să ne băgăm picioarele în noua generaţie: Ponta este într-adevăr cam cârlan şi cam fără minte pentru vârsta sa – are şi preferinţe sexuale pe care nu pot să le comentez, eu la vârsta lui rupeam în două, pe şantierele tineretului din Albania, rusoaice trupeşe şi albaneze negricioase, ca ţigăncile de pe strada mea din Olţeniţa, dar asta e… cârlanul până creşte şi termină de supt de la cei mai în vârstă, ca mine, mai dă şi el din copite, mai împunge, ce să-i faci, tinereţea revoluţionară scuză multe.

A sosit momentul să fixez în scris, pentru eternitate, vorba lui Volodea Tismăneanu, băietul Ciungului (pour le conaisseurs), fostul meu camarad din tinereţea bolşevică, sinergia faptelor care m-au preumblat prin meandrele concretului – de la începuturile şi originile de familie, până la, sper, viitorul bust monumental din sediul PSD, că mi-e clar deja că Băsescu va pune beţe în roate ideii instalării bustului meu, după obştescul sfârşit, în grădina Cotroceniului, palatul în care mă tem că barbarul acesta se va eterniza, mai ales că suspendarea asta nu cred că va aduce rezultatele scontate, a venit prea pe nepregătite şi, ca de obicei, profesorul Voiculescu va da chix, aşa cum ne-a obişnuit. Bine, el nici nu prea s-a descurcat în politică, ca de obicei îi va ieşi 1 la sută din ce spera, dacă nu eram eu să-l ridic în Parlament, rămânea pe veci un nimeni pe banii lui nea Nicu. Oricât ar părea de ciudat, familiaritatea mea cu Ceauşescu este un fapt, deşi nu mulţi cunosc istoria mea de familie, sunt unii care au ştiut că practic Ceauşescu, mai ales Elena, mă adoptase cumva.
Este o istorie complicată – are şi unele note de intimitate pe care nu aş vrea să le detaliez aici, mai ales că fostul ministru de Externe al lui Ceauşescu, Ştefan Andrei, a povestit unor derbedei (animale) din presă că dormeam la picioarele Elenei Ceauşescu, ceea ce era adevărat, însă conotaţia denotativă a unei ştiri de tipul „Iliescu în pat cu Ceauşeasca“ nu acoperă pe deplin adevărul gol-goluţ. Eu eram micuţ pe vremea aceea, iar Elena mă lua cu dânsa pe când îl vizita pe Nicolae la puşcăria unde se afla şi taică-meu, închis pentru convingeri progresiste. Elena lua de cu seară o gazdă în apropierea penitenciarului şi, fireşte, dormeam în acelaşi pat mai mulţi, deoarece ea mai primea câte un muncitor zdravăn în odaie, eu eram ciucit la picioarele lor şi eram deseori, dimineaţa, plin de zgârieturi pe nas de la unghiile strâmbe şi cioturoase – am acumulat unele frustrări în acele nopţi, mai ales că din când în când câte un muncitor se mai plictisea de Elena şi vă imaginaţi prin ce treceam eu, până să înţeleg, maturizându-mă, că a fi bisexual nu este o ruşine, ba chiar poţi deveni sursă de inspiraţie pentru un tânăr piţi superb, comunist avântat cum eram şi eu la vârsta sa, Dragoş Bucurenci, educat deja bine de tot de bunul meu prieten din vremea Tescaniului, Andrei Pleşu.

Bunicii, Rusia, Olteniţa

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova