Posts Tagged ‘Pacepa-Pacipa’

CURVA PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (V)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (V)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. În data de 24 iulie se împlinesc 30 de ani de când fostul consilier al lui Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa, secretar de stat la MAI şi adjunct al şefului DIE, a cerut azil politic în SUA. Un grup de generali, aflaţi în structurile reprezentative de comandă ale Departamentului de Informaţii Externe în aceeaşi perioadă cu Ion Mihai Pacepa, unii fiind chiar şefi ai acestuia în diferite momente, au purtat o discuţie cu reprezentantul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe asupra cazului trădării, încercând să se apropie de adevăr, atât cât poate fi spus la această dată…
Pe lângă dezvăluirile generalilor în rezervă şi retragerea din SIE s-au mai adăugat şi datele furnizate de generalii de brigadă din SRI Marian Ureche şi Aurel Rogojan, autori ai lucrării de specialitate „Servicii secrete străine“.
Informaţiile completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
George Roncea

Ce l-a determinat să trădeze?

Există o serie de evenimente care ar fi putut să-l determine pe Pacepa să creadă că a căzut în dizgraţia cuplului prezidenţial, că îi va fi blocată orice promovare în funcţii mai înalte, că activitatea lui este intens controlată şi că s-ar putea descoperi unele nereguli ce ar fi putut duce chiar la arestarea sa. Trăsăturile lui de caracter, apetitul pentru o viaţă de lux, setea de putere, orgoliul exagerat, unele disfuncţionalităţi familiale şi de comportament personal (nu spunem mai mult pentru a nu ne acuza cineva de pornografie) dar şi alte circumstanţe ale momentului ar fi putut contribui la decizia lui de a fugi în Occident.

Şmen marca Pacepa

Mai multe elemente au concurat în defavoarea lui Pacepa. De exemplu, un transport de bunuri mult râvnite în acea perioadă aduse pe sub mână prin filiera DIE devenise tema unui adevărat scandal intern la nivel de partid şi de stat. Direcţia
a IV-a, condusă de generalul Nuţă (lichidat în timpul „revoluţiei“), organizase un control riguros asupra transporturilor care aveau imunitate diplomatică. Pe acest fond, a fost controlat şi un autotren ce venea din Beirut şi în care mai mulţi „diplomaţi“ expediaseră în ţară mobilă de bucătărie, frigidere, aragazuri, maşini de spălat, maşini de spălat vase etc., toate avånd destinaţii „superioare“. Pe baza raportului făcut de Direcţia a IV-a, s-a ordonat anchetarea ofiţerilor care erau implicaţi în acest transport, unii dintre aceştia fiind din Centrala DIE.
Din Comisia de anchetă făcea parte şi Pacepa, acţiunea fiind coordonată de Tudor Postelnicu şi generalul Constantin Olteanu, şeful Secţiei militare a CC al PCR. La una dintre primele analize ale incidentului, Constantin Olteanu l-ar fi atenţionat pe Ion Mihai Pacepa că locul lui este în grupul celor anchetaţi pentru transporturi „ilegale“ şi nicidecum în Comisia de anchetă. O asemenea afirmaţie (dacă este reală) i-a întărit şi mai mult convingerea lui I. M. Pacepa că adevăratul obiectiv al controlului ce se organizase la Vamă nu era „transportul“ din Beirut, ci doar o repetiţie pentru un autotren care urma să vină din Germania federală cu bunuri pentru Pacepa şi „atenţii“ pentru cei implicaţi în tratativele cu concernul vest-german Fokker. Deşi autotrenul respectiv intrase în ţară înaintea măsurilor luate la Vamă, pentru Pacepa lucrurile deveneau tot mai îngrijorătoare.

Pacepa urma să fie făcut pompier

Pacepa a aflat că urma să fie schimbat din funcţie şi „avansat“ ca adjunct al comandantului unităţii militare de pompieri a Capitalei. Această măsură urma să fie luată spre finele lunii iulie 1978, deşi Pacepa încă mai spera ca „tovarăşa“ să-l susţină pentru ocuparea funcţiei de ministru al „Casei prezidenţiale“. Pacepa, umil şi foarte serviabil, mizând pe atenţia „cabinetului 2“, îl irita pe şeful DIE, generalul Nicolae Doicaru, care avea dese divergenţe cu primul său subaltern. Pacepa spera să se aşeze el pe scaunul devenit vacant după plecarea generalului Nicolae Doicaru, dar care fost ocupat de generalul Alexandru Dănescu, fost adjunct al ministrului de Interne pentru probleme administrativ-financiare, care nu avusese nicio tangenţă cu munca informativ-operativă internă sau externă. A fost primul semnal pentru Pacepa că „ceva nu este în regulă“, la care se adăuga teama de posibilele consecinţe ale incidentului cu tirul venit din Beirut. Toate aceste „coincidenţe“, dar şi altele,
i-au întărit convingerea lui Pacepa că este urmărit contrainformativ şi că nu mai are nicio perspectivă de promovare. Strâns cu uşa, urmând a fi tras pe linie moartă, probabil că Pacepa
şi-a cântărit oportunităţile şi perspectivele – ca şef la pompieri – şi a luat o decizie capitală. Pentru a-şi croi drum „afară“, Pacepa ar fi avut însă nevoie de o monedă de schimb, iar reţeaua acoperită – „averea“ oricărui serviciu de informaţii, reprezenta principalul capital pe care l-ar fi putut tranzacţiona.

Reţeaua conspirată a „ilegalilor“ – moneda de schimb a trădării

Generalul Pacepa coordona direct activitatea pe linie TS şi cea a structurii de analiză-sinteză, prin care erau prezentate conducerii superioare de partid şi de stat cele mai sensibile informaţii. Motivånd dorinţa de a impulsiona activitatea spionajului clasic (fără acoperire diplomatică), Pacepa l-a convins pe generalul Nicolae Doicaru să-i încredinţeze şi coordonarea „fantomelor“.
Unitatea respectivă, cu ofiţeri deplin conspiraţi, avea un statut special şi cerinţe de conspirativitate draconice în comparaţie cu toate celelalte structuri operative ale DIE. Din momentul recrutării, ofiţerii ce urmau să ajungă în exterior folosind diverse legende încetau orice legături cu rudele, cu colegii de serviciu sau prietenii, erau instruiţi individual în case conspirative, erau cunoscuţi doar de ofiţerii recrutori şi de şefii direcţi ai acestora şi, în urma diferitelor combinaţii, erau făcuţi dispăruţi din viaţă şi primeau altă identitate.
Trebuie subliniat faptul că, din cauza statutului special, era foarte greu pentru orice comandant, fie el şi adjunctul şefului DIE, să cunoască prea mulţi ofiţeri „ilegali“. Pacepa a reuşit, totuşi, să cunoască şi fizic pe unii dintre „ilegali“, ca urmare a participării lui la diferite analize care precedau pregătirea pentru plecarea în misiune sau la cele organizate după o anumită perioadă de timp. Din această cauză, după fuga lui Pacepa s-a procedat la aducerea în ţară a ofiţerilor „ilegali“ care acţionau în străinătate. Cei mai mulţi şi-au abandonat subit soţiile şi copiii şi au revenit în ţară, unde au întåmpinat dificultăţi de nedescris pentru recăpătarea identităţii pe care au avut-o înainte de a deveni „ilegali“, unii dintre aceştia fiind, deja, „morţi şi îngropaţi“ odată cu plecarea în misiune.
Decapitarea DIE, prin înlăturarea celor mai buni generali şi ofiţeri, rechemarea din exterior a tuturor oficialilor presupuşi a fi cunoscuţi de trădător (indiferent că se bucurau de imunitate diplomatică sau lucrau sub acoperiri neconvenţionale) şi abandonarea reţelei informative au paralizat, practic, orice activităţi informative în străinătate, o bună perioadă. În ţară, munca „specifică“ a fost orientată spre descoperirea „puilor“ lui Pacepa, ofiţerii scoşi din aparatul DIE, cåt şi o mare parte dintre cei rămaşi fiind urmăriţi prin toate mijloacele.
(va urma)

„CURVA“ PACEPA – afacerea trădării (III). De ce apara "societatea civila" un cadru KGB/GRU care a anihilat rezistenta anticomunista din munti?!

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.

Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost “să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi”.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – şeful lui Pacepa la vremea respectivă – îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“

Cârtiţă KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II). SPIONII SPARG TACEREA. FOTO Inedita cu Pacepa-Doicaru (KGB-GRU) si Andruta Ceausescu

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II)

Scris de George Roncea

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează…

Astăzi – mărturia unui fost ofiţer de informaţii

Fostul ofiţer de informaţii Andrei Zărnescu, care în acea perioadă îşi desfăşura activitatea în cadrul rezidenţei legale a României din R.F. Germania, descrie pentru colegii ziarişti de la „Periscop“ circumstanţele momentului dispariţiei lui Pacepa (intertitlurile şi selecţia textului aparţin redacţiei „Curentul“):

– Domnule Zărnescu, sunteţi, am putea spune, unul dintre martorii oculari ai dispariţiei lui I.M. Pacepa… unul dintre primii ofiţeri…
– Da, este adevărat. Cunosc cazul în desfăşurarea lui, întrucât imediat după constatarea dispariţiei lui I.M. Pacepa, în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, la rezidenţa din R.F. Germania s-a constituit o Celulă de criză din care am făcut şi eu parte.

– Cum s-a descoperit dispariţia şi ce a cuprins, în linii mari, prima telegramă care anunţa în Centrală acest eveniment?
– Prima reacţie a fost de consternare… în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, ofiţerul desemnat să-l preia pe adjunctul şefului DIE de la un hotel situat în zona veche a oraşului Köln, pentru a-l conduce la Aeroportul din Frankfurt/Main, a constatat că acesta nu este în cameră. Uşa era descuiată, televizorul în funcţiune, patul nefăcut şi bagajul personal aşezat pe noptieră.
Analiza acestor date a condus la următoarele variante posibile: răpire, aventură amoroasă cu urmări neprevăzute, hotelul fiind situat într-o zonă rău famată a oraşului Köln, sau trădare. În prima telegramă transmisă în Centrală varianta trădării nu s-a menţionat, considerându-se că este prematur pentru o asemenea concluzie.

– Ce a întreprins Celula de criză în continuare?
– Au fost luate măsuri specifice muncii de informaţii externe, pe care nu-mi propun să le dezvolt, şi s-au declanşat investigaţii discrete în zona veche a oraşului Köln, unde era situat hotelul în care înnoptase I.M. Pacepa. Cu fotografia acestuia în mână, au fost contactaţi barmani, picoliţe, chelneri, oameni ai străzii etc., stabilindu-se că Pacepa fusese văzut în prezenţa a două persoane cu o seară înainte. Versiunea trădării începea să se contureze… în seara aceleiaşi zile, televiziunea locală a transmis o ştire lapidară, potrivit căreia o înaltă personalitate din serviciile secrete din Est a schimbat fronturile.
Iniţial, autorităţile vest-germane, îndeosebi Ministerul de Interne, au refuzat sistematic să ofere date despre situaţia adjunctului şefului DIE, susţinând că întreprind măsuri pentru găsirea lui.

– Puteţi să ne relataţi despre luări de poziţie din partea unor personalităţi vest-germane referitoare la trădarea lui I.M. Pacepa?
– Dintre toate luările de poziţie, unele din ele extrem de politizate, un personaj important şi demn de încredere, prin funcţia ce o deţinea, Günther Nollau, în acea vreme şeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformaţii vest-german, a făcut o declaraţie radiotelevizată pe care încerc să o redau din memorie: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru ţările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în graţiile familiei prezidenţiale din România. De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puţin cunoscute. El se aştepta să fie demis. Noi cunoaştem (n.a. Bfv) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcţie, eventual degradat, nu mai are nicio şansă să se mai ridice. Pacepa cunoştea acest lucru şi, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…“

– Cum a început urcuşul lui Pacepa şi cum de a ajuns în apropierea familiei prezidenţiale?
– Ion Mihai Pacepa a avut o carieră fulminantă în DIE începând din anii ‘50, care a culminat cu funcţia de adjunct al şefului DIE. A colaborat cu consilierii sovietici în perioada respectivă, cum de fapt au făcut şi alţi colegi de-ai săi, conform ordinelor şi legilor de atunci. S-a evidenţiat prin viclenie şi uşurinţă în a face relaţii şi, mai ales, determinare pentru a ajunge pe căi lăturalnice, prin relaţii, în graţiile şefilor.

