Victor Roncea Blog

“…Toate conferinţele (lui Hitler) cu ungurii şi românii au atins şi problema Transilvaniei (…). În special Mareşalul Antonescu nu obosea niciodată, afirmînd că românii erau de origine romană, că România era o ţară europeană, o insulă europeană în marea slavă şi că Transilvania era stînca cea mai mare a insulei”.

Titlul articolului nostru, realizat în temeiul unor cercetări de durată şi de predilecţie în bibliotecile şi arhivele româneşti sau străine (Rusia, SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania), reflectă o realitate despre care, evident, s-a tot vorbit şi se va mai discuta.

Dar care, în contextul evenimentelor tragice pentru români din 1940, toate decurgînd asemenea unei reacţii în lanţ din Pactul Hitler-Stalin de la 23 august 1939, a fost decodificată de un remarcabil om de ştiinţă, economistul de faimă mondială Mihail Manoilescu (1891-1950).

Care, însă, ca politician sau diplomat, a eşuat lamentabil, avînd în vedere că, în calitatea-i de prim-delegat, a semnat odiosul Diktat de la Viena, într-un moment în care – în anul crucial al pătimirii noastre – România a fost aşezată aidoma pe masa de operaţii a chirurgilor Marilor Imperii de ieri şi de azi şi, precum Polonia în alte timpuri, executată cu o grabă şi un nesaţ specifice numai sanguinarilor de profesie şi de vocaţie. Pe de altă parte, nu putem ignora că, exceptînd Nord-Vestul Transilvaniei, în alte cazuri (Basarabia, Nordul Bucovinei şi Cadrilaterul) deciziile grave şi total injuste din 1940 n-au fost lipsite de urmări. În primul rînd, ele se menţin în vigoare, fiind “reglementate” oarecum de sistemul de tratate de la Paris-New York impus după al II-lea război mondial. Pamfil Şeicaru, marele nostru jurnalist, probabil cel mai mare dintre toţi, a evidenţiat că ororile şi erorile anului 1940 (respectiv abandonarea provinciilor noastre istorice străbune fără luptă) s-au multiplicat ulterior, în primul rînd în 1944, cînd Războiul Naţional de Eliberare a fost pur şi simplu suspendat prin trădare şi prin prostie de grupul nenorocit de pucişti de la Bucureşti, iar, pe cale de consecinţă, “tot ce s-a abătut, după 23 august 1944, asupra nenorocitei noastre patrii era virtual cuprins în actul loviturii de Stat”. Intervenţia mea va demonstra, cu suficientă relevanţă, sper (?), că în prima ordine cea temeinică şi efectivă opoziţie în faţa Diktatului de la Viena o datorăm liderilor politici, diplomaţi şi militari care au reprezentat cu demnitate interesele permanente ale României în anii 1940-1944.

* * *

(more…)