Victor Roncea Blog

Prefata domnului doctor Teofil Mija la ultima editiei a lucrarii lui Ion Gavrila Ogoranu – “Brazii se frang dar nu se indoiesc”

“Pe zi ce trece, rămânem tot mai puţini dintre aceia care, ca şi el şi ceilalţi luptători din Munţii Făgăraşului, am cunoscut şi am participat în centre de rezistenţă armată, la adăpostul munţilor şi codrilor ţării noastre.”

Cuvântul de faţă l-am rostit la Întrunirea Rezistenţei Anticomuniste, ţinută la Braşov, în 8 mai 2006, cu participare internaţională, în frunte cu binecunoscutul luptător anticomunist rus Vladimir Bukovski, invitat special. La această Întrunire s-a păstrat un moment de reculegere şi s-a exprimat regretul participanţilor pentru trecerea în “lumea celor drepţi ai păcii eterne” a lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Cu ocazia acestei şedinţe pregătite şi planificată organizatoric cu o lună în urmă, Ion Gavrilă Ogoranu trebuia să fie decorat pentru întreaga sa activitate anticomunistă. Decoraţia şi premiile care i se cuveneau au fost predate prietenului său bun, Nae Purcărea, ambii începând lupta anticomunistă şi detenţia politică încă din timpul dictaturii Antonescu, pe atunci fiind doar elevi de liceu.
Asociaţia “15 Noiembrie 1987” va promova ideea organizării la Braşov a unui Memorial Ion Gavrilă Ogoranu, iar Centrul Rezistenţei Anticomuniste va purta numele lui.
În 4 mai 2006 a avut loc înmormântarea luptătorului anticomunist, eroul nepereche Ion Gavrilă Ogoranu, în cimitirul comunei Sântimbru, satul Galţiu, judeţul Alba. Au asistat sute de credincioşi localnici şi din comunele învecinate, precum şi colegi, prieteni, camarazi de luptă anticomunistă, supravieţuitori, veniţi din aproape toată ţara, din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava, Maramureş, Oradea, Alba-Iulia, Arad, Sibiu, Făgăraş, Timişoara, Craiova, Târgovişte, Ploieşti etc.
Regretabil a fost faptul că şi de această dată au lipsit reprezentanţii autorităţilor statului, la fel ca la înmormântarea, cu doi ani în urmă, a luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea, din comuna Nucşoara-Muscel, de asemenea o eroină legendară a neamului românesc.
Presa din câteva oraşe transilvănene, şi mai puţin cea centrală, a anunţat totuşi acest trist eveniment naţional.
Biserica satului, hărăzită să adăpostească această dureroasă despărţire, s-a dovedit prea mică pentru toţi cei care veniseră să-l însoţească pe ultimul drum pe eroul Ion Gavrilă Ogoranu.
Mulţimea de credincioşi a aşteptat pe uliţa din faţa bisericii terminarea slujbei de înmormântare, iar organizatorii au hotărât să fie rostite la cimitir cuvintele de adio ale acelor foarte mulţi doritori să-şi îndeplinească o astfel de îndatorire. Dar şi micul cimitir sătesc s-a dovedit a fi neîncăpător pentru întregul cortegiu funerar.
Şi astfel s-a pogorât în mormânt Ion Gavrilă Ogoranu, în sunetele triste ale unui marş funebru cântat de fanfara comunală şi ale Imnului Eroilor căzuţi, cântat de toţi camarazii săi de luptă. Acum şi aici şi-a găsit cu adevărat liniştea falnicul şi rezistentul trup al camaradului nostru Ion Gavrilă Ogoranu, trup istovit şi doborât în sfârşit de o boală neîndurătoare, dar niciodată învins de diabolicii securişti ateo-comunişti, în timp de aproape de 30 de ani de urmărire fără a-i da de urmă, iar după ce s-au întâlnit faţă-n faţă, arestat pentru scurt timp, a fost salvat din ghearele securiştilor la intervenţia însăşi a preşedintelui Nixon al Americii, primul pământean la acea oră. Securiştii n-au mai îndrăznit să-l execute – el fiind condamnat la moarte în contumacie – dar în următorii mai bine de 20 de ani până la evenimentele din 1989 l-au supravegheat pas cu pas, zi şi noapte, aceeaşi diavoli cu chip de om.

(more…)