Diplomatul Mihnea Marian Constantinescu a primit, miercuri seară, avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru postul de ambasador al României în Moldova, cei prezenţi votând în unanimitate pentru numirea sa în această funcţie.
Constantinescu este unul din putinii functionari de stat care a fost in functie inalta in toate guvernarile post-decembriste. A fost director de cabinet al lui Petre Roman, Theodor Stolojan l-a păstrat şi el tot director de cabinet, iar Nicolae Văcăroiu l-a promovat demnitar în Ministerul de Externe, unde a fost păstrat şi de Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu şi Adrian Năstase. Nici Tăriceanu nu a vrut să facă opinie separată, numindu-l si el director al cabinetului sau. Conferentiar universitar si asistent la catedra lui Petre Roman, Mihnea Constantinescu a fost chiar si purtator de cuvint al Guvernului in perioada 1990-1991 iar in prezent este presedintele Sectie Relatii Internationale a ADIRI – Asociatia de drept international si realtii internationale condusa de Adrian Nastase.
In plan international, el a mai detinut functia de consilier principal adjunct al Autoritatii Provizorii a Coalitiei din Irak, la Bagdad, insarcinat cu restructurarea Ministerului de Externe irakian si reprezentant special al Romaniei pentru relatia cu Consiliul pentru Coordonare Internationala, CPA-Bagdad.
Sa speram ca va reusi…
Despre situatia de la Chisinau, vezi
Afacerea Moldova: alegerea între „noii“ şi „vechii“ kaghebişti