Primele doua pagini ale raportului (JPG, 127 kB) Descarca »
(JPG, 60 kB) Descarca »
21 iunie, 10:27
Camera Deputaţilor a publicat, pe pagina de internet, la secţiunea “caseta deputatului”, documente secrete din dosarul “Zambaccian”, dosar in care procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au cerut deputaţilor aviz pentru inceperea urmăririi penale impotriva lui Adrian Năstase, pentru fapte de corupţie, transmite NewsIn. Mai exact, deputaţii au făcut public referatul procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru, in care aceştia prezintă probele stranse impotriva lui Adrian Năstase.
“Referatul procurorului nu este public, deci nu trebuia făcut public in nici-un fel. La acesta nu trebuia să aibă acces decat cei care trebuiau să se pronunţe”, a declarat, pentru NewsIn, Gabriela Balaban, de la Biroul de Presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. In ceea ce priveşte documentul făcut public, acesta conţine practic aceleaşi date ca cele din rechizitoriul prin care DNA l-a trimis prima oară in judecată pe Adrian Năstase in dosarul Zambaccian. Dosarul a fost, ulterior, restituit la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale după admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate, prin care se arăta că este nevoie de avizul Camerei Deputaţilor pentru anchetarea lui Năstase.
Astfel, din referatul DNA (https://www.cdep.ro/caseta/2008/06/20/hp08051_anchetarp.pdf), reiese că fostul premier şi-a dotat imobilul din Zambaccian cu un buncăr. (Ziua Online)
Documentele postate pe pagina Camerei Deputatilor (PDF, 13257 kB) Descarca »
(JPG, 105 kB) Descarca »
21 iunie, 15:21
Camera Deputaţilor a făcut publice documente cu caracter secret şi din dosarul in care Directia nationala Anticoruptie (DNA) cere urmărirea penală a deputatului PSD Miron Mitrea, acestea găsindu-se tot pe site-ul instituţiei, la secţiunea Caseta deputatului (https://www.cdep.ro/caseta/2008/06/18/hp08051_ancheta.pdf), unde au fost publicate şi documentele din dosarul lui Adrian Năstase, transmite NewsIn.
La fel ca in cazul Năstase, pe site-ul Camerei se regăsesc atat cererea adresată de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, cat şi referatul procurorilor Secţiei I, Lucian Papici şi Mariana Alexandru, in care aceştia explică situaţia de fapt din dosar şi probatoriile stranse impotriva lui Mitrea.
Astfel, potrivit referatului procurorilor DNA, Mitrea este acuzat de luare de mită, fals in inscrisuri oficiale in legătură cu infracţiuni de corupţie şi uz de fals in legătură cu acelaşi gen de infracţiune. (Ziua Online)