-
Editorial Victor Roncea in BURSA: Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu. Sau cum a ajuns Tudor Postelnicu Presedintele Romaniei
Mărirea lui Ungureanu şi a "civililor" strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidenţială nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Postelnicu a fost mai cinstit.
-
Un General acuza. Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al lui Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.
-
Strigatul lui Gojdu: Romane, nu ma trada! Voteaza din nou DA la Referendumul final de pe 9 decembrie! Apel catre Serviciile Secrete ale Romaniei: Lasati tradatorii sa se scufunde bine! Editie Speciala Alegeri 2012 Ziaristi Online & Eugen Mihaescu
"Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, caci m-am nascut Roman: iubirea ce am catre natiunea mea neincetat ma imboldeste a starui in fapta, ca inca si dupa moarte sa erump de sub gliile mormantului spre a putea fi pururea in sanul natiei mele". - Emanuil Gojdu, 1862
-
Interviu exclusiv cu Iulian Urban: PDL, un partid al lasilor. Romanii trebuie sa-si recastige libertatea iar minoritatile galagioase sa-si schimbe atitudinea
Senatorul, care se intoarce acum la avocatura si care declara ca va continua sa fie un aparator al valorilor familiei traditionale, ne-a explicat si ce parere are despre acuzele de discriminare venite din partea tiganilor, homosexualilor si viermilor cu chip uman ca Mircea Toma.
-
Afacerea Gojdu. Cum a tradat Ungureanu Romania. Urmariti Antena 3, Ora 22.00. Preambul Video. Bad Politics: De ce NU trebuie votat Mihai Razvan Ungueanu. O lista scurta: cateva zeci de motive
Video
-
Ungurii il recompenseaza pe Ungureanu pentru tentativa de secesiune a UMF Targu Mures. Universitatea din Pecs il face Doctor Honoris Causa al ungurenilor. Cetateanul Tociu face senzatie in Militari si pe Mediafax: “Eu cu cine votez?”
Ca urmare a implicării sale directe în favoarea extremistilor maghiari si a Ungariei, in scandalul de secesiune a UMF Targu-Mureş generat in scurta lui domnie de 72 de zile, Mihai Razvan Ungureanu este recompensat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Pecs, care ii va fi conferit de confratii lui din poporul ungurean pe 13 decembrie, conform unui anunt publicat de presa ungureasca.
-
Parlamentul stie? Traian Basescu si secretele de la Bruxelles: “Documentul care se va discuta – la Consiliul European – si nu va aparea in concluzii este despre cedare de suveranitate”. Laszlo Tokes la Congresul PPE: “Regionalizarea inseamna federalizarea Romaniei”
Actiunile concertate si tupeistice ale acestor agenti “la vedere” ne fac sa ne intrebam daca mai exista servicii de informatii romanesti.
-
Tokes il da in gat pe tovarasul sau Basescu, la congresul PPE: “Regionalizarea inseamna federalizarea Romaniei”. VIDEO: Profesorul Dinu Giurescu: “Regionalizarea poate duce la sfarsitul Romaniei!”
Agentul Laszlo Tokes: “Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România“.
-
EXCLUSIV Ziaristi Online: Ucigasa maiorului Aurel Agache, protejata de Ungaria, cere reabilitarea dupa 22 de ani de la crima si 20 de ani de la fuga din Romania. Lansare SRI: “Cunoaştere strategică în zona extinsă a Mării Negre”
Ucigasa Filip Orbán Daniella Kamilla, prin iresponsabilitatea Tribunalului Covasna şi a I.P.J. Covasna, după eliberarea din arestul preventiv a fugit în Ungaria la data de 31 decembrie 1991, de unde nu s-a mai întors.
-
Minciunile Ungureanului lui Basescu de la tradarea lui Gojdu si a Romaniei in favoarea Ungariei. VIDEO
Pentru cine tradeaza Basescu Romania de peste un cincinal. Suspendatul, in brate cu Asudatul. Raoul Sorban, ultimul interviu: “Acest Mihai Razvan Ungureanu nu pare a fi roman, asta e clar”




















