Posts Tagged ‘operatie Viena’

Bartolomeu Anania vrea sa moara acasa. Mitropolitul nonagenar supranumit “Leul Ardealului” va fi adus azi de la Viena, fara sa mai fie operat, din cauza gravităţii cazului

Cardiologii austrieci apreciază că starea IPS Bartolomeu este critică şi că o intervenţie chirurgicală nu este indicată din cauza multiplelor suferinţe ale acestuia, astfel că au renunţat la continuarea tratamentului, iar mitropolitul Clujului va fi readus în ţară, luni seară, cu un avion sanitar, informeaza Mediafax.

IPS Bartolomeu va fi adus în ţară, medicii austrieci opresc tratamentul din cauza gravităţii cazului.

IPS Bartolomeu va fi adus în ţară, cardiologii austrieci considerând că o intervenţie chirurgicală nu este oportună din cauza multiplelor suferinţe ale mitropolitului şi nu ar aduce niciun beneficu major sănătăţii acestuia, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, cel care a ţinut legătura cu medicii de la Clinica AKH din Viena.

Cardiologii austrieci au decis, după mai multe seturi de investigaţii şi consultări, să nu îl opereze pe IPS Bartolomeu.

Astfel, medicii de la Clinica AKH din Viena – unde a fost internat mitropolitul – au renunţat la continuarea tratamentului considerând cazul prea grav, a spus Lucan.

Mai mult, mitropolitul Clujului şi-a exprimat dorinţa de a reveni acasă. El va fi adus intubat, luni seară, cu un avion sanitar dotat cu echipamente de terapie intensivă, urmând să fie internat într-o secţie ATI dintr-un spital din Cluj.

IPS Bartolomeu a fost dus la Clinica AKH din Viena, în 14 ianuarie, după ce medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, unde mitropolitul era internat din 22 decembrie, i-au recomandat un examen de specialitate cardiologic care nu poate fi realizat în ţară din cauza lipsei de aparatură, declara purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, a declarat, în ziua următoare, pentru MEDIAFAX, că mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, primeşte tratament pentru pneumonie la Clinica AKH din Viena, iar o decizie privind o posibilă intervenţie chirugicală pentru problemele cardiace de care suferă va fi luată luni.

În 16 ianuarie, Lucan a spus că medicii Clinicii AKH din Viena îl vor mai ţine pe mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, încă două zile sub tratament pentru problemele pulmonare pe care le are, urmând ca după această perioadă să decidă asupra unei eventuale intervenţii cardiace.

Prerogativele mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu, au fost preluate pe durata internării acestuia într-un spital din Viena de către episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, care va gestiona activitatea curentă a instituţiei, fără a avea drept să decidă asupra schimbării sau mutării personalului clerical, anunţau, luni, reprezentanţi ai Mitropoliei.

Mitropolitul Clujului va împlini, în 18 martie, 90 de ani.

(Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Profesorul Mihai Lucan: IPS Bartolomeu Anania este urmarit de anii grei de detentie. Presa, cu ochii pe Viena

Mitropolitul Bartolomeu Anania, în vârstă de aproape 90 de ani, se află internat la clinica auustriaca de două zile, dupa ce starea să de sănătate s-a agravat. Operatia urmeaza sa aiba loc astazi. IPS Bartolomeu Anania a fot internat iniţial la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, din data de 22 decembrie, 2010, de unde a fost transferat apoi, de urgenţă, vinerea trecută, cu un avion special, la Viena. El a fost însoţit în timpul transportului spre capitală Austriei de o echipă de medici specialişti şi de secretarul sau de cabinet, parintele Bogdan Ivanov.

Mitropolitul Clujului , anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, ZIUA DE CLUJ a fost dus la Clinica vieneză AKH pentru a fi supus unei intervenţii medicală complicate, respectiv implantarea unei valve pe cord.

EVENIMENTUL ZILEI prezenta tot atunci, în detaliu, motivele medicale pentru care IPS Bartolomeu Ananaia a trebuit transportat de urgenţă la Viena şi vine cu mai multe detalii privitoare la afecţiunile cardiace care au impus luarea unei asemenea decizii.

Primele declaraţii oficiale despre starea de sănătate a Mitopolitului Clujului sunt consemnate de AGERPRES care a realizat un prim contact cu profesorul doctor Mihai Luncan, cel care l-a îngrijit pe IPS Bartolomeu Anania la Clinica de la Cluj.

Un interviu mai amplu cu şeful Institutului de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj este găzduit sâmbătă în EVENIMENTUL ZILEI . Profesorul doctor Mihai Luncan spune că Mitropolitul Clujului nu suferă de afecţiuni renale ci de afecţiuni cardiace şi respiratorii care sunt consecinţa perioadei de detenţie a acestuia. (n.n. IPS Bartolomeu Anania este unul dintre sutele de mii de deţinuţi politici ai regimului totalitar comunist care i-a încarcerat, i-a torturat şi ucis pe mulţi dintre ei în închisorile de la Jilava, Aiud, Gherla şi altele) .

MEDIAFAX anunţa sâmbătă seara că IPS Barotolomeu Anania a ajuns cu bine la Viena la Clinica AKH unde a şi fost supus primelor investigaţii medicale. Aceeaşi sursă precizează că s-ar putea că intervenţia chirurgicală să aibă loc astăzi.

De ce a fost nevoie ca Mitropolitul Clujului să fie dus la Viena şi nu a putut fi tratat şi operat în continuare la Cluj sau în altă clinică din România aflaţi din JURNALUL NAŢIONAL .

COTIDIANUL relatează că, din cauza aceleiaşi lipse de aparatură medicală performante tot mai mulţi demnitari români şi alte personalităţi autohtone preferă să apeleze pentru investigaţii medicale, tratament şi intervenţii chirurgicale la clinici din străinătate şi face şi o trecere în revistă a celor care nu au optat pentru asistenta medicală de specialitate din România.

Din ROMÂNIA LIBERĂ aflăm că IPS Bartolomeu Anania nu putea fi operat în România deoarece, din cauza vârstei sale înaintate, nu era indicată o operaţie pe cord deschis.

Mitropolitul Clujului, aflăm din GÂNDUL , a fost însoţit în timpul transportului sau cu avionul de la Cluj la Viena de o echipă de medici specialiştii de la Clinica AKH şi de şeful sau de cabinet care a şi rămas cu acesta în continuare la clinica vieneză. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ortodoxe din Cluj a declarat, conform aceleiaşi surse, că Mitropolia va suportă cheltuielile de transport cu avionul dar nu a putut preciza şi cine va plăti spitalizarea, medicaţia şi intervenţia chirurgicală pentru IPS Bartolomeu Anania.

Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, se află la Spitalul AKH, din Viena, unde medicii îi vor înlocui valva aortică. Din cauza vârstei sale – 89 de ani – nu va fi operat pe cord deschis, ci printr-o tehnologie mai nouă, iar la final îi va fi pusă o valvă de viţel, scrie si Libertatea. Intervenţia de la Viena se va face fără incizie. Bioproteza, cel mai probabil o valvă de viţel, va fi pusă printr-un cateter introdus printr-o arteră de la picior şi ghidat prin sistemul circulator al pacientului. Ea va acţiona ca un stent. Tehnologia este foarte nouă şi, totodată, foarte scumpă, aminteste ZIARE.RO in Revista Presei pe aceasta tema.

Credinciosii din Cluj si apropiatii Parintelui Anania se roaga pentru sanatatea sa, conchide Maria Petrascu, citata de Ziaristi Online, care publica astazi si editorialul-pamflet PSD-ul, Niţă-vulpea şi strugurii UDMR.

Mitropolitul Bartolomeu Anania va fi operat maine dimineata la Viena pentru a i se implanta o valva aortica

IPS Bartolomeu Anania va fi supus maine unei interventii pe cord in Viena pentru a i se implanta o valva aortica. Aceasta va fi montata transvenos pentru a inlesni circulatia sangelui. Totusi, doctorii spun ca vor intra in operatie doar in functie de starea pacientului, astfel ca este posibila si o amanare a interventiei pentru marti dimineata, informeaza antena3. Intre timp, clujenii se roaga in numar mare in Catedrala Mitropolitana pentru sanatatea Parintelui lor. IPS Bartolomeu Anania sufera de “stenoză aortică” adică o disfuncţionalitate a inimii. “Valva aortică nu funcţionează. Este îngustată ieşirea din inimă. A avut indicaţie de operaţia acum câţiva ani dar Sfinţia Sa a refuzat să se lase operat”, a spus un medic clujean pentru evz.ro, citat de BuzzNews.

Vezi si:Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost transportat la un spital din Viena. Dumnezeu sa-l aiba in paza Sa!

Foto: Makara Lehel

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova