Zilele trecute, portalul ungurean Hotznews publica un interviu cu Ion Manole, unul dintre avocatii care a castigat un nou proces impotriva Rusiei la CEDO, de data aceasta in apararea elevilor romani din Transnistria. Intrebarile reporterasului (toate, practic), Vlad Mucix (sau ceva de genul asta), tradeaza habarnageala nemarginita a reportofonului ambulant pe problematica fierbinte si complexa a zonei. De fapt, mucosul Hotznews primise o comanda de la Tabalaba (sau ceva de genul asta) sa-i faca putin “teasing” fostei sale dominatoare de pe (sau sub) birourile de la Ministerul Justitiei, sorosista Monica Macovei, cazuta, dintr-odata, ce sa vezi, sie die, pe post de europarasuta, direct in capul bietilor copii din Transnistria abuzati deunazi de habarnagelile Muchixului.
Dupa cum se lauda pe blogul ei, fosta procuroare PCR, labby-ista MISA si komisara ARD, dupa ce a dat un tur pe la Chisinau, va vizita azi scoala Alexandru cel Bun “in regiunea Transnistreana”. Cu siguranta, mai multe detalii veti afla, “in exclusivitate”, de la “gaozarii” (termen prezidential (c) Traian Basescu) Hotznews. N-am prea inteles exprimarea eurobalabustei cotroceniste: a cui si ce regiune e si ce vrea sa insemne majuscula de la transnistreana? Sau s-a gandit, oare, ca da bine, dupa modelul “Tinutul Secuiesc”?!
PS: De notat un paradox: elevii din regiunea separatista transnistreana invata “Limba Romana” nu “limba moldoveneasca”, cum este cazul in foarte multe scoli din Republica Moldova. Poate de aceea se duce tovarasica noastra de la neo-komintern la ei? Sa le introduca o “limba transnistreana”?
Intr-un PPS simpatic la postarea in care anunta, inca de ieri, nasterea Aliantei pentru Moldova, analistul politic de la Chisinau Roman Mihaes scrie:
“Trecind peste toate divergentele, in Chisinau exista o minima comunicare intre analistii politici si expertii in politologie, care lupta in prima linie politica pe la televiziuni, prin internet si prin ziare,unii trimisi fiind de politicieni, dar care stiu sa pastreze portita deschisa pentru dialog. Asa ca domnilor politicieni de la stinga la dreapta, tot ce credeti voi ca e secret, a fost cindva secret. Si voi stiti de ce, pentru ca nimeni dintre voi nu-si scrie textele si mai ales documentele serioase politice, inclusiv cele de formare a aliantelor, acest lucru il fac specialistii care mai comunica intre ei. Asa ca “Alianta pentru Moldova” este “secretul” doar a lui Lupu si Voronin, care il cunoaste toata Moldova, in afara de Filat si Ghimpu probabil.”
Stirea pe care o daduse anterior Roman Mihaes – si care acum este confirmata si de Adevarul de Moldova, publicatia mogulului Patriciu care merge pe urmele Vintului la Chisinau (cam cu aceleasi scopuri ca Publika Tv) – suna asa:
“Relatiile mele din anturajul conducerii PD si PCRM mi-au comunicat ca la sediile celor doua partide s-a declarat ca Lupu si cu Voronin in prezenta lui Nariskin au decis formarea – Aliantei pentru Moldova. S-a decis sa nu se anunte oficial constituirea acesteia, deoarece liderii PD si PCRM se tem de manifestatii de masa. Se zice ca la originea acestei decizii a PD sta rationamentul conform caruia Voronin nu mai este atit de periculos, mai are maxim 4 ani de activitate politica si ca Filat si PLDM este pericolul comun pentru cele doua partide. S-a declarat ca Voronin nu pretinde la nicio functie publica si ca functiile intre cele doua partide se vor imparti in mod egal iar Marian Lupu va fi propus la functia de Presedinte al Parlamentului apoi se va incerca alegerea acestuia in functia de sef al statului. Se discuta si despre participarea comuna a celor doua partide la alegerile locale care se apropie, unul din scopuri fiind debarcarea in comun a lui Dorin Chirtoaca de la Primaria mun.Chisinau si neadmiterea cistigarii acesteia de catre un reprezentant al PLDM. In dependenta de rezultatele guvernarii se va examina si oportunitatea participarii in comun sau chiar a fuzionarii PD cu PCRM in vederea participarii la viitoarele alegeri parlamentare.”
