Posts Tagged ‘Pacepa-Pacipa’

"CURVA" PACEPA-TISMANEANU. Jocul cartitei GRU a ajutat planurilor Trilateralei & Bilderberg pentru Romania dupa ce Ceausescu l-a refuzat pe Kissinger

August 4th, 2009 VR No Comments »
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XV -XVI)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei perioade, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că, de fapt, „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953.
Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, şi selecţiile din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe, urmează şi alte puncte de vedere ale unor cadre ale fostei Securităţi, care au ţinut să îşi exprime opinia în cadrul acestui serial dedicat „curvei Pacepa“, găzduit de publicaţia „Curentul“.
Astăzi, publicăm opinia primită de la Stelian Octavian Andronic, cadru cu activitate în contrainformaţiile economice (1958-1961), apoi cu activitate pe linie de spionaj în perioada în care a funcţionat la post în Israel (1962-1966) şi Olanda (1971-1977), (şef al rezidenţelor din Olanda şi Israel). Ulterior, a devenit şef al Unităţii de Acţiuni Valutare Speciale (1978- 1985) şi a mai lucrat şi în alte unităţi ale DSS şi, apoi, SRI. Perioada de opt ani în care colonelul Andronic a fost comandantul Unităţii AVS (Acţiuni Valutare Speciale) din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) a coincis cu apogeul campaniei iniţiate de Nicolae Ceauşescu pentru plata datoriei externe (1978-1985).
Şefii DSS, şefii CIE şi sefii pe linie operativă de la UM 0107/AVS au fost principalii interlocutori şi executanţi ai directivelor şi ordinelor lui Nicolae Ceauşescu în domeniul operaţiunilor valutare speciale. Octavian Stelian Andronic a fost un insider al sistemului, la vârf, şi a lucrat într-un domeniu de maximă importanţă pentru statul român, la acea vreme.
In prima parte de mai jos redam o selectie a realizatorilor „Periscop“ care au publicat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui civil, publicistul Cristofor Podescu (Podeanu?). Acesta aduce argumente demne de luat în seamă, ce contrazic punctele de vedere ce susţin că trădarea lui Pacepa ar fi ajutat Occidentul în lupta sa împotriva comunismului…

George Roncea

Motivele reale ale dezertării

Prin actul dezonorant al trădării de patrie – dacă Ion Mihai Pacepa o fi considerat vreodată că România este patria sa, având în vedere împrejurările stabilirii în ţară a tatălui, ilegalist ceh, dovedit ca om al sovieticilor – fostul general a adus incalculabile prejudicii relaţiilor dintre România şi SUA care până în 1978 erau exemplare în multe domenii, în interes reciproc şi în beneficiul comunităţii internaţionale.
De fapt, trădarea inacceptabilă, sub toate aspectele, s-a produs atunci când Ion Mihai Pacepa a simţit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eşuată de a-l determina pe şeful statului şi pe soţia acestuia, faţă de care avea un comportament detestabil de slugoi preasupus, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Preşedinţia României, care să fie condus de el şi să includă toate serviciile de informaţii şi contraspionaj, precum şi alte instituţii înrudite, ceea ce ar fi făcut din trădător unul din personajele-cheie ale regimului totalitar, aservit cuplului dictatorial.
Al doilea semnal, de natură să-l îngrijoreze profund şi chiar să-l panicheze, l-a constituit numirea generalului Alexandru Dănescu, adjunct al ministrului de Interne, în funcţia de şef al Departamentului de Informaţii Externe. Lovitura primită era de nesuportat, un adevărat şoc pentru Pacepa, care se considera singurul îndrituit să-i succeadă generalului Nicolae Doicaru în fruntea DIE, după trecerea acestuia ca ministru al Turismului. Or, preferinţa conducerii superioare pentru un om care până atunci se ocupase numai de sectorul administrativ al Ministerului de Interne îi umilise peste poate, avertizându-l că se află în dizgraţie, situaţie ce-i închidea toate culoarele parvenirii la vârf, anunţând un viitor incert şi chiar sumbru pentru orgoliosul domn Pacepa, căruia i se pregătise un post la… pompieri.
Mai mult, temându-se de descoperirea unor aspecte tulburi din activitatea şi trecutul său, asupra cărora se declanşaseră minuţioase investigaţii, Ion Mihai Pacepa a ales calea trădării pentru a scăpa de gravele consecinţe ce-l pândeau. Şi cum se ştia „cu musca pe căciulă“ şi era conştient că nu poate scăpa de pedeapsă, a preferat aplicarea proverbului „Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă!“
Acestea sunt motivele reale ale dezertării fostului general Ion Mihai Pacepa şi nu pretinsa sa luptă împotriva „comunismului“ românesc pe care-l cunoştea din interior şi, chipurile, nu-l mai putea suporta.

România, livrată sovieticilor prin trădarea Occidentului

Apologeţii trădării şi ai trădătorilor români de teapa lui Pacepa nu au dreptul să uite atunci când pledează cauza unor asemenea indivizi, detestabili că România a ajuns în sfera de interese şi influenţă a comunismului sovietic datorită trădării poporului român şi a României de către Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchil. Ca urmare, toate încercările făcute de partea română la Ankara, Cairo, Berna, Lisabona şi alte locuri de a ieşi din războiul antisovietic şi a se alătura coaliţiei Naţiunilor Unite n-au reuşit, invocându-se de fiecare dată necesitatea obţinerii acordului liderului de la Moscova, care era permanent informat şi consultat asupra răspunsurilor date reprezentanţilor României.
Din această cauză, ultimul cuvânt în ceea ce priveşte soarta României l-a avut partea sovietică, atât înainte de 23 august 1944, cât şi ulterior, până la abolirea monarhiei, reprezentanţii SUA şi ai Marii Britanii în Comisia Aliată de Control limitându-se a fi simpli observatori pasivi. La fel s-au prezentat lucrurile la Conferinţa de la Paris, când României i s-a refuzat statutul de stat cobeligerant pe care-l merita cu vârf şi îndesat, suportând toate consecinţele de stat „învins“, ceea ce a provocat uriaşe daune ţării noastre din punct de vedere economic, politic şi militar – prin controlul total exercitat în aceste domenii fundamentale – ştiinţific, educaţional etc. – de puterea sovietică.

Miza eliminării resurselor informative ale României

Insistenţa lui Pacepa privind eliminarea din Serviciile de Informaţii şi Contrainformaţii post-decembriste a specialiştilor proveniţi din aparatul fostei Securităţi a urmărit să lase statul român fără apărare timp de 5-10 ani, perioadă minimă de formare a noilor cadre pentru nevoile siguranţei naţionale. Afirmaţia lui Pacepa, potrivit căreia România nu va fi primită în NATO până nu satisface acest pretins deziderat, nu era acoperită de realitate: Cehia, Polonia şi Ungaria s-au limitat să elimine din cadrele de Securitate din ţările respective numai pe acelea cu funcţii de conducere şi pe cele care au săvârşit abuzuri în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Statului român nu i s-a condiţionat expres niciodată primirea în NATO şi UE de îndeplinirea unor asemenea cerinţe.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi „indignarea“ lui Pacepa faţă de „jecmănirea“ Occidentului de date şi documentaţii economice şi tehnico-ştiinţifice de către DIE. Trădătorul comite, în acest caz, cel puţin două grave imprudenţe nepermise unui „as“ în materie ca el:
a) uită că el însuşi a condus mult timp Direcţia de specialitate a DIE, iar ulterior a coordonat – ca adjunct al şefului DIE – activitatea de spionaj în domeniile economic şi tehnico-ştiinţific desfăşurată în Occident;
b) se face că nu ştie – ceea ce este foarte rău – sau dezinformează conştient, faptul că, şi în prezent, obiectivul prioritar al Serviciilor de Informaţii şi Contraspionaj din SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Israel şi altele îl constituie tocmai apărarea secretelor economice şi tehnico-ştiinţifice împotriva spionajului străin, concomitent cu obţinerea de date şi informaţii din orice altă ţară unde există asemenea secrete ce prezintă interes pentru statele în cauză. Atunci, de ce n-ar avea dreptul să procedeze tot astfel şi instituţiile similare din România?
Pentru toate aceste argumente şi consideraţii, Ion Mihai Pacepa a fost, este şi va rămâne un trădător!

Stelian Octavian Andronic: Pacepa a fugit pentru a scăpa de o arestare iminentă

În 2008, în lucrarea „36 de ani în serviciile secrete ale României“, Stelian Octavian Andronic reia ipotezele principale în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa, punând accent asupra posibilei „combinaţii operative“ a Moscovei. O primă variantă ar fi aceea că Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cånd se afla la post în RFG, lucrånd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. A fost apoi preluat de americani – CIA l-a preluat deci de la nemţi, avånd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.
Fugarul s-a implicat încă de cånd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cånd a deţinut înalte funcţii în stat atåt pe relaţia vest-europeană, cåt şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pånă la nivelul cel mai înalt – parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut.

Agent-momeală al KGB-ului „servit“ americanilor

Cånd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit – „pe nemestecate“ – cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură: pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gåt Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în måna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.
Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o månă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atåt de scurt pe trepte atåt de înalte.

Gorbaciov – sărutul morţii
Veteranul serviciilor de informaţii externe a ţinut să adauge, cu privire la „contribuţia“ lui Pacepa la lichidarea lui Ceauşescu, un detaliu, care completează imaginea sfârşitului lui Ceauşescu, în contextul în care se afirmă că la „procesul“ acestuia, din decembrie 1989, au fost reluate întocmai pasaje din acuzele aduse de Pacepa. „Rechizitoriul“ lui Pacepa, susţin chiar aplaudacii acestuia, din familia Liiceanu, Hossu Longin, Tismăneanu, ar fi servit celor care au plănuit scoaterea din scenă a lui Ceauşescu.
Ofiţerul afirmă că „în 1971, înainte de constituirea oficială a Trilateralei în 1973, cineva care făcea parte şi din serviciile secrete şi era şi membru al Grupului Bilderberg a încercat să-l racoleze pe Ceauşescu. Reacţia lui Ceauşescu a fost categoric împotrivă. Dacă ar fi fost de acord, soarta lui şi a României, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de către Trilaterală“.
Stelian Andronic, aflat la post la Amsterdam în anii ’70, este chiar ofiţerul care l-a informat pe Nicolae Ceauşescu, în 1973, la vizita sa oficială din Olanda, asupra existenţei societăţii secrete, care va deveni peste ani celebră, aşa-numitul „Grup Bilderberg“, al cărui fondator era chiar prinţul Bernard. Grupul se înfiinţase în secret, în 1954, la hotelul Bilderberg din localitatea Oosterbeek, de långă oraşul Arnhem. Sinteza realizată de ofiţer, în exemplar unic, cuprindea şi declaraţia prinţului privind intenţia Grupului de a înfiinţa un „Guvern Mondial“ până în anul 2000.
„Informaţiile noastre au fost clare“, spune ofiţerul: „În ianuarie 1989, reprezentanţii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, şi Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au întâlnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. După care Gorbaciov, la ultima întâlnire cu Ceauşescu, în acelaşi an, i-a spus: «ne vedem în decembrie… dacă ne mai vedem!»“.
(va urma)
https://www.curentul.ro/

Foto: Ceausescu si Kissinger la Sinaia, Ceausescu si Bush

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

ROMOSAN despre PACEPA, zis Sobolanul: Ciorbă reîncălzită: Pacepa, Liiceanu, Lucia Hossu-Longin (plus Tismaneanu)

August 3rd, 2009 VR 1 Comment »

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa – Liiceanu – Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin – cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din “36 de ani în serviciile secrete ale României”:

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.
2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.
3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt – parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit – «pe nemestecate» – cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.
Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii – n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. […] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu – Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan…

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?

Petru Romosan
Posted in Uncategorized Tags: , , , 1 Comment »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XIV). Un slujbaş malefic al Aparatului introdus in DIE de seful consilierilor sovietici AM Saharovski

August 2nd, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XIV)

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui civil, publicistul Cristofor Podescu, care, consideră foştii ofiţeri, aduce argumente demne de luat în seamă, ce contrazic punctele de vedere care susţin că trădarea lui Pacepa ar fi ajutat Occidentul în lupta sa împotriva comunismului…
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură. (George Roncea)

Pacepa – erou sau trădător?

Motto: „Unii oameni sunt ca şi sticlele: nu au valoare decåt prin ceea ce se pune în ei“
(Alexandre Dumas-fiul)

„Regimul Ceauşescu“ s-a plasat în perioada 1965-1980 pe o poziţie de frondă, considerată extrem de periculoasă, faţă de URSS şi aliaţii fideli ai acesteia, sprijinindu-se şi pe informaţiile şi acţiunile DIE şi ale celorlalte structuri informative. Perioada respectivă a fost deosebit de „plină“ pentru diplomaţia românească şi pentru structurile de suport ale aparatului de informaţii. Astfel, pot fi enumerate următoarele puncte de reper, care configurează anvergura „mişcării“ la nivel extern a României comuniste din acel timp – stat cu o dinamică complet aparte faţă de restul Blocului sovietic. Ca urmare, România:
– a refuzat să rupă relaţiile diplomatice cu statul Israel, după războiul de şase zile din iunie 1967;
– a condamnat ferm invadarea militară a Cehoslovaciei (august 1968);
– a sprijinit Administraţia SUA în acţiunea de stabilire a relaţiilor diplomatice cu R.P. Chineză;
– a mediat realizarea contactelor dintre reprezentanţii SUA şi ai R.D. Vietnam, care s-a finalizat ulterior prin încetarea stării de beligeranţă şi normalizarea raporturilor dintre ambele state;
– a iniţiat, încurajat şi sprijinit hotărâtor dialogul dintre Israel şi Egipt, respectiv dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, acţiuni benefice care au condus la înţelegerile binecunoscute;
– a primit vizitele unor preşedinţi ai SUA – Richard Nixon, încă din faza candidaturii, când toate celelalte state socialiste îl refuzaseră, şi Gerald Ford, chiar a doua zi după semnarea Actului Final al CSCE de la Helsinki (1 august 1975).
– a stabilit relaţii diplomatice cu mari state din NATO manifestându-şi apropierea faţă de SUA şi independenţa în raport cu URSS şi aliaţii săi.
Practic, în pofida orientării ideologice generale a Pactului de la Varşovia, autorităţile de la Bucureşti se dovedeau în fapt un aliat sui generis al Occidentului democrat;
Un fost deţinut politic, fruntaş liberal şi o autentică personalitate ştiinţifică, om de o moralitate ireproşabilă, ne-a confiat un fapt a cărui semnificaţie politică în legătură cu poziţia Administraţiei şi a Congresului SUA faţă de „regimul şi liderul Ceauşescu“ este cât se poate de concludentă: „După suferinţele îndurate în mişcarea de rezistenţă armată împotriva dictaturii bolşevico-comuniste şi, ulterior, în închisoare, mi-am propus în anul 1973 să organizez sau chiar să comit personal un atentat contra lui Nicolae Ceauşescu.
Cum nu aveam niciun mijloc de acţiune (arme, grenade, exploziv etc.), am cerut sprijin unui prieten, Nicolae Stroescu-Stănişoară, de la Postul de radio Europa Liberă. Răspunsul primit a fost stupefiant pentru mine şi, în acelaşi timp, derutant şi demobilizator, determinându-mă să mă potolesc: «Nu te putem ajuta, pentru că interesul SUA este să-l apere pe Ceauşescu, fiindcă ne este de mare folos. Aşa că înţelege şi scoate-ţi din cap asemenea intenţii păguboase»“. Comentariile sunt de prisos.

Pacepa, un slujbaş malefic al Aparatului Securităţii

Ion Mihai Pacepa, zis şobolanul, a fost unul dintre capii răutăţilor în cei 27 de ani de activitate în aparatul de Securitate (1951-1954 în cadrul Direcţiei a Il-a de Contraspionaj şi, ulterior, până în iulie 1978, în Departamentul de Informaţii Externe). Şi-a început cariera ca sublocotenent şi a încheiat-o dezonorant, fiind degradat de şeful statului, care-l avansase la gradul de general de divizie şi-l promovase ca adjunct al şefului DIE, funcţie echivalentă astăzi cu cea de secretar de stat.
Din păcate, unele documente nu pot fi date încă publicităţii şi, astfel, opinia publică nu poate realiza ce individ malefic a fost Ion Mihai Pacepa, autor al multor propuneri şi acţiuni cutremurătoare împotriva unor cetăţeni români şi/sau ai altor state. Individ dominat de obsesia parvenirii cu orice preţ, chiar prin sacrificarea propriilor rude, dacă era nevoie, fără nicio reţinere sau remuşcare, minţea cu neruşinare sau, pur şi simplu, se comporta ca un laş.
Cine a avut răbdarea să lectureze volumele „Moştenirea Kremlinului“ şi „Orizonturi Roşii“ va sesiza cu uşurinţă – fără a fi specialist în domeniu – cum se străduieşte din răsputeri să prezinte lucrurile astfel încât responsabilitatea personală să fie cât mai redusă, chiar imperceptibilă, iar alteori, ca să-şi dea importanţă, face afirmaţii prin care caută să impresioneze pe cititorul neavizat sau necunoscător al realităţilor, scop în care nu ezită să recurgă la exagerări şi adesea la minciuni.
Iar încercarea de a acredita ideea contribuţiei sale la înfrângerea comunismului reprezintă o ofensă adusă Comunităţii de informaţii a SUA şi Departamentului de Stat, prezentate ca fiind incapabile să cunoască realităţile din România până la trădarea lui I.M. Pacepa.
Recunoaşterea internaţională a rolului şi locului României „comuniste“ a căpătat un indiscutabil relief prin aprecierile făcute în acest sens la cel mai înalt nivel, chiar în anul 1978, când Ion Mihai Pacepa a trădat, după ce se ocupase de pregătirea vizitelor oficiale, şi s-a implicat personal în desfăşurarea acestora (aprilie 1978, în SUA şi apoi în Marea Britanie), unde Ceauşescu a fost primit cu cele mai mari onoruri.

România anilor ’70 juca „un rol semnificativ în afacerile mondiale“

Iată declaraţia făcută cu acel prilej de Jimmy Carter, preşedintele SUA: „… Poporul Statelor Unite este onorat să aibă ca oaspete un mare conducător, al unei mari ţări… Este un mare folos pentru mine, ca preşedinte, să am posibilitatea de a mă consulta cu un mare conducător naţional şi internaţional de talia oaspetelui nostru de astăzi. Influenţa sa pe arena internaţională, ca lider al României, este excepţională. Ca urmare a poziţiilor ferme ale preşedintelui său şi a independenţei sale, România este în măsură să reprezinte o punte între naţiuni cu puncte de vedere şi interese profund divergente şi între conducătorii cărora, în alte împrejurări, ar fi fost dificil să aibă negocieri. Se cuvine să arăt că, în ultimii zece ani, relaţiile de prietenie dintre Statele Unite şi România s-au dezvoltat şi s-au îmbunătăţit rapid, spre satisfacţia şi în avantajul popoarelor noastre.“
Trei luni mai târziu, cu ocazia vizitei oficiale efectuate în Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a a afirmat, între altele: „Noi, cei din Marea Britanie, suntem astăzi impresionaţi de poziţia hotărâtă cu care preşedintele Nicolae Ceauşescu a susţinut independenţa României. Ca urmare, România deţine o poziţie distinctă şi joacă un rol semnificativ în afacerile mondiale“.
Aprecieri asemănătoare au făcut în perioada 1965-1980 şi alţi şefi de stat şi de guvern din lumea liberă, precum şi lideri ai unor partide influente, conducători ai organizaţiilor şi organismelor internaţionale, inclusiv de cult.
Aceasta era situaţia din România acelor vremuri – cea mai rodnică în realizări pe toate palierele politicii externe – în care Ion Mihai Pacepa a trădat. A susţine că ai trădat un asemenea regim pentru a lupta împotriva comunismului înseamnă în fapt a fi subminat interesele Occidentului şi a nu-l fi ajutat, lipsindu-l de un avanpost influent şi de nădejde în această parte a „lagărului socialist“.
(va urma)

Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XIII). Sluga Elenei Ceausescu. FOTO EXCLUSIV: Pacepa cu barba.

July 31st, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Astăzi, mărturia personală a unui fost cadru.
George Roncea

„Pacepa, acţiunea „Flamura“ şi Cultul Personalităţii

Pacepa a fost cel care a determinat DIE să depună eforturi mari pentru o cauză complet străină de misiunea sa de bază, dar foarte utilă şi folositoare domniei sale, care trebuia să se afirme şi să crească în ochii stăpânilor de la acea vreme.
Iată cum am aflat eu de acţiunea „Flamura“, de a cărei existenţă se ştia atunci prea puţin în rândul ofiţerilor DIE. În anul 1973 aveam gradul de căpitan şi lucram la Sectorul învăţământ din cadrul Brigăzii AP, unitate independentă coordonată de adjunctul şefului DIE, general-maior Ion Mihai Pacepa. Proveneam de la Direcţia învăţământ a Consiliului Securităţii Statului (Serviciul „pregătire de specialitate“) şi aveam în spate o vechime de câţiva ani şi în munca operativă (organele teritoriale de contraspionaj, inclusiv o scurtă perioadă sub comanda generalului Cosma Neagu.
Precizez că, în calitatea mea de „instructor coordonator“, făcusem vreo 2-3 inspecţii, în fapt vizite de lucru, la CPPC (şcoala DIE) însoţindu-l pe generalul Pacepa, fiind deci oarecum cunoscut profesional de către acesta. Nefiind cadru de conducere, nu am participat la nicio şedinţă din care să rezulte indicaţii şi ordine concrete date de Pacepa pe o linie sau alta de muncă, cu toate acestea am avut ocazia să-mi dau seama de „profesionalismul“ lui Pacepa. Limbaj sec de activist de partid, menit să ne înveţe „importanţa semnificaţiei“ pe care o prezenta „temelia bazei fundamentului“. De altfel, el nu prea avea tangenţă cu munca de informaţii propriu-zisă, ocupându-se mai mult de cu totul alte probleme (era consilierul de specialitate al Tovarăşei, pe linie tehnico-ştiinţifică şi coordona activitatea Brigăzii SD de obţinere de documentaţii şi materiale TS aflate sub embargoul COCOM.

Americanii l-au „promovat“ pe Ceauşescu până la înţelegerea cu ruşii

Am convingerea că unele dintre „reuşitele“ noastre de acest gen au fost posibile şi cu ajutorul americanilor, ei având tot interesul în a-şi face agentul indispensabil conducerii superioare de partid şi de stat, în speţă cuplului Ceauşescu, pe care în acest mod îl puteau şi controla. De ce spun acest lucru? Pe când mă aflam în misiune externă, am avut o discuţie cu însărcinatul cu afaceri a.i. american, omologul meu la acea vreme, care mi-a spus textual: „acum avem mare nevoie de Ceauşescu; ne-a ajutat enorm în relaţiile cu China şi Vietnam şi în problemele Orientului Mijlociu. Însă, în vreo 10-15 ani vom ajunge la înţelegere cu ruşii, iar atunci Ceauşescu va fi azvârlit la coşul de gunoi ca o măsea stricată“.
Se înţelege că nu am avut curajul să raportez acasă aşa ceva; ar fi însemnat sinucidere curată.
Prin şeful de sector, colonelul „Marinescu“ (provenit de la Academia Militară), am primit ordin să mă prezint la cabinetul 2 din DIE – Ion Mihai Pacepa.
După ce am fost pus în temă cu ceea ce am de făcut, mi s-a ordonat să merg la Secretariat (aşa era cunoscut Sectorul RS, condus la acea vreme de colonelul Daisa, acum pensionar care trăieşte în Israel), să solicit mapa cu ordine şi să refac integral Ordinul şefului DIE cu privire la susţinerea examenelor de maior şi colonel şi, în general, la avansările în grad, eu fiind, la acea vreme, secretarul Comisiei de examinare a candidaţilor.
Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar subofiţerul care gestiona problema mi-a pus în braţe un dosar voluminos, în locul mapei cu Ordine şi Instrucţiuni. Aşa am aflat de acţiunea „Flamura“, al cărei obiectiv era în esenţă (nu-mi amintesc formularea exactă) promovarea pe plan internaţional a personalităţii de excepţie a „coordonatorului şef“ (aşa era codificat atunci Tovarăşul în cadrul DIE), prin publicarea de cărţi şi articole în presa de peste hotare, sens în care va fi mobilizat întregul potenţial operativ al aparatului de informaţii externe.
În dreapta, sus, la APROB, semna adjunctul şefului DIE, general-maior Mihai Pacepa, în faţa căruia toată lumea trebuia să dea raportul. Au fost organizate şi analize speciale pe această problemă, la diferite nivele de comandă.

Legătura specială Pacepa-Elena Ceauşescu

Despre cum s-a ajuns aici am aflat detalii mult mai târziu, pe când mă aflam în misiune externă, iar în acţiunea „Flamura“ a fost inclusă şi Elena Ceauşescu, „academician doctor inginer şi savant de renume mondial“ (promovată în eşalonul superior al PCR după 1972). Dacă urmărim problema cu atenţie, vom observa că ascensiunea lui Pacepa o urmează îndeaproape pe cea a Elenei Ceauşescu – amândoi „mari specialişti în chimie“ explicaţie poate a intrării sale în anturajul Tovarăşei.
Cărţile aparţinând unor autori străini referitoare la viaţa şi activitatea lui Nicolae Ceauşescu au fost editate şi tipărite în România, pe banii DIE şi tot astfel s-a întâmplat şi cu articolul din „International Herald Tribune“, publicat la rubrica „Paid advertisment“ (contra sumei de 10.000 de dolari) înaintea vizitei la nivel înalt în SUA din aprilie 1978, de care Pacepa a făcut ulterior mare caz, deşi chiar el a fost iniţiatorul acestei „acţiuni de popularizare“.
Am primit sarcina să-l traduc şi să-i fac o Notă de prezentare pentru „Conducere“. Întrucât eram presat de timp, căutam ajutoare, dar un coleg mi-a zis pur şi simplu: „Ia, mă, originalul în limba română de la cabinetul 2, fiindcă eu l-am scris, şi rezolvă problema“.
După 1978, s-a evitat a se mai vorbi de acţiunea „Flamura“. Reluând discuţia pe această temă cu unele cadre de comandă, a rezultat evident că însuşi Pacepa a fost promotorul acţiunii respective, deşi a motivat-o prin prisma indicaţiilor venite de „sus“.
Tot Pacepa a fost acela care a pregătit, pe linia organelor noastre, vizitele la nivel înalt din Europa şi America, prilejuri cu care Tovarăşa a primit, datorită aranjamentelor sale, titluri, ordine şi medalii din partea forurilor ştiinţifice din ţările respective. Din acest motiv nimeni nu mai avea curajul să se atingă de „consilierul“ Tovarăşei, inclusiv serviciile de contrainformaţii (sub a căror „lupă“ trebuie să fie toată lumea).
Într-o discuţie avută cu generalul Cosma Neagu acesta mi-a spus că, prin intermediul unui ministru, s-a încercat avertizarea Elenei Ceauşescu, dar că Tovarăşa ar fi replicat astfel: „Aţi terminat cu duşmanii ţării, iar acum îi vânaţi pe cei devotaţi trup şi suflet partidului? Cum vă permiteţi? O luaţi pe urmele lui Drăghici?“
Practic, folosindu-se de relaţia cu Elena Ceauşescu, Pacepa a reuşit să anihileze contraspionajul, iar generalul Cosma Neagu, care l-a bănuit mereu de menţinerea conspirată a vechilor legături cu ruşii şi care adunase deja o sumă de date deconcertante despre viaţa lui Pacepa, a fost pus la index.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XIII)
Curentul – vineri, 31 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XII) . Procesul comunismului versus procesul nazismului

July 29th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XII)

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea

Nazistul Rudolf Hess şi tovarăşul Pacepa – doi trădători de rang înalt

Fără îndoială, „Dosarul Pacepa“ a devenit pentru mulţi o obsesie. Generalul dezertor a dat multora de lucru, chiar mare bătaie de cap. În cele ce urmează, ne propunem să abordăm cazul Pacepa de pe o altă poziţie, făcând o paralelă între el şi fruntaşul nazist Rudolf Hess.
Mihai Pacepa, ca şi Rudolf Hess, a lucrat mult la înfiinţarea şi organizarea serviciilor secrete. Amândoi au avut, fiecare la vremea sa, chiar rolul de iniţiator şi organizator al unor secţii sau departamente speciale. Publicistul american Kurt Riess, în lucrarea sa „Spionajul total“, ne prezintă cu lux de amănunte rolul şi contribuţia pe care Rudolf Hess le-a avut la punerea pe picioare a serviciilor speciale interne şi externe ale Germaniei hitleriste.
Pacepa, cum singur a mărturisit, s-a aflat foarte mulţi ani în imediata apropiere a liderilor comunişti şi a KGB-iştilor veniţi la Bucureşti, lucrând cot la cot cu aceştia pentru consolidarea şi influenţarea unor noi servicii speciale destinate supravegherii şi lichidării opoziţiei de pe scena politică românească.
La vremea sa, Hess a dat dovadă de mult exces de zel, arătându-i lui Hitler că, într-un timp relativ scurt, spionajul german a reuşit să penetreze până şi cele mai sensibile obiective din SUA. Tot aşa a procedat şi Pacepa cât s-a aflat pe lângă liderii comunişti, entuziasmul şi devotamentul său fiind răsplătit cu grade şi funcţii înalte.
La un moment dat, Hess a trădat şi a fugit în Marea Britanie. Aşa a făcut şi Pacepa, stabilindu-se în SUA. Hess a declarat că l-a trădat pe Hitler, iar Pacepa pe Ceauşescu. Mergând mai departe cu paralela noastră, găsim încă o asemănare între aceste două cazuri de trădare: Hess a încercat să-i convingă pe britanici că l-a trădat pe Hitler pentru că, cităm din lucrarea lui Kurt Riess, „nu mai suporta politica prorusească a lui Hitler“.
Pacepa, la rândul său, s-a străduit să-i convingă pe americani, şi nu numai pe aceştia, că i se acrise de comunismul lui Ceauşescu (şi nu de comunism, în general!).
Amândoi au minţit cu neruşinarea specifică trădătorului care-şi vinde vechiul stăpân, sperând la o recompensă mai grasă din partea celui nou. Numai că, spre deosebire de americani, englezii nu s-au lăsat păcăliţi. Winston Churchill, politician versat şi abil, ştiind câte crime comisese Hess alături de Hitler, a ordonat arestarea şi aruncarea lui după gratii.
Americanii însă, respectiv autorităţile însărcinate cu rezolvarea unor astfel de cazuri, ignorând crimele comise de Mihai Pacepa, mai întâi alături de trimişii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski sau Vladimir Mazuru, iar apoi din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, l-au luat pe trădător în braţe.
Se debitează de către naivii şi/sau nepricepuţi că trădarea generalului şi informaţiile acestuia ar fi grăbit prăbuşirea comunismului în România şi chiar în Rusia. Serviciile speciale americane şi occidentale în general ştiau însă foarte bine ce se întâmplă în România şi în tot aşa-numitul lagăr socialist. Lucrând cu tact şi perseverenţă pe multiple planuri, folosind toate metodele şi mijloacele, inclusiv şi mai ales serviciile secrete, pe care fostul preşedinte american Richard Nixon le-a numit „Artele negre“, americanii, într-adevăr, au obţinut victoria fără a recurge la război, operaţiune descrisă de fostul preşedinte în lucrarea sa „1989 – Victory without War“.

Procesul comunismului versus procesul nazismului

Revenind la paralela Hess-Pacepa, observăm că în mod paradoxal şi în ciuda tuturor evidenţelor cazurile sunt tratate diferenţiat. La încheierea războiului, englezii l-au scos pe Rudolf Hess din închisoare şi l-au trimis pachet la Nürnberg, fiind inclus în lotul criminalilor de război nazişti. Pentru crimele comise până la trădare, Hess a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Cazul a fost mult mediatizat, dar niciodată nu s-a pus problema reabilitării lui. S-a încheiat şi „Războiul Rece“, victoria fiind tot de partea ţărilor democrate.
La noi, în România, se vorbeşte de un proces al comunismului. Când acesta va avea loc, în faţa organelor de judecată urmând a fi aduşi principalii vinovaţi, fără îndoială că Pacepa va trebui să fie printre aceştia.
Dacă Ceauşescu, comandantul suprem pe care Pacepa l-a slujit cu credinţă zeci de ani, a fost condamnat şi împuşcat pentru crimele comise, atunci ne întrebăm cum poate fi generalul dezertor absolvit de orice răspundere? De ce să nu aibă Ion Mihai Pacepa, fostul slujitor al regimului comunist al lui Dej şi Ceauşescu, soarta pe care a avut-o Rudolf Hess, care a fost pus alături de toţi ceilalţi fruntaşi nazişti care l-au slujit pe Hitler?
(va urma)

FOTO: Vila lui Pacepa din Dorobanti, demolata anul trecut si Pacepa la vanatoare cu Ceausescu

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XII)
Curentul – joi, 30 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XI). Armata – mult mai GRU-izata si KGB-izata – a câştigat poziţii în faţa Securităţii

July 29th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XI)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea

„Impactul trădării a fost exagerat“

O suită întreagă de lucrări memorialistice pe tema Pacepa, cât şi lucrarea pe acest subiect a lui Mihai Pelin exagerează, în opinia noastră, impactul pe care l-a avut trădarea generalului Ion Mihai Pacepa, nu numai asupra regimului politic, cât mai ales asupra spionajului românesc.
Fără îndoială, pagubele au fost numeroase, mai ales prin divulgarea unor nume de ofiţeri şi a unei importante părţi a reţelei informative a acestora. Dar toate acestea nu au însemnat decesul spionajului românesc, care a fost comparat în urma acestei defectări cu o navă avariată aflată în derivă, căreia, după încheierea cercetărilor, i-a fost stabilit un alt nucleu de conducere cu sarcini care erau în multe locuri similare celor din timpul duetului Nicolae Doicaru-Ion Mihai Pacepa.
Aparatul rebotezatului Centru de Informaţii Externe – CIE – a fost redimensionat, au fost revizuite planurile de acţiune şi de căutare a informaţiilor în aşa fel încât s-a putut verifica cât a deconspirat Ion Mihai Pacepa. Cel care a pus din nou pe linia de plutire spionajul românesc, Nicolae Pleşiţă, insistă în pledoariile sale publice că toate costurile acestui proces au fost „mult mai mici“ decât au apreciat cei din Comisia de anchetă sau decât susţin Mihai Pelin şi alţi autori care au scris despre evenimentul din vara anului 1978.
Daunele provocate spionajului românesc de Comisia de anchetă condusă de Tudor Postelnicu şi de plasarea în structurile de comandă ale spionajului a unor activişti de partid au provocat, aşa cum am mai precizat, mult mai multe pagube decât fuga lui Ion Mihai Pacepa sau decât cutremurul de pământ din anul precedent. Decizia lui Nicolae Ceauşescu de a instala activişti de partid fideli în principalele funcţii din structurile de informaţii şi contrainformaţii urmărea să prevină producerea unui nou act de acest gen. Ea a condus însă, în bună măsură, la deprofesionalizarea aparatului.
După cum reiese din parcursul instituţional al CIE în anii ’80, impactul defectării adjunctului şefului DIE a fost treptat amortizat, misiunile şi obiectivele acestui organism rămânând, însă, aceleaşi până în 1989, cu schimbările de cadre care s-au dovedit necesare. Ca şi DIE, cadrele CIE au fost angrenate în rezolvarea unor probleme de competenţa altor ministere (încheieri de contracte economice, participarea la tranzacţii comerciale, procurarea de aparatură tehnică, alte bunuri sau valori). Instituţia a ajuns astfel, ca şi în anii ’70, în situaţia de a face o adevărată concurenţă ministerelor de resort.

Armata a câştigat poziţii în faţa Securităţii în urma defectării lui Pacepa

În schimb, pentru regimul politic, îndeosebi pentru Nicolae Ceauşescu, acest eveniment nu a făcut decât să-i mărească neîncrederea în MI, în general, şi în Securitate, în particular. De altfel, o suită de alte evenimente, precum trecerea frauduloasă a frontierei, au determinat trecerea unor sarcini de la MI la Ministerul Apărării Naţionale, dictatorul de la Bucureşti manifestând o tot mai mare preferinţă pentru serviciile Armatei. Tensiunea şi suspiciunea între „conducerea superioară“ şi cea mai mare parte a conducerii MI au crescut în intensitate după momentul iulie 1978, Nicolae Ceauşescu punând în fruntea acestui minister, aşa după cum s-a menţionat, activişti cu state vechi, care se dovediseră loiali de-a lungul timpului, dar care nu aveau deloc experienţa muncii de informaţii.
Documentele existente în arhiva CNSAS sunt rezultate în urma anchetei făcute de comisia din cadrul MI înfiinţată pentru elucidarea contextului şi urmărilor fugii generalului Ion Mihai Pacepa. Ele conţin detalii despre fizionomia morală, respectiv părţile negative ale activităţii unor ofiţeri şi generali din conducerea DIE, concretizate în acţiuni de înşelăciune, corupţie, uz de fals, evaziune fiscală etc.

Minciună, corupţie şi oportunism la vârful spionajului românesc

Aceste aspecte sunt scoase în evidenţă, cu ostentaţie, pentru a explica parţial climatul de minciună, corupţie şi oportunism existent la vârful spionajului românesc din acea perioadă.
Literatura extrem de vastă care tratează istoria serviciilor secrete ne arată că unele dintre racilele amintite se regăsesc în fiecare serviciu de informaţii, în proporţii diverse. De aceea credem că nu trebuie să acceptăm în totalitate „adevărul“ acestor documente, multe dintre rapoartele şi declaraţiile semnate de ofiţerii anchetaţi fiind date sub imperiul fricii, al suspiciunii şi neîncrederii. Atmosfera în care au fost redactate cele mai multe dintre aceste documente a fost una de teroare.
Comisia de anchetă formată din ofiţeri cu experienţă avea menirea de a identifica, între altele, eventuale reţele de spionaj sau agenţi de legătură pe care generalul Ion Mihai Pacepa i-ar fi avut. Se credea, în acel moment, că era vorba de o conspiraţie generală, la care luaseră parte numeroşi ofiţeri superiori din fruntea spionajului românesc. De aceea, declaraţiile şi rapoartele au fost făcute sub semnul neîncrederii, au fost obţinute prin ameninţări şi prin diverse presiuni.
Trebuie luat în considerare că, dintre toate rapoartele semnate de ofiţerii anchetaţi, au fost reţinute de comisie doar acelea care cuprindeau aspecte negative ale activităţii DIE, concretizate în abateri şi ilegalităţi. Declaraţiile care nu au făcut referire la acest gen de aspecte au fost considerate ca fiind subiective şi au fost distruse. O parte dintre cei anchetaţi, neavând cunoştinţă despre aspecte negative din activitatea conducerii DIE, au căutat să satisfacă cererile comisiei de anchetă relatând fapte şi evenimente „auzite sau culese din bârfa colegilor“, unele fiind chiar imaginare. Toate acestea erau menite să explice climatul abuziv şi corupt care a făcut posibilă defectarea generalului Ion Mihai Pacepa.
Cauza fiind stabilită şi relevându-se trădătorul nu a lăsat în urmă o agentură, dosarul a fost clasat, fără ca o bună parte din informaţiile cuprinse aici sau nuclee informative să mai fie verificate.
La peste trei decenii de la eveniment, documentele existente la CNSAS oferă perspective noi asupra unei întregi categorii de probleme legate de politica externă a României şi calitatea clasei politice de la Bucureşti şi coboară până la relaţiile de familie existente între colegii generalului Ion Mihai Pacepa. Unele documente sunt o delectare, iar altele o provocare pentru spiritul critic al oricărui cercetător care se apleacă asupra acestui subiect. Dar dincolo de toate, ele prezintă o scenă (care trebuie cunoscută şi asumată) din marea dramă a României, sub auspiciile regimului comunist.
(va urma)
Foto: Aici, la etajul cu gratii, se aflau birourile agentilor sovietici Pacepa si Doicaru

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XI)
Curentul – miercuri, 29 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

"CURVA" PACEPA-Tismaneanu – Afacerea Tradarii (X). Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA. Consecinţe ale defectării

July 27th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (X)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“ realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA

Cercetătorii care au avut acces la documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Pacepa, unde apare calitatea de agent al CIA, îşi exprimă totuşi îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influenţată de ceea ce se întâmpla la Bucureşti, unde Nicolae Ceauşescu era convins de colaborarea cu CIA a adjunctului şefului DIE.
În ce ne priveşte, credem că este totuşi puţin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, el primind cetăţenia abia după zece ani de rezidenţă pe teritoriul SUA. În alte cazuri, precum cel al diplomatului Mircea Răceanu, ori al căpitanului Constantin Răuţă, cetăţenia mult dorită a fost obţinută în decurs de un an şi şase luni, respectiv doi ani.
În plus, dacă acesta ar fi fost „cårtiţă“ americană e limpede că CIA ar fi avut nevoie de general în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru a afla ce decizii se iau la vârf, atât la Bucureşti, cât şi în celelalte ţări socialiste.
În consecinţă, utilitatea generalului nu era în aducerea lui pe teritoriul american şi, fiind cunoscut că autorităţile americane ofereau un regim special celor care colaboraseră în trecut cu SUA, putem crede că Ion Mihai Pacepa nu făcuse totuşi parte, în iulie 1978, din această categorie privilegiată.

Pacepa: „Eu am servit cu credinţă până acum!“

Probabil că, într-adevăr, lui Ion Mihai Pacepa, după eşecul său de a prelua conducerea deplină a DIE, i s-a promis de către Nicolae Ceauşescu numirea în fruntea acelei instituţii numite Casa Prezidenţială, după model american, structură ce urma să includă Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă a preşedintelui ţării, sectorul de protocol al Consiliului de Stat şi al MAE, sectorul presă de la CC al PCR şi alte activităţi de la Gospodăria de Partid.
Atât în documentele anchetei, cât şi în memorialistica unor generali se arată că acest zvon circula încă din primăvara anului 1978, iar adjunctul şefului DIE nu a scăpat prilejul de a se împăuna cu acest titlu de viitor „şambelan“ al lui Nicolae Ceauşescu. Toate au fost sigure până când a apărut necazul cu intrarea în ţară a unui tir venit de la Beirut plin cu diverse bunuri (televizoare, frigidere, porţelanuri etc.) pentru cadrele de conducere din DIE, fără a fi controlat în vamă.
În urma unei scrisori anonime, care se pare că a pornit de la cineva din Ministerul de Finanţe, Nicolae Ceauşescu a ordonat o anchetă şi câţiva activişti din aparatul CC, sub conducerea generalului Constantin Olteanu, au stabilit că datele se confirmau. Din acel moment, Ion Mihai Pacepa îşi vedea tot mai reduse şansele de a accede în funcţia promisă de Nicolae Ceauşescu.
A încercat să medieze pe lângă acesta din urmă, prin intermediul Andruţei Ceauşescu, care a şi reuşit să obţină indulgenţa necesară, însă prea târziu. Generalul Ion Mihai Pacepa, frământat de îndoieli, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleşiţă căruia i-ar fi spus, în fugă: „Reţineţi treaba asta: eu am servit cu credinţă până acum!“. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informaţii occidentale nu are suport, iar defectarea sa are la bază o banală anchetă pentru evaziune şi temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru cariera sa.

Consecinţe ale defectării generalului Pacepa

După cum susţin unele surse memorialistice, fiind înştiinţat de trădare, Nicolae Ceauşescu a făcut o criză de nervi şi a cerut ca „trădătorul să fie adus imediat acasă“. Calea ordonată de liderul PCR era aceea de a adresa autorităţilor americane cererea de extrădare a lui Ion Mihai Pacepa. Acestea nu s-au grăbit deloc să dea un răspuns regimului de la Bucureşti, iar atunci când a venit, departe de a da satisfacţie solicitării, răspunsul cerea ca partea română să refacă cererea sa în spiritul unui tratat de extrădare româno-american semnat în 1924.
Realizând că un nou demers de acest gen nu ar fi avut în niciun fel vreo contribuţie la soluţionarea problemei, Ceauşescu a oprit demersurile în acest sens, solicitând însă autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
În ţară, însă, „conducătorul suprem“ a ordonat o aspră anchetă care să conducă, între altele, la decapitarea serviciului de spionaj al României.
Între măsurile preconizate şi realizate parţial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o nouă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unităţi ale MI a ofiţerilor care fuseseră subordonaţi şi colegi ai generalului Ion Mihai Pacepa, rechemarea în ţară a majorităţii ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident bănuiţi că erau cunoscuţi de către defector. Deşi numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a acreditat, cei mai mulţi dintre ofiţerii ilegali plantaţi în exterior sub identităţi de împrumut şi care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în ţară, părăsind propriile familii şi renunţând la poziţiile obţinute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduşi în ţară chiar şi o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuţi de defector.

Decapitarea spionajului extern românesc

Se duceau astfel de râpă eforturile unei direcţii, de-a lungul a două decenii, de a-şi forma cadre, de a crea legende şi o agentură performantă, capabilă să ofere informaţii de valoare. Fuga lui Ion Mihai Pacepa era, fără îndoială, o lovitură dată nu numai cuplului prezidenţial, ci şi personalului DIE, cu consecinţe dezastruoase atât asupra carierei, cât şi asupra existenţei particulare a acestora.
Toţi generalii din conducerea DIE au fost internaţi în „apartamentele“ de la Rahova şi, timp de circa două luni, au încărcat sute de file cu propriile declaraţii. Din analiza acestora, comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns la întrebarea care era pe buzele tuturor, inclusiv ale familiei Ceauşescu: Cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze?
Au fost căutaţi vinovaţii şi, în cadrul DIE, se propuneau soluţii pentru protejarea reţelei informative în exterior. În această idee, au fost cercetate sute de dosare de cadre şi de agenţi pentru a se vedea în ce măsură sunt vulnerabili sau loiali. Tudor Postelnicu, cu acordul şi la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, a trecut la schimbarea cadrelor cu funcţii de răspundere din sistemul de spionaj şi contraspionaj extern care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa.
În consecinţă, au fost retraşi cei mai mulţi dintre ofiţerii cu acoperire diplomatică de la Washington, New York, Paris, Roma, Köln, Tokyo şi din capitalele unor ţări ale Americii Latine. Însuşi ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit şi numit prim-secretar la Vâlcea. Destituit şi din funcţia de ministru al Turismului, fostul şef al DIE, Nicolae Doicaru, a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureştiului. La conducerea spionajului românesc, cu grad de ministru adjunct, a fost numit fostul secretar cu probleme de propagandă al Capitalei, Romus Dima, care, din afirmaţiile unor experţi avizaţi, a distrus ceea ce nici Pacepa nu reuşise.
Generalul Eugen Luchian, un apropiat al lui Ion Mihai Pacepa, este arestat, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru deţinere documente secrete. Generalul Gheorghe Toader, prieten şi colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, este retrogradat şi trimis director adjunct la Arhivele Statului, la serviciul de restaurare a documentelor.
Însă alţi doi generali, Gheorghe Manea şi Gheorghe Marcu, primul – şef peste „ilegali“, al doilea – responsabil de comerţul cu saşi şi evrei, au rămas în structurile de comandă ale spionajului românesc.
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (X)
Curentul – marţi, 28 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

„CURVA“ Pacepa – Tismaneanu: Afacerea Trădării (IX). Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

July 27th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (IX)

Scris de George Roncea (foto)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei.
Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Controversa „cârtiţă“ sau „defector“ de circumstanţă

În timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceauşescu din Statele Unite ale Americii, în aprilie 1978, la întâlnirea care avusese loc între Ion Mihai Pacepa şi J. Knight, şeful Serviciului Secret american, acesta din urmă i-a mulţumit pentru băuturile primite cadou. Ion Mihai Pacepa i-a răspuns că i-ar face plăcere să-i ofere posibilitatea să le bea şi pe teritoriul românesc, exprimându-şi speranţa că îl va reîntâlni în România în 1979-1980, cu prilejul unei eventuale vizite de răspuns a preşedintelui SUA.
Referindu-se la acest episod, şeful rezidenţei româneşti din SUA, lt. col. Gh. Ioniţă, descria astfel evoluţia comportării lui I.M. Pacepa în timpul vizitelor în SUA: „în timpul vizitei la nivel înalt din noiembrie-decembrie 1973 a dat dovadă de spirit activ, energie, iniţiativă, optimism; vorbea cu elan de vizită şi de activitatea din ţară; cu prilejul vizitei din 1976 s-a arătat mai puţin activ şi energic, vorbea mai puţin despre activitatea noastră practică şi social-economică din ţară; în vara anului 1977 părea şi mai obosit decât în 1976, mai puţin entuziast. Într-o discuţie a afirmat că este realmente obosit, că nu ştie dacă va mai trăi mult dacă va munci tot aşa de mult, că ritmul de muncă din ţară este foarte accelerat, ceea ce îi oboseşte pe oameni; în martie-aprilie 1978 arăta obosit de-a binelea, în timpul vizitei fiind lipsit de iniţiativă şi energie, de fermitate şi orientare atunci când discuta cu americanii problemele vizitei la nivel înalt.
Astfel, în seara demonstraţiei ungurilor iredentişti din New York, Pacepa, în loc să vină cu propuneri prin care să ceară răspândirea demonstranţilor, el îşi freca faţa cu mâinile, asuda şi punea doar întrebări, care nu concordau cu experienţa şi funcţia sa“.
Gh. Ioniţă considera că, la finele vizitei, Ion Mihai Pacepa plecase din SUA cu sentimentul de teamă că ar putea fi sancţionat pentru că nu a putut evita organizarea demonstraţiei.
Colonelul Titu Simon, ofiţer de informaţii al DIA, autor al volumului „Din culisele serviciilor secrete româneşti: Pacepa, quo vadis“, susţine că Ion Mihai Pacepa era agent dublu încă din anii ’60. Ambii lucraseră împreună la Frankfurt/Main, de unde Titu Simon susţine că trimisese în ţară rapoarte şi semnale de alarmă asupra activităţilor dubioase derulate de colegul său. Încă din acel moment, în încercarea de a-şi întări relaţiile cu oameni influenţi din nomenclatura PCR, Ion Mihai Pacepa oferea „mici cadouri“ şi reuşea să-şi asigure protectori la vârf.
Asupra momentului trădării generalului s-au făcut mult timp speculaţii, multe cadre din conducerea Departamentului de Informaţii Externe fiind convinse că această trădare avusese loc nu cu mult timp înainte de fuga în Occident.

Anchetat pentru delapidare

În schimb, cel care fusese desemnat la conducerea DIE, în martie 1978, ca succesor al lui Nicolae Doicaru, respectiv Alexandru Dănescu, în şedinţa colegiului MI din 25 decembrie 1978, era convins că trădarea era mult mai veche şi avea în vedere următoarele elemente: Ion Mihai Pacepa fusese implicat personal într-un act de trădare în anii 1958-1959 în cazul Horobeţ-Ciuciulin, menţionat cu detalii în documente întocmite în acel moment, dar şi ulterior.
Tot atunci, Ion Mihai Pacepa a fost învinuit şi anchetat pentru acte de delapidare, respectiv a 30.000 DM, pentru ascunderea cărora au fost distruse unele documente. În acest caz, cercetarea faptelor se încheiase şi se aprobase scăderea valutei în contul statului. Dar era important de reţinut că la întoarcerea din misiunea de la Frankfurt/Main, în 1959, Ion Mihai Pacepa a venit cu un autoturism Mercedes nou (nici în nomenclatură nu erau prea mulţi care să-şi permită acest lux).
În aceeaşi şedinţă a conducerii MI, şeful Departamentului Securităţii Statului, Tudor Postelnicu, răspundea speculaţiilor privind momentul defectării: „Numai spre informarea dv. aş vrea să vă spun că trădătorul s-a aflat în slujba organelor de spionaj de aproape 20 de ani“. Acelaşi demnitar amintea de gravele probleme de dosar pe care le avea Ion Mihai Pacepa încă de la încadrarea sa în Securitate, susţinând că în ultimii 10-11 ani din documentele de cadre ale acestuia, treptat, au dispărut cele care menţionau probleme deosebite.

Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

Încadrarea în Securitate şi ascensiunea lui Ion Mihai Pacepa, care avea câteva probleme la dosarul său de cadre, au fost posibile, potrivit generalului Ionel Gal, în urma falsificării datelor biografice şi a prezentării lor deformate de către Ion Mihai Pacepa în autobiografiile şi chestionarele pe care acesta le-a completat de-a lungul timpului. Adjunctul şefului spionajului românesc avea un trecut care nu era deloc de natură să-l ajute în a urca pe scara socială: fusese înscris în organizaţia de tineret a PNL, participase la unele manifestaţii anticomuniste, semnase o adeziune la YMCA (Young Men’s Christian Association) şi frecventase Biblioteca Americană din Bucureşti. Potrivit canoanelor politice ale vremii, toate acestea îi refuzau din start orice posibilitate de admitere atât în Securitate, cât şi în PCR.
Dosarul său de cadre nu a fost însă verificat datorită relaţiei pe care tatăl lui Ion Mihai Pacepa a avut-o cu Alex. Demeter, şeful cadrelor Securităţii în anii ’50. Ulterior, superficialitatea sau alte considerente au făcut ca declaraţiile iniţiale despre biografia acestuia să rămână bătute în cuie. Referatul de cadre făcut la încadrarea în Securitate, în 1951, îl prezenta ca pe un tânăr cu origine modestă, muncitor, cu rezultate bune la învăţătură, membru al UTC, un om în care se poate avea încredere politică având frumoase perspective de afirmare.
La intrarea în partid, aceste consideraţii au fost preluate integral fără a mai fi verificate. Totuşi, în momentul în care Ion Mihai Pacepa a fost propus ca prim-adjunct al şefului DGIE, funcţie care intra în nomenclatura CC al PCR, Secţia de cadre de la CC a făcut verificări mai serioase şi a descoperit versiunea reală a biografiei generalului, drept urmare finalizând referatul de cadre cu concluzia că „NU prezintă încredere politică de a fi promovat în funcţie de răspundere“. În pofida acestei concluzii, Ion Mihai Pacepa a fost promovat în funcţie şi înaintat la gradul de general, referatul fiind modificat ulterior prin dispariţia miraculoasă a cuvântului „NU“, fără a fi cunoscută identitatea celui care a operat această schimbare.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (IX)
Curentul – luni, 27 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – AFACEREA TRADARII (VII). Cercetatorul CNSAS dr Liviu Taranu despre "cel mai controversat personaj al spionajului roman"

July 23rd, 2009 VR No Comments »

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. (G. Roncea)

Pacepa, cel mai controversat personaj al spionajului român

Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat personaj al spionajului român şi, după mai bine de 30 de ani, rămâne în istorie ca unul dintre cei mai înalţi demnitari din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. Acesta face „carieră“ şi astăzi prin interviurile sau articolele pe care le publică în ţară sau în afară.
De curând, fostul adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o nouă carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cea mai puţin cunoscută de publicul românesc.
Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzie cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto).
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VII)
Curentul – joi, 23 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , No Comments »

„CURVA“ PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Trădării (VI)

July 22nd, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… (G. Roncea)

Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării

Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică“ şi că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredinţată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidenţială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general şi fost adjunct al directorului DIE din anii ’70.
După spusele „superagentului“, în astfel de situaţii „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoştinţe şi amploarea lor… asta se numeşte «knowledgeability» şi ne ajută să stabilim de ce experţi avem nevoie pentru a-i exploata şi evalua informaţiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni şi câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci şi continui să aud noutăţi de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american.
Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roşii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat şi el, este adevărat) se află „la dispoziţia“ oricui, adică a întregii opinii publice româneşti.
În „Orizonturi roşii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operaţiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară şi civilă… cele mai complexe au fost însă acţiunile de influenţă“. Referirile, în acest context, la aşa-numita „clauză a naţiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în faţa românilor, pentru că aceştia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investiţiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaşte că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuşi“, adică, vezi Doamne, pentru Ceauşescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceauşist“ s-au înghesuit şi firme americane (Ford, Bechtel etc.)!

Spionajul – legitim doar pentru alţii?

Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acţiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informaţii. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost şef al informativului Franţei: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, ştiinţific… şi este foarte rentabil. Serviciile de informaţii descoperă astfel un procedeu folosit de o altă ţară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat şi pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă şi milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai faţă de duşmani, ci, trebuie s-o spunem, şi între prieteni“. Şi, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui.
Iar un agent tot de la FBI ne spune şi el: „la ordinul ofiţerului operativ, agenţii fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofiţerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituţiilor ştiinţifice secrete ale ţărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Aşa încât, nimic extraordinar în „acţiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“.
Dar Pacepa şi emulul său le prezintă ca şi cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material şi moral, a făcut parte şi ex-generalul trădător. Tot minciună se numeşte şi acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întăreşte, lăudându-se că acţiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaştem şi să neutralizăm o bună parte a agenţilor de influenţă ai rezidenţei DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenţi pe care el îi ştia, pentru că, până la trădare, coordonase „operaţiunile TS“ ale DIE. Iarăşi, minciunele…

De cine se teme Pacepa?

Cât despre „Orizonturi roşii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … şi să-şi reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii ştiu că cel ce scoate sabia la poporul său se numeşte simplu: trădător. Şi atunci, de cine se teme Pacepa?
Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecţia guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sunt clasificate şi azi strict secret. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi“.
Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni şi de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu nişte comunişti fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foşti subordonaţi ai săi, anchetaţi şi hărţuiţi ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni şi… minciunele…
„Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foştilor KGB-işti care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relaţiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor ’60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „maşinaţiuni“ pentru că era… mic… în funcţie. Nu este, însă, exclus ca „maşinaţiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni!
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Curentul – miercuri, 22 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , No Comments »
« Older Entries
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova