VIDEO Prompterul lui Obama se sparge în mijlocul unui discurs
Autor: Cristina Iana
Adevarul
Preşedintele american, Barack Obama, a fost criticat că se bazează prea mult pe prompterul său pentru declaraţii de rutină, motiv pentru care numele acestui dispozitiv a devenit “TOTUS”.
În timp ce preşedintele american, Barack Obama, pronunţa, luni, un discurs televizat asupra planului de relansare economică, promterul lui s-a desprins şi a căzut pe podea spărgându-se în bucăţi, realatează Fox News.
Căderea obiectului l-a surprins pe Obama, care foloseşte prompterul pentru mai toate discursurile sale şi chiar pentru declaraţiile scurte. Ecranul de sticlă pe care era afişat discursul său a căzut pe podeaua din sala de auditoriu din Eisenhauer Executive Office Buildings, o clădire masivă care face parte din complexul Casei Albe. “O, Doamne, îmi cer scuze!”, a exclamat preşedintele.
Cei din audienţă, oficiali din cadrul administraţiei, primari şi experţi în politici urbane, au izbucnit în râs, în timp ce Obama a revenit la textul său pentru a-şi încheia declaraţia. Obama a fost criticat că se bazează prea mult pe prompterul său.Vicepreşedintele Joe Biden a avut parte recent de o experienţă similară, în timp ce susţinea un discurs în Colorado Springs, promperul său fiind trântit de o rafală de vânt.
Vedeti aici mai multe momente cand a ramas… fara cuvinte (ar trebui sa-i bage casti in urechi…):