Victor Roncea Blog

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
iubitului meu cler şi popor, har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într’o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite’n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s’au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într’o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.
În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.
Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi.
Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s’a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr’o amintire liturgică şi, eventual, printr’un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii Bizanţului ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, şi anume că Naşterea Domnului, anuală, e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă; ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşi, tot atât de real ca şi acela din Betleem, petrecut acum la măsura transfigurărilor inaugurate de Înviere. Misterul euharistic presupune mai întâi prezenţa pâinii ce se va preface în Trup; nu în zadar proscomidiarul are chipul Peşterii şi nu fără un înţeles al întrupării este purtată pâinea, încă nesfinţită, în procesiune solemnă, ca un Trup în devenire (1).

(more…)