Victor Roncea Blog

Razvan Codrescu il alinta astfel pe tanarul care “da Cezarului ce-i al Cezarului” (banul sau cipul?):

“D-l Claudiu Tarziu, prin constanta si consistenta stradaniilor sale din ultimul deceniu, mai ales in cadrul Asociatiei “Rost” si al revistei omonime, a devenit – in pofida tineretii, sau poate tocmai in virtutea ei – una dintre vocile cele mai indrituite ale noii drepte crestine romanesti. O voce care merita sa fie cit mai larg mediatizata. (Redactia Puncte cardinale)”

“Mă doare sufletul pentru că tineri evlavioşi, care se arată şi iubitori de dreptate (între ei monahi) (aici o fi vorba de Moise si Branza – Nota mea) continuă campania denigratoare la adresa iniţiatorilor proiectului de la Aiud (Erata mea: persoana intai singular, respectiv – Parintele Justin), nesocotind răspunsul la o întrebare edificatoare asupra “demersului lor”: la ce le foloseşte? La ce le va folosi ratingul bun al blogurilor “ortodoxe” pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te “împrăştii” pe blog sau prin comunitate?

Cum spunea Sfântul Ioan Gură de aur? “Când sufletul se obişnuieşte cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafaţă şi este văzută de toţi. Dar aşa cum porcul, atunci când se tăvăleşte în noroi, este mulţumit şi nu mai simte mirosul murdăriei, la fel şi omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-şi mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obişnuieşte cu ele. Şi aşa cum pământul peste care aruncăm seminţe este cu neputinţă să dea roade dacă nu este udat, la fel se întâmplă şi cu sufletul, care nimic bun nu rodeşte, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăşte din Sfintele Scripturi. Ce creşte pe pământul care nu este cultivat? Spini şi buruieni. Ce creşte în sufletul care nu este cultivat duhovniceşte? Fapte necurate şi viclene. Cu cât un pământ este mai puţin cultivat, cu atât cresc buruieni mai multe şi mai sălbatice. Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice, înmulţindu-se păcatele sale, care îl duc la moarte.”Să ne rugăm pentru cei care nu vor sau nu pot încă să înveţe legea tăcerii (a se citi a smeririi). Doamne ajută!”

“Pentru orice creştin de bună credinţă este evident că cea mai mare lacună a vieţii bisericeşti a fost absenţa iubirii de adevăr şi, mai ales, a capacităţii de jertfă. În vremuri dificile pentru destinul creştin, a nu suferi pentru Hristos echivalează, de fapt, cu o abdicare de la marile imperative şi constituie o impietate. Jertfa este cea mai sigură şi importantă contribuţie la întărirea credinţei şi a Bisericii.
Nu este permis ca un apostol să devină, sub nicio formă, colaborator voluntar al minciunii şi imposturii. Spiritul apostolic şi patriotic este categoric împotriva ideii de a servi credinţa prin compromis. Acest principiu a fost formulat atât de profund de Pascal, în timpul sublimei sale lupte pentru apărarea purităţii moralei creştine: „Nu este permis a se săvârşi nici cel mai mic rău ca să facă să triumfe cel mai mare bine, şi adevărul divin nu are nevoie de minciuna noastră”. Nu putem să afirmăm că nu am avut libertatea de a ne realiza misiunea. Creştinul, şi în primul rând apostolul, are la dispoziţie, în orice condiţii, o stare de maximă libertate: libertatea de a refuza orice faptă care ar fi împotriva intereselor fundamentale ale credinţei, libertatea de a suporta consecinţele demnităţii şi fidelităţii apostolice şi libertatea – suprema libertate! – de a lupta pentru credinţă până la martiriu. Numai aşa se face dovada credinţei în înviere şi în triumful final.

Nimeni nu este obligat să-şi asume o misiune grea în vremuri de cumpănă, dar odată asumată, se impune datoria de a o împlini cu onoare până la capăt. Este greu de acceptat pentru comoditatea şi laşitatea noastră, că, în momentele de prigoană, locul aspiranţilor spre culmi este în temniţă. Nu se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc şi îi persecută duşmanii lui Hristos!

Părintele Liviu Brânzaş (foto dreapta): Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi