September 29th, 2010 
VR 
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 din părinţi creştini ortodocşi, Iosif şi Creştina în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului, în partea de sud a Munţilor Apuseni, sat ce aparţine comunei Vaţa de Jos. Aceştia au dat fiului lor numele de Zian Vălean. Zian, un nume rar, vine probabil de la Sânzian, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită la 24 iunie, se scrie in biografia Parintelui publicata de Fundatia Arsenie Boca.
Tânărul Zian Boca (foto) se remarcă repede între colegii săi prin seriozitate şi aptitudini deosebite, printr-o viaţă ascetică şi trăire religioasă, care-i vor atrage numele de Sfântul, dar nu în ironie, ci bazat pe virtuţile şi capacităţile sale. Teza de licenţă la Academia Teologică rezuma strădaniile sale spre desăvârşirea interioară a omului şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Mai tarziu, viata, faptele si moartea Parintelui aveau sa-i implineasca numele de Sfantul Ardealului, dupa cum puteti citi mai jos.
Marturii despre viata si faptele parintelui ARSENIE BOCA
Povestirile unei credincioasa din SINCA VECHE, un sat din Tara Fagarasului
La vremea cand era doar o copila, Lucia Chima se ghemuia in varful patului, langa soba incinsa si asculta, cu pisica in brate, minunatele povesti ale mamei, despre un calugar ce aparuse prin satele fagarasene, impresionand multimile cu vorba sa. Se auzise ca ar fi mot, venit din Muntii Apuseni. I se spunea, inca de atunci, “biciul lui Dumnezeu”… Raspandita prin satele de la poalele Fagarasilor, vestea aduna multimi de oameni la Manastirea Sambata, acolo unde predica acel tanar monah, ce parea sa deschida cerurile. Erau anii primejdiosi ai celui de-al doilea razboi mondial, iar lumea cauta cu infrigurare semne de sprijin din partea lui Dumnezeu. Dupa ce se intorceau de la manastire, taranii povesteau, de-a dreptul cutremurati, cum le citise gandurile acel monah. Parintele fascina multimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi. In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de “oracol divin”! Lucia Chima povesteste: “Pe vremea cand eu inca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra impreuna cu o echipa de meseriasi la restaurarea unor parti din asezamantul manastiresc. Intr-o buna zi a mai fost adus inca un mester, chiar de la noi din sat. Cand barbatul a intrat in curtea manastirii, unde era dezordine ca intr-un santier, s-a impiedicat de un capat de bustean pe care l-a injurat napraznic. In aceeasi zi, spre sfarsitul amiezii, parintele Arsenie, abia intors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit langa acel strain, in curte, de fata cu unchiul mamei, si l-a apostrofat: “Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai impiedicat de el? Si sa nu mai injuri in sfanta manastire niciodata, ca sa nu te certe Dumnezeu in locul meu!”. Unchiul, impreuna cu cei aflati in preajma, au impietrit, iar mesterul vinovat se uita la tanarul calugar cu gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici intamplarea cu pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care il vedea pentru prima oara in viata… De la astfel de fapte modeste, dar uimitoare, a inceput sa creasca legenda parintelui Boca! Altadata, imi povestea mama, o familie de crestini din Tohan s-a dus la Sambata pentru un maslu. Cu aceeasi ocazie, taranii s-au plans ca li se furasera caii de curand. Dupa ce i-a ascultat, parintele a raspuns scurt: “Duceti-va pana in Poiana Marului la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii inapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate…””. Asa a-nceput legenda parintelui Arsenie Boca, iar dupa mutarea sa la Manastirea Prislop, fagarasenii, care il considerau inca de pe atunci ca un “bun” al lor, au mers dupa el pana in Tara Hategului. Oamenii plecau in grupuri de cateva carute, cu merinde la ei, din cele mai indepartate colturi ale Tarii Fagarasului, si se intorceau acasa peste 3-4 zile. Parintele Arsenie Boca nu a uitat intreaga viata aceasta emotionanta fidelitate duhovniceasca, exclamand de nenumarate ori: “Astia sunt fagarasenii mei, poporul meu in picioare!”. In 1949, dupa cea dintai arestare a parintelui, s-a aratat primul mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securitatii de la Hateg, de doi militieni brutali. Amandoi il apucasera de subsuori, luandu-l pe sus, in timp ce il insultau si il batjocoreau. Satrapii insisi au povestit peste ani cum parintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea, dar atat mana dreapta a unuia, cat si mana stanga a celuilalt, adica exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp… Cei doi au ramas infirmi pe viata si traiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca minunile parintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea sa il atinga cu dusmanie va fi ars de para focului dumnezeiesc!
Portret de sfant
Posted in 
Tags: 
