Posts Tagged ‘Photo-Graphy.Ro’

Cristina Nichituş Roncea vernisează o expoziţie de fotografie care va face furori: Alăptarea e Iubire. Sâmbătă, 1 August, ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” simultan cu evenimentul de alăptare-sincron pe plan mondial

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Săptămâna Internațională a Alăptării 2015

Alăptare sincron la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”și Expoziție de fotografie inedită

În fiecare an, între 1 și 7 august, Alianța Mondială pentru Alăptare organizează Săptămâna Internațională a Alăptării, pentru a promova, proteja și susține alăptarea la nivel global. De anul acesta, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare se alătură seriei de manifestări derulate în România cu această ocazie.

În prima zi a Săptămânii Alăptarii, mamele sunt așteptate, în straie populare, la Marea Atașare București 2015, un eveniment de alăptare sincron. Participantele se vor alătura, în acest fel, zecilor de mii de mame și bebeluși care participă la Marea Atașare Globală. Evenimentul-premieră se desfășoară sâmbătă, 1 august, începând cu ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală, pe Pajiştea Jurilovca.

“Este nevoie de promovarea hrănirii naturale a copiilor în toată lumea, dar mai ales în România, unde rata alăptării exclusive la 6 luni era de doar 12,6% în 2011, în condițiile în care 98% dintre femei pot să alăpteze dacă au informaţii corecte, susţinerea familiei și a cadrelor medicale și dacă apelează la un consultant în lactație certificat IBCLC pentru a preveni sau a depăși momentele dificile din timpul alăptării. Din păcate, această rată scăzută a alăptării în România este direct corelată cu rata foarte mare a mortalității infantile”, declară organizatorul evenimentului, Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultață în Alăptare.

Pentru Săptămâna Alăptării din acest an, Asociația de Pediatrie si Consultanță în Alăptare împreună cu fotografa Cristina Nichitus Roncea organizează o expoziție de fotografie care evidențiază firescul și frumusețea hrănirii naturale a copiilor. “Prin acest demers inedit, realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitri Gusti” şi “IA Sibiu”, ne dorim împletirea ideii de tradiţie şi sănătate, aşa cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi aşa cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Mulţumesc zecilor de mămici care au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre!”, afirmă Cristina Nichituş Roncea. Tablourile, afișele și calendarele din campania “Alăptarea e Iubire” conțin fotografiile a zeci de mame și bebeluși alăptați din România și informează gravidele și mamele cu privire la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății de a alăpta exclusiv primele 6 luni și de a continua alăptarea cel puțin 2 ani.

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Expoziția va avea loc sâmbătă, 1 august, cu vernisajul la ora 10.00, împreună cu evenimentul Marea Ataşare Bucureşti 2015, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, iar între 2 şi 9 august, fotografiile pot fi admirate la Caffé D’arthé, str. Popa Nan, nr. 7.

Săptămâna Alăptării continuă duminică, de la ora 11,00, cu întâlnirea “Alăptarea, o poveste frumoasă”, organizate la Caffé D’arthé. Organizatoarele, Dr. Roxana Hristianovici și Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medici pediatri, consultanți în alăptare, membre a Academiei Mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, vor vorbi despre importanța alăptării după vârsta de un an și despre continuarea hrănirii naturale după întoarcerea la muncă a mamei, iar la final, participanții vor putea participa la o tombolă.

Sincronizarea pentru Marea Ataşare 2015 va avea loc şi la Târgu Jiu, unde, de asemenea, va fi marcată săptămâna promovării alăptării. Astfel, sâmbătă, 1 august, de la ora ora 10.00, dr. Roxana Hristianovici le așteaptă pe mămici, dar și pe bunici, soți și copii, la o întâlnire relaxantă pentru a demonta cât mai multe mituri despre hrănirea naturală a copiilor. Întâlnirea Milk and Coffee: mituri şi adevăruri despre alăptare” va avea loc la Cafeneaua Carpe Diem Café.

Programul complet al evenimentelor din Saptamana Alaptarii va fi disponibil pe site-ul www.academiamamelor.ro

Fotografii din campania “Alăptarea e Iubire” vor putea fi găsite pe www.photo-graphy.ro

Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare

Dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0768669656)

Dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medic pediatru, consultant în alăptare, membră a Academiei Mamelor (Telefon: 0724001742)

Mara Popescu, Consultant în Alăptare Certificat IBCLC și membră a Academiei mamelor (Telefon 0726487769)

Iubirea este Totul!
Alăptarea e Iubire!
Mămici, tătici, bunici,
Fiţi alături de cei mici!

(Airam Keisd)

Sursa: Ziaristi Online

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Alaptarea e Iubire de Cristina Nichitus Roncea

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova