Posts Tagged ‘UE’

BASESCU despre Basarabia: Suntem state independente, dar sângele apă nu se face

ZAGREB (MEDIAFAX) – Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Zagreb, că România rămâne consecventă în a susţine parcursul european al Republicii Moldova, precizând că deşi cele două state sunt independente, “sângele apă nu se face”.
“Indiferent care este poziţia Chişinăului, vom rămâne extrem de consecvenţi în a susţine parcursul european al Republicii Moldova. Nu ne uităm la regimul care este la putere, a rezultat din alegeri, nu noi suntem cei care să le putem contesta sau pune sub semnul întrebării”, a spus şeful statului întrebat de un reprezentant al comunităţii româneşti din Croaţia care este poziţia României faţă de situaţia din Republica Moldova.
Băsescu a continuat: “Sunt regimuri şi regimuri, mai mult ostile sau mai puţin ostile României sau UE. Noi avem obligaţia să privim dincolo de regimuri, de nişte lideri, avem obligaţia să privim la istorie şi din acest punct de vedere sunt adeptul împingerii – să nu se înţeleagă greşit – a integrării Republicii Moldova în pachetul ţărilor din Balcanii de vest în ceea ce priveşte perspectiva europeană.
Şeful statului a mai menţionat că România nu va face niciun un fel de “obstrucţii” proceselor de negociere pe care Republica Moldova ar trebui să le înceapă în ceea ce priveşte un acord de asociere sau de cooperare cu UE.
Traian Băsescu a ţinut să specifice că Republicii Moldova îi expiră acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada următoare.
“Vom susţine continuarea proceselor de negociere cu Republica Moldova indiferent cine va fi premier sau preşedinte după aceste alegeri, pentru că suntem două state independente, dar sângele apă nu se face”, a mai spus şeful statului.
Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Zagreb, Valentina Ion, [email protected]

EXCLUSIV. Romania va cere la CAGRE blocarea Tratatului UE – Moldova ca urmare a refuzarii ambasadorului Mihnea Constantinescu

Ministrul roman de Externe Cristian Diaconescu va sustine luni la CAGRE – la reuniunea ministrilor de externe UE – suspendarea discutiilor pe mandatul pentru acordul dintre UE si Republica Moldova. Demersul vine pe fondul modului in care autoritatile moldovene au reactionat la propunerea Romaniei de a-l trimite ca ambasador la Chisinau pe Mihnea Constantinescu. Cutuma diplomatica este ca in cazul in care un stat nu doreste sa accepte o propunere de ambasador, acesta transmite aceasta pozitie in cadrul unor consultari prealabile si nu sub forma de refuz scris. Practic, prin exprimarea refuzului agrementului in scris printr-o nota verbala, semnalul transmis de Chisinau este faptul ca doresc blocarea relatiilor bilaterale cu Romania si ca taie canalelele de comunicare normale dintre doua state. In acest moment, oricat de prudenta ar fi reactia Romaniei, Chisinaul a trecut dincolo de limite.
Romania, prin propunerea lui Mihnea Constantinescu ca ambasador, un diplomat experimentat, a incercat tocmai normalizarea relatiilor bilaterale si deschiderea unor cai de comunicare uzuale cu Chisinaul, au transmis surse diplomatice romane.
ZIUA Online relata mai devreme: “Ministerul Afacerilor Externe a primit astăzi, 24 aprilie 2009, o Notă Verbală din partea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova prin care acesta solicită autorităţilor romane să propună o altă persoană decat Mihnea Constantinescu pentru postul de ambasador la Chişinău”, se precizeaza intr-un comunicat al MAE. In scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe va anunţa măsurile pe care le va lua in urma acestui gest al autorităţilor moldovene.
“Pe data de 8 aprilie 2009, la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene a fost convocat domnul Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in Republica Moldova, caruia i s-a inminat o nota prin care, in legatura cu actiuni incompatibile cu activitatea diplomatica, seful misiunii diplomatice romane si ministrul-consilier al Ambasadei, dl Ioan Gaborean, au fost declarati personae non gratae si urmeaza sa paraseasca teritoriul tarii in decurs de 24 de ore”, se arata intr-un comunicat postat in acea perioada pe site-ul institutiei.
Mihnea Constantinescu a fost propus sa ocupe postul de ambasador al Romaniei, dupa ce a fost audiat pe 8 aprilie de comisiile parlamentare de resort. El se declara increzator atunci ca va primi sustinerea autoritatilor de la Bucuresti pentru o imbunatatire a relatiilor cu Republica Moldova. (Z.O.)

UE este "uluita" si "indignata" de decizia Republicii Moldova de a introduce vize Romaniei, considerata "inacceptabila". MIKKO, agenta lui Voronin

UE este “uluită” de decizia Republicii Moldova de a introduce vize pentru cetăţenii romani, iar această “situaţie inacceptabilă” va fi analizată din punct de vedere legal la 30 aprilie, a anunţat comisarul pentru extindere Olli Rehn in cadrul dezbaterii privind R. Moldova din Parlamentul European, transmite NewsIn. “Ne uluieşte decizia Republicii Moldova de a introduce vizele pentru cetăţenii romani. Este o situaţie inacceptabilă şi analizăm legalitatea acestei acţiuni. La 30 aprilie vom discuta despre acest lucru in cadrul Comisiei UE-R. Moldova”, a declarat comisarul pentru extindere Ollie Rehn.
In plus, Rehn s-a declarat foarte preocupat de evenimentele din Republica Moldova şi a spus că salută faptul că Romania s-a abţinut de la a răspunde cu paşi similar acţiunii Republicii Moldova de a expulza ambasadorul roman. “Trebuie să acţionăm ca un factor de stabilizare pentru acea ţară şi să gandim relaţia UE -R. Moldova pe termen lung. Interesul nostru este să avem o ţară democratică in vecinătatea UE, să promovăm dialogul şi să strangem relaţiile dintre noi”, a mai spus comisarul, subliniind că UE este foarte interesată de ce se intamplă in R. Moldova.
De asemenea, europarlamentarul PSE Marianne Mikko, preşedinta Comisiei UE – R. Moldova din PE a declarat că niciun subiect din R. Moldova “nu va rămane tabu”. La randul său, europarlamentarul ALDE Graham Watson a spus că R. Moldova ar trebui să aducă dovezi legate de acuzaţiile aduse Romaniei şi că expulzarea ambasadorului roman şi introducerea vizelor sunt “paşi inacceptabili”.
Totodată, Watson a subliniat că declaraţiile preşedintelui Train Băsescu privind simplificarea procedurii de acordare de vize “au sporit tensiunile”. Watson a fost critic şi la adresa “optimismului instinctiv” exprimat de comisarul pentru politică externă Benita Ferreo-Waldner, care ar fi declarat că alegerile din R. Moldova au fost corecte şi legitime.

In replică, Olli Rehn a răspuns că nicidecum nu ar fi vorba despre un simplu optimism, ci despre viziunea “echilibrată şi realistă” a CE. “In plus, pentru a fi un bun comisar trebuie să fii optimist, pentru a fi un bun comisar pentru extindere trebuie să fii optimist”, a punctat Rehn. Benita Ferrero-Waldner a declarat totusi si ca UE “este indignata de decizia Moldovei de a introduce vize pentru România” si ca ceea ce face Moldova “este inacceptabil”.
Parlamentul European a dezbătut joi, in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, situaţia din R. Moldova, şi a decis ca eventualele proiecte de rezoluţii să fie votate la următoarea sesiune, care va avea loc in mai. (Z.O.)
Europarlamentara Mikko, agenta de PR a regimului Voronin
Cu toate acestea, iata ca parlamentarii europeni declarau cu totul altceva pe 6 aprilie, imediat dupa alegeri. Cititi aici un articol oficial al Parlamentului European:
Deputaţi europeni în Moldova cu ocazia alegerilor parlamentare
Relaţii externe – 06-04-2009 – 17:33
“Pe 5 aprilie, moldovenii au mers la vot pentru a-şi alege cei 101 parlamentari. Organizaţiile europene şi internaţionale – printre care şi o delegaţie de la Parlamentul European – care au observat alegerile, au declarat că atmosfera de vot a fost calmă şi paşnică şi că organizarea a fost bună, în ciuda câtorva neconcordanţe procedurale.
(…)
O delegaţie de la Parlamentul European a fost duminică în Republica Moldova pentru a observa alegerile. Şefa delegaţiei, socialista estonă Marianne Mikko, a remarcat faptul că „faţă de 2005, există îmbunătăţiri în organizarea alegerilor“. Cu toate acestea, doamna Mikko spune că sunt necesare eforturi suplimentare, „în special în ceea ce priveşte poziţia presei“. Observatorii internaţionali menţionează presupusa intimidare a candidaţilor şi alegătorilor şi gestionarea neadecvată a resurselor administrative. Marianne Mikko a mai remarcat faptul că din cei 600.000-1.000.000 de moldoveni care lucrează în străinătate, numai 22.000 fost înregistraţi pe listele electorale. “

CURIOASA UNIUNE. Opinie: UE speriata de maciuca lui Voronin

Motto: „Nu cred aproape nimic din ce aud şi doar vreo 50% din ce văd (zâmbeşte). În cadrul acestei vizite scurte, am avut posibilitatea să mă întâlnesc cu preşedintele Voronin, cu premierul Greceanîi şi liderii opoziţiei. Fiecare vede diferit evenimentele, care au avut loc. Din păcate, acum există doar la nivel verbal dorinţa de a începe dialogul. Uniunea Europeană este gata să contribuie la reluarea dialogului.”
Premierul ceh Mirek Topolánek, in vizita la Chisinau

OPINIE ZIUA:
UE speriata de maciuca lui Voronin
de George DAMIAN

Uniunea Europeana a ajuns sa se teama de presedintele comunist al unui stat de patru milioane de locuitori – dintre care un milion fugiti din tara – un stat aproape intrat in faliment. Uniunea Europeana este stransa cu usa de presedintele Voronin sa verse mai multi bani in visteria ultimilor comunisti din Europa. De frica Rusiei, Uniunea Europeana a ajuns sa stea in genunchi in fata maciucii lui Voronin. Dupa ce le-a rupt oasele studentilor si elevilor care au strigat in strada “Jos comunismul!”, Voronin isi flutura ciomagul catre Bruxelles si functionarii unionali se umezesc de frica.
La Parlamentul European socialistii il tin in brate pe Voronin si nu mai vor sa-i dea drumul. Destul de greu de inteles acest fenomen – insa poate ca multi socialisti europeni au fost colegi de scoala cu Voronin. Mai greu de inteles de ce socialistii romani din Parlamentul European il tin si ei in brate.
Probabil si ei au fost colegi de scoala cu el.
Cert este ca legislativul european se chinuie de doua saptamani sa trimita o misiune la Chisinau pentru a verifica acuzatiile de fraudare a alegerilor si de torturare a celor arestati in urma manifestatiilor de protest. Socialistii de la Bruxelles au amenintat ca vor trimite o misiune proprie – diluand astfel si mai mult frectia galenica reprezentata de parlamentul comunitar. Despre o rezolutie care sa condamne abuzurile comunistilor de la Chisinau aproape ca nici nu mai poate fi vorba – a fost amanata pentru luna mai, in ultima sesiune a actualului legislativ comunitar. Una peste alta, Parlamentul European tremura de frica lui Voronin si nu este in stare sa-i spuna comunistului de la Chisinau ca nu este frumos sa iei oameni de pe strada si sa le rupi oasele in beciurile politiei.
InsA la Bruxelles a aparut o alta temere: Voronin nu mai vrea sa accepte Parteneriatul Estic propus de Uniunea Europeana. Voronin si-a exprimat deja parerea despre Parteneriatul Estic: este o politica de ingradire a Rusiei. Ocin haraso tavarisci Voronin! Insa in acest caz Voronin nu mai trebuia invitat alaturi de Lukasenko la Praga in 7 mai, trebuia trimis la Moscova, pe drumul pe care il cunoaste deja.
De fapt Voronin – dupa ce a demonstrat ca nimeni nu misca la Chisinau fara voia lui, sau, daca misca, misca spre cimitir – are o alta problema: criza economica. Economistii din stanga Prutului trag de multa vreme semnalul de alarma ca pomenile electorale vor baga Chisinaul in faliment. In curand comunistii nu vor mai putea plati salariile promise maciucarilor – sau daca le vor plati, le vor plati la o rata a inflatiei care le va face inexistente.
De fapt Voronin face presiuni asupra Comisiei Europene pentru a primi un pachet financiar mai acatarii. Anul viitor se incheie prima faza a Parteneriatului Estic prin care Moldova a primit 210 milioane de euro. Acum Voronin este flamand si vrea mai multi bani de la Uniunea Europeana. Adica de la noi. Voronin – in ciuda propagandei electorale – a intrat in discutii cu FMI si cauta bani in toate partile. Moscova l-a servit cu 50.000 de tone de pacura si cam atat.
Acum Voronin, dupa ce a acuzat Romania de toate vinile imaginabile, vrea ca Uniunea Europeana sa-i verse mai multi bani in conturile de stat. Iar de acolo, cu ajutorul firmelor “printisorului” Oleg Voronin, banii pot lua orice directie. La nevoie poate ajuta si reprezentantul UE la Chisinau, Kalman Mizsei, acuzat de deturnari de fonduri inca de pe vremea cand era reprezentantul ONU la Moscova.
Uniunea EuropeanA riscA sa devina o gluma sinistra in cazul in care nu va reusi sa condamne ferm brutalitatea de militian a lui Voronin, bataile si torturile indurate de sute de tineri. Si pe langa faptul ca va deveni o gluma sinistra, Uniunea Europeana risca sa devina si o gluma proasta in cazul in care va ceda santajului si se va apuca sa subventioneze regimul de teroare al lui Voronin. Sunt curios cum vor vota socialistii romani din Parlamentul European asupra fondurilor europene destinate lui Voronin. Nu de alta, dar se apropie alegerile europene si trebuie sa stim si noi cum sa votam.
UE speriata de maciuca lui Voronin de George DAMIAN

"REVOLUTIA ORFANILOR" a fost furata, violata si ucisa

Ce bine ca a tacut Basescu. L-a lasat astfel pe Voronin sa-si dea foc la valiza, singur, a doua oara. Sa demonstreze ca e satrapul unui regim totalitarist, criminal, vataf peste o Transnistrie mare, si ca uraste romanii, indiferent de cetatenia lor. Personaj care trebuie sanctionat cum se cuvine de intreaga comunitate internationala, asemenea dictatorului Lukasenko. Daca aceasta isi va arata solidaritatea si va condamna alaturi de Romania totalitarismul post-sovietic, la cererea presedintelui Traian Basescu.
Ce trebuia demonstrat, s-a demonstrat: chiar daca nu s-a tras direct in tinerii protestatari, iata ca moartea tanarului Valeriu Boboc, decedat in custodia politiei, “din cauza fumului” de la Parlament si Presedintie, spune totul. Conform politiei, el a fost gasit mort in Piata Marii Adunari Nationale. Dar familia a fost anuntata dupa patru zile! Ramane sa stabileasca o echipa de investigatii internationala – cum e absolut necesar sa se intample – cand i-a fost gaurita fruntea si i-au fost rupte coastele, inainte sau dupa ce a murit?!
Ce va face Romania?, este marea intrebare care framanta opinia publica romaneasca de pe ambele maluri ale Prutului. Va reusi sa arate ca exista si Bangkok, Moldova? In primul rand, pentru aceasta, ar trebui sa solicite o ancheta internationala asupra cazurilor de tortura semnalate ca si eliberarea neintarziata a tuturor tinerilor. In al doilea rand, tinand cont ca Republica Moldova este, inca, membra cu drepturi depline a Consiliului Europei si a Organizatiei Natiunilor Unite, Romania are toate mecanismele internationale sa intreprinda actiuni directe in favoarea acestor tineri etnici romani, dupa modelul – sa spunem – Ungariei. Legea recunoasterii cetateniei naturale a romanilor nostri vitregiti isi asteapta votarea de urgenta in Parlament, conform promisiunilor electorale ale PDL si PSD (cu tot cu tartorul mineriadelor, Ion Iliescu).
A sosit momentul ca Romania, ca stat, macar dupa 20 de ani, si Traian Basescu, ca presedinte al tuturor romanilor, sa-si ia in seama rolul si responsabilitatile date de Dumnezeu si Constitutie pentru toti congenerii, mai ales cei aflati sub una dintre ultimele dictaturi ale Europei. Si sa nu-i uitam si pe cei din Ucraina.”Revolutia orfanilor” a sintetizat un tanar al Basarabiei, Dumitru Manzarari, pe blogul sau. Iar alt tanar analist, Vitalie Spranceana, observa cum frumosii nebuni ai strazii au fost abandonati, rapid, in ghearele fortelor speciale, de capii “Opozitiei”, care au intrat la negocieri cu “Mosu'”. De ce nu si-au depus mandatele de proaspat alesi, pentru a declansa alegeri anticipate? se intreaba alti tineri ai Basarabiei, care observa existenta profesionistilor sistemului sovietic si post-sovietic, care sug si de la tata romaneasca si de la cea ruseasca si de la cea “moldoveneasca”.
Ca intotdeauna, putine se stiu despre ce se intampla cu adevarat peste Prut. In afara tanarului politician Dorin Chirtoaca, restul asa-zisei opozitii si-ar avea locul spre studiu in manualele specializate ale serviciilor NATO. Vladimir Filat a fost urmarit de SRI in Romania si dat pe mana organelor de ancheta dupa ce a fost prins in afaceri de trafic de tigari cu adjunctul Vamii Iasi. Experienta de afacerist i-a prins bine, pentru ca, imediat dupa aceasta, pe vremea lui Piotr Lucinski, a fost numit director al Privatizarii Proprietatii de Stat, de unde a plecat cu vreo doua-trei urmariri penale, salvate doar de imunitatea parlamentara. Serafim Urechean a fost membru al PCUS din deceniul sapte. Absolvent al Scolii Superioare de Partid din Leningrad a urcat pana in CC al PCM. In 1994 este numit, prin decret prezidential, primar al Chisinaului, functie in care sta 11 ani. Voronin e un drac, care mai are si cetatenie rusa; dar cine joaca tontoroiul in jurul lui? Aflam de la “Vocea Basarabiei”, singurul post de radio romanesc independent: “unul dintre cei mai importanti consilieri ai lui Vladimir Voronin este ‘analistul american’ Vladimir Socor, trotkist de marca deghizat in ‘luptator anticomunist’“. Acelasi care a convins PPCD sa se alieze cu PCRM.
In al treilea rand, la fel de important este sa stam cu ochii pe Rusia, care, ieri, prin vocea ministrului Serghei Lavrov, cerea Statelor Unite “transparenta in privinta intereselor sale in spatiul CSI”, pentru ca in aceasta regiune “sa nu se faca anumite jocuri geopolitice” si statele ex si post-sovietice sa tre­buiasca sa aleaga: “sunteti cu noi sau impotriva noastra”.
Articolul orginal in

