Victor Roncea Blog

Pentru ca memoria noastra afectiva ni-l pastreaza mereu aproape, incep cu itinerarul peregrinarilor eminesciene prin Capitala, nutrind speranta ca unele dintre locuri mai pastreaza, incarcate de amintiri, aura personalitatii sale.

Poetul descindea in 1868 in Bucuresti si locuia, mai intai, la Hotel Hugnes, de pe Calea Mogosoaiei, unde, se pare, a scris nuvela Geniu pustiu. Isi castiga traiul ca sufleor si copist la Teatrul cel Mare, de „peste drum“. In 1869 participa la infiintarea societatii Romanismul, a lui C.H. Grandea care isi avea sediul in Pasagiul Roman, situat in imediata apropiere a bisericii Cretulescu, spatiu devenit dupa sistematizare Strada Campineanu. In Pasagiul Roman, Eminescu se reintoarce in 1881, ca ziarist la „Timpul“, dupa ce isi scrisese articolele in mai vechile redactii de pe Lipscani, Academiei, Luterana, si Covaci.

A vietuit apoi pe Strada Sperantei, la nr. 4, unde a primit vizita lui Ion Creanga (foto sus – nu exista nici o placa). Se muta apoi in curtea fostei manastiri Caimata (locul predilect de sedere al muzicantilor), demolata in 1891 in scopul sistematizarii urbanistice a orasului. Din manastirea cu pricina a ramas o scurta straduta, care face azi legatura intre actualul bulevard Carol I si hotelul Modern. A stat o vreme in locuinta lui Titu Maiorescu din Strada Herastraului nr. 27 (azi Strada G. Enescu), apoi, tot la Titu Maiorescu, pe Mercur nr. 1 (actualmente magazinul Eva), de unde se intoarce pe Herastraului in mansarda cladirii de la nr. 11 A. In 1879, documentele consemneaza sederea sa pe calea Victoriei, cam prin dreptul actualului Muzeu al Colectiilor, strada pe care avea sa mai aiba un lacas in 1881, la Ioan Slavici, in apropiere de Biserca Alba, de unde se muta impreuna cu acesta intr-o cladire din Piata Amzei, pe al carei loc se inalta astazi blocul cu oficiu CEC, de la parter. In acelasi an, 1881, locuieste pe rand in Strazile Sipotul fantanilor, aflata langa intrarea spre Cismigiu, in dreptul izvorului care poarta numele poetului, si in strada Biserica Enei, la nr. 1, intr-o casa apartinand familiei Szatmari.

Explicatia deselor schimbari de domiciliu nu se refera la in niciun fel la inconstanta poetului, ci la obiceiul chiriasilor, de a se muta de doua ori pe an, de Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru, cand toata suflarea orasului, spala, curata, spoia. Se facea, cu alte cuvinte, curatenie generala si se schimbau chiriile. In 1882 putea fi intalnit pe Strada Buzesti nr. 5 (azi in paragina), intr-un imobil cu intrare separata, unde primea vizitele Veronicai Micle (foto mai jos), iar la finele anului il gasim platind chirie in Strada Stirbei Voda.

Dupa aparitia primelor semne de boala, care au avut drept consecinta parasirea Bucurestilor pentru tratament, Eminescu revine aici in mai multe randuri. In 1884 locuieste la prietenul sau Simtion, pe Strada Apolodor, iar in scurtul timp cat a fost redactor la „Romania libera“, in piata Teatrului, la etajul al III-lea al casei Mercus, avandu-l vecin de palier pe memorialistul Gheorghe Panu.

Ar mai fi de adaugat si alte locuri ce amintesc de trecerea lui Eminescu prin Capitala: cladirea Parlamentului, de langa Patriarhie, baia Mitrasevski de pe Strada Politiei nr. 4, locuinta familiei Kremnitz, situata atunci in apropierea actualului Institut de Arhitectura Ion Mincu, Strada Cometei (devenita Caderea Bastiliei), unde traia una dintre capricioasele-i muze, Cleopatra Lecca Poenaru.

Din nefericire, toate sau aproape toate aceste strazi, pasaje, piete, cladiri sau sedii au fost demolate. Odata cu disparitia lor – probabil justificata, iar in unele situatii bine venita –, municipalitatea n-a consemnat, nici macar printr-o placa de marmura comemorativa, istoria sau trecutul ingropat acolo. Daca pentru edilii Bucurestilor din toate vremurile, notiunea de vestigiu a insemnat numai ruina, deci motiv temeinic pentru a rade locul din temelii, devine clar ca, desi arhitectura si urbanismul orasului au cunoscut transformari numeroase, ele nu au fost nici pe departe si semnificative.

Ce sansa extraordinara, ca un geniu al literaturii universale sa-si fi preumblat fiinta prin aceste locuri si sa le innobileze de amintirea sa! Ce blestem si ce fatalitate, ca niste „anonimi secolele XX si XXI“ sa nu fi fost atenti macar la versurile primului dintre urmasii sai pe linie literara, Nichita Stanescu: „Atata sa nu uitati:/ Ca el a fost un om viu,/ viu,/ pi-paibil cu mana /(…)/ Atat sa nu uitati! Numai atat, – / ca El a trait, / inaintea voastra…/ Numai atat, / in genunchi va rog, sa nu uitati !“

Lucian Chisu

Daca tot sunteti pe Buzesti mergeti mai departe spre Piata Victoriei si, pe dreapta, veti gasi casa in care Nicolae Iorga pastorea redactia Semanatorului, acum un restaurant care are, totusi, o placa, de pe vremea lui Ceausescu.

Apoi, chiar vizavi, fara nici o placa si cu un aspect total schimbat, dupa cum puteti vedea mai jos, se afla localul unde Maria Tanase isi in-canta auditorul format din Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat si multi altii, fostul restaurant  “Neptun”, unde frumoasa noastra era acompaniata de taraful Vasile Julea. Nu ar fi meritat sa fie conservat si in custodia Primariei sau a Ministerului Culturii sau sa aiba macar o placa? A, am uitat: era nevoie de bani pentru borduri si dinozauri din tufisuri…

Via Nokia