Victor Roncea Blog

C.T. Popescu, otrăvitorul de vipere
de Cătălin Mihuleac

Cum într-o nuvelă de Marquez un sfânt aterizează în ograda unui pământean, în locurile mele a coborât din ceruri un zeu. Un zeu aparte, cu un flacon de „Distonocalm” în buzunar; un zeu puţin la păr, a cărui paraşutare ne-a fost vestită prin surlele afişelor împânzite în oraş.
În spumegări nerăbdătoare, ne-am grăbit spre el ca la un produs de larg consum, pentru a-i înghiţi cu leuca vraja. Studenţii, începând cu cei de la Jurnalistică, şi-au pregătit carneţelele. Cu un minut înainte ca zeul să deschidă gura-i crispată, scâncetul unui pui de muscă s-a auzit clar, în sala de conferinţe.
Zeul este C. T. Popescu. Sunt convins că, în limba unor triburi africane, Cristian-Tudor-Popescu înseamnă „Cel care schingiuie hârtia”. În textele sale, registrele animalier, excremenţial şi sexual îşi dau pervers mâna, într-un triumvirat şocant.
De aia îl slăvesc masele, că le seamănă întru totul. Când îl cutreieră dracii, te dibuie oriunde-ai fi, cu limba lui despicată. Atunci, ex-ministrul Ungureanu devine „puţoiul opărit”, Severin – „bursucul veninos”, iar arbitrul de fotbal Urs Maier capătă moacă de „peşte congelat.”
E un rebel al tuturor cauzelor, un James Dean, căruia trei decenii de viaţă în plus i-au opărit ficatul şi i-au otrăvit nonconformismul. Niciun moment n-are teama că se înşală, fiind vaccinat de prunc împotriva îndoielii intelectuale de bun gust. E născut pentru a detesta şi o face şi pe budă, mai ales acolo. Se povesteşte că-ntr-o zi pe CTP l-a muşcat o viperă bătrână, şi vipera a murit otrăvită.
N-am nimic cu el, ci doar cu acei critici care l-au asemănat cu Arghezi. Căci, oricât de mare i-ar fi slăbiciunea pentru dejecţii şi putrid, CTP nu va fi niciodată, ca Arghezi, un creator de limbă românească. Într-un stat de drept, criticul Manolescu ar trebui să-i plătească daune morale lui Arghezi, pentru această insultă bădărănească.
(2008-04-22)

Sub duş, cu geniul Mungiu
de Cătălin Mihuleac

Duşul scoţian înseamnă să jonglezi pe trupul tău cu apa rece şi cu cea fierbinte, biciuindu-ţi alternativ pielea. În sens larg, duşul scoţian poate fi şi auditiv, asta însemnând să ai la îndemână două scule muzicale şi să treci bunăoară de la cântecele favoritei lui Băsescu (Andreea Bănică) la cele ale favoritei lui Kennedy (Maricica Monroe).
Dizeuze blonde şi prezidenţiale amândouă, dar între ele e o distanţă ca între România şi America. Tot în sens larg, duşul scoţian poate fi şi alcoolizat, presupunând să ai în faţă o sticlă de poşircă şi alta de whisky, şi să alternezi duştele. Duşul scoţian poate fi până şi respiratoriu, cum mi s-a întâmplat într-o cabană din pisc montan, unde era un fum de să-l tai cu drujba, iar eu ieşeam afară o dată la cinci minute, în aerul de-o prospeţime cutremurătoare.
Se deduce că duşul scoţian poate fi şi vizual, de pildă cinematografic. La un astfel de duş scoţian mi-am supus văzul şi inima cu puţin timp în urmă, pendulând între două filme antagonice până la duşmănie. Pe un canal priveam un film borţos, anost, nesărat şi necinematografic. Când ochii dădeau să-mi pice în gură, schimbam din buricul telecomenzii la un film cu totul opus: suplu, nervos, dinamic, îmbătător prin densitatea de simboluri şi frumuseţe.
Filmul borţos era capodopera lui Mungiu, ăla cu avortul şi cu tipele purtătoare de boschete pubiene. Un film care, la fel ca actriţele, pare să nu ştie ce-i epilarea inghinală. Iar filmul suplu era „Bărbierul din Siberia”, al lui Nikita Mihalkov. Sper ca Mungiu să se ţină la fereală de Mihalkov, că de-l găbjeşte rusul, îi trage sigur câteva şuturi în partea cu care creează.
Filmul lui Mungiu mi-a amintit de nişte versuri celebre de-ale lui Beniuc, sunând cam aşa: „Când oi izbi o dată eu cu barda, Această piatră-n patru o să crape Şi va ţâşni din ea izvor de ape; Băieţi, aceasta este arta!”
Mungiu a izbit cu barda-n piatră, iar piatra a crăpat nu în patru, ci în paişpe. Dar izvorul nu a ţâşnit, iar arta a rămas ascunsă. Cu riscul ca vreun domn colonel să mă scrie pe toacă, tot n-o să pricep ce au gândit băieţii cu ochi albaştri, când s-au hotărât să susţină un asemenea film.
(2008-04-18)
https://www.adevarul.ro/