PROBLEME cu Ucraina: vize pentru romani si UE, dig pe Bistroe. ONU si MAE protesteaza

Ucraina ar putea reintroduce vizele pentru cetăţenii UE, inclusiv pentru romani

Autorităţile ucrainene examinează posibilitatea de a reintroduce vizele pentru cetăţenii europeni, o măsură care i-ar afecta şi pe romani, ca măsură de reciprocitate, pentru că Uniunea Europeană nu a răspuns apelurilor Kievului de a simplifica regimul vizelor pentru ucraineni.
“Europa nu a mai simplificat regimul vizelor pentru Ucraina, ceea ce indeamnă Kievul la acţiuni intense pentru apărarea intereselor cetăţenilor ucraineni”, a declarat, joi ,şeful secretariatului prezidenţial, Viktor Baloga, citat de Ukrainka Pravda, potrivit NewsIn.
Acesta a comentat negocierile care au avut loc in timpul vizitei preşedintelui Viktor Iuşcenko in Cehia, cand partea ucraineană nu a primit nici un răspuns pozitiv la cererea Kievului ca Uniunea Europeană să simplifice regimul vizelor, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei.
“Aproape orice ucrainean, care, in scopuri de afaceri sau turistice, vrea să călătoreasă in Europa, poate povesti mizeriile indurate la obţinerea vizei. O asemenea atitudine este umilitoare şi contravine flagrant spiritului inţelegerilor dintre Kiev şi Bruxelles”, a subliniat Baloga.
“Partea ucraineană a atras nu o singură dată atenţia partenerilor europeni asupra faptului că ucrainenii incă se confruntă cu mari greutăţi la obţinerea vizei pentru Europa. Insă nu a avut loc nicio schimbare, ceea ce a fost confirmat şi de poziţia Cehiei in acest sens”, a subliniat oficialul ucrainean. (Z.O.)
MAE: Ucraina continuă să încalce normele internaţionale în ceea ce priveşte proiectul Bâstroe, avertizează Comisia Economică pentru Europa a ONU
Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că, potrivit prevederilor Convenţiei Espoo, partea ucraineană nu poate întreprinde niciun fel de lucrări în cadrul proiectului Bâstroe, până la îndeplinirea obligaţiilor legale care îi revin şi că orice acţiune contrară încalcă normele internaţionale.
MAE precizează că, în continuarea demersurilor diplomatice din 10 şi 25 februarie 2009, a transmis pe data de 24 martie 2009 o notă verbală Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, prin care a cerut să primească, în cel mai scurt timp, clarificări oficiale cu privire la informaţiile referitoare la inaugurarea unui baraj de pe artera navigabilă de mare adâncime „Dunăre – Marea Neagră”. Cu acest prilej, partea romana a reamintit părţii ucrainene că astfel de acţiuni încalcă prevederile internaţionale.
De asemenea, Secretarul Executiv al Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE), Ján Kubiš, a transmis pe data de 25 martie 2009 viceprim-ministrului Ucrainei, Hryhory Nemyrya, o scrisoare referitoare la proiectul ucrainean „Bâstroe”, prin care se atrage atenţia autorităţilor ucrainene că, deşi Ucraina are obligaţia de a nu mai continua nicio lucrare (inclusiv în cadrul fazei I) pentru finalizarea proiectului până la îndeplinirea cerinţelor impuse de Convenţia Espoo, din informaţiile comunicate Comitetului de Implementare a Convenţiei Espoo reiese că lucrările nu au fost oprite şi, mai mult, au fost executate lucrări la construirea digului de protecţie care ar face parte din cadrul fazei a doua a proiectului.
În scrisoare se mai arată că asemenea acţiuni sunt contrare cerinţelor pe care Comitetului de Implementare le-a impus Ucrainei în octombrie 2008 şi reprezintă o continuă violare de către autorităţile de la Kiev a prevederilor Convenţiei Espoo.
În scrisoarea din 25 martie 2009, Secretarul Executiv semnalează şi faptul că studiul de impact transmis de Ucraina (disponibil la adresa https://www.unece.org/env/eia/documents/ImplementationCommittee/BCP_TEIA_30dec08_sect_1_3.pdf) este lacunar şi nu respectă condiţiile prescrise de Convenţie.
În încheiere, Comitetul solicită Ucrainei să transmită, în scris, informaţii care să confirme în mod clar şi neechivoc faptul că lucrările de orice fel au fost oprite şi că pentru fiecare fază s-a început aplicarea integrală a Convenţiei Espoo. După primirea acestor informaţii, Comitetul va decide măsurile ce se impun, conform paragrafelor 8.9 şi 10 ale Deciziei IV/2 a Statelor Părţi la Convenţie.
Scrisoarea a fost transmisă urmare reuniunii de la Berlin, din perioada 10-12 martie 2009, a Comitetului de Implementare a Convenţiei Espoo, pe agenda căruia s-a aflat stadiul respectării de către Ucraina a angajamentelor sale internaţionale în construirea canalului Bâstroe.
Informaţii de context
În perioada 19-21 mai 2008, România a găzduit cea de-a patra reuniune a Statelor părţi la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite. Convenţia reglementează, în principal, etapele procedurale pe care statele care doresc implementarea unui proiect cu impact transfrontalier negativ trebuie să le parcurgă.
În urma dezbaterilor din plenul reuniunii a fost adoptată decizia referitoare la lipsa de conformitate a proiectului ucrainean cu prevederile convenţiei. Conform Deciziei adoptate în unanimitate, la Bucureşti, Ucraina şi-a încălcat obligaţiile care îi reveneau în temeiul Convenţiei Espoo. Reuniunea Statelor Părţi a adoptat o „declaraţie oficială de non-conformitate” în acest sens. Conform regulilor, se recurge la această măsură în cazul în care un anumit stat ignoră, în mod repetat, normele internaţionale.
De asemenea, Statele Părţi la Convenţia Espoo au adoptat şi un avertisment adresat Ucrainei, care ar fi intrat în vigoare în cazul în care, până la data de 31 octombrie 2008, Ucraina nu ar fi îndeplinit anumite condiţii.
La 30 octombrie 2009, Comitetul de Implementare a luat notă de unele măsuri întreprinse de partea ucraineană pentru conformarea la dispoziţiile Convenţiei; în acelaşi timp, Comitetul de Implementare a considerat că Ucraina continuă să nu respecte în mod corespunzător prevederile acesteia, în special în ceea ce priveşte faza 1 a proiectului. Astfel, a solicitat Ucrainei să nu întreprindă nici un fel de lucrări, inclusiv de întreţinere, până la momentul aplicării prevederilor relevante ale Convenţiei. Comitetul monitorizează modul în care Ucraina se conformează prevederilor Convenţiei de la Espoo. Ucraina avea obligaţia de a raporta cu privire la îndeplinirea acestor solicitări, cu ocazia reuniunii Comitetului din 28 februarie 2009.
Biroul de Presa al MAE

RUSIA ramane cea mai mare putere europeana si face jocurile in UE pe mana Ungariei, Germaniei si Italiei

Cel mai ambitios proiect de vecinatate al Uniunii Europene, cel care are in centru apropierea catorva tari din fosta Uniune Sovietica, cunoscut si sub numele de Parteneriatul Estic, are probleme.
Oficiali de la Bruxelles, citati de Radio Free Europe sustin ca Rusia a lansat o contraofensiva pentru a distruge sau inabusi proiectul care vizeaza sase foste republici sovietice- Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina.
Motivele Moscovei sunt usor de ghicit – se considera a detine puterea in regiune, insa Uniunea a admis public ca doreste sa le ofere acestor tari o alternativa la Rusia (care in sine este tot o sfera de influenta).
Puterea de la Moscova pune presiune considerabila pe Belarus, Moldova si Armenia (“verigile slabe”), iar pe Georgia a redus-o la tacere prin razboiul din vara anului trecut. Ucraina a fost si ea destablizata prin razboiul gazului din ianuarie anul acesta.
Azerbaidjanul, o alta veriga importanta pentru UE, pentru capacitatea de a genera o mai mare autonomie energetica Europei, a primit o oferta de nerefuzat din partea Moscovei – sa vanda rusilor intreaga sa productie de gaze naturale.
Scenariul “de cosmar” trasat la Bruxelles este ca, la summitul Parteneriatului Estic de la Praga, din 7 mai, majoritatea liderilor estici prezenti la reuniune vor actiona ca marionete ale Rusiei – pentru ca Parteneriatul nu este suficient de atragator.
Belarusul este cel care da cele mai multe batai de cap Bruxellesului. Presedintele Aleksandr Lukasenko ramane imprevizibil, insa europenii crede ca acesta are o agenda care inde sa puna in opozitie Rusia si UE.
Moscova tolereaza aceasta pendulare a Belarusului, cu scopul de a-l convinge pe Lukasenko sa recunoasca republicile separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud.
Daca Lukasenko cedeaza inainte de 7 mai, Bruxellesul s-ar putea trezi la Praga fara unul dintre cei mai importanti aliati din regiune, liderul georgian Mihail Saakasvili, care a declarat ca va boicota evenimentul intr-o astfel de eventualitate.
Ucraina este o alta durere, mai veche, a Uniunii. Liderii de la Kiev s-au plans ca Parteneriatul Estic nu contine nimic nou pentru Ucraina.
Aceasta tara a primit deja asigurari ca ar putea semna un tratat de asociere, ce ar pava drumul spre o intelegere de comert liber si libertate de miscare in Uniune.
Eecul Kievului de a capitaliza succesul obtinut la ultimul summit UE-Ucraina din Franta inseamna insa ca UE nu este presata sa urgenteze aceste actiuni in folosul Kievului. Probabil abia la urmatorul summit, din Suedia, va reusi Kievul sa stranga cu usa europenii pentru actiuni concrete.
Celelalte state din regiunea vizata asteapta si ele ca Uniunea sa le rasplateasca cumva slaba impotrivire aratata fata de Moscova.
Au inteles ca UE nu doreste ca Abhazia si Osetia de Sud sa fie recunoscute (si nici nu le convine deocamdata sa faca asta) si au tinut piept Moscovei, insa sperantele pe care le-au investit in UE trebuie sa-si gaseasca finalitatea.
Incapacitatea UE de a raspunde acestor asteptari cu ceva in plus fata de constructia Parteneriatului Estic este un semnal in plus ca europenii nu pot deocamdata actiona in comun, pentru un scop unice. (Ana Ilie, Ziare.com)

Putin ameninta UE cu revizuirea relatiilor daca va mai continua sa ignore “interesele” Rusiei in Ucraina

Premierul rus Vladimir Putin a amenintat, luni, ca Moscova isi va revizui relatiile cu Bruxelles-ul, in cazul in care interesele Rusiei sunt ignorate. Declaratia sefului guvernului rus intervine la putin timp dupa ce UE a semnat in aceeasi zi cu Ucraina o “declaratie comuna”, in cadrul Conferintei internationale de a Bruxelles, pe subiectul modernizarii sistemului ucrainean de gazoducte.
“Daca interesele Rusiei vor fi ignorate, atunci noi vom fi nevoiti sa incepem revizuirea principiilor relatiilor noastre”, a afirmat Vladimir Putin, citat de RIA Novosti. “Mi-as dori foarte mult ca sa nu se ajunga aici”, a adaugat el, transmite Agerpres.
Ucraina, tara ce tranziteaza pe teritoriul ei 80% din gazele ruse livrate Europei, Comisia Europeana, Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Mondiala au semnat luni, la Bruxelles, la doua luni dupa conflictul energetic ruso-ucrainean, care a dus la intreruperea livrarilor spre UE, “o declaratie comuna” in care Kievul se angajeaza sa dea dovada de transparenta in domeniul gazelor naturale in schimbul unei viitoare sustineri din partea investitorilor occidentali.
Vicepresedintele Gazprom: Ne pare rau ca Ucraina a fost atrasa in dispute europene
Moscova, care a propus UE si Ucrainei un acord politic trilateral, si-a manifestat nemultumirea fata de documentul semnat, ministrul rus al energiei Serghei Smatko sustinand ca Rusia a fost practic exclusa de la dezbaterile pe subiectul modernizarii gazoductelor ucrainene.
Serghei Smatko s-a declarat totodata “surprins” ca textul semnat luni, la Bruxelles, “nu face nicio referire la Rusia ca furnizor si partener strategic”, subliniind ca Moscova si-a manifestat intotdeauna dorinta de a participa la modernizarea gazoductelor ucrainene, inclusiv financiar. “Fara implicarea Rusiei, vor fi puse in cauza diversificarile ulterioare prevazute”, a amenintat el, referindu-se la proiectele de gazoducte dintre Moscova si anumite societati europene, precum Nord Stream, care urmeaza sa lege Rusia de Germania pe sub fundul Marii Baltice, ocolind Ucraina.
“Documentul semnat are un predominant caracter politic”, a mai declarat Serghei Smatko, tinand sa adauge ca “dezvoltarea retelei ucrainene, izolata de reteaua rusa, este imposibila”.
Potrivit agentiei de presa ucrainene Unian, delegatia rusa prezenta la Conferinta internationala de la Bruxelles a parasit forumul dupa anuntarea ceremoniei de semnare a declaratiei comune.
”Nu ne mai intereseaza ce se va intampla mai departe. Si asa totul este clar. Insa ne pare rau ca Ucraina a fost atrasa in dispute europene”, a declarat vicepresedintele concernului rus Gazprom, Valeri Golubev, inainte de a parasi forumul.
Premierul demisionar al Ungariei ar putea prelua conducerea South Stream
Publicatia rusa Kommersant scrie, in editia de luni, ca premierul aproape demisionar al Ungariei, Ferenc Gyurcsany, ar putea prelua fraiele proiectului South Stream, alternativa rusilor la proiectul UE Nabucco, transmite NewsIn. Kremlinul a gasit in Gyurcsany unul dintre cei mai activi sustinatori ai gazoductului rus si, potrivit presei ruse, Moscova a fost “neplacut sursprinsa” de anuntarea demisiei oficialului din functia de prim-ministru pentru ca “realizarea acestui proiect poate fi franata” pe fondul slabirii sustinerii politice in UE si a problemelor financiare cu care se confrunta gigantul rus Gazprom.
Ungaria a semnat pentru finantarea studiului de fezabilitate
In urma cu doua saptamani, la Moscova, in prezenta lui Gurcsany si a omologului sau rus, Vladimir Putin, s-a semnat un acord pentru contructia gazoductului pe teritoriul Ungariei, tradus printr-un studiu de fezabilitate finantat de Banca Ungara pentru Dezvoltare. In acord ar fi inclusa si constructia unui joint-venture ruso-ungar pentru sectorul ungar al South Stream.
Opozitia ar putea decide cursul proiectului
Kommersant precizeaza ca urmasul lui Gyurcsany este, de fapt, cel care va determina cursul relatiilor intre Rusia si Ungaria, iar in situatia in care noul premier va fi membru al Opozitiei, se va face apel la “eliberarea” Ungariei de sub jugul rusesc in contextul in care 70% din necesarul de gaz al tarii este asigurat de Gazprom.
Publicatia nu omite sa aminteasca ca premierul ungar a sustinut si proiectul Nabucco, propunand, dupa incheierea crizei energetice din ianuarie, o conferinta la Budapesta pentru promovarea proiectului european.
Gyurcsany cu South Stream, pe modelul Schroder cu North Stream
Premierul ungar ar putea calca pe urmele lui Gerhard Schroder, care, dupa ce a demisionat din postul de cancelar al Germaniei, a fost numit presedinte al Consiliului Actionarilor al companiei operatoare a proiectului North Stream. Astfel, Kommersant noteaza ca s-ar putea ca Gyurcsany sa ocupe fotoliul ramas liber la South Stream, proiect aflat in coordonarea unei companii infiintate de Gazprom si grupul energetic italian ENI. intregistrata la 18 ianuarie 2008 in cantonul elvetian Zug din Elvetia.
In 2008, Gazprom i-a propus fostului premier italian, Romano Prodi, sa preia conducerea proiectului, insa rusii au fost refuzati “cu tact” de italian.
ZIUA Online

NASUL Radu Moraru a dat in premiera nationala pe o televiziune de succes extrase din dezvaluirile lui Aaron Russo despre cip, UE, SUA, Guvern Mondial


