Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

La trei ani de la moartea Patriarhului reiau un material despre prezenta luminoasa a batrinului Parinte Teoctist, evocata de preotii Bogdan Dedu, in prezent secretar al IPS Teofan, si de Bogdan Teleanu de la Biserica Foisor din Capitala. Primul i-a fost consilier, al doilea l-a cunoscut din postura de angajat al Biroului de Presa al Patriarhiei.

TELEFONUL. Preotul Bogdan Dedu a fost consilier patriarhal in ultimele sase luni de viata ale Parintelui Teoctist, mai concret, sef de cabinet, desi el crede ca ar fi prea mult sa spuna astfel. Pe atunci era doar proaspat doctor in teologie si secretar de redactie la revista Studii Teologice. Avusese ocazia sa-l cunoasca personal pe patriarh, pentru ca la aparitia unui nou numar al publicatiei amintite avea datoria sa i-o prezinte. “In ianuarie 2007 m-am pomenit cu un telefon de la Patriarhie, la telefon era chiar Patriarhul Teoctist, care mi-a cerut sa merg pina la el!”, povesteste pr. Bogdan. “M-a invitat in cabinet si mi-a spus ca ar vrea  sa ma angajeze pe postul de consilier patriarhal. Sigur, pentru mine a fost o surpriza mare… L-am rugat sa-mi lase putin timp de gindire, pentru ca este o hotarire importanta, si peste vreo saptamina m-am dus din nou la el. “Preafericirea Voastra, primesc cu bucurie!”. “Atunci, si eu te imbratisez cu bucurie”, si chiar m-a imbratisat… Asa am devenit consilier patriarhal…”

SONERIA. Parintele Bogdan Dedu avea biroul chiar linga cel al patriarhului. “Stiam cind intra in cabinet, pentru ca avea o sonerie acolo si suna. Eu si colegul meu, parintele Iordache, mergeam la dumnealui si ii prezentam problemele zilei, discutam ce este de facut in ziua respectiva.” Fostul consilier patriarhal povesteste: “Patriarhul Teoctist era o prezenta luminoasa, dar, daca ma gindesc mai bine, cred ca era un om foarte generos. Daruia cu multa lejeritate, oricine venea la el – rare erau exceptiile – primea ceva: o carte cu dedicatie sau o iconita ori altceva… Am avut sansa de a sta la masa cu el de citeva ori. In vreme ce el minca foarte putin, pe ceilalti meseni ii imbia mereu sa mai ia. M-a uimit si marea lui grija fata de cei angajati la Patriarhie, fata de familiile lor. Daca aveai o problema, nici nu se punea in discutie sa nu te ajute, sa nu te lase sa rezolvi. Apoi a fost o surpriza pentru mine sa vad ca la ziua lui, din multele flori pe care le primea daruia angajatilor. La sfirsitul programului, toti plecau cu buchete pentru sotii. Stia sa pretuiasca familia colaboratorului sau. Chiar daca certa sau mustra vreodata, el facea asta parinteste. Mi s-a intimplat odata sa uit sa ii prezint o lucrare la timp. Ma gindeam ca pot s-o fac fara sa-i atrag atentia ca era mai veche, dar m-am gindit ca este firesc sa ii spun. “Preafericirea Voastra, uitati lucrarea aceasta, dar sa stiti ca am uitat de ea, a aparut mai de mult”. Nu m-a certat, mi-a spus doar sa am grija sa fac lucrurile la timp.”

SURPRIZE. Aflam ca Patriarhului Teoctist ii placeau surprizele. Mai bine zis, ii placea sa faca surprize placute. “Inainte de Pasti, cind noi pregateam pentru expediere plicurile cu pastoralele lui tiparite, venea si verifica daca exista cutare sau cutare nume acolo. La un moment dat vede plicul catre o ruda de-a lui mai saraca din satul natal. Scoate o suta de lei noi si o introduce inauntru. Pe urma in alt plic, pentru o ruda si mai saraca, il vad ca pune doua sute de lei noi, pune una in pastorala si una in afara ei. Eu, crezind ca a gresit, am vrut sa il ajut sa le puna la un loc, dar el mi-a zis: “Nu, lasa asa, ca intii descopera una si se bucura, apoi, cind o descopera si pe cealalta, se bucura si mai mult”.”

Parintele Dedu isi aminteste ca ii placea foarte mult sa stea linga el cind acesta lucra. Intra in cabinet si nu indraznea sa il deranjeze. “Stateam in spatele lui in tacere, il vedeam aplecat acolo, ma bucura mult sa stau linga el. Inspira o anume pace prezenta lui si n-as fi plecat de linga el. Uneori, si n-am fost singurul care a constatat aceasta, aveam impresia ca iti citeste gindurile, parca stia ce gindesti.” Parintele Bogdan Dedu se simte privilegiat ca a avut un astfel de sef de la care a invatat multe si si-ar fi dorit ca el sa mai fie inca in viata, pentru a-i fi in preajma.

IN MULTIME. Un alt om care il vedea des pe patriarhul care ne-a parasit vara trecuta este preotul Teleanu. Prin natura postului sau de la Biroul de Presa al Patriarhiei il vedea in ultima perioada aproape zilnic. Uitindu-se in urma, preotul Bogdan Teleanu spune ca abia acum isi da seama ca, in ultimele luni de viata, patriarhul suferea fizic. “Muncea, desi suferea in tacere in ultima perioada, dar respecta acelasi program pe care si l-a impus de-a lungul anilor. Cred ca stringea din dinti si incerca sa duca la capat ceea ce si-a propus.” Daca ar fi sa il defineasca in putine cuvinte, l-ar numi “patriarhul unitatii si continuitatii”.

Inaltul ierarh avea un respect deosebit pentru familie, iar preotul Bogdan Teleanu avea sa constate acest adevar: “Cind mi-am sustinut doctoratul a venit si mama la Bucuresti. Si, aflind parintele Patriarh ca este prezenta mama mea alaturi, in Biroul de Presa, ne-a invitat la el pe amindoi. I-a acordat mamei mele, o persoana modesta, venita de la tara, aceeasi consideratie pe care o acorda diplomatilor sau ambasadorilor. Lucrul acesta m-a uimit si m-a marcat profund”.

Pentru ca l-a cunoscut si prin prisma relatiei pe care o avea cu presa, preotul Teleanu a vazut in parintele Teoctist “un patriarh care traia in mijlocul multimii. Ii sfatuia si pe ierarhii tineri sa nu treaca repede printre oameni, ci sa stea de vorba cu ei, sa le stringa miinile, sa le simta pulsul. Nu fugea de presa, dar putini oameni de presa au reusit sa dialogheze cu el asa cum si-ar fi dorit”. Crede ca Patriarhul Teoctist a fost un om “deasupra timpului sau”.

Ceea ce i se pare azi uimitor este ca parintele Teoctist a stiut sa fie si apropiat si distant in acelasi timp. “Fiecare credea ca este omul patriarhului, dar de fapt nu era nici unul”, spune preotul Bogdan Teleanu. Inca nu s-a obisnuit cu lipsa batrinului imbracat in straie albe: “De cite ori ii vad chipul in cite un tablou prin resedinta patriarhala vars o lacrima pentru el… Pentru mine inca e prezent. Ori el e prezent, ori eu am ramas in trecut, nu-mi dau seama…”.

Daniela Sontica / CrestinOrtodox.ro

• Share
• Tweet
• Pin
• Email