Victor Roncea Blog

In sfarsit, primul articol serios din toata seria despre “secretele mineriadei” publicata de Adevarul cu scopul de a rescrie istoria. Dezvalurile domnului profesor Nae Constantinescu, cu care am colaborat in anul 1990, confirma propriile noastre marturii de aici: DOSARUL 13-15 IUNIE 1990

Profesor doctor Nicolae (Nae)  Constantinescu, fost chirurg al Spitalului Colţea din Bucureşti, a cunoscut cel mai urât profil al „emanaţilor” Revoluţiei. (…)„Mi-a ajutat Dumnezeu să fiu medic de gardă şi în 21-22 decembrie 1989, şi în 13-14 iunie 1990″, acceptă acum Nae Constantinescu.

„A venit un om cu ochiul curgându-i pe obraz”

„Eu – de gardă în ziua de 13 iunie 1990″, începe Nae Constantinescu să povestească despre cum a trăit cele trei zile care au omorât „fenomenul Piaţa Universităţii”. „Am văzut cum s-a dat foc maşinilor în faţa fântânii de la Arhitectură, am văzut şi când au venit cei care strigau «IMGB face or-di-ne!». Deci asta am văzut, de sus, cu ochii mei. M-am dus să mă odihnesc în camera de gardă. La două noaptea aud o trosnitură de mi-a plesnit capul. În liniştea aia a nopţii, o rafală de mitraliere are o reverberaţie ieşită din comun. Mai ales că noi eram cu nervii întinşi. Am sărit în picioare, n-au trecut 7-8 minute şi au venit nişte doctori de la „Medecins Sans Frontieres” şi mi-au adus doi oameni împuşcaţi în picioare”.

Victimele veneau de la „Romarta Copiilor”, în faţa Cercului Militar din Bucureşti. „Au venit nişte trupeţi dinspre Poliţie, pe Calea Victoriei, şi au măturat tot! Demenţă!”, spune profesorul. „Cu gloanţe adevărate au tras. Era o unitate care a venit de la Buzău, pe 13 noaptea. Erau doi băieţi, un inginer şi un student în anul V la TCM. Au tras în ei fără avertismente. Au tras în oameni, ce să mai!”. În ziua următoare, aceeaşi maşină de la „Medecins Sans Frontieres” a mai adus un individ împuşcat în cap. Profesorului nici acum nu-i vine să creadă că a văzut acea imagine, „un om cu creierul afară”.

După ce i-a operat pe cei doi răniţi la „Romarta Copiilor”, tocmai când credea că a scăpat, la ora cinci dimineaţa, s-a uitat pe terasa de la Colţea: „Am crezut că visez. În semiobscurul nopţii erau zeci de luminiţe care mergeau. După aia, pe măsură ce se mai lumina, vedeam că erau mineri cu lămpaşele aprinse.”

(more…)