Activistul civic Aaron Russo, producator de filme si documentare la Hollywood, detaliaza intr-un interviu faimos cu nu mai putin celebrul militant si jurnalist civic Alex Jones “planul final al Elitei Mondiale”, pe care i l-a spus chiar Nick Rockefeller: “Scopul final al acestei Elite Mondiale este de a introduce in fiecare locuitor al planetei un microcip”. Russo mai spune ca razboiul impotriva teroristilor este un fals si ca prin evenimentele de la 11 septembrie 2001 s-au pus in miscare invaziile din Irak si Afganistan. “Nick Rockefeller mi-a spus cu 11 luni inainte ca se va intampla”, afirma regizorul. Aaron Russo ne mai vorbeste si despre planul de distrugere a familiei si de reducere a populatiei, care este un obiectiv fundamental al “Elitei Globale”, conform https://proortodoxia.wordpress.com/. Russo, care a candidat la prezidentiale in SUA din partea Partidului Libertarian, este autorul documentarului despre planurile Guvernului SUA privind cipurile RFID si taxele ilegale ale “Federal Reserve”, care a pus pe jar “elitele”, America: From Freedom to Fascism. Russo a murit de cancer galopant la scurt timp dupa ce a dat in vileag dezvaluirile de mai sus privind planurile grupului inchis Council on Foreign Relations. Ieri, pentru prima oara in Romania, NASUL Radu Moraru a difuzat la B1TV secvente din interviul care i-a grabit sfarsitul militantului american pentru libertate.
Vezi si trailerul pentru America: From Freedom to Fascism

“Some even believe we are part of a secret cabal working against the best interests of the United States, characterizing my family and me as internationalists and of conspiring with others around the world to build a more integrated global political and economic structure – one world, if you will. If that’s the charge, I stand guilty, and I am proud of it. “

David Rockefeller – His Book Memoirs, 2002, Page 405

Mai jos despre CFR si Controlul Media.

Nota bene: Membrul CFR Gerald M. Levin, presedinte din 1993 al Time Warner Inc, a cumparat cu 241 de milioane de dolari 31% din actiunile Central European Media Enterprise, CME, trust condus de Ronald S. Lauder, de asemenea membru CFR, care detine in Romania postul PRO TV

SECRETELE murdare ale UE: Tratatul de la Lisabona reintroduce in Europa pedeapsa capitala in "situatii de criza"

Iata, ce spuneam si eu la Emisiunea NASUL cu Radu Moraru si Parintele Filotheu:
In 20 februarie 2008 a avut loc o intrunire la Parlamentul German din Munich, cu scopul discutarii Tratatului de la Lisabona.
La aceasta intalnire, Profesorul Schachtschneider, Facultatea de Stiinte Umaniste – Universitatea din Nuremberg, a scos la lumina un paragraf care nu a fost mentionat inainte. Profesorul Schachtschneider a explicat ca paragraful nedezvaluit va insemna, odata cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, reintroducerea pedeapsei capitale in Europa. Pedeapsa capitala se va aplica in cazul unor infractiuni ca rebeliunea si revolta populara, si pe timp de razboi. (Cand nu suntem in razboi si cine va defini rebeliunea si revolta?)
Profesorul Schachtschneider a facut observatia ca aceasta clauza e deosebit de revoltatoare pentru ca a fost inteligent ascunsa intr-o nota de subsol a unei note de subsol si nu ar fi putut fi detectata de nimeni altcineva in afara unui cititor super-expert.
NOTA: Daca nu stiti ce e “Vara furiei”, cititi stirea asta.

E vorba de ceea ce s-ar putea intampla in Europa in aceasta vara, din cauza crizei economice. Astfel de situatii sunt posibile dar si evitabile. Cum? In primul rand asa. Trebuie sa fim mai inteligenti decat ei. Si sa-i sprijinim pe cei care ne ajuta sa intelegem natura si intentiile mega-structurii numite EU si pe cei care nu accepta regulile ei. Bietii irlandezi, englezi, sau altii ca ei, care fac nazuri cand vine vorba sa accepte Tratatul. Ce galagios au cerut Referendum in Parlamentul European – video. Se pare ca vor fi printre cei mai afectati de criza. Asa patesc neascultatorii.
Ca o observatie: ce coincidenta ca tocmai acum au avut loc cateva incidente sangeroase in comunitati din SUA si Europa, tocmai la tanc ca sa justifice modificari in legislatia portului de arma care sa ne dezarmeze si mai mult.
Cititi articolul original aici
Incercati sa vedeti si filmele de mai jos, astea pentru ca va vor ajuta sa intelegeti cum e posibil sa fim tratati cu atata lipsa de consideratie fata de anumite nevoi ale noastre (cum sunt cele de a fi liber si demn). Adevarul e terifiant dar trebuie privit in fata pentru ca numai asa putem sa intelegem in mod real situatia. Si altfel nu putem gasi solutii.
AMERICA – Freedom To Fascism (Subtitrat in romana)
The Ocult World of Commerce (Pentru ei suntem doar NUMERE)
End Game (Subtitrat in romana)
Vezi si altele

Vezi si

CIOBANUL ROMAN si Ferma Animalelor URSSE

Mafia ţărănească

În mijloc de noapte şi de Bucureşti, în mare linişte. Duba neagră vine cu farurile stinse. Opreşte lângă o haită de dulăi care dau să urle, dar se abţin. Două arătări coboară şi cercetează atent locul. Nimeni nu mişcă, nimeni nu latră. Oameni şi câini îşi încordează auzul. Cu infinită grijă, arătarea mai mare se întoarce spre arătarea mai mică. Şopteşte fără să-şi mişte buzele: „Veto, să descărcăm acilea”. Brusc, simt pericolul, dar e prea târziu. (va urma)
*
(urmare) Raport al Unităţii Antiteroriste din Domeniul Alimentar, fostă Sanitar-Veterinară.
“În noaptea de, în jurul orei, pe raza tarabelor, Detaşamentul 244 Obor a surprins în flagrant şi capturat doi dealeri de brânză daţi în urmărire internaţională şi judeţeană, după cum urmează: Coropişniţă Gheorghe, 62 de ani, zis “Mielu”, fără antecedente, şi Coropişniţă Elisaveta, idem, zisă “Ţaţa”, recidivistă – condamnată la cinci ani închisoare pentru contrabandă cu magiun. Asupra lor au fost depistate 120 kilograme substanţă halucinogen-culinară (urdă), 3 doze caş la putină şi 8.421 grame tărâţă – utilizate de traficanţi ca precursor pentru borş. Elementele infracţionale au opus rezistenţă verbală, susţinând că transportul era pentru consum personal. Transportul a fost confiscat şi urmează a fi neutralizat în poligonul Matache Măcelaru. În urma cercetărilor a rezultat că gruparea Coropişniţă face parte din mafia lactatelor din comuna Gărăgău, controlată de Sapă “Sile” Vasile. Acesta pretinde şi primeşte de la lumea interlopă sătească diferite sume de bani pentru a executa în laboratoarele proprii operaţiuni de mulgere şi sinteză a laptelui. De asemenea, dispune de aparatura necesară pentru afumare şi smântânire ilegală. Din păcate, operaţiunile de monitorizare pe tehnică n-au dat rezultate: Sapă nu şi-a tras niciodată telefon, n-a auzit în viaţa lui de e-mail, comunicând la distanţă numai prin sunete emise din fluier de os”.
*
Lipit de zid, în dosul halelor, ţăranul îşi pândeşte victima. O vede cum se apropie, scurgându-se pe stradă. Urmele sevrajului i se cunosc de la 100 de paşi: bale la gură, privire goală. E pradă sigură: de trei ori a fost la dezintoxicare şi de fiecare dată a sărit gardul, aruncându-se în braţele primului dealer. La ultima internare şi-a atacat medicul, vârându-i tratamentul pe gât. Scena a fost oribilă: medicul era să moară sufocat cu iaurtul cu fructe.
Narcomana ajunge mai mult moartă decât vie.
– Ce-ţi dau?
– De oaie. Da mai fără sare.
Ţăranul vâră mâna sub cojoc. Scoate doza, înhaţă banii. Marfa e din ce în ce mai scumpă: de când nevastă-sa înfundă Jilava pentru cultivare de caise în vederea compotului, trebuie să se descurce singur. A fost prinsă cu două borcane. Mascaţii au lăţit-o între tarabe. I-au dat zece ani de fiecare borcan. Îşi şterge o lacrimă şi priveşte spre nepotu Marinică. Şade în căruţă, cu feţişoara aia nevinovată. Are trei anişori, da deja ştie să zică “Nu-i brânza mea, nene mascatule. A lăsat-o aci un domn de la oraş”. Pentru el munceşte, pentru el riscă totul. Când va strânge întreaga Sumă, îi va zice: “Na! Să nu treci prin ce-am pătimit io cu mă-ta mare. Du-te de-ţi scoate certificat european de producător”.
de la

Ionut GURGU
Primita la Redactie:
“CONTRAVENIENTII” DIN ZOOTEHNIE NU AU ACCES LA FONDURILE EUROPENE
Desi incepand cu 1997, conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei, li se interzicea cresterea a mai mult de 5 vite, daca nu au o distanta de minim 200 m fata de zonele de locuit, crescatorii de bovine, in proportie de 95% nu indeplineau conditiile cerute, putand fi sanctionati contraventional zi de zi, totusi ei au primit subventii, chiar daca incalcau si alte legi, emanand de la ANSVSA-HG 984/2005, art. 2, lit.b, pct.1, sau Mediu-Legea 265/2006, HG 440/2005.
Nu este normal ca trei legi sa te sanctioneze pentru o activitate, iar guvernul , pentru aceeasi activitate, sa te subventioneze si sa te incurajeze in ceea ce faci.
S-au aplicat si sanctiuni in stil “ruleta ruseasca”, pur si simplu la intamplare.
Ne confruntam cu o problema in cazul fermierilor, atat cei mici, cat si cei mari, care vor sa respecte conditiile in care functioneaza si fermele din vestul Europei, dar ei trebuie ajutati pentru a indeplini aceste conditii si in localitate.
Dar vin fondurile europene pentru fermele agricole de semi-subzistenta, unde fermele trebuie sa fie autorizate, in timp ce 99% din acestea nu indeplinesc conditiile de eligibilitate a proiectului, din cauza Protocolului cu Mininsterul Sanatatii si Ordinului 536/1997 (inclus in acest Protocol) privind distanta minima de protectie sanitara, care la bovine este de 200 m, pentru fermele care au intre 5 si 500 capete.
De exemplu: gospodaria in care crescatorul care are 3 bovine, nivelul minim de acordare al subventiei, va avea dupa fatare 6 capete, depasind astfel plafonul impus de Ordinul sus-mentionat pentru a putea fi autorizat – in acest caz, diferenta de capete trebuie fie vanduta, fie omorata la fatare, in cazul in care crescatorul nostru nu doreste sa fie sanctionat (este oare aceasta cea mai buna solutie?)
La fel se intampla si cu indemnizatia de instalare a tinerilor fermieri, care vor sa modernizeze fermele pe care le au, dar marea majoritate nu le pot autoriza, pierzand banii si, in final, vanzand animalele.
Ferma de subzistenta si de semisubzistenta trebuie sa devina viabila si rentabila pentru detinator, dar fara ajutor nu se poate.
Dorinta disperata de a face bani din impozite determina guvernantii sa impuna o serie de autorizari, iar lunar vor fi controale si sanctiuni pentru a justifica salariul celor ce controleaza.
Nu am putea spune ce fermier cu 5 vite, care ara cu calul, coseste manual, de dragul celor 1500 euro pe an, doreste sa fie stresat de Fisc, DSVSA, Mediu si Sanatate Publica, in urma obtinerii statutului de persoana fizica autorizata.
Produsul, fie lapte, fie carne, se prelucreaza de procesatori si acolo trebuie urmariti banii ce se cuvin bugetului, TVA-ul fiind reflectat de produsul final si platit integral de consumator. Dar se pare ca este de preferat ca micul fermier sa devina beneficiar de ajutor social si de asistat al statului.
In concluzie, crescatorii, carora, de altfel le sunt adresate aceste masuri, si care ar trebui sa le acceseze, se confrunta cu probleme legate de avizare si autorizare (atat Masura 112, cat si Masura 141), conform legislatiei in vigoare, care de cele mai multe ori ii impiedica sa beneficieze de banii europeni (ex. distantele impuse intre exploatatie si casa de locuit, reglementate prin Ordinul 536/1997 al Ministerului Sanatatii).

Persoana de contact
Director Asociatia Judeteana a Crescatorilor de Bovine Alba
Ing. Moldovan Ioan Radu
0724058123

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova