Posts Tagged ‘SUA’

FOTO-INFO Obama asemuit cu Hitler. Iaca Justitie americana: un militar care a ucis patru irakieni condamnat pe viata cu… eliberare conditionata

Berlin, 16 apr /Agerpres/ – Un sergent-sef american a fost condamnat joi la inchisoare pe viata, cu posibilitatea de eliberare conditionata, de o curte martiala americana din Germania pentru uciderea a patru detinuti in Irak, relateaza AFP.

John Hatley, 40 de ani, a fost gasit vinovat miercuri pentru uciderea a patru detinuti, intr-un caz in care au mai fost condamnati pana acum alti patru militari americani. Curtea martiala de la baza de la Vilseck din vestul Germaniei l-a gasit vinovat de cele patru omoruri si de ‘conspiratie in vederea comiterii unei crime premeditate’. In schimb, el a fost achitat in ceea ce priveste moartea unei a cincea persoane, un prizonier irakian care si-a pierdut viata in ianuarie 2007. Potrivit curtii, in primavara lui 2007, la Bagdad, sergentul-sef a participat la executia a patru prizonieri banuiti ca ar fi organizat o ambuscada impotriva unor soldati americani, dar care urmau sa fie eliberati din lipsa de probe.
Dupa cum au declarat mai multi martori, inclusiv unul dintre sergentii condamnati, cei patru prizonieri, care au fost imobilizati si legati la ochi, au fost executati cu un glont in cap, dupa care cadavrele lor au fost aruncate intr-un canal din sud-vestul Bagdadului. Cadavrele nu au mai fost gasite niciodata, iar anchetatorii nu au reusit sa stabileasca nici locul si nici data exacta a executiilor.
Luni, in deschiderea procesului sau, sergentul-sef Hatley, actualmente atasat la cea de-a 172-a brigada de infanterie din Germania, a pledat nevinovat pentru faptele ce ii erau imputate. AGERPRES/(Bogdan Muresan)
Foto stanga: Proteste in SUA anti-Obama
Foto dreapta: Tortura SUA la Abu Ghraib

DEMONSTRATII anti-comuniste la Chisinau. Alegerile au fost falsificate. Nationalistii romani eliminati, dupa modelul de la Bucuresti si Bruxelles


Mai multe detalii: www.unimedia.md

NASUL Radu Moraru a dat in premiera nationala pe o televiziune de succes extrase din dezvaluirile lui Aaron Russo despre cip, UE, SUA, Guvern Mondial


Activistul civic Aaron Russo, producator de filme si documentare la Hollywood, detaliaza intr-un interviu faimos cu nu mai putin celebrul militant si jurnalist civic Alex Jones “planul final al Elitei Mondiale”, pe care i l-a spus chiar Nick Rockefeller: “Scopul final al acestei Elite Mondiale este de a introduce in fiecare locuitor al planetei un microcip”. Russo mai spune ca razboiul impotriva teroristilor este un fals si ca prin evenimentele de la 11 septembrie 2001 s-au pus in miscare invaziile din Irak si Afganistan. “Nick Rockefeller mi-a spus cu 11 luni inainte ca se va intampla”, afirma regizorul. Aaron Russo ne mai vorbeste si despre planul de distrugere a familiei si de reducere a populatiei, care este un obiectiv fundamental al “Elitei Globale”, conform https://proortodoxia.wordpress.com/. Russo, care a candidat la prezidentiale in SUA din partea Partidului Libertarian, este autorul documentarului despre planurile Guvernului SUA privind cipurile RFID si taxele ilegale ale “Federal Reserve”, care a pus pe jar “elitele”, America: From Freedom to Fascism. Russo a murit de cancer galopant la scurt timp dupa ce a dat in vileag dezvaluirile de mai sus privind planurile grupului inchis Council on Foreign Relations. Ieri, pentru prima oara in Romania, NASUL Radu Moraru a difuzat la B1TV secvente din interviul care i-a grabit sfarsitul militantului american pentru libertate.
Vezi si trailerul pentru America: From Freedom to Fascism

“Some even believe we are part of a secret cabal working against the best interests of the United States, characterizing my family and me as internationalists and of conspiring with others around the world to build a more integrated global political and economic structure – one world, if you will. If that’s the charge, I stand guilty, and I am proud of it. “

David Rockefeller – His Book Memoirs, 2002, Page 405

Mai jos despre CFR si Controlul Media.

Nota bene: Membrul CFR Gerald M. Levin, presedinte din 1993 al Time Warner Inc, a cumparat cu 241 de milioane de dolari 31% din actiunile Central European Media Enterprise, CME, trust condus de Ronald S. Lauder, de asemenea membru CFR, care detine in Romania postul PRO TV

CUM A AJUNS un copil roman pe mainile unor homosexuali din SUA?! PRO-VITA cere explicatii oficiale de la Guvern

Solicitarea unor clarificări privind adopţia internaţională
Miercuri, 18 Martie 2009 10:56 Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi, Filiala Bucureşti a remis astăzi Oficiului Român pentru Adopţii o scrisoare, prin care solicită lămurirea unor aspecte relatate în articole recente din presa americană [“The Oregonian”] şi cea românească [“România Liberă”].
Este vorba despre cazul unui copil de origine română [Dru Lechert-Kelly] care, conform mass media, ar fi fost adoptat în urmă cu zece ani, la vârsta de mai puţin de doi ani, de un cuplu de homosexuali cetăţeni americani.
Spre clarificarea situaţiei, am cerut O.R.A. să precizeze în ce măsură era legală, în 1999, adoptarea unui copil român de un cuplu de homosexuali cetăţeni străini, a căror relaţie nu putea avea la acea oră statut legal.
De asemenea, am întrebat câte rapoarte post-adopţii internaţionale sunt încă aşteptate de autorităţile române, la mai bine de 8 ani de la instituirea moratoriului asupra adopţiilor internaţionale.
Vom reveni cu informaţii după primirea răspunsului de la Oficiul Român pentru Adopţii.
Puteţi citi scrisoarea adresată ORA aici.

https://provitabucuresti.ro/Advocacy/adoptia-internationala.html
Asociatia “Provita – pentru Nascuti si Nenascuti”, Filiala Bucuresti”
Provita – for Born and Unborn”, Bucharest Branch
https://www.provitabucuresti.ro/ provitabucuresti [@] yahoo.com
tel. (+40) 728 673 673 fax (+40) 31 815 27 80

Vezi si
Romania libera: Editia online
17 Mar 2009 … I S-A INTERZIS SA POARTE MASCA LUI OBAMA · Copil roman infiat de homosexuali, in centrul unui scandal in SUA. Cultura – Copil roman infiat …

SUA. Obama "reorganizeaza" Consiliul National de Securitate, cu un rol mai mare in situatii de urgenta

Presedintele american Barack Obama va reorganiza Consiliul National pentru Securitate CNS, conferindu-i o mai mare importanta si un rol esential in anumite situatii, potrivit consilierului prezidential pentru securitate nationala, informeaza Washington Post, citat de AFP.
Potrivit generalului James Jones, noua entitate va fi “semnificativ diferita” fata de cea dinaintea sosirii la putere a lui Obama. “Lumea in care traim s-a schimbat in decursul ultimului deceniu, iar organizatii care au fost create in baza unor anumite criterii necesita acum modificari”, a explicat el, citat de Agerpres.
CNS a fost infiintat in 1947 pentru a-l ajuta pe presedintele Statelor Unite sa formuleze politica externa si pe cea militara, dar si pentru a coordona activitatea Departamentului de Stat si a Pentagonului. In timpul presedintiei lui John Kennedy, la inceputul anilor ’60, influenta Consiliul a cunoscut o crestere.
Prerogativele CNS vor fi acum largite dincolo de domeniul sau traditional de activitate, ceea ce va face ca, in functie de problemele abordate, la sedintele CNS sa se poata alatura si alti membri ai administratiei, in afara sefului Pentagonului si a ministrului de externe.
Noua organizare a Consiliului va fi dezvaluita printr-o directiva prezidentiala, ce va fi emisa in decursul saptamanii urmatoare, noteaza AFP. (Ziua Online)

INTALNIRILE ZIUA. Romania merge spre Est, gandind ca-n Vest. Cristian Diaconescu, seful diplomatiei romane.

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu vorbeste despre prioritatile MAE si diplomatia Romaniei, pornind de la Rasarit pana la UE si SUA

Domnule ministru, care sunt prioritatile mandatului dumneavoastra?
In primul rand, maximizarea proiectelor in structurile din care facem parte, si anume UE si NATO. Aici este vorba despre planul general de participare la nivelul de luare a deciziilor in cadrul UE. Apoi, o serie de proiecte separate, dar care au o logica intrinseca. Este vorba de modul in care ne pozitionam in ceea ce priveste politicile generale ale UE, iar in ceea ce priveste NATO, trecerea de la stat contributor, mai ales prin forte militare, la un stat care participa mult mai atent la decizia politica, si aici este vorba despre lupta impotriva terorismului, situatia din Afganistan, Irak, aspectele care tin de frontiera. Aceasta participare ne permite si o abordare bilaterala ceva mai de substanta. Adica in momentul in care avem un proiect european in ceea ce priveste vecinatatea apropiata, este mult mai simplu pentru Romania sa aiba si un proiect bila­teral privind relatia cu Republica Moldova, relatia cu Ucraina sau criza energetica. Deci, pornind de la acest gen de atitudine si de incercare de maximizare a pozitionarii Romaniei in UE, decurg si celelalte consecinte.A doua chestiune: dimensiunea economica. Am facut, din punct de vedere organizatoric, o directie generala in MAE, pentru a sintetiza informatia pentru ca, din pacate, nu avem nici la misiunile noastre in strainatate, si nici in centrala un coridor de informatii si analiza pe tot ceea ce intra, ca si informatii, in structurile ministerului.
Al treilea lucru, de care ma voi ocupa in mod direct este zona consulara. Pe aceasta zona vom avea pana in iunie o evaluare la doua oficii consulare pe care trebuie sa le aducem la nivel Schengen, la standarde europene. In cele patru domenii fata de care Romania trebuie sa aiba o capacitate de reactie mai serioasa, pentru MAE revine domeniul vizelor, si din acest punct de vedere probabil Chisinaul va fi unul din cele evaluate.Toate drumurile duc la MoscovaLa investitura dvs, presedintele Traian Basescu a reluat o tema de la inceputul mandatului sau, privind atentia deosebita pe care trebuie sa o acordam dimensiunii rasaritene a politicii externe, si aici ma refer si la Rasaritul romanesc si la relatia cu Moscova.In primul, este chestiunea de reprezentare. Sunt din ce in ce mai putini tineri si oameni care in MAE stiu, de exemplu, limba rusa. In al doilea rand, in plan de cariera trebuie regandit, plecand de la un statut al corpului diplomatic mai bine pus la punct. Aici, cat de rapid posibil, vom incerca, pe de-o-parte sa reluam formula concursurilor traditionale cu foarte bune evaluari in ceea ce priveste intrarea in minister si dobandirea gradelor diplomatice. Ideea de a face concurs de dosare, pe puncte, mi se pare total neadecvata. As dori sa introducem si sistemul de trimitere la post pe regulile care functioneaza in Europa si dincolo de Ocean, si anume pe patru categorii de oficii diplomatice, in functie de dificultatea, si de distanta geografica, de conditiile mai dificile. Stiti ca exista, ca sunt patru categorii: A, B, C si D. Cine face un post de categoria C sau D, urmeaza la rand pentru un post de categoria A sau B. In multe ministere de Externe, un diplomat stie cu doi ani inainte la ce post urmeaza sa fie trimis, avand timp sa se pregateasca, sa cunoasca limba. Si in al treilea rand, planul de cariera. Nu vin tineri, pentru ca nu stim, dincolo de intrarea in MAE, ce urmeaza sa faca.
Sa revenim la Rasarit…
Este o zona foarte dinamica, lucrurile evolueaza, nu intotdeauna intr-un sens pozitiv, dar evolueaza, si, pentru cineva care doreste sa isi asume in diplomatie si o dimensiune ceva mai activa, este o zona foarte interesanta. Fata de alte zone, ceva mai aproape de noi, in care matricea este deja formata. In al doilea rand, in ceea ce priveste dimensiunea politica, cred ca pe undeva este nevoie de un coeficient ceva mai mare de viziune. Sunt mai multe teme care nu au fost solutionate la timpul lor, legate mai ales de tehnicalitati juridice. Sunt zone, mai spre Caucaz, in care tot pentru ca nu am avut viziune si reprezentare corespunzatoare nu am reusit sa potentam o relatie bilaterala care sa ne dea apoi argumentul pentru o relatie multilaterala ceva mai serioasa pentru problemele legate de coridoarele energetice. Trebuie sa ne sporim personalul diplomatic din aceste zone.
V-ati propus o strategie speciala pentru Moldova, pentru Rusia sau pentru Caucaz?
Relatia cu Moldova prezinta o formula de libera circulatie, de deschidere a frontierelor, asigurarea unor fonduri de finantare in euro regiunile din acel perimetru ca Prutul Superior si Dunarea de Jos, aici se poate vorbi si de Ucraina. Mai inseamna dezvoltarea unei dimensiuni culturale si respectarea valorilor UE. Din aceasta perspectiva, a vorbi cu Republica Moldova in numele UE reprezinta un argument politic important si la Chisinau. Din discutia cu domnul Stratan, ministrul de Externe, avuta in cadrul ultimei vizite la Chisinau, ei isi doresc o relatie bazata pe parteneriatul european in sensul propus de partea romana. Sigur, este o chestiune de accente. Pentru ei accentele legate de Tratatul politic, de frontiera, de diverse acorduri privind infiintarea consulatelor ar reprezenta o prioritate in acest moment. Nu vad de ce aceste domenii nu pot merge in paralel. Sa va dau un exemplu: din punctul de vedere al Republicii Moldova este important un dialog direct si bilateral intre UE si Republica Moldova in raportare cu Parteneriatul Estic. In Ucraina abordarea este diferita. Aceasta tara crede foarte tare in proiectul Parteneriatului Estic si isi pune mai putine sperante in dialogul direct. Aceste domenii au fost abordate in cadrul ultimelor vizite la Chisinau si Kiev.
Intalnire “secreta” la Chisinau
Continuarea la
Romania merge spre Est, gandind ca-n Vest
Foto: Alexandra MIHALE

EXTERNET: Primul presedinte de culoare al Partidului Republican American. Fratele lui Obama arestat in Africa pentru posesie de marijuana


Noul presedinte al Partidului Republican American este, pentru prima oara, un politician de culoare, afro-american: Michael Steele. Membrii Comitetului National Republican l-au ales, vineri, presedinte, pe fostul guvernator adjunct al statului Maryland, dupa sase runde tumultoase de vot, informeaza CNN.

In Africa, fratele vitreg al lui Barack Obama a fost arestat pentru posesie de marijuana

George Obama, fratele vitreg al presedintelui american Barack Obama, a fost arestat de politia din Kenya pentru posesie de marijuana, au anuntat sambata autoritatile kenyene, relateaza CNN, potrivit NewsIn. Inspectorul Augustine Mutembei a precizat ca George Obama a fost arestat pentru posesie de canabis, cunoscut in Kenya drept “bhang”, si ca a opus rezistenta in momentul arestarii. George Obama este in arest la o sectie de politie din Nairobi si urmeaza sa fie prezentat in fata instantei luni. Fratele vitreg al lui Barack Obama a negat in fata presei toate acuzatiile, spunand: “M-au luat din casa. Nu stiu ce de sunt acuzat”.George Obama si noul preşedinte american se cunosc foarte putin. George a fost una dintre rudele apropiate ale lui Obama care nu s-a dus la investirea presedintelui la Washington, saptamana trecuta.In cartea sa “Dreams from my father”, Obama descrie intalnirea initiala cu George drept “dureroasa”.
George locuieste in Huruma, un cartier sarac din Nairobi, iar certificatul sau de nastere atesta ca este fratele vitreg al presedintelui american. Tatal lui Barack si George Obama a murit cand George avea doar sase luni. Spre deosebire de bunica sa din Kogela, George Obama a beneficiat de foarte putina atentie din partea presei pana in august 2008, cand au inceput sa fie scrise diverse articole. “Vanity Fair”, editia de Italia, a scris ca George Obama traieste intr-o coliba si castiga mai putin de un dolar pe zi, lucruri care l-au infuriat pe fratele vitreg al presedintelui. “Am fost crescut bine. Si acum traiesc bine”, a spus George.George Obama, care are in jur de 20 de ani, spunea atunci ca invata pentru a deveni mecanic si ca incerca sa ajute comunitatea cat de mult poate. (ZIUA Online)

Un editorial din 2004 despre controlul biometric: CANDIDATI LA GUANTANAMO

de Victor RONCEA

Pentru a emigra in Statele Unite, nu cu mult timp in urma, se completa un formular, banal, mult mai redus decat cel de astazi. O diferenta laudabila, fata de alte formulare ale unor tari, consta in specificarea ca nu sunt admisi in SUA membri ai organizatiilor naziste si ai nomenclaturii comuniste. Incercarile de inducere in eroare a autoritatilor SUA erau si sunt pedepsite, dupa cum s-a si constatat in anii din urma, cand mai multi colaboratori ai nazistilor au fost expulzati in tarile de origine, printre care si Romania. O mirare provoaca insa, pentru vizitatorul avizat, intalnirea in diferite medii de la Washington a zeci si sute de fosti nomenclaturisti si colaborationisti comunisti. Ciudat, expulzarea lor intarzie si astazi si, se pare, aceasta nu se va intampla prea curand. Dusmanul de astazi al Americii nu mai este neaparat si dusmanul democratiei si al drepturilor omului, fie el comunist sau nazist. Dusmanul declarat este teroristul, fie el numai terorist virtual, calator banal pe potecile lumii. Pentru a lupta cu acesta, SUA nu ezita sa se alieze cu regimuri ca cel din Uzbekistan, de exemplu, care permite anchetarea “suspectilor” anti-guvernamentali prin introducerea acestora in cazi de ulei fierbinte. Doar un exemplu. Sau sa elaboreze legi care ating libertatea presei, ca asa numitul “Patriotic Act”, sau care lovesc in libertatea de miscare, precum si in demnitatea umana, cum este recent lansatul program US VISIT.
Practic, de pe 1 ianuarie orice vizitator al Americii a devenit un “suspect”, un “potential terorist”. Candidat la Guantanamo. Prin noul program “biometric” de scanare si stocare a datelor personale ale oricarui vizitator al Americii, administratia SUA decide de fapt sa se izoleze de restul lumii. Bastionul democratiei devine fortareata anti-terorismului, respingand drepturi elementare ale individului. Dupa ce propria creatie, Osama ben Laden, a reusit sa ingenuncheze cea mai mare putere militara a lumii, ucigandu-i cetatenii pe propriul sol si instaurand teroarea generalizata, astazi, prin aceste masuri terorismul triumfa din nou. De data aceasta ingenunchind fundamentul democratiei americane, un simbol pentru intreaga lume democratica. Fara indoiala, psihoza masurilor anti-tero se va extinde si in celalalt bloc important al lumii, Uniunea Europeana, care in prezent studiaza formule de colaborare sau chiar de reciprocitate fata de Statele Unite.
Sistemul US VISIT, afirma oficiali americani, inlocuieste programul precedent de inregistrare, creat dupa 11 septembrie 2001 si criticat de aparatorii drepturilor omului pentru ca ii discrimina pe cetatenii din Orientul Mijlociu. Reprezentantii organizatiilor pentru drepturi civice afirma ca “programul special de inregistrare a cetatenilor din Orientul Mijlociu a condus la deportarea a 13.000 de persoane”. Nu se mai poate evalua cat au fost respectate drepturile elementare ale acestor persoane. Erori se fac. Un alt mic exemplu: la sfarsitul anului trecut, Guvernul SUA a anuntat ca “dintr-o regretabila eroare”, Armenia fusese inclusa pe lista tarilor propagatoare de terorism international. Automat, toti barbatii armeni peste 16 ani, care doreau sa intre sau deja se aflau in SUA, erau obligati sa treaca prin sistemul de inregistare speciala a serviciului de imigrari. Noroc ca armenii au ceva influenta la Washington si lobby-ul armenesc a functionat eficient. Altfel, “dintr-o regretabila eroare”, ramaneau si azi mai potentiali teroristi decat altii, vietile a zeci de mii de oameni fiind schimbate, uneori iremediabil. Poate, ca in faimosul film Brasil, doar pentru ca o musca a cazut pe tastatura. Insa iata ca in lumea reala, singura tara care raspunde printr-un tratament similar aplicat cetatenilor Statelor Unite este chiar Brazilia. Si iata, culmea egalitatii, tocmai americanii protesteaza fata de aceste masuri de reciprocitate.
Nu cu mult timp in urma, acte ca cele practicate azi de SUA erau criticate acerb, chiar de SUA. Atunci, acuzele se indreptau spre fostul imperiu rosu, URSS, si a mantiei nefaste aruncate pe jumatate din Europa. Si datorita actiunilor Statelor Unite, dar si datorita imbacselii propriului regim, cladit pe ura fata de democratie si drepturile omului si control securistic al cetateanului, sistemul s-a prabusit, castelul KGB-ist naruindu-se ca un castel din carti de joc. Valorile si principiile democratiei au renascut in Europa noastra.
Incontestabil, Statele Unite au tot dreptul sa-si protejeze teritoriul si cetatenii. Dar nu trebuie sa uite responsabilitatea pe care o au, ca stindard al libertatii in lume si bastion al democratiei. Daca si acesta se va clatina, intreaga lume risca sa se prabuseasca in neant.

191 comentarii
ZIUA, Nr. 2905 de miercuri, 7 ianuarie 2004

O mama din Gaza: strigat de sub daramaturi: We Will Not Go Down. Ziua a 16-a: 880 de morti, 4080 de raniti

O mama din Gaza – https://a-mother-from-gaza.blogspot.com/ – posteaza un cantec de solidaritate cu palestinienii, compus de muzicianul american Michael Heart – https://www.michaelheart.com/.

Leon Panetta: o alegere controversata pentru sefia CIA. Expertii CIA critica optiunea lui Obama de a aduce un om de casa de-al familiei Clinton

Leon Panetta. 70 de ani. Politician traseist, dupa cum s-ar spune la noi, trecut de la republicani in tabara democratilor, pentru a se opri in curtea familiei Clinton, la Casa Alba. Nimic nu il recomanda pentru conducerea CIA, altceva decat pilele politice si loialitatea fata de clan. O nota interesanta, pentru noi, din biografia sa, este faptul ca in iunie 2002 Conferinta Episcopala Americana l-a numit in cadrul conducerii nationale a comisiei care a anchetat cazurile de abuzuri (homo)sexuale ale preotilor catolici din Statele Unite. Numirea sa a creat controverse (si atunci) din cauza opiniilor sale pro-avort care contravin pozitiei oficiale a Bisericii Catolice.
Nominalizarea sa de ieri a fost criticata imediat de catre experti ai comunitatii americane de intelligence dar si de responsabilii din Senat, tocmai cei care trebuie sa o aprobe, dar care nu au fost nici macar consultati de echipa Obama. Acestia au fost insa imblanziti rapid prin telefoane personale facute de presedintele ales, Barack Obama, dublat de vicepresedintele american, Joe Biden.
Optiunea profesionistilor se indrepta spre Steve Kappes, actualul director adjunct al CIA, cunoscut drept un agent de teren experimentat, vorbitor fluent de rusa si persana, printre altele. Stephen Kappes urma sa fie numit director al CIA si in 2004, cand insa un alt “politic” de pe dealul Capitoliului, Porter Goss, i-a luat locul destabilizand agentia si indepartandu-l din sistem. Goss a fost inlocuit apoi cu Michael V. Hayden – pe care il succede acum Leon Panetta -, care l-a adus inapoi pe Kappes, in 2006, la cererea lui John Negropone – pe atunci Director of National Intelligence – pentru a reface si intari moralul comunitatii CIA afectat de esecuri repetate si o conducere politicianista.
Se pare ca istoria se repeta…

Fostul cadru CIA Michael Scheuer este unul dintre primii profesionisti care s-a exprimat public impotriva nominalizarii lui Leon Panetta (vezi mai jos transmisia CNN). Scheuer, autor al unor lucrari de referinta privind problema terorismului si a relatiei Statelor Unite cu lumea – printre care Trufie imperiala – De ce pierde Occidentul razboiul cu terorismul -, cunoscut si drept unul dintre putinii la care s-a referit chiar Osama ben Laden, intr-un mesaj din 7 septembrie 2007, este el insusi un personaj extrem de interesant: un fost analist al CIA care a preferat, ca si Kappes, sa-si dea demisia odata cu venirea lui Goss. Cititi, dupa ce audio-vizionati parerea sa despre Pantetta, una dintre opiniile sale despre lobby-ul evreiesc si arab din Statele Unite, inclusiv o referire la Muzeul Holocaustului si rolul sau asupra publicului american.


Israel and the Lobby
Michael Scheuer entered into the controversy surrounding the Mearsheimer and Walt paper on the “Israel Lobby”. He said to NPR that Mearsheimer and Walt are basically right. Israel, according to Scheuer, has engaged in one of the most successful campaigns to influence public opinion in the United States ever conducted by a foreign government. Scheuer said to NPR that “They [Mearsheimer and Walt] should be credited for the courage they have had to actually present a paper on the subject. I hope they move on and do the Saudi lobby, which is probably more dangerous to the United States than the Israeli lobby.”[6]
In February, 2005, Scheuer gave an interview in which he discussed, among other things, Israeli lobbying in the United States.[7] In the interview, the following exchange took place:
“QUESTIONER: I’m curious — Gary Rosen from Commentary magazine. If you could just elaborate a little bit on the clandestine ways in which Israel and presumably Jews have managed to so control debate over this fundamental foreign policy question.
SCHEUER: Well, the clandestine aspect is that, clearly, the ability to influence the Congress — that’s a clandestine activity, a covert activity. You know to some extent, the idea that the Holocaust Museum here in our country is another great ability to somehow make people feel guilty about being the people who did the most to try to end the Holocaust. I find — I just find the whole debate in the United States unbearably restricted with the inability to factually discuss what goes on between our two countries.”

Mai multe detalii despre Scheuer, cariera si cartile sale de specialitate, la Michael Scheuer – Wikipedia, the free encyclopedia (desi nu imi place sa o recomand, din principiu, pentru prea multele informatii neadevarate colportate, trebuie sa mai fac si exceptii)
Vezi si Pagina de web a Institutului lui Leon Panetta: https://www.panettainstitute.org/

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova