In atentia Comisiei de Media a CRP si AJR. Intorsi din Noua Zeelanda, ziaristi, deontologi Gold si mafioti second hand din presa romana se explica, injura obraznic ori tac chitic

Ziaristii si deontologii voiajori plimbati de Rosia Montana Gold Corporation la plaja in Noua Zeelanda pentru a li se agata la intoarcere cate o scrisorica de gherute sunt: Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu), Sorin Freciu (Vintu), Doru Buscu (Vintu), Robert Turcescu (blogger cu site-ul la Vintu), Roxana Voloseniuc (Elle), Livia Dila (B1TV), Rares Bogdan (Ziua de Cluj), Adrian Bucur (Prima TV) si Marian Voicu (TVR), condusi cu umbreluta de celebra (de-acum) ghida ONT-RMGC Corina Vintan.

Remarcam ca printre ei s-au strecurat si cativa jurnalisti, dar grosul grupului este format clar din “formatori de opinie”  cu rang de mafioti second hand pe la menajeria lui Vintu.

De-acum incolo o sa inceapa sa se produca pe la show-uri si pe unde-si iau a doua leafa (sau a treia, dupa caz) pe subiectul Rosia Montana. Unii vor infiera tovaraseste “atacul” la care au fost supusi pe cand sorbeau cate un cocktail cu cianura la Waihi pentru a avea ce ne scuipa in fata la Bucuresti. Cativa au inceput sa picure venin, pe internet. Evident, cel mai obraznic dintre piticii de gradina ai lui Vintu si Tismaneanu, Ioan Trepadus Morar, a trantit deja doua pastile de otrava pe blogusorul lui de la Catavencu – KGB. Una impotriva includerii Rosia Montana pe lista obiectivelor de patrimoniu mondial protejate de UNESCO si alta ca raspuns obraznic la criticile privind “info-trip”-ul lor. Se pare ca excursionistii au cazut de acord, pe aripile vantului, ca la intoarcere sa atace in zona tumorala a presei romane, luand la tinta doar alti profitori media, de categoria lor sau mai mare, care i-au bestelit de la Bucuresti. Ca si cand restul presei si, mai ales, opinia publica romaneasca, nici nu conteaza. Asa am ajuns sa punem in balanta care e mai greu: ITM sau CTP? Mai greu in nesimtire, normal. N-ar fi mai simplu sa se cantareasca patronii lor, pe unde-si fac veacul, de-a stanga Prutului si chiar mai la est de Nistru?

Dupa ITB, din grupul celor 15 au mai reactionat si jurnalistii Floriana Jucan, pe blogul sau de pe Q Magazine, si Rares Bogdan, intr-un articolas lung si neconvingator de pe Ziua de Cluj si intr-o postare pe blogul sau, unde  a promis ca va publica si invitatia primita de la Corina Vintan. Saracul Rares, atat in articolul sau explicativ cat si pe blog, se bucura ca a fost alaturi de “crema cremelor” (fostei) presei romane. Problema lui.

La intoarcerea excursionistilor Gold, reputatul jurnalist Corneliu Vlad remarca faptul ca actiunea RMGC, esuata ca un mare rateu de PR, este, de fapt, un atac elegant la credibilitatea presei, mai ales ca unii dintre voiajorii in Noua Zeelanda fac parte din “colegiul de onoare” al ziaristilor. Daca Emil Hurezeanu deja si-a batut joc de trecutul lui de ziarist (si mai mult decat atat) cand a acceptat sa-l consilieze, “personal”, pe premierul Adrian Nastase, colegul sau de “meserie”, Robert Turcescu, este chiar sef al unei fantomatice “Societati a Jurnalistilor Profesionisti”, o “organizatie de elite, si nu una de mase”, dupa cum afirma la lansarea ei deontologul lui Vintu.

Chestiunea excursiei Gold are si o latura serioasa, daca acceptam ca mai exista si asa ceva in presa romana. Propunerea mea: daca in cazul Chirieac-Rosca Stanescu s-a putut intruni Comisa de Media a CRP si AJR, cred ca acelasi lucru se impune si azi, macar pentru a lua in dezbatere normele de conduita si conditiile in care unii ziaristii pot deveni voiajori pe banii statului sau ai unor firme private. Pentru edificare preiau aici un studiu al jurnalistei asist. univ. drd. Cristina Dosuleanu, asupra situatiei amintite si care, cred eu, ar trebui sa fie de referinta pentru viitorul breslei: Corpul jurnalistilor si un Consiliu de Supraveghere a Presei – o necesitate în România secolului al XXI-lea.

ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
80
Jurnalism
Corpul jurnalistilor si un Consiliu de Supraveghere a Presei – o
necesitate în România secolului al XXI-lea
Asist. univ. drd. Cristina Dosuleanu
Universitatea Danubius din Galaţi
cristina.dosuleanu@univ-danubius.ro
Résumé: La presse roumaine traverse une crise profonde, à cause de la chute inquiétante de sa
crédibilitée. Même s’il y avait plusieurs codes deontologiques, aucun entre eux n’a pas vraiment été
respecté. Après des anneés de longues discussions, sans rien de concret, pendant l’automne de 2009,
quelques importantes organisations des médias ont réussi projeter et adopter un Code Éthique Unique,
une synthèse des codes existentes en Roumanie jusqu’à ce moment. Malheuresement, l’adoption du
Code Éthique Unique n’a rien changé en ce qui concerne l’attitude des journalistes et de la société.
L’activité des médias se développe comme auparavant, quand le Code n’existait pas. Les journalistes
ne le reconnaissent pas, ni l’autorite de ceux qui tentent l’imposer. Vu la situation, la presse roumaine
ne peut pas se permetre de perdre encore du terrain, il faut rapidement faire quelque chose pour élever
la crédibilité du domaine. Un coup d’oeil vers les anciennes démocraties (Etats-Unis, France, Grande
Bretagne ou Italie), qui avant la Roumanie ont subi un phénomène similaire, montre sans aucun doute
que l’adoption d’une Loi de la presse pourrait être un solution. Mais la chose la plus importante est
peut-être la fondation d’un Corps des journalistes qui monitorise l’admission dans la profession et un
Conseil de Surveillance de la Presse, qui aurait comme mission principale la résolution des
réclamations au cas où on constate que l’éthique professionnelle n’est pas respectée.
Des mots clé: éthique, mass-media, crise, cod éthique.
Presa se confruntă în ultimii ani cu o scădere îngrijorătoare a încrederii populaţiei.
Un studiu efectuat în 2009 (publicat pe site-ul www.cji.ro) arată foarte clar că presa
se luptă cu o acută lipsă de încredere a societăţii. Cercetarea realizată de Centrul de
Jurnalism Independent (CJI) si Agenţia de Monitorizare a Presei ActiveWatch
(AMP), în colaborare cu IMAS Marketing si Sondaje în aprilie 2009 urmărea modul
în care este percepută presa românească din interior si exterior, precum si căile cele
mai bune de a impune respectarea normelor etice în bransă. Conform acestui studiu,
normele deontologice cel mai des încălcate ar fi transmiterea de informaţii corecte,
COMMUNICATIO
81
citarea surselor, ascultarea tuturor părţilor implicate într-un conflict, solicitarea
opiniei persoanei acuzate, respectarea vieţii private, imparţialitatea politică, servirea
interesului public, argumentarea comentariului si constanţa politicii editoriale.
Potrivit aceluiasi studiu, experţii media au explicat abaterile de la normele
deontologice prin interesul pentru cresterea audienţei, dorinţa de a transmite
informaţia cât mai repede, salarizarea proastă a jurnalistilor, interesele politice si
economice ale patronilor, dorinţa jurnalistilor de a obţine prestigiu din apariţiile la
televizor în calitate de comentatori care transmit propriile opinii politice si slaba
calitate a pregătirii absolvenţilor facultăţii de jurnalism. O altă concluzie a cercetării
a fost aceea că autoreglementarea activităţii jurnalistice este preferată unei legi a
presei, care ar îngrădi libertatea de exprimare, precum si că ar fi necesară o
sancţionare a jurnalistilor atunci când încalcă drepturile unei alte persoane.1 Este
deci clar că abaterile de la normele deontologice sunt o realitate pe care
profesionistii nu o pot nega. Mai mult, considerăm că acest lucru este un motiv
substanţial pentru a determina o schimbare de mentalitate si de structură a breslei.
Presa românească trebuie să facă ceva pentru a scăpa de eticheta pe care în timp i-au
lipit-o politicienii din interese meschine sau oamenii simpli atunci când au constatat
că ziaristii în care aveau încredere i-au trădat si că de fapt aveau si ziaristii respectivi
interesele lor bine definite si consistent remunerate. Primul pas făcut de mai multe
organizaţii profesionale a fost proiectarea si adoptarea în România a unui Cod
Deontologic Unic (CDU) în luna octombrie a anului 2009.
Din păcate, existenţa CDU nu a schimbat cu nimic presa românească. Ca argument
aducem situaţia creată, în noiembrie 2009, de doi ziaristi cu poziţii înalte în massmedia,
Sorin Rosca Stănescu si Bogdan Chirieac. Cei doi au încercat în 2009 să-l
santajeze pe seful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei. Doreau ca el
să nu dea drumul unor informaţii pentru ca ei, ulterior, să poată face presiuni asupra
politicienilor repectivi. Convorbirea dintre cei trei protagonisti a fost înregistrată si
pusă în circulaţie. Scandalul a fost imens, însă pentru Bogdan Chirieac problema era
si mai gravă, pentru că el nu era la prima încălcare a codului deontologic. În 2007
prin firma în care deţinea 34% din acţiuni a derulat operaţiuni financiare cu statul,
Chirieac fiind acuzat că s-a folosit de poziţia sa, senior editor la ziarul Gândul pentru
1 Studiul, este parte a proiectului “Media Self – Regulation at Work”, finanţat de CEE Trust – Trust for
Civil Society in Central and Eastern Europe, si a fost realizat prin intermediul a 17 interviuri în
profunzime, cu durata de circa o oră, cu sapte experţi media (director, redactor-sef, redactori-sefi
adjuncţi, editor coordonator si jurnalist/realizator de emisiune TV) si zece reprezentanţi ai publicului
specializat (judecători, experţi în comunicare, publicitate, minorităţi, coordonatori de programe ONG,
un director de marketing si un politician).
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
82
a obţine contracte preferenţiale. Mai mult, în paginile ziarului în care scria a inserat