După retragerea consilierilor sovietici şi întreruperea totală a colaborării cu KGB, Nicolae Ceauşescu a ordonat unele schimbări şi în cadrul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii româneşti. Schimbările respective s-au făcut ca urmare a neîncrederii în structurile de informaţii româneşti, considerând că prin aplicarea principiului rotaţiei cadrelor, în vogă în acea vreme, poate să exercite un control mai eficient asupra acestora.

„Înlăturarea elementelor alogene din serviciu“

Schimbarea a început, mai întâi, cu înlăturarea elementelor alogene din serviciu şi apoi cu schimbarea din funcţii a unor şefi. Cea mai spectaculoasă schimbare, intervenită abia în primăvara anului 1978, a fost aceea a generalului Nicolae Doicaru din funcţia de şef al DIE şi înlocuirea sa cu Alexandru Dănescu, specializat în probleme de înzestrare-logistică şi fără tangenţe cu munca operativă.
Generalul Pacepa reuşise, prin acţiuni bine ţintite, ca acordarea de cadouri costisitoare, îndeosebi bijuterii, publicarea în străinătate a unor cărţi laudative la adresa cuplului prezidenţial etc., să capete încrederea soţiei lui Nicolae Ceauşescu, fapt ce i-a adus numirea ca adjunct al DIE. După înlocuirea lui Nicolae Doicaru, I.M. Pacepa a intrat într-un con de umbră, Elena Ceauşescu făcându-l responsabil de unele imperfecţiuni şi neîmpliniri, mai ales în organizarea şi realizarea unor acţiuni de imagine a cuplului prezidenţial cu ocazia unor vizite efectuate în străinătate.
De circa 2-3 ani, I.M. Pacepa era angrenat într-un proiect, coordonat direct de Nicolae Ceauşescu, care viza producerea în România a unor avioane în colaborare cu concernul multinaţional Focker. În virtutea acestui mandat, generalul Pacepa făcea dese deplasări în străinătate, îndeosebi în R.F. Germania, astfel că a intrat în legătură cu multe persoane dubioase, unele dintre acestea cunoscute sau suspicionate că făceau parte din servicii de informaţii străine.
După părerea mea, angrenarea lui I.M. Pacepa în acest proiect, având în vedere funcţia pe care o avea, a însemnat o mare eroare din partea puterii de atunci.
Adjunctul şefului DIE era, însă, destul de abil şi perspicace să constate că situaţia lui devenea din ce în ce mai complicată şi că urma să fie demis din funcţie. A profitat de ultima vizită în Austria şi R.F. Germania, hotărând să trădeze. Personal cred că a acţionat în pripă, hotărându-se să facă acest lucru cu ocazia ultimei sale misiuni în Austria şi R.F. Germania.
În timpul acestei vizite, sub pretextul cunoaşterii activităţii specifice a unor subordonaţi, i-a chestionat şi şi-a făcut notiţe cu nume de persoane, acţiuni în desfăşurare etc. În calitatea ce o avea, de adjunct al şefului DIE, aceste date putea să le cunoască din ţară sau, în situaţia că fusese recrutat cu mai mulţi ani în urmă, să le fi furnizat deja. Acest argument, cât şi cele menţionate mai sus, mă fac să cred că Pacepa a trădat în 1978, fiind speriat de perspectiva demiterii şi chiar de tragerea lui la răspundere penală.

„Îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al occidentalilor“

Ion Mihai Pacepa a hotărât să trădeze fără să se facă asupra lui presiuni fizice sau psihice, ci pur şi simplu sub imperiul schimbării din funcţie şi al pierderii privilegiilor ce decurgeau din aceasta.
În aprilie 1978 am purtat, la Bucureşti, o discuţie cu şeful structurii de contrainformaţii externe din DIE, pe care l-am informat şi cu unele aspecte din cadrul rezidenţei româneşti din R.F. Germania, care, în opinia mea, creau o vulnerabilizare acută a activităţii specifice şi impuneau măsuri urgente de remediere. De fapt, în viziunea mea, situaţia contrainformativă din Germania era ca o bombă cu ceas, despre care nu ştiam când şi sub ce formă va exploda.
Printre altele, i-am raportat şi despre prezenţa generalului Pacepa în Germania federală (prezentându-i chiar un grafic al deplasărilor acestuia din ultimii doi ani), primind un răspuns de genul: „eu nu ţi-am dat niciodată ordin să-l urmăreşti pe şeful nostru“, menit evident să mă intimideze.
După ce i-am explicat că informaţiile despre adjunctul şefului DIE le-am obţinut colateral şi nu în mod premeditat, şeful structurii de contrainformaţii externe a afirmat, cam cu jumătate de gură: „eu îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al serviciilor de informaţii occidentale“.

„CURVA“ PACEPA – TISMANEANU: Afacerea trădării. Tutarii de serviciu din GDS, noul Komintern: Liiceanu, Lucia Hossu Longin, Marius Oprea

Scris de George Roncea
„Curva Pacepa“ este o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder. Veteran al jurnalismului american de elită, personaj cu conexiuni la nivel înalt în administraţia americană, celebru în presa mare, specialist în intelligence, autor al unor analize de profunzime ale spaţiului (ex) sovietic, David Binder, o vedetă a nu mai puţin celebrului „The New York Times“, a executat în tuşe rapide o schiţă a lui Pacepa într-o prezentare critică apărută în 1988 la adresa „Orizonturilor Roşii“ – cartea de căpătâi a lui Ion Mihai Pacepa. Ziaristul american face ferfeniţă cartea lui Pacepa, iar pe general – „hapyy hooker of the spy trade“ – îl punctează în cuvintele memorabile pe care le-am citat şi eu.
În data de 24 iulie se împlinesc 30 de ani de când fostul consilier al lui Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa, secretar de stat la MAI şi adjunct al şefului DIE, a cerut azil politic în SUA. La începutul anului 2005, în ultimele momente ale mandatului de preşedinte al lui Ion Iliescu, Ion Mihai Pacepa îşi primea înapoi gradul de general – restituit de către Justiţia noastră cea „imparţială“ şi nesubordonată politic PSD-ului de nici un fel.

Iliescu, alt gen de curvă bolşevică, ucigaş al celui care i-a fost un fel de tată adoptiv, Nicolae Ceauşescu, în casa căruia a fost adăpostit şi la picioarele căruia a dormit, l-a „servit“ pe colegul său „american“, Ion Mihai Pacepa, personaj care a avut un rol important în „lichidarea“ simbolică a lui Ceauşescu, desăvârşită peste ani de kaghebistul de serviciu Ion Iliescu. Partea neplăcută în „terminarea“ lui Ceauşescu a fost nu atât împuşcarea sa ci regia şi producţia – marca Moscow, care le-a atârnat de gât românilor, în eternitate, o moarte de Crăciun. Troica Brucan-Pacepa-Iliescu, alcătuită din personaje crescute la sânul mamei Rusia, i-a servit pe români cu o ciorbă de „revoluţie“ otrăvită, care le produce vomă şi astăzi, la trecerea termenului de 20 de ani de stupid people – sintagma celebră aruncată în scârbă poporului român de Silviu Brucan.

Brandul Pacepa – brandul „curvelor“ de pripas

General pe stil nou, curvă fericită sau nu – Ion Mihai Pacepa continuă să facă valuri, să ceară diverse lucruri românilor, să scrie şi să acorde interviuri unor alte „curve“ mai mult sau mai puţin nefericite, să aducă profituri unor pseudo filozofi – autentici profitori ai regimurilor politice post decembriste, care îi tipăresc la fosta Editură Politică a PCR producţiile, pe scurt operaţiunea de vampirizare a românilor continuă, sub marca Pacepa. La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta – de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu – n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.
Dezbaterea despre Pacepa are relevanţă şi reintroducerea sa pe gâtul românilor via GDS – vechi sălaş al sinistrului Silviu Brucan – a stârnit interes. Din aceste motive, redacţia „Curentul“ va acorda în perioada următoare un spaţiu consistent „dosarului Pacepa“ cu sprijinul ofiţerilor de informaţii în rezervă şi în retragere care ne-au pus la dispoziţie, în exclusivitate, Dosarul special realizat de ei la 30 de ani de la trădarea fostului lor tovarăş.
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe a decis anul acesta că spionii români au dreptul şi chiar şi obligaţia să vorbească, pe înţelesul tuturor, despre probleme sensibile ale ţării, atâta timp cât amintirile lor nu afectează siguranţa naţională a României, dimpotrivă, o consolidează. Analizele foştilor spioni sunt cuprinse într-o revistă de circuit intern „Periscop“ ajunsă la al şaselea număr. Imaginile, multe inedite, provin de la colegii noştrii „ziarişti“ mai în vârstă.
„Curentul“ va prelua părţi consistente din memoriile foştilor ofiţeri şi va compila date relevante din diferite alte surse externe – inclusiv şi mai ales din surse americane, oficioase sau oficiale de-a dreptul, deoarece caracterizări interesante cu privire la Pacepa „care are nevoie de o cură de sănătate“ („A health warning is warranted“) se regăsesc şi în materiale publicate deschis de CIA.

Scenariul destrămării controlate a Imperiului sovietic şi jocul intoxicării Vestului

Trădarea şi „defectarea“ lui Pacepa are loc într-un context politic al epocii foarte interesant. La sfårşitul anilor ’70, URSS, uriaşul pe picioare de lut, începea să se prăbuşească. Economia era în decădere, ideologia comunistă era din ce în ce mai ferfeniţită şi peticită, după intervenţia militară a URSS împotriva Cehoslovaciei, progresul tehnic stagna sau, mai bine zis, decădea, cercetarea abia subzista într-o izolare cruntă din cauza lipsei de utilaj competitiv şi de idei practice, corupţia, nepotismul şi mediocritatea acoperiseră vârful sistemului administrativ şi politic, popoarele gemeau sub autocraţia unui regim care îşi epuizase resursele ideologice. Riscul politic al trezirii popoarelor de capul lor devenea o realitate pentru liderii sovietici. Trebuia făcut ceva. Astfel, în structurile KGB-ului s-a născut şi s-a copt ideea – susţinută de un conclav de academicieni subordonaţi – reformării imperiului sau a reaşezării pe noi baze ale unui nou imperiu, tot de popoare subjugate, dar cu aparenţa deschiderii faţă de Occident sub un regim formal liber, dar în esenţă totalitarist. Într-o ţară bolnavă ireversibil, cu o clasă de partid depravată şi idiotizată de beţia puterii, unica soluţie era folosirea milioanelor de securişti, mult mai bine educaţi şi disciplinaţi decât membrii activului de partid, loiali faţă de conducerea Aparatului militar care reunea la vârf toate serviciile şi instituţiile cu comandă militară.Miza era supravieţuirea sistemului în altă formă şi împingerea popoarelor din arcul sovietic într-o nouă formă de control, un fel de robie benevolă, prin instituirea unei democraturi – un surogat de democraţie în care controlul statal urma să se desfăşoare prin intermediul agenţilor la vârf educaţi în Uniunea Sovietică. Scenariul s-a aplicat marginilor imperiului, inclusiv României.
Într-un interviu dat unui post de radio occidental prin anii ’80, Mihail Gorbaciov a şi dezvăluit strategia sa: crearea de „fronturi populare“ (la noi Frontul Salvării Naţionale) bineînţeles, sub conducerea discretă a KGB-ului, ca orice organizaţie din URSS…

Prin contrast, „România anilor ’70 era o ţară cu importante succese diplomatice, fiind socotită atât ca un stat disident al comunităţii socialiste, cât şi ca un emisar preţios în relaţia occidentului cu China. Legăturile strânse de ordin politic româno-american, dar şi româno-vest-germane sau româno-franceze contribuiseră la crearea unui prestigiu al diplomaţiei româneşti şi, în primul rând, al liderului de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu“. („Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii“ – lucrare a cercetătorului CNSAS Liviu Ţăranu“).
Circumstanţele „defecţiunii“ lui Pacepa sunt semnificative deoarece operaţiunea ieşirii sale în decor are numeroase necunoscute, însă este asemuită tot de către unii analişti americani cu operaţiunile de inducere în eroare prin jocul dezinformării, introdusă de defectori sovietici de tipul lui Anatoli Golitsyn – defectori mai mult sau mai puţin voluntari cu telecomandă la Moscova care au contribuit la un uriaş joc al intoxicării Occidentului de către sovietici.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării
Curentul – marţi, 14 iulie 2009

TALPES: PACEPA – general GRU. Ce ii leaga pe Liiceanu, Plesu, Patapievici, Tismaneanu de Pacepa: trecutul bolsevic al parintilor, viitorul lor luminos

Din micile coincidente ale “anticomunistilor” de salonas, “intelectualii” rosii: Tatal lui Pacepa, fost tinichigiu (foto stanga sus cu locul sau de munca), a fost translatorul Mareşalului URSS Malinovski, care a fost, în primii ani de după război, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie in Romania. Tatal lui Tismaneanu a fost agent NKVD si terorist sovietic in razboiul brigazilor rosii asupra Spaniei. Tatal lui Patapievici a fost translator pentru Armata Rosie in perioada ocupatiei Austriei, membru al PC din Austria si suspectat ca agent NKVD. Pripasit in Romania a devenit reprezentat al RSR in CAER si coleg cu… tatal lui Liiceanu. Familia lui Plesu a lucrat in subordinea directa a Anei Pauker, de la care a si obtinut vila de “persecutat” din strada Paris (chiar in spatele garajului de mai sus).

In solda Moscovei

“(…) S-a vorbit mult despre ce l-a determinat pe Pacepa să plece şi s-a invocat chiar criza din familia sa, ba despre afacerile sale, despre tablouri – toate aceste informaţii se regăsesc în dosarele voluminoase de mii de pagini, ale cercetărilor făcute asupra lui şi asupra oamenilor apropiaţi lui, dosare care se aflau încă la SIE când m-am găsit la conducerea acestei instituţii. S-a mai vorbit şi despre ultima „lovitură” pe care o dăduse, pentru că era un tip rapace, cu o dorinţă de îmbogăţire incredibilă, ca mulţi dintre cei care erau la vremea aceea în jurul lui Ceauşescu şi care una „discutau” şi alta practicau. Iar Pacepa, cu atât mai mult, pentru că provenea dintr-o lume exersată în materie de îmbogăţire prin orice mijloace, având în vedere că tatăl lui, fost întreprinzător garajist, ajunsese translatorul de la Bucureşti al Mareşalului Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-46, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie, deci, practic, starostele României! Este incredibil cât de uşor trece în explicarea unei astfel de demnităţi, fiul respectivului. Dacă pentru sine este explicabil un astfel de comportament şi provenineţă, nu poate să nu mă preocupe lipsa totală de interes a devotaţilor săi prieteni şi susţinători, cu toţii anti-criptocomunişti şi – desigur – inamici ireconciliabili ai foştii Uniuni Sovietice; şi … de ajuns. Deci, tatăl său era un vorbitor perfect al limbii ruse, cum avea să fie, de altfel, şi Pacepa, care a învăţat ulterior şi germana… dar lămurirea unei astfel de faze rămâne în atenţia unor abordări viitoare.

H.A. : Dar, din câte ştiu, el absolvise o şcoală tehnică…

I.T. : Da, dar ulterior şi-a completat studiile superioare de chimie, nu înainte însă de a deveni ofiţer de securitate de foarte tânăr, din 1951, adică din anii de început, când Securitatea se afla total sub controlul sovietic. Şi trebuie deci reţinut că şi cariera lui a fost, de la bun început, în relaţie directă cu consilierii sovietici de la Bucureşti, continuând să rămână sub aceeaşi dependenţă totală şi pe perioada în care a activat în Germania. De altfel, dacă ar fi să fie cinstit cu el însuşi – lucru greu pentru Pacepa, că el nu e cinstit cu nimeni! – ar trebui să recunoască adevărul că s-a subordonat tuturor actelor demenţiale care au fost produse împotriva statului român, a cetăţeanului român şi asupra identităţii româneşti.

H.A.:…De către sovietici?

I.T. : De către sovietici şi de către toţi schizoizii racolaţi în perioada respectivă, ca să susţină aşa-zisa revoluţie proletară din România. Categoric, el a fost promovat şi pentru că era un personaj inteligent, dar mai ales pentru că a fost unul dintre cei mai eficienţi luptători pe frontul introducerii şi consacrării comunismului în România, pentru distrugerea vechii clase conducătoare, ca să nu mai vorbim că a fost participant direct la deportările şi crimele comise la Canal şi nu numai. Drept urmare, a şi avansat foarte rapid, ajungând apoi în ceea ce se numea cercetarea externă , fiind trimis apoi în Germania, la ambasada din Bonn.Şi, o dată ajuns acolo, el a avut un singur comandament – cel sovietic! Absolut toate datele culese le transmitea în primul rând sovieticilor şi abia apoi în România, dar numai pe acelea pentru care i se dădea acordul să fie transmise! Nu am nici un fel de dubiu în această privinţă, pentru că totul mi-a fost confirmat şi de partea germană. Am avut şansa de a-l cunoaşte pe şeful contraspionajului din BND, o personalitate a serviciilor de informaţii germane, care – la data când a defectat Pacepa – era chiar responsabilul de spaţiul românesc, adică informaţii şi contrainformaţii. Iar când Pacepa a defectat, el s-a predat spionajului german.”

Extras din cartea realizata de Ioan Talpes impreuna cu Horia Alexandrescu “In umbra marelui Hidalgo”, Volumul 1 (1978-1989), Editura Vivaldi, Bucuresti, si Independentul
Va urma
Detalii despre activitatea in favoarea URSS a agentului GRU-KGB IM Pacipa-Pacepa in Arhiva SIE Fond D Dosar 11200, vol 35

BARBILE lui Pacepa, în “Memorialul durerii” si "Cantarea Romaniei", de Lucia Hossu Longin, cu Liiceanu si Tismaneanu sub masa de lucru

Cu o insistenţă cel puţin ciudată, o mică parte a presei s-a înghesuit să prefaţeze ediţia 2009 a Bookfest cu o carte chipurile bombă a editurii Humanistas: „Faţă în faţă cu Ion Mihai Pacepa”. Ei bine, faţă în faţă cu bătrânul securist El Fugitivo s-a aflat nimeni alta decât Lucia Hossu Longin, adică autoarea serialului de televiziune „Memorialul durerii”. In consecinţă, mulţi dintre cei care au urmărit dezvăluirile cuprinse în acel serial, cu toate crimele şi ororile din puşcăriile comuniste, erau convinşi că, ajungând faţă în faţă cu Pacepa, Lucia Hossu va reuşi să smulgă şi de la el, ca de la atâţia alţi torţionari, spovedania cuvenită măcar acum, la apusul vieţii, când defectorul a trecut de 80 de ani. Nu de alta dar, intrând în Securitate încă din 1951, adică în anii de început ai acesteia, funcţionând sub comanda directă a criminalilor care au fost Pantiuşa, Nikolski şi Drăghici, ba chiar fiind înrolat la ordinul direct al acestuia din urmă, Pacepa a fost unul dintre primii torţionari. In Direcţia de Contrasabotaj a Securităţii, proaspăt înfiinţată în 1951, care expedia pe bandă rulantă „sabotorii” în puşcăriile comuniste. Cu alte cvinte, Lucia Hossu putea realiza pe la Miami, în Florida, un super-episod din „Memorialul durerii”. Când colo, ce să vezi ?!…

De la faţă în faţă, la… feţe-feţe!

Doamna Hossu, despre care mai vechii presei îşi amintesc că a fost secretara organizaţiei PCR si co-realizatoare la “Cantarea Romaniei”, oferă cititorilor carţii sale – editată, reamintim, de Humanitas-ul lui Liiceanu, care moşteneşte sediul şi patrimoniul fostei Edituri Politice (adică tot a PCR) – o surpriză de proporţii. Pe scurt, autoarea nu s-a teleportat tocmai la Miami, dimpreună cu soţul, pentru a demasca un fost călău, ci, dimpotrivă, pentru a adăuga Memorialului durerii dovada cea mai clară cum un torţionar din celebra Direcţie de Contrasabotaj a Securităţii şi, implicit, a NKVD poate fi transformat într-un fals erou. Drept urmare, uitând probabil de ororile de la Sighet, de deportaţii la Canal şi de crimele din toate puşcăriile comuniste, Lucia Hossu ni-l prezintă pe Pacepa nu ca pe şefii de închisori comuniste, cocârjaţi la bătrâneţe şi apăsaţi de crimele care le tulbură somnul, ci surâzător şi bronzat, iar la cei 81 de ani ai săi jucător de tenis şi trăind pe picior mare, ba chiar colindând incognito Europa! Drept care doamna Hossu nu numai că omite să-l întrebe pe amfitrionul ei, măcar în treacăt, câţi „sabotori” a trimis în puşcării, între 1951 şi 1955, nici ce alte asemenea nenorociri/crime mai are pe conştiinţă (dacă are conştiinţă!) în cei 27 de ani de slujire a Securităţii. Dimpotrivă, ea încearcă să-i consacre o statuie, pentru falsa premisă că defectorul l-ar fi trădat doar pe Ceauşescu, nu şi România. Ca o ironie a soartei însă, Lucia Hossu Longin se va trezi până la urmă victima eroului ei de peste Ocean. Care a minţit-o în faţă, punând-o acum în situaţia de a face.. feţe-feţe!

Faţă în faţă cu… documentele secrete!

E greu de spus dacă a fost sau nu o coincidenţă dar, cu numai două zile înainte ca Editura Humanitas să lanseze cartea Luciei Hossu, Editura Enciclopedică a dat publicităţii laboriosul studiu al CNSAS intitulat „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii, 1978-1980”. Pe scurt, lucrarea aduce sub ochii opiniei publice toate rapoartele secrete din ancheta care a urmat defectării lui Pacepa. Iar cine are curiozitatea să compare aceste documente cu ceea ce a declarat bătrânul transfug doamnei Hossu constată că autoarea a fost pur şi simplu prostită. Bunăoară, la paginile 120-121 ale cărţii doamnei Hossu, Pacepa e rugat să clarifice circumstanţele în care a defectat. Şi începe prin a povesti că a plecat în Germania cu un mesaj de la Ceauşescu, pentru cancelarul Helmut Schmidt. Ce nu spune însă se regăseşte într-un raport al ofiţerului de contrainformaţii de la Ambasada României din Londra(pag.325-326), care raportează că, la 15 iunie 1978, deci cu o lună înaintea defectării, generalul Pacepa a modificat personal o telegramă trimisă de Postelnicu lui Ceauşescu, introducând numele său în solicitarea Germaniei de a fi trimisă o delegaţie pentru negocieri în operaţiunea „Fokker”. Mai mult chiar, Pacepa a ordonat apoi cifrorului de la ambasadă să şi transmită un răspuns lui Postelnicu, ca din partea lui Ceauşescu, prin care era nominalizat pentru delegaţia respectivă! Şi alt lucru pe care nu-l spune astăzi Pacepa este că inclusiv aprobarea plecării sale a fost obţinută „pe picior”, de la prietenul său Gheorghe Oprea, care tocmai decola precipitat spre China. Minciuna cea mai mare priveşte, însă, programul parcurs de Pacepa în Germania, contrazis flagrant de raportul Generalului maior Constantin Ştefan, care l-a însoţit în acest interval. Or, în vreme ce Pacepa relatează Luciei Hossu că, în dimineaţa următoare sosirii sale în Germania, s-a dus la Ambasada SUA din Bonn, iar după prânz s-a prezentat la cancelarul Schmidt, raportul generalului Constantin – redactat pe zile şi chiar ore – spune cu totul altceva.Şi anume că în dimineaţa respectivă, adică marţi, 25 iulie, Pacepa a fost preluat de la hotel de diplomaţii români, la ora 9,30, şi că a rămas însoţit de ei pînă seara, la ora 21,oo! Şi că, reţineţi, nici vorbă de vreo ajungere la Cancelarul Schmidt, nici atunci , nici în zilele următoare! Cât despre predarea propriu-zisă, ea s-a făcut nu americanilor, ci germanilor, şi abia aceştia l-au livrat celorlalţi!…

Faţă în faţă cu… prostia întruchipată!

Din cartea-interviu a Luciei Hossu sunt contrazise multe alte afirmaţii ale lui Pacepa, prin aceleaşi documente strict secrete date acum publicităţii de CNSAS, dar pentru încheierea acestei evidenţieri, considerăm mult mai sugestiv pentru fabulaţiile torţionarului un episod relatat de el însuşi,antologic nu numai prin idioţenia absolută a personajului, dar şi prin gravele jigniri aduse prin acest episod Reginei Marii Britanii:
“ … Eu am fost în Anglia cu două săptămâni înainte de vizită, am locuit tot în Buckingham Palace, în fiecare dimineaţă ieşeam cu regina şi cu cei doi căţei la plimbare şi discutam programul vizitei.M-am reântors cu Ceauşescu , ea m-a rugat un lucru. Mi-a spus : „Generale, am o rugăminte personală, am o problemă. Soţul meu a avut cândva în viaţă probleme cu băutura. Nu-i daţi de băut. Promiţi?” „Promit”. I-am spus lui Ceauşescu. „Ah, îl îmbătăm, îl îmbătăm!” L-a-mbătat.”…
Probabil că orice comentarii la această penibilă relatare a lui Pacepa sunt de prisos, dar nu cred să existe cineva care să poată crede că Regina Angliei pregătea personal vizita lui Ceauşescu, plimbându-se cu Pacepa prin grădinile de la Buckingham şi confesându-se securistului român că prinţul consort avusese probleme cu băutura! Drept care şi faptul că la dineu prinţul consort ar fi fost îmbătat de Ceauşescu e nu numai o imensă minciună, dar şi sau mai ales o gravă insultă adusă Casei Regale. In consecinţă, unicul lucru posibil din acest episod relatat de Pacepa priveşte eventualitatea ca generalului să-i fi fost acordată încrederea… de a plimba câinii prin grădină. Ceea ce ar fi însemnat o onoare prea mare pentru un asemenea mincinos!
Alexandru Radu Vlad – Independentul

PS: Cât despre faţa nouă, nevăzută şi necunoscută a lui Pacepa, în lucrarea CNSAS se demonstrează că, încă din 1981, nu numai că Securitatea îi cunoştea noul chip, cu barbă şi mustaţă, dar şi domiciliul, maşina şi chiar servitoarea din casă. Cu alte cuvinte, daca vroia sa-l execute, o facea oricand.

PS”: Gurile rele din TVR si DSS spun ca doamna Hossu s-ar putea sa aiba si alte amintiri cu tovarasul securist, ceva mai “hard”-e. Dar nu numai ea…

"SOBOLANUL" PACEPA si activista PCR Hossu Longin. "Anticomunista" vrea sincura CNSAS. ROMOSAN: Ciorbă reîncălzită: Pacepa-Liiceanu-Lucia Hossu-Longin

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa – Liiceanu – Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin – cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din 36 de ani în serviciile secrete ale României:

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.

2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.

3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt – parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit – «pe nemestecate» – cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.

Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii – n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. […] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu – Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan…

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?
Foaia Transilvana
www.compania.ro

"Afacerea Pacepa": Un "superagent" FBI urechist si fripturist le da o teapa lui Voiculescu si Tuca prin agentul Badin

Jurnalul National a cazut din nou in plasa agentului lui Volodea Tismaneanu, Andrei Badin. Problema nu este ca Badin i-a tras o teapa lui Tuca, ci ca in spatele unui articol publicat cu mare tam-tam in doua parti, ieri si azi, se ascunde de fapt o afacere “di granda”, prezentata nu tocmai “deontologic”. Oare Voiculescu stie ca ziarul lui e folosit de o mana de spertari care vor sa puna mana pe vreo 3.000.000 de dolari? Fonfleul aparut sub semnatura agentului Badin are titlul pompos “Dezvăluirile unui superagent FBI” si este, evdient, pe marginea fugii bisnitarului-securist Ion Mihai Pacipa.

Tiribombele “superagentului” pensionar al FBI Wayne A. Barnes se incheia asa:

De cine se teme Pacepa?

Badin: De ce credeţi că generalul nu vrea să apară public? Cine îi mai poate ameninţa viaţa acum?

Wayne A. Barnes: Pacepa se află în continuare sub protecţia Guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sînt clasificate şi azi “Strict Secret”. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie că el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la tv sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi. În România există încă, din păcate, comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui. Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit. Anul trecut, el a publicat cartea “Programat Să Ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB-ul şi asasinarea lui Kennedy”, care a provocat reacţii dure din partea foştilor KGB-işti ce conduc azi Rusia. Generalul a expus detalii jenante despre maşinaţiile întreprinse de KGB pentru a ascunde relaţiile operative pe care le-a avut cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy, şi KGB-iştii ne-au dat nenumărate dovezi recente de barbarism politic. Ultima a fost brutala asasinare la Londra a fostului colonel KGB Aleksandr Litvinenko, care a îndrăznit să facă publice alte date jenante pentru KGB.

STOP

Doar doua chestiuni, ca sunt grabit:

1. “KGB-ul şi asasinarea lui Kennedy”

Asa-zisa carte semnata Pacepa este o mare tampenie. Nu o spun eu ci CIA, adica Central Intelligence Agency, pe site-ul ei oficial. Vezi CIA dezumfla mitul Pacepa si il trimite la consult pe fostul adjunct DIE banuit de apartenenta la KGB si https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html. Asa ca s-o lasam pe-asta cu “reactiile dure din partea KGB”. Poate doar un imens hohot de ras.

2. “Incalcarea flagranta a normelor de securitate ale SUA”

Pai, ce faceti tov Barnes si tov Badin, incalcati un “strict secret” de stat al SUA care ii poate pune “in pericol” viata lui Pacipa. Pentru ca tot Badin plaseaza pe JN si Trilulilu.ro un “mesaj” audio de la Pacepa catre cititorii Jurnalului National. Pai e vocea lui Pacepa sau nu e vocea lui Pacepa? Ce faceti, va mintiti cititorii? Bai, poate moare Pacipa din cauza voastra… Si ce “clasificare” pe vocea lui Pacipa, cand si Rosca Stanescu i-a luat un interviu mortului-viu?

Vezi aici:



Pacipa speaking

ASA…

Acum, hai sa-i studiem si biografia “superagentului”…

Pai, ce vedem? Conform JN, Barnes este membru al Baroului Avocaţilor din California şi locuieşte în Coral Gables, Florida. După ce s-a retras din FBI, în anul 2000, a fost implicat în recuperarea unor tablouri de mare valoare (Monet, Degas etc.), furate din muzee şi colecţii particulare din SUA şi din alte ţări. Barnes are o firmă personală de investigaţii, specializată în recuperarea de lucrări de artă furate.

Hopa!!! Pai nu asta incearca bisnitarul-securist de nu stiu cati ani. Sa recupereze lucrarile de arta furate din patrimoniul national pe vremea cand era securist-sef? Ia sa vedem ca averea avea “luptatorul” cu sistemul comunist la data defectarii sale, cand Ceausescu aflase ca are infiltrata o cartita sovietica la cel mai inalt nivel? Bai pseudo-americanilor, lasati vrajelile!

Ia sa vedem mai exact despre ce e vorba:

Au fost predate: la Muzeul de Arta al R.S. Romania: 14 tablouri facand parte din patrimoniul cultural-national, cu o valoare de inventar de 109.000 de lei; la Banca R.S. Romania obiecte din aur evaluate la – 40.140 de lei; la magazinul “Unic” Bucuresti bauturi alcoolice evaluate la 52.156 de lei; la acelasi magazin, tigari straine in valoare de 17.235 de lei, etc

Tablouri – specialitatea “superagentului”: Un tablou ulei reprezentand un barbat semnat N. Vermont de circa 80 x 60; un tablou ulei reprezentand o femeie sezand in fotoliu, de circa 80 x 60, semnat Vermont N.; un tablou ulei “Terasa Otiteleseanu”, reprezentand 7 barbati la o petrecere, de circa 80 x 60, semnat C. Resan; un tabou ulei reprezentand case pe valul unei ape, semnat H.H.G.de circa 70 x 50 cm; un tablou ulei “Palcic” reprezentand port cu barci de circa 1,00 x 0,70 m, semnat St. Dumitrescu; un tablou acuarela reprezentand peisaj de iarna de circa 60 x 40 cm, semnat de H. Catargi, 1967; un tablou ulei reprezentand cap de femeie, semnat Loghikino, de circa 50 x 50 cm; un tablou ulei reprezentand o casa si pom de circa 60 x 50 cm., semnat H. Catargi; un tablou acoarela reprezentand persoane sub umbrela la malul apei de circa 50 x 40 cm., semnat Iasr; una schita carbune reprezentand un barbat de circa 35 x 20 cm., semnat Jean Al. Stariade, portretul lui Fallolot Lill; un tablou in ulei reprezentand mere, de circa 40 x 40 cm., semnat D. Ghiuta; una acuarela reprezentand un interior de camera (pat ase), de circa 20 x 30 cm., semnat indescrifrabil, Jighindi; un tablou ulei reprezentand peisaj cu casa de circa 30 x 50 cm., semnat H.C.; un tablou ulei vaza cu doua flori rosii si doua flori albe, de circa 40 x 30 cm., semnat C. Calafeteanu; una acuarela – neterminata – peisaj autoscal de circa 25 x 35 cm., semnat N. Tonitza; una schita reprezentand cap de femeie de 15 x 20 cm., semnat N.Tonitza; una gravura reprezentand un nud de circa 40 x 30 cm., semnat “Navro“; un tablou lucrat in sidef de circa 30 x 25 cm., reprezentand o pagoda pe fond negru; 24 statuete diferite marimi; doua vase.

Ho, ho, ho! A venit Mos Craciun in SUA in mijlocul verii?

Averea exorbitanta, pentru anii ’70, a fost procurata ilicit si prin abuzuri, se arata intr-o ancheta bine documentata a ziarlului Gardianul, preluata de HotNews.ro.

O alta intrebare este chiar cea legata de valoarea averii lui Ion Mihai Pacepa, ca sef al spionajului romanesc, si a estimarii prezente facute de avocatul Catalin Dancu. In primul rand, de unde putea sa stranga un bugetar o impresionanta avere de aproape 1,5 milioane de lei, cand, probabil, salariul sau lunar era de 5.000 de lei? Potrivit estimarilor facute de anchetatori, bunurile confiscate se ridicau la valoarea de 1.550.000 de lei. In 1978, paritatea leu-dolar, conform datelor statistice, era de 14 lei/USD. Daca paritatea era corect calculata la acea vreme, atunci, valoarea averii lui Pacepa se ridica la 110.714 USD, si nici pe departe la 2 milioane de dolari.Catalin Dancu a luat in calcul si inflatia si banii care i s-ar fi cuvenit pana in prezent din leafa de general. Suma de trei milioane de dolari pare, totusi, exorbitanta. Cat despre provenienta averii generalului, lucrurile stau altfel, se afirma aici: Mihai Pacepa si-a procurat ilegal averea .

Tuca, nu te mai lasa pacalit! Uite ce parerea are de fapt Badin despre tine si Cristoiu:

Buletinul de Informatii al Asociatiei Romanilor din Australia, Nr 3/ 2000, pag. 10 (disponibil si pe net):”Aceiasi strategie imorala poate fi vazuta si in actiunile duse de Marius Tuca la postul de televiziune “Antena 1”, ca si in paginile ziarului “Jurnalul National”, unde Tuca isi arunca laturile ca si Adrian Paunescu si CV Tudor. (…) Sa nu ii uitam insa pe cei de la “Scanteia” reprezentati de C.T. Popescu si Adrian Ursu, ca si pe rusofilul Ion Cristoiu.”

“Asaltul national-comunistilor sufoca Romania”, de Andrei BADIN

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova