-
Profesorul Ilie Bădescu dezvăluie adevărul despre “lista conspirativă” a lui Dughin. “Pretendenţii la poziţia de paznici de poartă ai Occidentului se lăfăiau pe sofalele cominterniste din cartierele nomenclaturii”
Lista este o dovadă tocmai pe dos. Un grup conspirativ are câteva trăsături: nucleu ideologic, convingeri comune, apartenenţă la o grupare ocultă etc. Or, lista este extrem de eterogenă, sunt persoane cu poziţii ideologice absolut diferite, cu profiluri profesionale diverse, cu atitudini mai degrabă anti sau neutre faţă de politica Moscovei etc. În al treilea rând, întâlnirile, după ştiinţa mea, au avut de regulă caracter public. Iar dacă au fost întâlniri personale, mai apoi au fost aduse la cunoaşterea publicului. Întâlnirea mea cu Dughin, de pildă, a fost una publică, nu privată. Explicaţia posibilă a întâlnirilor lui Dughin (şi lista reală cuprinde şi personalităţi din mediul internaţional, precum Suleiman Demirel,…
-
Adevărata Listă a lui Dughin, varianta necenzurată. “Incomodul nefilorus” Victor Roncea, alături de mari personalităţi ale Europei şi Americii de Sud. DOCUMENT
DOCUMENTUL LISTA LUI DUGHIN - CADOUL RONCEA.RO
-
Ziaristi Online: Prof. Ilie Bădescu despre erorile lui Dughin la analiza României Mari şi forţele nihilismului. Valeriu Gafencu ar putea redeveni Cetăţean de Onoare la Târgu Ocna. VIDEO: Manifestaţie de 1 Decembrie pentru susţinerea religiei în şcoli
Ilie Bădescu: “Naţionalismul românesc va fi creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritmul ortodox) sau nu va exista de loc.”
-
Larry Watts despre relaţiile sale cu CIA şi ce alţi agenţi KGB bântuie, încă, România. Un interviu fulminant realizat de Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR)
Într-un interviu-bombă, cum ar putea fi cotat în limbaj gazetăresc, Larry Watts vorbeşte franc despre relaţiile sale cu CIA, cu fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, dar şi despre chestiuni de mare profunzime istorică în raporturile dintre Bucureşti şi Moscova, cu agenţii săi KGB şi GRU infiltraţi până la cele mai înalte nivele ale politicii, sistemului de apărare şi aparatului de securitate din România. Chestionat de cercetători ai Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR) într-un interviu publicat de Expres Magazin şi preluat de Ziaristi Online, Larry Watts oferă noi nume de agenţi sovietici, dintre care unul, culmea!, este un apropiat al maestrului Dan Puric si al maestrului Calin Georgescu, ca membru…
-
Larry Watts cenzurat de România liberă. Putin, necenzurat la BBC. VIDEO
Ziarul România liberă, patronat de omul de afaceri Dan Adamescu, arestat recent la cererea DNA pentru mituirea a doi judecători, a reîncălzit o ciorbă veche de un an a agentului sovietic Ion Mihai Pacepa, a cărui fantomă încă semnează cu mândrie atribuindu-şi gradul de general al... Securităţii române!
-
Dacă Ungaria e un cal troian al Rusiei în NATO, György Friedman de la Stratfor e doar un măgar. Ungurii vor vedea autonomie în România când îşi vor vedea ceafa
"Predicţia" lui Friedman că România va merge pe mâna Rusiei s-a făcut praf şi pulbere. În timp ce Moscova alocă 10 miliarde de euro Budapestei, României... îi taie gazul!
-
Regele Mihai şi tovaraşul general sovietic Ivan Zaharovici Susaikov în trei ipostaze. Când fotografiile vorbesc… FOTO
"Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi? Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!…"
-
Scrisoare despre Bucovina. Cercetătorul Vasile Ilica reclamă practica unor “mobilizări selective” în Ucraina şi propune un Congres al Comunității Românilor din statul vecin
Cadrele galițiene practică un comportament extrem de agresiv împotriva minorităților naționale și în special a celei românești. Această politică de suspiciune față de minoritatea românească din Ucraina a fost practicată atât de către fostele autorități sovietice, cât și cele ucrainene care au preluat întreaga garnitură de funcționari și activiști de partid de la fosta URSS.
-
Ziua Victoriei NKVD asupra Romaniei. Rusii ne-au furat si pisoarele! Rusia Sovietica sau Raul Absolut
„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: pe parcursul secolului XX, în două rânduri, în iunie 1940 şi martie – august 1944, Basarabia a fost obiect de agresiune din partea statului sovietic. Şi astăzi, o parte a teritoriului Republicii Moldova se află sub ocupaţie străină”.
-
Rotenberg, miliardarul evreu interzis de SUA: “Putin este trimisul lui Dumnezeu” pe pamant. ERATA: “Putin este trimis de Dumnezeu tarii noastre” (*)
Recenta interdictie primita de apropiatii presedintelui Rusiei din partea SUA arata ca, de fapt, in "cercul interior" al lui Putin se afla doi miliardari evrei, fratii Arkady si Boris Rotenberg, ale caror afaceri au crescut cam cu 2-3 miliarde de euro pe an de cand e fostul (?) KGB-ist la putere.






















