Camelia Tabacu: Am fost la Draganescu, in bisericuta Sfantul Ierarh Nicolae ai carei pereti poarta, cu simplitate si modestie, cutremuratoartea marturie de credinta, profetiile si indemnurile fierbinti ale lui Arsenie Boca, considerat de multi cel mai mare duhovnic ortodox al secolului trecut. Insa dincolo de ceea ce ar putea sa fie mesaje profetice (un telefon mobil, zgarie nori in flacari, sateliti si navete spatiale), subtil strecurate in pictura care te nauceste, te copleseste si iti ramane agatata de ganduri, Arsenie Boca ne-a vazut, cu mai bine de trei decenii in urma (pictura a fost inceputa in ’68 si finalizata in ’89 – o alta “coincidenta” simbolica – nota mea, VR), pe toti, ne-a identificat cu acuratete infricosatoare preocuparile marunte, imortalizandu-le in tempera lui calauzita de vise si viziuni. Ne-a vazut limpede departarea de Dumnezeu, suficienta, indiferenta, potentialul distructiv, orgoliile agresive, patimile inutile.
Continuarea la Camelia Tabacu Blog
Galeria cu fotografii mai jos
Demonismul picturii este evident. Doar lipsita de discernământ “evlavie” (care a devenit idolatria faţă de părintele Arsenie) cauzează orbirea faţă de o asemenea evidenţă strigătoare la cer, asemănătoare la fel de evident cu desenele animate post-moderniste. Dumnezeu să-l ierte pe părintele Arsenie pentru aceste flagrante călcări ale Sfântului Duh prin arta sa.
Un aspect al credinţei ortodoxe este că în prezenţa Duhului Sfânt se vede chipul lui Dumnezeu din om împreună cu asemănările dumnezeiesc-omeneşti ale ipostasului omenesc, chiar dacă acesta e în devenire sau întunecat de vreun păcat, nefiind vădit de goliciunea sa duhovnicească, ci dimpotrivă, acoperit de har. De aceea, a zugrăvi asemenea imagini demonstrează că este ceea ce vedea părintele întru sine despre ceilalţi. Dincolo de aspectul inestetic al artei sale, lipsa frumuseţii din vederea sa duhovnciească atestă lipsa Duhului Sfânt şi înrâurirea unui … alt… duh, cu care picta.
De aceea, să ne rugăm să fim apăraţi de aşa-zisul duh prorocesc care a inspirat aceste creaţii, şi să fim acoperiţi de Duhul cel Sfânt, amin!