Posts Tagged ‘“parteneriatul civil”’

Poziția Bisericii Ortodoxe Române şi a Coaliţiei Pentru Familie față de „parteneriatul civil”

Patriarhia Română privește cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a așa-zisului „parteneriat civil”, acțiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaților.

Considerăm că instituționalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiției poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia.

Din punct de vedere creștin, dar și constituțional, cu excepția adopției și a înrudirii de sânge, familia se naște exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul și să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația şi instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituția României).

Încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiționale, confirmată moral și legislativ de-a lungul istoriei umanității, par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile și binefacerile sociale ale familiei.

Biserica Ortodoxă Română va continua să apere și să promoveze valorile fundamentale ale familiei tradiţionale, benefice pentru prezentul şi viitorul societăţii româneşti.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica

Coaliția pentru Familie solicită Parlamentului respingerea proiectului legii parteneriatului civil

Coaliția pentru Familie a transmis astăzi liderilor partidelor parlamentare și liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților o scrisoare prin care solicită respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților (decizională).

Printre motivele solicitării se numără suprapunerea juridică și conceptuală între parteneriat și căsătorie, parteneriatele civile urmând să se substituie căsătoriei în formarea unei familii. Astfel, propunerea legislativă are ca scop modificarea radicală, conform unei agende ideologice, a legislației familiei, în contra valorilor culturale și istorice ale societății românești. În scrisoare se mai arată că încurajarea concubinajului prin legiferarea parteneriatului civil este contrară intereselor copiilor, conform concluziilor unor studii internaționale de amploare.

Scrisoarea integrală, AICI

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova