CURTEA BRANCOVENEASCA din Constanta
Posts Tagged ‘scoala brancoveneasca’
CONSTANTA – Curtea Brancoveneasca deschide impreuna cu Naturalia un Centru de alimentatie si sanatate
ANTI-CIP Prof dr CHIRILA si av AXINTE despre legitima aparare a lumii crestine împotriva restrangerii libertatilor cetatenesti si a atacului alimentar
Codruţ BURDUJAN ([email protected])
Mijloace de apărare împotriva abuzurilor financiare şi ale statului
Vicepreşedintele Sindicatului Independent al Juriştilor din România, avocatul Cezar Axinte: „Problemele fiscale şi abuzurile unor organisme financiare nu menajează pe nimeni, iar noi vom căuta împreună, în cadrul dezbaterii, măsurile concrete pe care le are la dispoziţie omul simplu în faţa agresiunilor amintite”
„Legitimă apărare” este titlul unei noi conferinţe organizată astăzi de Şcoala Brîncovenească, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cu începere de la orele 18.00. Dialogul susţinut de vicepreşedintele Sindicatului Independent al Juriştilor din România, avocatul Cezar Axinte, se doreşte a fi un exerciţiu democratic, de informare a constănţenilor asupra metodelor reale şi legale de atitudine civică împotriva abuzurilor autorităţilor, în special cele financiare. Conferinţa este structurată pe trei direcţii: „Statul împotriva persoanei”, „Apărarea-drept sau obligaţie” şi „Arme neconvenţionale”. Referitor la temele abordate, Cezar Axinte a declarat că vor fi dezbătute consecinţele punerii în aplicare a noilor coduri, civil şi penal, şi modificările sociale pe termen lung ce rezultă din acestea.
Alimentaţia „de supermarket”, în dialog creştin
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, fondatorul primului spital creştin din România Seria conferinţelor organizate de Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” (SMB) a continuat, sîmbătă după-amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde peste 300 de persoane au asistat la o prelegere a prof. univ. dr. Pavel Chirilă, intitulată „Vindecarea”. Ctitorul singurului spital creştin din România, Spitalul „Sf. Irina” din Bucureşti şi fondatorul Fundaţiei Filantropice Christiana, dr. Chirilă, şi-a lansat cartea „Vindecarea” şi a atras atenţia celor prezenţi asupra alimentaţiei nesănătoase, „de supermarket” . Principalele subiecte de discuţie, în cadrul conferinţei, au fost „bolnavul ca victimă” şi „alimentaţia corectă a omului sănătos”. Dr. Chirilă a atras atenţia asupra alimentelor care au la bază organisme modificate genetic şi a aditivilor alimentari (celebrele E-uri) care, deşi fac produsele mai atrăgătoare, pe termen lung au un efect devastator asupra organismului uman. Succesul prelegerii determină SMB să continue campaniile creştine şi prin alte conferinţe. Astfel, pe 11 iunie, fundaţia creştină organizează manifestarea cu titlul „Legitima Apărare” şi doreşte, prin intermediul acestei acţiuni, să atragă simpatia tineretului, în mod special, care este cel mai des implicat în violenţele de ordin fizic. La fel ca în cazul tuturor conferinţelor organizate de SMB, intrarea va fi liberă. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” este cunoscută publicului larg prin activismul său anti-avort şi ataşamentul faţă de instituţia familiei.
Marius Florian VASILE ([email protected])
SCOALA BRANCOVENEASCA INTREABA: Libertate sau Libertinaj? Feciorie sau Curvie? CU CE PREŢ. Proiect umanitar: "Impreuna Salvam Vieti"
Concurs Naţional cu premii – CU CE PREŢ ?
Tema:
Feciorie sau Curvie
Fiecare dintre noi am fost investiţi cu cea mai mare demnitate,
aceea de fii ai lui Dumnezeu.
Ce facem noi cu această distincţie?
O onorăm sau o terfelim?
O păstrăm sau o pierdem?
Premiile vor fi oferite pe 4 categorii de vârstă – cls. VII – VIII;
cls. IX – X; cls. XI – XII; Studenţi, tineri, adulţi
Premiul special 1.500 lei x 4 categorii
Premiul I 1.000 lei x 4 categorii
Premiul II 600 lei x 4 categorii
Premiul III 300 lei x 4 categorii
20 de menţiuni 100 lei x 4 categorii
Premiul „Directorul anului” – 3000 lei pentru directorul
instituţiei cu cea mai buna participare (număr de elevi şi valoare
a lucrărilor).
Premiul „Doamna Maria Brâncoveanu” 4 x 500 lei pentru
coordonatorii elevilor care au obţinut cele 4 premii speciale.
Tematica concursului, întrebările şi conţinutul cărţii
„CU CE PREŢ” pot fi descărcate şi de pe
https://www.scoalabrancoveneasca.ro/
I. DESPRE CONTRACEPTIVE
se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui
ginecolog Dr. med. Rudolf Ehmann
C. Efecte secundare ale pilulei anti-baby
Steriletul – factor criminal Dr. med. Antun Lisec
Întâmplări adevărate
ginecolog-psiholog, de-a lungul a 33 de ani de practică – Tove
Ross Niklassen MD (Danemarca)
Moldovan
Nu vă lăsaţi cumpăraţi! (cuvânt către adolescenţi) Dr. Dmitri
Aleksandrovici Avdeev
Despre avort Prof. Dr. Nicolae Paulescu
Avorturile sunt un păcat înfricoşător Cuviosul Paisie Aghioritul
N-au vrut să fie mame
Părintele Arsenie Boca: Despre familie şi copiii lepădaţi
Părintele Filotei Zervakos: Prin avorturi îşi omoară copiii
III. CANON DE POCĂINŢĂ PENTRU COPIII AVORTAŢI
Constanţa, Sindicatului Poştei Române şi tuturor celor care
ne-au sprijinit, fiecare după puterile lui.
DUMNEZEU SĂ LE LUMINEZE CALEA SPRE
ÎMPĂRĂŢIA SA!
Proiect umanitar „Împreună Salvăm Vieţi”
Dorim sa distribuim gratuit cate un exemplar din aceasta carte
fiecărui elev constănţean din clasele VIII – XII si fiecărui
student: 50.000 exemplare x 1.8 lei = 90.000 RON
contractului de sponsorizare de pe
https://www.scoalabrancoveneasca.ro/: numerar sau cont nr. RO 06
OTPV 1200 0004 3576 RO 01, OTP Bank Constanţa – Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni,
sau la Teledon 0900 900 170, 2 euro/apel.
Sorin Mocanu -tel. 0723/304.264;
Leonard Vancu – 0745/049.202