si articole în favoarea produselor pe care le comercializa. În acest fel, timp de doi
ani, Chirieac a obţinut contracte în valoare de 24 de milioane de euro de la statul
român, caz clar de încălcare a deontologiei profesionale. Interesant este faptul că,
desi la apariţia scandalului în presă Chirieac si-a dat demisia de la Gândul, el a
continuat să fie invitat în diferite talk-show-uri, în calitate de jurnalist comentator.
Adică practic nu si-a pierdut calitatea de jurnalist, desi a încălcat grav orice cod
deontologic din oricare ţară a lumii, pentru că în oricare asemenea document este
inclusă recomandarea ca jurnalistii să nu facă uz de puterea pe care o au acestia
pentru a-si servi propriile interese economice.
Ca urmare, după scandalul din 2009, Comisia Media a Clubului Român de Presă si a
Asociaţiei Jurnalistilor din România a luat atitudine, recomandând instituţiilor de
presă si jurnalistilor să nu îi mai prezinte pe cei doi ca “jurnalisti” sau cu orice altă
titulatură care face trimitere la această meserie. Răspunsul celor doi acuzaţi de santaj
a fost însă franc. “Nu cred că acest Club Român de Presă este suficient de
reprezentativ si a procedat suficient de corect ca să revendice dreptul de a lua
calitatea de jurnalist unui jurnalist. Nici nu cred că asa ceva s-a întâmplat vreodata
pe planeta asta. Eu nu cred că asa ceva se va mai întâmpla vreodată în viitor. S-a
întâmplat acum, într-o ţară numită România”1, a declarat pentru agenţia HotNews
Sorin Rosca Stănescu. “Nu e posibil (să retragă calitatea de jurnalist, n.r.) pentru că
nu ei îţi conferă calitatea de jurnalist. Nu au cum să ia ceva ce nu acordă ei”2, a spus
si Bogdan Chireac, citat de aceeasi agenţie. Practic, din aceste două răspunsuri se
înţelege foarte clar că cei doi nu recunosc nicio autoritate care să-i poată sancţiona,
nici vreun cod deontologic de respectat, desi noul CDU a fost elaborat si adoptat în
2009 de organizaţiile media, ca o sinteză din mai multe coduri deontologice
existente atunci în România: Codul deontologic al Convenţiei Organizaţiilor Media,
elaborat în 2004, codurile unor organizaţii precum Clubul Român de Presă (CRP),
Asociaţia Jurnalistilor din România (AJR), Federaţia Română a Jurnalistilor
MediaSind, Societatea Română de Televiziune (SRTv) si Uniunea Ziaristilor
Profesionisti (UZP).
Un alt caz de notorietate privind încălcarea flagrantă a normelor minime de
deontologie profesională este cel al dosarului Gazeta de la Cluj. În 2006, mai mulţi
ziaristi din conducerea Trustului de presă Gazeta au fost arestaţi fiind acuzaţi de
1 http://www.hotnews.ro/tags/sorin%20rosca%20stanescu
2 http://www.hotnews.ro/tags/bogdan%20chirieac
COMMUNICATIO
83
asociere la un grup infracţional organizat si santaj calificat în formă continuată. În
rechizitoriul făcut public pe site-ul ziarului “Clujeanul”, se preciza că inculpaţii Man
Liviu Aurel, Grama Aurelian si Pârcălab Călin Dan au activat ca ziaristi la diferite
publicaţii, încă de la începutul anilor ’90. În 2000 acestia publicau la Ziua de Nord-
Vest, publicaţie deţinând franciza cotidianului Ziua. În cursul anului 2002 inculpaţii
Man Liviu Aurel, Grama Aurelian si Pârcălab Călin Dan au înfiinţat săptămânalele
Gazeta de Cluj, Ziarul de Mures si, respectiv, Gazeta de Maramures. Sumele
necesare editării si publicării fiecăruia dintre aceste ziare, de circa 200 de miloane de
lei / lună au fost atrase, în principal, prin încheierea unor contracte de publicitate.
Ulterior, în urma cercetărilor, s-a descoperit că principalul finanţator a fost
controversatul om de afaceri Arpad Paszkany, care a si fost arestat la un an de la
demararea cercetărilor. Mecanismul pus la punct de cei trei si dus la îndeplinire cu
sprijinul altor ziaristi era simplu. Persoana vizată era contactată de un ziarist si i se
sugera că ar fi bine să aibă relaţii bune cu presa si să semneze un contract de
publicitate. Dacă persoana refuza, se pornea o campanie de presă împotriva sa până
ceda. După încheierea contractului, ziarul nu publica niciun fel de publicitate. Dacă
persoana refuza să mai plătească sumele lunare conform contractului, se reluau
atacurile în presă. Important este să se reţină faptul că din probele administrate a
rezultat că cei trei inculpaţi au comis acte de santaj si anterior anului 2004. Atunci
acestia si-au dat seama că folosind puterea presei, exista posibilitatea obţinerii unor
mari sume de bani, într-un timp scurt, cu eforturi si riscuri minime, prin santajarea
unor persoane. Odată cu obţinerea primelor câstiguri, acestia au realizat că
profiturile pot fi mult mai mari, dacă acţionează în mod organizat, pe un teritoriu cât
mai larg. Atitudinea lor era cunoscută la nivel local, însă nu exista nicio autoritate a
mass-media care să poată interveni, asa că planurile celor trei au mers mai departe.
Acţionând în mod concertat, grupul a urmărit să-si extindă activitatea în mai multe
judeţe ale ţării, pentru a avea acces la “marea publicitate”, iar acţiunea le-a reusit.
Timp de doi ani au reusit să obţină prin santaj sume uluitoare. La sfârsitul lunii
octombrie 2006, au avut loc primele arestări în dosarul Gazeta. Au fost cercetate
zece persoane în dosar, dintre care cinci erau în stare de arest preventiv. În atenţia
anchetatorilor au intrat ziaristi si patroni de presă din Cluj, Bihor, Mures si
Maramures. Scandalul a început după ce mai mulţi oameni de afaceri, politicieni si
funcţionari publici au depus plângere la poliţie împotriva ziaristilor de la Gazeta,
acuzându-i de santaj. Procurorii au stabilit că ziaristii au constituit un grup
infracţional organizat, iar din anul 2004 si până în noiembrie 2006 ar fi constrâns 43
de persoane, în 53 de cazuri, să încheie contracte de publicitate cu trustul. Persoana,
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
84
despre care existau date compromitatoare dar si informaţii că are posibilităţi
materiale sau ocupă o funcţie importantă într-o instituţie publică sau privată,
devenea ţinta unei campanii de presă prin intermediul ziarelor din cadrul trustului. În
această situaţie, inculpaţii si învinuiţii primeau sarcina de a culege informaţii
compromiţătoare despre persoana ce urma să fie santajată, prin utilizarea surselor
racolate anterior. În primul rând acestia căutau să afle dacă subiectul a avut
probleme de natură penală, dacă a fost sancţionat sau are probleme la locul de
muncă, iar dacă nu existau astfel de date, se căutau aspecte compromiţătoare despre
viaţa persoanală a victimei, a soţului/soţiei sau chiar a copiilor si cercului de
prieteni. În cazul în care nu se obţineau nici astfel de informaţii, ele se inventau. În
rechizitoriu s-au reţinut următoarele: „Din probele administrate rezulta că inculpaţii,
învinuiţii si ceilalti membrii ai grupului infracţional s-au folosit de calitatea lor de
ziaristi, pentru a santaja atât persoane publice, cât si private, utilizând informaţii de
presă în mod tendentios, cu rea-credinţă, activitatea lor neavând drept scop o corectă
informare a opiniei publice, încalcând astfel prevederile art. 10 alin. 1 si 2 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte. Astfel,
potrivit alin. 2 exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, comportă îndatoriri si
responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni,
prevazute de lege, (…) pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altora. De altfel,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-a pronunţat în repetate rânduri, (de pildă
în cauzele Nilsen si Johnsen contra Norvegiei, Pedersen si Badsgard contra
Danemarcei, Krone Verlag Gesellschaft M.B.H. si Gerhard Walter contra Austriei ),
stipulând că elementul determinant, pentru ca afirmaţiile să se bucure de protectia
art. 10, trebuie să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia
părţii vătămate. În mod constant CEDO aminteste că din cauza datoriilor si
răspunderilor legate de exercitarea libertăţii de exprimare, protecţia oferită de art. 10
al Convenţiei ziaristilor este subordonată condiţiei că interesaţii acţionează cu bună
credinţă astfel încât să ofere informaţii exacte si demne de încredere cu respectarea
deontologiei jurnalistice (Radio France împotriva Franţei nr. 53984/00)”1.
Judecat iniţial la Cluj, dosarul Gazeta a ajuns apoi la Curtea de Apel Galaţi. Cererea
de strămutare a fost solicitată de inculpaţi care acuzau faptul că asupra judecătorilor
de fac presiuni prin intermediul celorlalte ziare din Cluj. Curtea de Apel Galaţi a
considerat că probele administrate în dosar sunt valabile, si a trimis dosarul spre
judecare Tribunalului Brăila. Surpriză însă. Aici probele din dosar nu au mai fost
1 http://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf, p. 8
COMMUNICATIO
85
valabile, iar dosarul a fost retrimis la DIICOT, cauza nefiind soluţionată nici astăzi.
Cu tot acest scandal, care durează de patru ani, Gazeta de Cluj încă există
si funcţionează legal. În decembrie 2009, întreaga echipă anunţase că-si va da
demisia. Desi atunci Augustin Stanciu, redactorul sef, spunea că, după ce va pleca de
la Gazeta de Cluj va face declaraţii de presă, acest lucru nu s-a mai întâmplat. De
altfel, desi se anunţase demisie în bloc, în final doar unii au plecat. Nefiind finalizat
procesul, ziaristii acuzaţi, care au fost si arestaţi, acum sunt liberi, scriu în
continuare, ca si când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Motivul pentru care se întâmplă asa ceva este foare simplu: o lege, adică CDU, pe
care nu are cine să o aplice, adică să impună aplicarea ei, nu este respectată. Pentru
comparaţie reţinem dintr-un document de breaslă american: “Adoptarea unui statut
nu încheie procesul legislativ. Oficialităţile din ramurile executive trebuie să
interpreteze adesea statutele prin reguli administrative. (…) Legea administrativă,
regulile si deciziile agenţiilor administrative (Comisia Federală de Comunicaţii si
Comisia Federală de Comerţ) domină câteva zone ale legii comunicării. Agenţiile
administrative au fost create de legislatori pentru a supraveghea activităţile
specializate care cer mai multă atenţie. Agenţiile adoptă reguli si mediază dispute,
fiind autorizate prin statute” (Middleton, 2002, p. 19). Asa consideră specialistii
americani si practic acest lucru ar trebui să se întâmple si în România. Pe lângă acel
CDU, care ar trebui să aibă putere de lege, sau să facă parte dintr-o lege a presei, ar
mai fi nevoie de un Consiliu de Supraveghere a Presei, care să ia atitudine si să
poată sancţiona la nevoie în situaţiile în care se încalcă CDU, dar ar fi nevoie si de
un Corp al jurnalistilor, care să supravegheze modul în care acced la această profesie
cei interesaţi. Organizaţii similare funcţionează în unele dintre cele mai vechi
democraţii ale lumii, iar societatea a acceptat limitele impuse presei de lege fără să
facă din acest lucru o încălcare inadmisibilă a dreptului la informare si liberă
exprimare.
În SUA, prima ţară care a avut o scoală de jurnalism, înfiinţată în 1908 si unde se
practica depunerea unui legământ de corectitudine, Crezul jurnalistului, propus de
Walter William, există legi care impun anumite limite presei. În Statele Unite există
trei coduri deontologice aplicate de trei organizaţii, Societatea Americană a
Editorilor, Societatea Jurnalistilor Profesionisti si Asociaţia de Presă a Managerilor
Editori, care oferă linii directoare în privinţa tratării informaţiilor, dar există si legi
care incriminează insulta si calomnia, care limitează drepturile jurnalistilor în
acţiunile lor de documentare. Clifford G. Christians susţine că restricţiile tind să-i
facă pe ziaristi să se simtă încorsetaţi, dar climatul cultural contemporan cere ca
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS
86