Cu toate acestea, Unimedia.md anunta negocieri maine, incepand cu ora 10 dimineata, intre Ghimpu (PL), Filat (PDLM) si Lupu (PDM). Mai asteptam oliaca…
Nu vreau sa comentez, inca, nimic. Ati observat, probabil, ca am ales sa tac pe tema alegerilor din Republica Moldova, asteptand, cuminte, deznodamantul, pentru a nu fi acuzat ca cobesc. Desi ceea ce se concretizeaza acum – un Guvern PCRM-PD (plus “niste loaze de la PLDM” – vorba lui Voronin – eventual chiar cu concursul financiar al mogulului Plahotniuc) – era previzibil inca de dinainte de 28 noiembrie 2010. Ora bilantului se apropie. Sa vedem cine va raspunde pentru colosalul esec strategic (si financiar) repurtat de Romania la Est de Prut…
Asociatia Obsteasca Scutul Moldovenesc, Miscarea de Tineret Voievod, Miscarea Nationala Democrata din Republica Moldova si inca 35 Organizatii Neguvernamentale sunt impotriva marsului care va fi organizat de gruparile extremiste, Noua Dreapta, Noii Golani, Garda de Fier si Legionarii din Romania in Republica Moldova pe 1 decembrie 2010, de Ziua Nationala a Romaniei.
Mai multe organizatii neguvernamentale apolitice din R.Moldova sunt îngrijorate de faptul, că mai multe grupări extremiste pregătesc acţiuni cu scopul de a reactiva spiritele naţionaliste în rîndul populaţiei din R. Moldova. Ceea ce este contrar valorilor şi principiilor tineretului moldovenesc şi reprezentanţilor minorităţilor naţionale, care locuiesc în ţara noastră.
Constatăm cu regret, că conform informaţiei noastre, organizaţia extremistă de tineret Noua Dreaptă, va desfăşura la 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, un marş demonstrativ în PMAN din Chişinău. La acest marş vor participa un grup numeros de tineri din România care împreună cu cetăţeni moldoveni vor scanda lozinci, antistatale şi xenofobe.
Referitor la cele menţionate, dorim să declarăm următorul şi în acel timp să fim înţeleşi corect. Respectăm statul român, cetăţenii acestei ţări, nu negăm faptul, că moldovenii şi românii sunt apropiaţi, sunt legaţi istoric de o limbă comună, pe care o numim diferit şi de un spaţiul cultural apropiat. Ar fi ridicol să contestăm importanţa rolului României în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Respectăm cetăţenii Republicii Moldova care se declară romani şi conveţuiesc paşnic, pe acelaşi teritoriu cu persoane de alte naţionalităţi.
Lupu si Vintu au înfiinţat un site cu ştiri împotriva Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE) din care face parte… Lupu
Dan Badea: Site-ul de la Chisinau yaza.md a fost înfiinţat de o firmă numită Alianţa moldo-română Solidaritatea Limited (SRL – Limitata – nota mea. Putea cineva sa gaseasca un nume mai bun?! 🙂 ). Ei bine, conform unei agenţii naţionale de ştiri din Rusia, annews.ru, firma de mai sus a fost înfiinţată în 2006 şi aparţine lui Sorin Ovidiu Vîntu şi lui Marian Ilici Lupu, preşedintele P.D.M. Dezvăluirea este şocantă din cel puţin două puncte de vedere.
Se confirmă, pe de o parte, că Vîntu lucrează împotriva intereselor Moldovei şi, deci, execută ordinele ruşilor, iar, pe de altă parte, se confirmă că Marian Lupu a rămas acelaşi comunist subordonat lui Voronin şi Kremlinului, care sabotează din interior încercarea de scoatere a Moldovei de sub tutela Moscovei.
Dezvăluirea apărută pe site-ul rusesc de ştiri, annews.ru, este extrem de importantă pentru înţelegerea jocurilor făcute de SOV, alături de Marian Lupu, în Basarabia.
Astfel, cei doi au înfiinţat în 2006, în paradisul fiscal Insulele Virgine Britanice, offshorul Alianţa moldo-română Solidaritatea Limited (Limitata – n.m.), o firmă care controlează mai multe companii specializate în producţia de vinuri din Moldova, dar şi societăţi imobiliare din Europa de Est.
Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 300 milioane de dolari. Firma celor doi are relaţii de afaceri şi în România.
Articol scris pentru Curentul din 9 septembrie 2009
Nota mea: Interesant ca articolul original (disponibil aici in traducere Google) pare sa fie un avertisment la adresa lui Plahotniuc, partenerul lui Vintu in afacerea de santaj media Publika TV si sponsorul lui Lupu la Partidul Democrat. Vladimir Plahotniuc, mogul media apropiat al lui Voronin, era considerat in ziarul acestuia, Moldova Suverana, drept “omul-legenda” al republicii, cu o avere estimata la 2 miliarde de dolari, proveniţi din afaceri în domeniile petrolier, financiar-bancar, hotelier şi al presei.
Vlad Cubreacov, cunoscutul analist si specialist pe problematica romanilor, si nu numai, de la Chisinau, ne releva o realitatea sumbra si aproape de neimaginat: statul roman a implementat notiunea de “nationalitate moldoveana”. Cubreacov a inregistrat aceasta absurditate antinationala pe propria-i piele, dupa cum veti constata in randurile ce urmeaza. Cu multa amar, basarabeanul care a luptat pentru cauza romanismului si a ortodoxiei si la Bruxelles si la Strasbourg si la Chisinau, acum se vede in postura de a sesiza o aberatie de la Bucuresti care se incadreaza, din cate stiu, taman la “Apararea Constitutiei”: “Acestea sunt gândurile care m-au cotropit săptămâna trecută, când, pentru a-mi ridica Certificatul de naştere românesc, am fost umilit de Statul Român, ai cărui funcţionari, blindaţi cu nişte absurde reglementări neeuropene, mi-au forţat mâna să semnez, în Registrul de Evidenţă a Populaţiei, că aş fi cetăţean român de „naţionalitate moldoveană”. Acestea sunt gândurile care-i vin în minte oricărui român din Basarabia ajuns într-o asemenea situaţie absurdă. Dacă majoritatea parlamentară de la Bucureşti şi Guvernul instalat de aceasta vor să mă/ne contrazică, să o facă prin ajustarea cadrului legislativ românesc la normele europene în materie de naţionalitate, pentru a ne lăsa libertatea de a ne asuma propria identitate etnică şi de a ne declara ceea ce suntem în realitate, adică Români.”
Conform acestei enormitati a administratiei de la Bucuresti, maine-poimaine ne-am putea trezi cu cetateni romani inregistrati ca fiind de nationalitate “olteneasca”, “ardeleneasca”, “dobrogeana”, etc. Oare cum s-ar simti etnicii unguri, sasi sau tigani din Romania daca li s-ar oferi si lor astfel de acte, care, nu-i asa, in cazul lor chiar ar avea temei? “Cetatean roman de nationalitate tiganeasca”. Credeti ca s-ar da foc Romaniei pe la Budapesta, Berlin si Bruxelles?…
Pornind de la aceasta realitatea faptica, Vlad Cubreacov publica in cotidianul Flux un studiu retrospectiv asupra “moldovenismului” si a altor atacuri la identitatea nationala, cum ar fi cele intreprinse de deputatul PDL Costica Canacheu, care militeaza pentru recunosterea “minoritatii aromane” sau ale ciudatei “regine a asflatului” PDL, Cornelia Cazacu, care a votat la APCE impotriva intereselor nationale ale Romaniei, pentru asa-zisa minoritate “vlahă” din Timoc. Derapajele in cauza, semnalate in mai multe randuri de echipa mea de la Ziua, cu trimitere la SRI, ar fi trebuit sanctionate demult, pe cai oficiale. Acum, printr-o noua tradarea provenita chiar din sanul administratiei de stat, aflam de la Vlad Cubreacov ca basarabenii care-si redobandesc cetatenia romana de drept sunt trecuti în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”!
Subsemnez la revolta lui Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei, preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină si al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei si, printre multe altele, fruntas al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova. Cu un singur lucru nu sunt de acord. Cu titlul materialului sau aparut in Flux: Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”. Vlad Cubreacov stie foarte bine ca nu Bucurestiul a inventat-o ci Moscova. E drept, dupa 1989, ea a fost implementata si de la Bucuresti, cu concursul unor tradatori de marca ai Romaniei, cum ar fi fosta presedinta a Fundatiei Soros, in prezent europarlamentar PNL, Renata Weber, anticrestinul Gabriel Andreescu si ciudatul Valentin Stan, care au actionat sub pulpana GDS si a revistei antiromanesti “22” pentru a da apa la moara ideologilor lui Vladimir Voronin.
Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”
Bucureştiul pune în practică teoria moldovenismului, dându-i legitimare juridică. Luând vârtos şi prosteşte securea sovietică în mâini, Statul român îşi taie craca de sub picioare şi creşte în cuprinsul său o minoritate „naţională moldoveană”.
Să mă explic. Toţi etnicii români din Basarabia care îşi redobândesc cetăţenia română, de care au fost privaţi abuziv, sunt trecuţi în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”! Da, da, de „naţionalitate moldoveană”, oricât de amară ar fi constatarea!
Dacă cineva, oficial român, jurnalist sau simplu cetăţean, se îndoieşte de acest fapt, poate consulta Registrele de Evidenţă a Populaţiei ţinute de primăria Sectorului 1 Bucureşti. Orice român din Basarabia care îşi redobândeşte cetăţenia este luat în evidenţă, în documentaţia Statului român, fără a fi întrebat, ca fiind de cetăţenie română şi de “naţionalitate moldoveană”.
Nu aş fi descoperit această absurditate dacă, în calitate de persoană repusă în drepturile de cetăţean român, nu aş fi mers la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei din Bucureşti pentru transcrierea Certificatului de naştere. Oricât am protestat în faţa funcţionarilor acestei instituţii de stat, mi s-a explicat, cu un calm imperturbabil, că, sub aspect juridic, administraţia României îi consideră pe etnicii români de la răsărit de Prut ca fiind de etnia/naţionalitatea trecută în actele sovietice de stare civilă. Chiar dacă nu mi-a venit a crede ochilor, m-am convins pe viu, că într-un vis urât, că pentru funcţionărimea şi birocraţia bucureşteană nu contează că aceşti etnici români nu au fost niciodată întrebaţi de-a lungul perioadei de ocupaţie sovietică asupra apartenenţei lor etnice şi că, în condiţiile politicii sovietice de ştergere a identităţii etnice româneşti, nici nu şi-au putut-o exprima liber, fără atragerea unor consecinţe negative. Abuzurile administraţiei sovietice sunt literă perpetuă de Evanghelie pentru administraţia României de astăzi!
In decembrie 2008, plecam din Chisinau cu masina, imbratisand cu privirea, spre granita, nostalgic deja, pamanturile romanesti. Ca si alte dati, ma indreptam spre mizeria de la Bucuresti cu gandul ca Basarabia ar putea si ar trebui sa ramana un adevarat refugiu romanesc. O utopie, desigur, desi tinerii Basarabiei imi demonstrasera a nu stia cata oara ca fibra romanismului este in ei mai puternica decat in toata clasa politica demagogica din Romania si Moldova la un loc.
Ma refacusem cat de cat, cu niste leacuri babesti, dupa ce zacusem o saptamana, la finele campaniei electorale, otravit, cel mai probabil de niste kaghebisti deghizati politic in “pro-romani” (de altfel, inaintea mea, nici fiica presedintelui Romaniei, Elena Basescu, nu fusese scutita de o “intoxicatie alimentara” intr-o forma grava, dupa ce bause… o cola – adusa desfacuta la masa). Desigur, astea-s mici aventuri din cariera unui reporteras, care nu transpar neaparat public, parte din “amorul artei”. Sa mai adaug cateva: s-a tras asupra masinii (chiar in parbriz), mi-a fost furat laptopul, gaurite rotile o data la doua zile, urmarit, gardat, etc, etc; nu va mai bat la cap cu viata banala de teren a oricarui ziarist preocupat de adevar.
Pentru cei care au uitat, au fost primele alegeri pentru Parlamentul de la Bucuresti la care au fost votati reprezentanti din afara granitelor. Iar eu aflasem ca autocarele PD-ului moldovenesc, platite din fonduri de la Bucuresti, transportasera oameni pentru a vota la cele trei centre de la Chisinau dar nu pentru candidatul PDL, Eugen Tomac, ci pentru candidatul KGB. Panimaisi? Repet: bietii oameni fusesera prelucrati pentru a vota cu alt candidat decat cel pentru care kaghebistii de la Chisinau primisera fonduri de la “Centru” si pentru care, oficial, faceau campanie. De altfel, dupa ce s-au prins ca stiu mai multi ce invart ei si au aflat – inainte de obtinerea rezultatelor oficiale – ca fostului consilier prezidential i-au slabit sansele, au si dat afara din sediul lor toata echipa de campanie a lui Eugen Tomac. Tupeu sovietic (returnat in fata cu replicile mele, autentic traditionale romanesti :). Cu toate sabotajele unor personaje de la varful PL, Tomac a reusit sa iasa primul pe Chisinau. Voturile altor grupari de kaghebisti din spatiul CSI l-au impins insa pe locul doi iar morisca “uninominalelor” l-a bagat in Parlament pe omul de pe locul trei.
Inaintea alegerilor din Moldova, in martie, cu gandul la tinerii Basarabiei, am scris pentru ZIUA un editorial (de fapt o opinie-comentariu, pentru ca la editorialul central al ziarului eram boicotat tacit de alti tovarasi, de o buna bucata de vreme), pe care o sa-l redau mai jos: “Basarabia, ultimul refugiu romanesc”. Apoi, dupa mineriada criminala – “revolutia orfanilor” – , am explicat, cat de cat, “Cum face misto noul KGB de noi si UE” (titlul initial cuprindea si NATO dar era prea lung). Pentru ca, aproape de finalul circului, sa observ “Cum vor ramane “moldovenii” fara Moldova”. O sa le redau de fapt pe toate mai jos, pentru ca anticipeaza toata lucrarea rebranduitorilor de KGB, definitivata la Summitul CSI de la Chisinau, desfasurat zilele trecute.
Acum, hai sa va pun o intrebare simpla: daca ati fi tarul Rusiei, stapanul informatiilor si armatelor rosii, ati merge cumva intr-un loc in care se organizeaza Summitul imparatiei tale, daca nu ati stii sigur ca toata situatia este sub control total si toti oamenii in functii sunt oamenii tai, care nu clintesc in front?! Asa si cu Medvedev in Moldova.
Iata cum tovarasii de la Khisinev, unul dupa altul, au confirmat afirmatiile mele, pentru care am fost atacat, injurat asiduu si aproape eliminat, de catre brigazile rosii din presa si alte institutii. Pe scurt: 1.Lupu, pupilul lui Voronin, va fi presedintele Moldovei – o spune acum Ghimpu. 2.Aceasta este vrerea Kremlinului de care asculta toti oamenii Moscovei – o spune Medvedev. 3.“Unionistii pro-Romania si pro-NATO” nu vor Unirea cu tara si isi pastreaza “neutralitatea” anti-NATO si pro-CSI – o spune Filat. Si, mentiune, daca mai era nevoie, Voronin nu mai conteaza pentru ca Rusia a schimbat garda vechilor KGB-isti cu noii KGB-isti. Si-acum, totul revine la normal: Federaţia Rusă revine pe prima poziţie a destinaţiilor mărfurilor moldoveneşti. Panimaiesi?
Basarabia, ultimul refugiu romanesc
Alegerile din Republica Moldova bat la usa si Romania incepe din nou sa-si faca auzit glasul: “Da, e deschis!”. Prezent ieri in Austria, presedintele Traian Basescu parca a vrut sa impace si capra “moldoveneasca” si varza politica romaneasca: “Suntem doua tari cu popoare care vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura si Romania este un sustinator fara rezerve al avansului catre UE al Republicii Moldova”, a declarat seful statului, potrivit Agerpres.
Acum, conform DEX, POPOR, popoare, s.n., inseamna: 1. Forma istorica de comunitate umana, superioara tribului si anterioara natiunii, ai carei membri locuiesc pe acelasi teritoriu, vorbesc aceeasi limba si au aceeasi traditie culturala. 2. Totalitatea locuitorilor unei tari, populatia unei tari; cetatenii unui stat; natiune, neam, norod, etc. Daca presedintele se referea la prima acceptiune, nu pot sa nu-i dau dreptate, in sensul ca “cele doua popoare” formeaza o natiune: natiunea romana. Daca se referea la varianta a doua sper ca o facea doar ca sa menajeze sentimentele incurcate ale austriecilor, care “vorbesc aceeasi limba” cu vecinii lor mai dodoleti, nemtii.
Altfel, oricum, Basescu a vorbit pe limba tuturor romanilor. Care ii mai dau si dreptate. In actualul context, pare din ce in ce mai clar ca optiunile romanilor de peste Prut se indreapta covarsitor spre aspiratia de a face parte din acest conglomerat de state numit Uniunea Europeana. C-o fi bine, c-o fi rau, ce e scris si pentru noi, bucurosi le-om duce toate – vorba poetului – de e pace, de-i razboi. Important este ca Romania are o datorie de onoare fata de acesti romani, iar ei incep sa inteleaga faptul ca statul UE pe care il reprezentam si prin care suntem legati, istoriceste, indisolubil, poate reprezenta cel mai important partener strategic al unui proiect de succes. Si viceversa.
Basarabia, piatra unghiulara a Romaniei si in fond, a Europei, se apropie cu pasi repezi de maturitate politica europeana. Chiar daca Vladimir Voronin reprezinta inca imaginea tatucului potrivit pentru Republica Moldova, in mentalul multor romani de peste Prut – sau al membrilor minoritatilor ucraineana si rusa – nu poate fi ignorata nevoia de nou, de sange proaspat. Din aceasta perspectiva, optiunea unei parti a decidentilor politici si de informatii din Romania pare sa se indrepte spre Dorin Chirtoaca, tanarul primar al Chisinaului si vicepresedinte al Partidului Liberal. Din pacate pentru el, sforarii din partidul sau sunt prea imbatraniti in rele si au state prea vechi in alte sfere, care atarna de picioarele energicului liberal ca niste ghiulele ale condamnatilor la moarte politica. De cealalta parte, optiunea reformatorilor Partidului Comunist din Republica Moldova pare sa fie actualul presedinte al Parlamentului de la Chisinau, Marian Lupu. Persoanele mai informate considera ca in urma alegerilor de peste doua saptamani se va trece la o rocada, dupa modelul consacrat Putin-Medvedev: tatuca Voronin va ocupa ori presedintia Parlamentului – ori chiar sefia Guvernului – iar pupilul sau Lupu va fi instalat in Palatul Prezidential. In rest, in ce priveste esichierul politic imbacsit de la Chisinau, interesele rusesti, mai precis interesele afaceristice rusesti, se pare ca se vor suprapune de aceasta data cu cele romanesti. Romanesti doar cu numele. Observatorii atenti ai spatiului romanesc au consemnat cum o intreaga gasca tributara vechiului regim Iliescu-Nastase isi face de cap, nestigherita, si in actualul regim. Tot felul de fripturisti, selaristi, urechisti si filati penali. Ca si inainte, nu Romania este cea care castiga. Profiturile grupului de interese meschine sunt impartite, tot ca pe vremuri, cu dubiosii asa-zisi oameni de afaceri si politica de la Chisinau, cu conturi grase, mai ales la Moscova, dar si in alte zone, mai calduroase.
Romania trebuie sa fie constienta ca nu prin acestia va ajuta “poporul” de peste Prut, ci sustinand idealurile firesti ale romanilor, de reintalnire. Desigur, daca privim mai atent si pe Dambovita, nu prea avem, de fapt, unde-i sa-i invitam pe fratii nostri, decat daca au aceleasi tendinte sinucigase de a se scufunda pana la gat in mal. Asa ca, desigur, ar trebui intai sa ne facem curat si poporul nostru, ortodox, sa puna, de azi, mana pe lopeti. Altfel, Basarabia poate va ajunge sa ramana ultimul refugiu cu adevarat romanesc din Europa… In timp ce lupul, care il asteapta si pe Basescu, se distreaza si cu capra si cu varza.
Cum face misto noul KGB de noi si UE
Ridicolul “revolutiei” de la Chisinau ar trebui sa ne faca sa radem daca nu ar avea de a face chiar cu romanii, de acolo si de aici, care sunt batjocoriti, din nou, de serviciile speciale rusesti. Pentru cine nu stie, granitele Republicii Moldova sunt pazite de trupele Rusiei, pentru ca Moldova este stat CSI. Isi imagineaza cineva ca se poate intampla ceva in curtea fostei URSS fara acordul si implicarea directa a Mamei Rusia? Sa nu fim naivi. Toata “revolutia” din biata Basarabie romana injumatatita a avut ca miza doar schimbarea dinozaurului comunist Vladimir Voronin cu un altul, ceva mai mic.
Vladimir Voronin avea dreptate: este vorba de o tentativa de lovitura de stat. Insa nu din partea Romaniei. Romania nici nu-si permite, nici nu poate sa faca asa ceva. Ea poate doar sa constate, aproape handicapata, reactivarea tuturor agentilor anti-Romania (pana si a unui “Comitet al Salvarii Nationale”!). Sa fim seriosi. Pentru a declansa o asemenea operatiune e nevoie de un serviciu bazat, independent, masiv, stapan, nu de unul transformat intr-o filiala zero-zero-zero a celor serioase. Iar miza nu este, nicidecum, Unirea Basarabiei cu tara. Uniunea Europeana nu a acceptat Moldova nici macar in randul statelor din pachetul Balcanilor de vest, aflate mai aproape de Bruxelles decat “Parteneriatul de est”. Daramite Unirea cu Romania! Pe praful asta? Cu Transnistria Mare?
Miza este mult mai mica, practica si concreta: schimbarea procentului electoral de control al Parlamentului. Obtinerea si impartirea Puterii. Continuarea politicii anti-romanesti si anti-americane de sub o noua masca, a “romanismului” si “europenismului”. Si a fost devoalata la intalnirea “de taina” dintre inca presedintele Voronin si reprezentantii “opozitiei democratice” proaspat intrate in Parlament: ai Partidului Liberal, Liberal-Democrat si Aliantei “Moldova Noastra”. Cadre mai vechi si mai noi din politica “moldoveneasca”. Practic ce vroiau acestia: nu alegeri anticipate, nu unirea cu Romania, nu iesirea din CSI. Nimic din toate acestea. Ci “renumararea voturilor”, a oualor lui Voronin, in asa fel incat, eventual, la mana a doua sa nu mai iasa comunistii majoritari, ci alianta celor trei partide. Ce inseamna asta, in contextul in care presedintele este ales in Parlamentul de 101 membri de la Chisinau? Ca oamenii vechii Moscove nu si-l vor mai putea impune la presedintia Republicii pe pupilul lui Voronin, Marian Lupu (ba bine ca nu – nota mea). Iar cei trei, dupa cum anuntasera in perioada electorala, vor pune mana pe fraie si pentru Presedintie si pentru Guvern si pentru conducerea Parlamentului. Si-acum, sub amenintarea violentelor din strada – la care s-au lasat antrenati mii de tineri naivi, ca si la Bucuresti, in decembrie 1989 si iunie 1990 – Voronin trebuie sa cedeze. Dovada, ieri, dupa presupusa intelegere, tinerii furiosi, mai bine sau mai prost organizati, si-au rarit prezenta pe strazi, de la cateva zeci de mii la cateva mii. Negocierile, asadar, au inceput. Marea imparteala. Cedeaza sau nu cedeaza Voronin?, care intre timp a preluat controlul orasului, normal si clasic, dupa lasarea intunericului.
Practic, daca asa sta situatia, procentele actuale trebuie sa se schimbe: cele 49,95% ale comunistilor – circa 61 de mandate de deputat, Partidul Liberal (PL) – 12,79% – 15 mandate, Partidul Liberal Democrat (PLDM) – 12,26% – 14 mandate, Alianta “Moldova Noastra” (AMN) – 9,81% – 11 (cifre in curs de modificare, in functie de rezultatul negocierilor). Daca se vor schimba, candidatii la functiile de mai sus sunt urmatorii: Dorin Chirtoaca (PL) nu poate atenta la functia suprema, pentru ca are si cetatenie romana; raman absconsii Mihai Ghimpu (in prezent presedinte interimar – nota mea) si Anatol Salaru, ultimul aflat in stransa legatura cu Anatol Stati, unul dintre cei mai mari interlopi trans-frontalieri din spatiul post-sovietic, miliardar, proprietar al Grupului Ascom, cu sediul la Astana, Kazahstan, prieten al fostului presedinte Piotr Lucinschi, refondator al Marii Loje a Moldovei. Urmatorul, Vladimir Filat (PLDM) (in prezent premier – nm), pare croit sa fie o matrioska, cea mai mica, iesita din laboratoarele artistice de la Kremlin. Cu voia dvs, ultimul pe lista, dar tot ne-prezidentiabil (a primit cetatenie romana chiar de la Adrian Nastase), Serafim Urechean (AMN), un alt apropiat al lui Piotr Lucinschi si un rasfatat al fostei guvernari PSD a Romaniei, este personajul central al unei anchete publicate in urma cu cativa ani in ziarul ZIUA sub titlul “Alternativa KGB pentru Basarabia”. No comment, vorba lui Nic Ulieru si a sefului sau… PS: Intre timp, folosindu-se de pretextul “evenimentelor”, preluate si deturnate in interes antiromanesc, regimul Voronin a trecut la anihilarea elementului romanesc – tinerii anticomunisti sunt arestati pe capete, in timp ce “opozitia” se dezice de proteste – si la inghetarea totala a relatiilor Republicii Moldova cu Romania. O alta “masura activa” specifica diplomatiei de forta a Rusiei. “Serviciile” noastre par, din nou, aeriene – in ciuda avertismentelor date prin presa cu mult timp inainte de declansarea diversiunii, – iar “prietenii” se bucura ca statul roman este afectat din punct de vedere al securitatii sale si a sigurantei cetatenilor sai de turbulentele moldo-ruso-ucrainene de la granita UE si NATO cu CSI.
Al doilea iunie 1989: cum vor ramane “moldovenii” fara Moldova
Scenariul 1989 pare sa devina realitate in Moldova comunista. Nu conteaza neaparat forma prin care regimul va fi schimbat – violenta sau pasnica, “revolutie” sau lovitura de stat – ci rezultatul: acelasi ca si in Romania. Fara indoiala ca regimul comunist trebuie sa dispara. Si, sa fim seriosi, Voronin e la degetul cel mic de la piciorul stang al lui Ceausescu. Nu el ar fi problema. Ci intelegerea.
In 1989, in ciuda istoriei oficiale perpetuata de gastile care au pus mana pe putere, conduse atunci de Militaru, pe plan militar, Iliescu, pe plan politic si Brucan, pe cel “civil”, lovitura de stat a implicat mult mai multe forte decat se speculeaza: CIA in coniventa cu GRU, KGB si serviciile subordonate din Ungaria si Iugoslavia. O patura interpusa a mijlocit intre aceste servicii, care doar au executat ordinele. Declaratia de la Budapesta, de exemplu, din iunie 1989, prin care “societatea civila” maghiara si straina de Romania solicita “autonomia Transilvaniei” – declaratie de care nu s-au dezis nici pana astazi semnatarii ei, nume semi-importante – nu era aranjata de serviciile in cauza, chiar daca agenti ai lor se numara printre autori, ci de forma emergenta de organizare a “societatii deschise”a lui George Soros. Ce ne-au adus, dupa 1989, grupurile sociale reunite sub umbrela Frontului Salvarii Nationale vedem acum: deposedarea romanilor de Romania, fizic si institutional. La fel, azi, in bucata de Basarabie injumatatita de URSS cu actuala Republica Moldova si o parte din Ucraina. Apropo: nu numai romanii din Republica Moldova au nevoie sa-si recupereze propria cetatenie, ci si cei din Ucraina: de la Maramuresul furat la nordul Bucovinei, Tinutul Herta sau Basarabia istorica, Bugeacul si, de ce nu?, Insula Serpilor. Chiar daca autoritatile noastre, infestate de cartite, din ministerele de resort, nu se prea grabesc sa-si sporeasca efectivul pentru a imbunatati mecanismul recuperarii cetateniei romane – dupa cum a solicitat foarte clar presedintele Traian Basescu, in repetate randuri – este bine sa sublinem ca avem o datorie de sange in ajutorarea acestor romani, aflati in situatii mult mai disperate decat cei din Moldova, chiar asa comunista. Ucrainenii practica in mod cert o politica nu de deznationalizare fortata, ci mai rau: un adevarat genocid etno-cultural la adresa romanilor. Speriati de spectrul dezintegrarii la amenintarile Rusiei, Ucraina ataca in sarje adversarul mai slab: Romania. Agresivitatea serviciilor de informatii ucrainene s-a intetit in ultima perioada: dincolo de propaganda neagra a presei haholilor, agentii lor au tocmit tot soiul de noi gainari ultrasi sa defaimeze Romania prin toate mijloacele, inclusiv asmutindu-i asupra Moldovei, “sub steag strain”, pentru a se arunca vina tot pe noi. Scenariul 7 aprilie pare sa se reincalzeasca, de data aceasta cu un sprijin mai elaborat din partea societatilor cu usile “larg inchise”. Manevrele celor care se pregatesc sa schimbe echipa de ocupanti ex-sovietici ai Moldovei romanesti, Basarabia romana, cu o alta, tot de ocupatie, sunt stimulate de esecurile pe banda ale comunistilor, care nici pana azi nu au reusit sa-si instaleze noul conducator de paie. Comunistii, satelizati de gunoaie ale spatiului post-sovietic, pretinsi “emisari UE” sau “analisti americani”, dau din groapa in groapa. Manutele au inceput sa le tremure, mai ales cand scriu pe la gazeta de perete a PCRM. Unul dintre cei mai buni agenti ai Romaniei, infiltrat in randurile comunistilor, nu ezita sa transmita, asa cum poate, cu limbaj dublu, ca practicant al “informatiei deschise”, semnele de slabiciune ale regimului. Fiecare raget sau flatulenta a lui Voronin se resimte in virgulele plasate, aparent aiurea, intre subiect, “Puterea”, si predicat, pe care va las pe dvs sa-l ghiciti. E clar ca s-a trecut de la “faza Budapesta” la “vine-vine Timisoara”. Cu tradatori, “Iude”, sau fara, un vot in plus sau unul in minus, Moldova se va schimba, in curand, iremediabil. Pacat ca, la fel ca in Romania, nu a mai ramas nici o forta romaneasca pentru a salva basarabenii de o noua ocupatie.
Adio (dar raman cu tine), Basarabie! Victor RONCEA
REF: Participarea României la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (Chişinău, 5 iunie 2009)
Urmare a evenimentelor ce au marcat perioada post-electorală din Republica Moldova, participarea preşedintelui României, Traian Băsescu, la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), confirmată în cursul lunii martie a.c., nu mai este de actualitate.
Nivelul de reprezentare al României va fi decis şi anunţat la o dată ulterioară.