Victor Roncea Blog

Criza din Caucaz şi alegerile din SUA
29/08/2008
vezi toate articolele scrise de Miruna Munteanu
Ce se întîmplă acum în Georgia era perfect previzibil. Încă de cînd provincia Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia, încurajată de Statele Unite şi cu acordul majorităţii statelor Uniunii Europene. Nu erau necesare mari talente de analist geostrategic sau premoniţii de Mama Omida pentru a anticipa reacţia Rusiei. Vladimir Putin a vorbit pe şleau. A ameninţat deschis că Moscova va specula precedentul. A dat şi exemple. Oseţia de Sud şi Abhazia au fost nominalizate primele. Era limpede că Rusia aştepta doar un pretext pentru a interveni în sprijinul celor două enclave separatiste de pe teritoriul Georgiei. Preşedintele Mihail Saakaşvili i l-a oferit pe tavă cînd a ordonat, chiar în prima zi a Olimpiadei de la Beijing, o amplă ofensivă militară împotriva Oseţiei de Sud. Kremlinul putea, în sfîrşit, să invoce “raţiuni umanitare” pentru o intervenţie armată. Vezi Doamne, trupele ruseşti au trecut graniţa doar pentru a “proteja” populaţia civilă de “masacrul” dezlănţuit de regimul de la Tbilisi. Retorica Moscovei o copiază la indigo pe cea utilizată de NATO în justificarea războiului împotriva Serbiei.

a mai întotdeauna în istorie, altruismul are prea puţin de-a face cu o campanie militară. În mod evident, Rusia doreşte să le plătească occidentalilor cu aceeaşi monedă, demonstrîndu-le că precedentul Kosovo se poate întoarce şi împotriva intereselor lor. Nu este vorba doar de răzbunarea orgoliului rănit de faptul că opoziţia Kremlinului faţă de dezmembrarea Serbiei a fost ignorată. “În relaţiile internaţionale nu poate fi o regulă pentru unii şi o regulă pentru alţii”, a punctat preşedintele Medvedev pentru Financial Times. Sigur, nu neapărat dublul standard îi enervează pe liderii de la Moscova, cît faptul că, de ani buni, Rusia nu prea a mai profitat de el. Or, tocmai acesta este privilegiul definitoriu al unei mari puteri. După o lungă perioadă de eclipsă, Rusia vrea să arate lumii că trebuie din nou judecată cu aceeaşi măsură aplicată în cazul Statelor Unite. Dincolo de acest semnal mai există, desigur, şi interesele energetice.

Nu este un secret pentru nimeni că Washingtonul l-a sprijinit intens pe Mihail Saakaşvili în încercarea de a transforma Georgia într-o rută alternativă, necontrolată de Moscova, pentru uriaşele resurse din zona caspică. Instabilitatea din această regiune serveşte perfect interesele Rusiei, care îşi consolidează astfel controlul asupra distribuţiei combustibililor care alimentează Europa. Dacă motivele Kremlinului sînt limpezi, rămîne de neînţeles ce anume l-a determinat pe preşedintele georgian să furnizeze, din senin, pretextul intervenţiei. Decizia sa de a bombarda Oseţia de Sud a fost atît de stupefiantă, încît unii analişti au pus-o chiar pe seama unui puseu de nebunie. Alţii au vorbit despre o capcană întinsă de Moscova, în care Saakaşvili ar fi intrat cu ochii închişi. Ambele ipoteze sînt puţin convingătoare. Şi mai puţin probabil este ca Washingtonul să nu fi fost la curent cu intenţiile liderului de la Tbilisi, consiliat de o puzderie de experţi americani. Pare greu de crezut că Saakaşvili ar fi demarat o asemenea acţiune fără acordul prealabil al Statelor Unite.

Şi, totuşi, de ce ar fi încurajat Statele Unite ofensiva georgiană din Oseţia de Sud, oferind pe tavă Rusiei un mult aşteptat “casus belli”? Strategii de la Washington nu puteau avea dubii cu privire la reacţia Moscovei. De ce nu au împiedicat această aventură prostească? Există o singură explicaţie posibilă: revenirea la retorica războiului rece convine în acest moment Casei Albe. De ce? Pentru că americanii sînt într-un an electoral şi la toamnă vor alege un nou preşedinte. Bilanţul dezastruos al Administraţiei Bush este o povară grea pentru candidatul republican, John McCain, devansat deja în sondaje de mult mai tînărul şi charismaticul Barack Obama. Veteran al războiului din Vietnam, McCain ar putea fi mai convingător într-un discurs croit pe logica vechii lumi bipolare. Experienţa sa ar fi pusă în valoare în cazul în care pericolul rusesc ar deveni tema centrală a campaniei electorale. În plus, aceasta ar putea abate atenţia de la subiecte extrem de sensibile pentru Partidul Republican, cum ar fi războiul din Irak sau recesiunea economică din Statele Unite. Este, aşadar, foarte probabil ca tensiunile dintre Moscova şi Washington să escaladeze pînă în toamnă. Vom asista la declaraţii belicoase, la gesturi teatrale şi la exerciţii militare ostentative. Dar cam atît. Administraţia Bush are nevoie de sperietoarea “Imperiului răului”, dar Statele Unite îşi permit mai puţin ca oricînd un război adevărat cu Rusia. Moscova ştie şi profită.