jurnalistul să fie rezervat si sobru. De asemenea, specialistul american amintit mai
susţine că nu se poate lua o decizie unitară privitoare la etica mass
fiecare caz trebuie judecat independent, iar jurnalistul trebuie s
personalizate ţinând cont de responsabilitatea sa social
societate, considerată crucială în secolul XXI. Jurnalistul trebuie s
permanenţă faţă de cine este îndatorat moral: fa
integrităţii, faţă de cititori, faţă de firmă, faţă
Si aici este vorba de responsabilitatea social
crucială în secolul al XXI-lea.
În Europa, prima preocupare pentru elaborarea
apărut abia după Primul Război Mondial,
Charta datoriilor profesionale ale ziaristilor
rămas până astăzi de referinţă în „normarea“
nivel continental, ale cărui prevederi se reg
documentele de reglementare a activităţii presei.
Franţa exista o lege a presei votată de Parlament
azi. Prin această lege sunt stabilite aproape
Sindicatul Naţional al Jurnalistilor din
(www.snj.fr) Charta datoriilor profesionale
elaborată si adoptată în 1918 si apoi revizuit
conflagraţie mondială.
“La charte des devoirs professionnels des journalistes françai
Un journaliste, digne de ce nom,
prend la responsabilité de tous ses écrits, même anonzmes;
tient la calomnie, les accusations sans preuves, l’altération des documents, la
déformation des faits, le mensonge pour les plus graves fautes professionnelles;
ne reconnaît que la juridiction de ses pairs, souveraine en matière d’honneur
professionnel;
n’accepte que des missions compatibles avec la dignité professionnelle
s’interdit d’invoquer un titre ou une qualité imaginaires, d’user de mozens
délozaux pour obtenir une information ou surprendre la bonne foi de quiconque;
ne touche pas d’argent dans un service public ou une entreprise privée où sa
qualité de journaliste, ses influences, ses relations seraient susceptibles d’être
exploitées;
ne signe pas de son nom des articles de réclame commerciale ou financière;
No. 1/2009
i mass-media pentru că
să ia decizii
inând socială, de datoria sa faţă de
să stie în
faţă de el însusi pentru menţinerea
ă, de colegii de breaslă, faţă de societate.
i socială, considerată ca având o importanţă
unui cod deontologic al presei a
în 1918, când, la Paris, a fost adoptată
francezi. Acesta este un document
si exercitarea profesiei de ziarist, la
regăsesc, într-o formă sau alta în toate
De menţionat este si faptul că în
încă din 1881, ea fiind valabilă si
toate limitele jurnalismului de calitate.
Franţa a publicat, pe propriul site,
ale ziaristilor francezi, care a fost
revizuită în 1938, înainte de cea de-a doua
français
professionnelle;
ent
ne commet aucun plagiat, cite les confrères dont il reproduit un texte quelconque;
ne sollicite pas la place d’un confrère, ni ne provoque son renvoi en offrant de
travailler à des conditions inférieures;
garde le secret professionnel;
n’use pas de la liberté de la presse dans une intention intéressée;
revendique la liberté de publier honnêtement ses informations;
tient le scrupule et le souci de la justice pour des règles premières;
ne confond pas son rôle avec celui du policier”
Realitatea presei din Franţa a impus încă
jurnalistilor profesionisti acreditaţi, care controla jurnalismul prin jurnali
cum se explica într-un buletin al Sindicatului Na
din ianuarie 1936, se precizează pe site
Comisii a jurnalistilor acreditaţi a fost numit
primind si un spaţiu în care să-si desfăsoare activitatea, în mai 1936.
Bourdon, cel care a fost presedintele Sindicatului Na
declara atunci că jurnalismul este din acel moment o profesie organizat
limitată, si că jurnalistii nu trebuie să cunoasc
profesiei si a aceea a moralităţii. De asemenea, în revista
atunci că legea va asigura pe viitor protecţia jurnali
avocaţii si medicii. Primele alegeri în cadrul acestui organism au avut loc pe 19
decembrie 1937, alegeri la care au participat toate organiza
reţinut din acest caz este că, desi exista un cod etic al jurnali
în 1936 s-a simţit nevoia constituirii Comisiei jurnali
pentru a pune ordine în breaslă. Cu toate acestea, a
1 Apud www.snj.fr , Charta datoriilor profesionale ale ziari
Un jurnalist, demn de acest nume,/ îsi asumă responsabilitatea pentru tot ce scrie, chiar
articolele nesemnate;/ în ce priveste calomnia, acuza
deformarea faptelor, minciunile sunt unele dintre cele mai grave gre
decât judecata colegilor săi, suverană în domeniul moralei profesionale;/
compatibile cu demnitatea sa profesională;/ îi este interzis s
folosească mijloace neloiale pentru a obţine infirmaţii sau s
primi bani dintr-un serviciu public sau de la o întreprindere privat
influenţele sale, relaţiiloe ar fi susceptiile de a fi exploatate;/
comerciale sau financiare;/ nu va plagia, va cita confra
locul unui confrate, nici nu va provoca concedierea lui oferindu
păstra secretul profesional;/ nu va utiliza libertatea presei în scop personal;/
publica cinstit informaţiile;/ va considera onoarea si grija pentru adev
va confunda rolul său cu acela al unui poliţist. (traducerea noastr
COMMUNICATIO
87
t, sse 1.
din 1936 înfiinţarea unei Comisii a
jurnalisti, asa
Naţional al Jurnalistilor în numărul
site-ul Sindicatului. Componenţa primei
i numită de ministrul Muncii, organizaţia
ăsoare Georges
edintele Naţional al Jurnalistilor din 1922,
organizată, adică
ă cunoască decât două frontiere, aceea a
ii. Jurnalistul se mai preciza
jurnalistilor asa cum se întâmplă cu
i organizaţiile din mass-media. De
i jurnalistilor si o lege a presei,
it jurnalistilor profesionisti acreditaţi
. asa cum precizează si Sorin
ziaristilor francezi.
si pentru
te acuzaţiile fără probe, falsificarea documentelor,
e greseli profesonale;/ nu va recunoaste
nu va accepta decât sarcini
să invoce un titlu sau o calitate imaginară, să
ine să surprindă buna credinţă a oricui;/ nu va
privată unde calitatea sa de jurnalist,
nu va semna cu numele său reclame
