Un penis gigant a stimulat activitatea nocturna a lucratorilor serviciului rus de securitate FSB (ex-KGB), saptamana trecuta, intr-un miez de noapte, cand zeci de voluntari ai Uniunii Artistilor Poolii (sectia ruseasca) au actionat la unison pe podul mobil Neva din Sankt Petersburg, exact in fata sediului local al FSB, pentru a protesta fata de masurile de securitate luate la summitul economic desfasurat in orasul natal al lui Putin si Medvedev. Ideea picto-erectiei de 67 metri lungime (inaltime) si 27 metri latime i-a apartinut street-artistului Aleksei Plucer-Sarno din cadrul grupului de arta colectiva Voina (Razboi) – Video mai jos. Uniunea Artistilor Poolii (sectia romana), ale carei lucrari au revolutionat arta militanta bucuresteana starnind placerile inversioniste ale finutilor tradatori ai Romaniei din UDMR, ICR si UAP, a salutat ieri mesajul colegilor rusi promitand sa revina la randul ei pe simezele stradale nationale, chemata de mizeriile cotidiene antiromanesti care merita un raspuns pe masura.
Voi pretinde si obtine daune morale de 1 miliard. Bani pe care ii voi dona tinerilor artisti din Harghita-Covasna. De asemenea voi avertiza Serviciul Roman de Informatii asupra cazului ‘teroristului vizual’ Levente Benedek (dupa cum se auto-intituleaza), care se lauda in ‘Temeswar’ ca el este autorul inscriptiilor provocatoare anti-iudaice de pe Galeria Atelier 35, facute doar cu scopul de a continua scandalul. Camerele SRI din zona vor proba, fara indoiala, acest lucru. Sa vedem ce tupeu o sa mai aiba UAP dupa!
Comunicat UAP
Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ – Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Galeria Atelier 35 regretă reacţiile apărute ca urmare a expoziţiei “Euromaniac” semnată de Benedek Levente şi se delimitează ferm de acestea. Tânărul artist autor al acestei expoziţii a declarat că intenţia sa a fost de a “reprezenta prima sa impresie despre România actuală pornind televizorul” şi că a fost “interesat de o identitate falsă care este promovată şi hipermediatizată în mass-media româneşti, folosind elementele şi figurile reprezentative şi specifice ale acestei identităţi” – vulgaritate, sexism, aroganţă, incultură, agresivitate. Este un demers artistic personal, care se cere a fi judecat cu argumente, cu un minim standard de civilitate. Ca urmare a expoziţiei “Euromaniac”, în data de 22 septembrie 2008, fraţii Victor şi George Roncea, alături de alte trei persoane, invocând etnia maghiară a artistului autor, au vandalizat geamurile Galeriei Atelier 35, utilizând însemne defăimătoare şi pornografice la adresa etniei maghiare din România şi a Ungariei. Intervenţia a fost documentată atât video cât şi fotografic, prezentată ca un act naţionalist, de justiţie şi distribuită pe bloguri şi pe youtube. În data de 25 septembrie 2008, în cursul dimineţii, a avut loc o a doua acţiune la adresa expoziţiei “Euromaniac” şi a Galeriei Atelier 35 care a găzduit-o, pe pereţii şi geamurile galeriei fiind inscripţionate texte antisemite şi o somaţie cu ameninţări. Materialele descoperite în locaţia Atelierului 35 erau semnate de “Liga Antidefăimarea României” şi conţineau textul “Atenţie, iudeu denigrat!”, urmat de steaua lui David. În ambele situaţii au fost sesizate organele de drept ale statului român, sub forma unor plângeri la Poliţie, anchetele cu privire la aceste cazuri fiind în curs de desfăşurare. Menţionăm că atât artistul, cât şi membrii Atelier 35 au primit ameninţări scrise şi verbale, prin toate mijloacele de comunicare: site-uri proprii, telefon, alte site-uri pe internet, inclusiv la locaţia galeriei. Printre aceste ameninţări, se menţiona inclusiv faptul că dacă nu este dată jos de pe pereţi expoziţia, se va lasa “cu consecinţe foarte grave şi incontrolabile” şi cu “dat foc la clădire”. Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Galeria Atelier 35 doresc identificarea persoanelor care se fac vinovate de asemenea acţiuni, considerând că discriminarea, acţiunile xenofobe, extremiste şi antisemite sunt contrare libertăţii de exprimare şi statului de drept. În plus, vandalizarea geamurilor şi pereţilor exteriori ai galeriei a produs pagube materiale pe care între timp sunt nevoite să le suporte cele două organizaţii afectate. Atelier 35 este un spaţiu destinat tinerilor (până în 35 de ani), ce promovează cercetarea artistică experimentală, noile mijloace de expresie şi comunicarea între medii. Uniunea Artiştilor Plastici din România este o asociaţie profesională, neguvernamentală şi nonprofit, persoană juridică de utilitate publică şi de interes naţional.
Fratii Roncea resping acuzatiile UAP
AGERPRES/(AS)Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ – Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) şi Galeria “Atelier 35” i-au acuzat, sâmbătă, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, pe fraţii Victor şi George Roncea, că alături de alte trei persoane au vandalizat geamurile Galeriei “Atelier 35”, utilizând însemne defăimătoare şi pornografice la adresa etniei maghiare din România şi a Ungariei. Totodată, reprezentanţii UAP şi ai “Galeriei Atelier 35” au acuzat faptul că în data de 25 septembrie, în cursul dimineţii, a avut loc o a doua acţiune la adresa expoziţiei “Euromaniac” şi a Galeriei “Atelier 35” care a găzduit-o, pe pereţii şi geamurile galeriei fiind inscripţionate texte antisemite şi o somaţie cu ameninţări. “Materialele descoperite în locaţia “Atelierului 35” erau semnate de “Liga Antidefăimarea României” şi conţineau textul “Atenţie, iudeu denigrat!”, urmat de steaua lui David”, precizează comunicatul. Potrivit sursei citate, în ambele situaţii au fost sesizate organele de drept ale statului, sub forma unor plângeri la Poliţie, anchetele cu privire la aceste cazuri fiind în curs de desfăşurare. UAP menţionează că atât artistul Benedek Levente, care şi-a expus lucrările, cât şi membrii Galeriei “Atelier 35” au primit ameninţări scrise şi verbale prin toate mijloacele de comunicare. “Tânărul artist autor al acestei expoziţii a declarat că intenţia sa a fost de a “reprezenta prima sa impresie despre România actuală pornind televizorul” şi că a fost “interesat de o identitate falsă care este promovată şi hipermediatizată în mass-media româneşti, folosind elementele şi figurile reprezentative şi specifice ale acestei identităţi” – vulgaritate, sexism, aroganţă, incultură, agresivitate. Este un demers artistic personal, care se cere a fi judecat cu argumente, cu un minim standard de civilitate”, susţine UAP. În replică, fraţii Roncea au declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că nu au spart şi nici nu au vandalizat geamurile de la Galeria “Atelier 35”, iar ceea ce au făcut ei reprezintă o operă de artă şi un răspuns artistic la operele expuse de artistul Benedek Levente. “Nu este vorba de niciun vandalism, este vorba de o reacţie artistică la operele expuse şi o contră. Ceea ce am făcut noi se numeşte antiterorism vizual. A fost o încercare a noastră de a oferi şi altă opinie în afara clădirii faţă de ceea ce se întâmpla în interior”, a susţinut Victor Roncea. Victor Roncea l-a acuzat pe artistul Benedek că a blasfemiat o icoană care îl reprezenta pe Iisus Cristos şi că a profanat România prin faptul că la intrarea în expoziţie a aşezat pe jos harta ţării cu un organ genital feminin în mijlocul acesteia. Victor Roncea a afirmat că prin Asociaţia Civic Media pe care o reprezintă a sesizat organele de drept în ce priveşte “aşa-zisele lucrări”. “Organele în drept trebuie să ia atitudine. Lucrările expuse nu sunt în concordanţă nici cu Legea Cultelor şi nici cu Constituţia României sau Codul Penal”, a explicat Roncea. La rândul său, George Roncea a declarat, pentru AGERPRES, că mesajele antisemite nu au fost scrise de el sau de fratele său. “Noi nu avem motive să fim antisemiţi. Nu suntem extremişti. Ceea ce am făcut noi se numeşte happening. Noi am făcut culoare, iar lucrarea noastră este una artistică. Faptul că UAP este implicată este un lucru grav. Mi-a părut rău că UAP a dat spaţiu unei asemenea expoziţii derizorii. Lucrările expuse de Benedek reprezintă un atentat la bunele moravuri şi mesaje defăimătoare”, a spus George Roncea. Referindu-se la cel care şi-a expus lucrările, Roncea a susţinut că acesta nu este “încă un artist” întrucât este prea tânăr.//