confraţii cărora le reproduce textele;/ nu va solicita
oferindu-se să lucreze în condiţii inferioare;/ va
va cere libertatea de a-si
adevăr cele mai importante reguli ;/ nu
ist. noastră).
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
88
Preda, ziaristii au totusi probleme de imagine în Franţa, dar acolo s-a disjuns foarte
clar între problemele jurnalistilor si problemele presei.
Marea Britanie nu dispune de o lege generală a presei, dar există peste 250 de texte
de lege care se referă la limitarea difuzării informaţiei, precizeaza Dumitru Titus
Popa (2000). Soluţiile si procesele de presă sunt, în mod obisnuit, de ordin civil; fără
relevanţă penală, fără a-i crea gazetarului dosar penal („cazier“).Marea Britanie are
un cod deontologic, în care predomină verbul “trebuie”, si are prevederi stricte, atât
în domeniile reglementate în toate ţările, dar si în domeniul economic, de exemplu,
unde se scrie foarte clar că ziaristul nu are voie să profite de informaţiile aflate
pentru a face profit la bursă. Tot acest cod defineste foarte clar si noţiunea de interes
public. De reţinut si în acest caz că toate neregulile presei englezesti sunt judecate de
Comisia de plângeri împotriva presei (P.C.C.), un organism creat de profesionistii
mediilor de informare publică, al cărui scop este să analizeze cazurile de încălcare
de către presă a normelor deontologice în raport cu publicul sau instituţiile publice si
private. Mai precis, P.C.C. contribuie la o mai riguroasă „autodisciplină a presei
britanice“, al cărei principiu deontologic se bazează pe autocontrol si autoreglare a
activităţii jurnalistice, a managementului general: redacţional-economic-funcţional.
Această formă de monitorizare si evaluare a presei a fost înfiinţată în 1953 si s-a
numit Consiliu al presei. După 1990 s-a constatat că devenise ineficient si s-a
transformat în Comisia de plângeri împotriva presei, care a redactat si un nou cod
deontologic, cel mai strict din Europa. Noul cod deontologic al Marii Britanii poate
fi consultat pe site-ul Comisiei de plângeri, http://www.pcc.org.uk/cop/practice.html.
În Italia situaţia este similară cu cea din Franţa. Există o lege a presei, dar si un
Ordin Naţional al Ziaristilor Italieni, care judecă situaţiile neclare din punct de
vedere moral si monitorizează evoluţia domeniului mass-media. În vara anului 1998,
în Italia a fost elaborat si promulgat un nou cod deontologic naţional, în 13 articole
de către Ordinul Naţional al Ziaristilor Italieni si Autoritatea de protejare a datelor
privind persoanele. Codul este integrat într-o lege – privind protecţia datelor
individuale, din 1996 – deci într-un act juridic constrângător-punitiv, a cărui aplicare
întocmai este asigurată de organisme specializate ale statului si nu de organizaţiile
profesionale în exclusivitate. Caracterul ofensiv, constrângător, al codului italian
rezultă si din dispoziţiile normelor adoptate: ziaristul trebuie să-si dezvăluie profesia
si identitatea, în timpul investigaţiilor întreprinse, cu excepţia cazurilor când viaţa iar
fi în pericol sau dezvăluirea identităţii ar compromite ancheta, iar toate acestea nu
au fost considerate de jurnalisti innacceptabile pentru că le-ar fi îngrădint libertatea.
COMMUNICATIO
89
Ca urmare, considerăm că un mod în care s-ar putea ameliora această problemă a
credibilităţii presei în România ar fi înfiinţarea unui Consiliu de Supraveghere a
Presei, si înfiinţarea, prin lege, a unui Corp al jurnalistilor, în care admiterea ca
profesionist să-ţi dea dreptul la un certificat de liberă practică, Corp al jurnalistilor
care să se ghideze în activitate după acel CDU deja adoptat. Un asemenea demers
pare complicat, dar asemenea organisme de supraveghere există în ţările cu
democraţii solide, asa cum am arătat.
Practic ar trebui ca la nivel naţional să nu te poţi angaja ca ziarist decât dacă obţii
această calitate de la un for naţional, Corpul jurnalistilor, iar plângerile împotriva
presei să fie judecate de către un Consiliu de Supraveghere a Presei. Acest for ar
trebui să aibă ca membri reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor si asociaţiilor din ţară,
tocmai pentru ca aplicarea unei decizii a Consiliului să nu se mai împiedice de
orgolii. Ziaristii, la absolvirea unei facultăţi, ar trebui să depună un jurământ,
propunem noi jurământul scris de americanul Walter William în 1908, anul când a
înfiinţat prima scoală de jurnalism din lume. Promovarea licenţei si acest jurământ ar
trebui să le asigure un certificat de practică, un atestat oferit de Corpul jurnalistilor.
În momentul angajării, oricare instituţie de presă ar trebui să-i solicite acel certificat.
Pentru jurnalistii care nu au absolvit o facultate de profil, obţinerea certificatului să
se facă la recomandarea organizaţiei care îl angajează sau pur si simplu printr-o
cerere anexată unui dosar cu documentele necesare, din care să reiasă necesitatea
obţinerii certificatului. Când se obţine certificatul, să se depună si jurământul.
Abaterile morale ale jurnalistilor vor fi apoi judecate de Consiliul de Supraveghere a
Presei, iar în situaţia în care se încalcă CDU jurnalistul să fie sancţionat, sancţiunea
maximă putând fi retragerea certificatului de liberă practică în presă, ceea ce ar duce
si la pierderea locului de muncă. În acest fel, niciun ziarist pătat nu va mai putea
spune că acel Consiliu de Supraveghere a presei nu este reprezentativ si că nu are
dreptul să-i retragă titlul de jurnalist. Asa cum medicilor si avocaţilor li se dă dreptul
de liberă practică după examene si treceri prin tot felul de filtre, tot asa cred că ar
trebui să se întâmple si cu breasla jurnalistilor pentru profesionalizarea
practicienilor, pentru readucerea credibilităţii presei la un nivel ridicat. Tot prin lege
ar trebui interzis ca un jurnalist căruia i s-a retras acreditarea pentru abateri grave de
la legile morale, să-si poată depune din nou dosarul la Corpul jurnalistilor si să
redevină jurnalist acreditat. Asa cum un poliţist, odată exclus pentru nereguli, nu mai
este primit în sistem, asa si jurnalistii, dacă au gresit grav, să nu mai primească
acreditare. În privinţa ziarelor si a patronilor acestora, propunem ca toate mediile
care se supun reglementărilor hotărâte de Consiliul de Supraveghere a Presei si
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
90
Corpului jurnalistilor să aibă lângă caseta redacţională o siglă care să ateste
monitorizarea acelei publicaţii de către jurnalisti, iar cititorul să aibă o siguranţă a
calităţii informaţiilor.
Anexe
Walter William’s Journalist’s Creed, 1908
This creed was written by Walter Williams (1864-1935), the man who founded the
world’s first school of journalism at the University of Missouri and perhaps
contributed more toward the promotion of professional journalism than anz other
person of his time.
I believe in the profession of Journalism.
I believe that the public journal is a public trust; that all connected with it are, to the
full measure of responsibilitz, trustees for the public; that acceptance of lesser
service than the public service is a betrazal of this trust.
I believe that clear thinking, clear statement, accuracz and fairness are fundamental
to good journalism.
I believe that a journalist should write only what he holds in his heart to be true. I
believe that suppression of the news, for any consideration other than the welfare of
society, is indefensible.
I believe that no one should write as a journalist what he would not say as a
gentleman; that bribery by one’s own pocket book is as much to be avoided as
bribery by the pocketbook of another; that individual responsibility may not be
escaped by pleading another’s instructions or another’s dividends.
I believe that advertising, news and editorial columns should alike serve the best
interests of readers; that a single standard of helpful truth and cleanness should
prevail for all; that supreme test of good journalism is the measure of its public
service.
I believe that the journalism which succeeds the best-and best deserves success-fears
God and honors man; is stoutly independent; unmoved by pride of opinion or greed
of power; constructive, tolerant but never careless, self-controlled, patient, always
COMMUNICATIO
91
respectful of its readers but always unafraid, is quickly indignant at injustice; is
unswayed by the appeal of the privilege or the clamor of the mob; seeks to give
every man a chance, and as far as law, an honest wage and recognition of human
brotherhood can make it so, an equal chance; is profoundly patriotic while sincerely
promoting international good will and cementing world-comradeship, is a
journalism of humanity, of and for today’s world.
Crezul jurnalistului – Walter William, 1908
Acest Crez a fost scris de Walter William (1864-1935), omul care a fondat prima
scoală de jurnalism din lume la Universitatea Missouri si posibil că a contribuit cel
mai mult la promovarea profesiei de jurnalist mai mult decât orice altă persoană a
timpului său.
Cred în profesia de jurnalist.
Cred că un ziar porneste de la premisa încrederii publice; tot ce are legătură cu ziarul
tebuie să aibă maximă responsabilitate socială, încrederea publicului; oferirea unor
servicii mai proaste către public înseamnă o trădare a încrederii publicului.
Cred că o gândire si o exprimare clară, acurateţea si corectitudinea sunt
fundamentale pentru un jurnalism de calitate.
Cred că un jurnalist trebuie să scrie numai ceea ce crede în sufletul său că e adevărat.
Cred că interzicerea stirilor, pentru orice consideraţie sau interes al societăţii, este de
neiertat.
Cred că nimeni nu trebuie să scrie ca jurnalist ceea ce nu ar putea să spună ca
gentelman; mita în propriul portmoneu este tot atât de interzisă ca mita din alt
portmoneu; ziaristul trebuie să-si asume responsabilitatea individuală pentru toate
dezbaterile.
Cred că publicitatea, stirile si editorialele ar trebui să servească cel mai bine
interesele cititorilor; ar trebui să existe un singur standard al adevărului util si clar
pentru toţi; testul suprem al jurnalismului de calitate este măsura în care serveste
binele public.
Cred că jurnalismul de succes se face pentru succesul personal, teama de Dumnezeu
si onoare; ziaristul trebuie să fie puternic independent; să nu fie lacom de putere;
trebuie să fie constructiv, tolerant dar niciodată fără grijă, autocontrolat, răbdător,
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
92
întotdeauna respectuos cu cititorii săi dar mereu fără teamă, să se indigneaze din
cauza nedreptăţilor, dar să nu fie afectat de tentaţia privilegiilor sau de zvonurile
mulţimii; trebuie să dea tuturor o sansă, în ceea ce priveste legea, să primească o
plată cinstită si recunoasterea breslei; trebuie să fie profund patriot si complet sincer
în promovarea bunăvoinţei internaţionale, bunei credinţe la nivel mondial a
domeniului mass-media, acesta este un jurnalism al umanităţii pentru ziua de astăzi.
(traducerea noastră)
Bibliografie:
Christians, Clifford, G. (2001). Etica mass-media. Studii de caz. Iasi: Polirom.
Middleton, Kent (2002). Legislaţia comunicării publice. Iasi: Polirom.
Popa, Dumitru Titus (2000). Deontologia profesiunii de ziarist. Bucuresti: Norma.
Preda, Sorin (2006). Jurnalismul cultural si de opinie. Iasi: Polirom.
http://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf.
http://old.clujeanul.ro/cotidian/articol/Cluj/Comunicatul_trustului_GAZETA.html.
http://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf.
http://www.pcc.org.uk/cop/practice.html.
http://portal.unesco.org, secţiunea Professional Standards and Code of Ethic, Codes of Ethics.
Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

9 Responses to “In atentia Comisiei de Media a CRP si AJR. Intorsi din Noua Zeelanda, ziaristi, deontologi Gold si mafioti second hand din presa romana se explica, injura obraznic ori tac chitic”

  1. […] In atentia Comisiei de Media a CRP si AJR. Intorsi din Noua Zeelanda, ziaristi, deontologi Gold si m… Mon Aug 30, 2010 13:37 pm Chestiunea excursiei Gold are si o latura serioasa, daca acceptam ca mai exista si asa ceva in presa romana. Propunerea mea: daca in cazul Chirieac-Rosca Stanescu s-a putut intruni Comisa de Media a CRP si AJR, cred ca acelasi lucru se impune si azi, macar pentru a lua in dezbatere normele de conduita si conditiile […] […]

  2. VR says:

    Pai de-asta si face atat scandal gherila lui de ong-uri. Cand o sa aiba mai mare control o sa taca si toata trena lui ungureasca de “ecologisti”. Tocmai de aceea in afacerea Rosia, intre RMGC si ONGS, intre bisnitarii din Guvern si opozantii temporari din Ungaria, romanii trebuie sa tina cu Romania. NU, ambelor ingerente straine!

  3. […] Newmont Mining Corp. detine 80% din Rosia Montana Gold Corporation, companie care a organizat în acestă lună o actiune-fiasco de PR in Noua Zeelanda: o excursie de “documentare”, care a costat 200.000 de euro, pentru un grup “select” de jurnalişti români care s-au remarcat prin servicii de lobby aduse proiectului de la Roşia. Cazul ar trebui sa intre in atentia Comisiei de Etica a CRP si AJR. […]

  4. Ganea says:

    Uitati-va va la inca un jurnalist de gradinita. Se plange la CRP si AJR ca un copil la gradinita care moare de ciuda ca ceilalti au fost in excursie si el a ramas. Numai naivii pot sa arunce cu noroi asa usor intr-un grup asa de mare de colegi si sa mai fie crezut ca e un ziarist deontolog. Pacat ca dansul nu are ce sa spuna bun despre proiectul de la Rosia Mntana. Un proiect care se va impune prin experienta stintifica si prin valarea calitatii lucrarilor realizate cat si al beneficiului.

  5. VR says:

    Au, au, au, au! Cu cat esti platit, postaciule? Destul de ieftin dupa calitatea “argumentarii” 🙂

  6. George Bara says:

    “Un proiect care se va impune prin experienta stintifica si prin valarea calitatii lucrarilor realizate cat si al beneficiului.”

    Poate ca atunci trebuiau trimisi in Noua Zeelanda ingineri si chimisti, nu ziaristi care in viata lor nu au facut nimic altceva decat sa vorbeasca si sa scrie despre ce fac altii…

  7. […] Newmont Mining Corp. a devenit, cu aproape 20% din pachetul de actiuni al Gabriel Resources, cel mai mare actionar al firmei canadiene care are la randul ei 80% din Rosia Montana Gold Corporation, companie care a organizat în acestă lună o actiune-fiasco de PR in Noua Zeelanda: o excursie de “documentare”, care a costat 200.000 de euro, pentru un grup “select” de jurnalişti români care s-au remarcat prin servicii de lobby aduse proiectului de la Roşia. Cazul ar trebui sa intre in atentia Comisiei de Etica a CRP si AJR. […]

  8. […] Newmont Mining Corp. a devenit, cu aproape 20% din pachetul de actiuni al Gabriel Resources, cel mai mare actionar al firmei canadiene care are la randul ei 80% din Rosia Montana Gold Corporation, companie care a organizat în acestă lună o actiune-fiasco de PR in Noua Zeelanda: o excursie de “documentare”, care a costat 200.000 de euro, pentru un grup “select” de jurnalişti români care s-au remarcat prin servicii de lobby aduse proiectului de la Roşia. Cazul ar trebui sa intre in atentia Comisiei de Etica a CRP si AJR. […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova