Victor Roncea Blog

Dupa ce a organizat pe postul public de radio o adevarata sedinta de demascare a lui Cristian Tudor Popescu, prezentand drept realitati certe cele mai fanteziste scenarii culese de prin bloguri, jurnalistul Bogdan Radulescu si-a vazut emisiunea suspendata. Dar, unde scuipa boierul, pupa Voda! Cateva zile mai tarziu, acelasi Radulescu a fost invitat la Cotroceni, sa afle direct de la sursa despre viziunea presedintelui cu privire la politica externa, in ajun de summit. La reuniunea de taina cu cativa jurnalisti – alesi pe spranceana – a fost prezent si colegul meu Victor Roncea. Care s-a intors de acolo convins de necesitatea cooptarii Ucrainei in NATO si citand cu evlavie din comandantul suprem. Dar si denuntand odioasa “cenzura” careia i-ar fi cazut victima “bietul” Bogdan Radulescu, pedepsit, vezi Doamne, pentru un delict de opinie.
Admit ca viziunea geostrategica basesciana (cu pronuntate accente blond-udriste) l-a convins pe colegul meu. Nu pot sa inteleg insa nici in ruptul capului iesirea sa la rampa in scandalul Radulescu/CTP. In acest caz, Victor Roncea face o confuzie nepermisa unui profesionist al condeiului.
Este o mare diferenta intre opinia critica si acuzatia cu iz penal. Intre pamflet si calomnie. Intre “cred ca esti prost” si “stiu ca ai furat”. Pentru primul tip de afirmatie sunt recomandate argumente; pentru cel de-al doilea sunt obligatorii dovezi. Astfel de “subtilitati” ii deruteaza de obicei pe politicieni. Pentru jurnalisti, insa, demarcajele ar trebui sa fie clare.
Cristian Tudor Popescu stie sa se apere singur foarte bine si nu are nevoie de sprijinul meu. Acest caz mi se pare insa emblematic pentru un fenomen ciudat: jurnalistii par sa fi devenit subiectul favorit al jurnalistilor. In loc sa puna lupa pe politicieni, analistii analizeaza obsesiv activitatea si trecutul confratilor. Comentariile cele mai acide sunt astazi rezervate colegilor de breasla, nu demnitarilor. Presa s-a transformat in principal subiect de presa. Spontan? Nu prea cred.
La originea acestui fenomen aberant se afla Traian Basescu. De la el a pornit teoria bizara potrivit careia “formatorii de opinie” – indivizi din start suspecti, in viziunea presedintelui – trebuie supusi unor monitorizari similare celor rezervate liderilor politici. Ceea ce este complet fals. Jurnalistii nu fac legi si nu gospodaresc banul public. Nu dau case, contracte sau autorizatii. Nu cer voturi si nici incredere neconditionata. Dimpotriva, ei stiu foarte bine ca increderea se castiga greu si se poate pierde intr-o clipa. In meseria asta, sanctiunea e imediata, se vede in tiraje sau in puncte de rating. Dezamagitii nu trebuie sa astepte finalul unui ciclu electoral ca sa-si manifeste nemultumirea.
Jurnalistii nu sunt nici modele de virtute, nici vedete. Sunt doar martori si cronicari ai actualitatii. Ofera informatii si opinii. Opiniile (fatalmente subiective) ar trebui examinate punctual, in functie de argumente, nu de biografia autorului. In fond, si cel neprihanit poate gresi, la fel cum si un ticalos poate avea, cateodata, dreptate.
Traian Basescu incearca sa-i puna pe picior de egalitate pe politicieni si pe gazetari – “zoaiele” si “tonomatele”. Terminatorul de partide isi aplica vechile retete si impotriva presei, asmutindu-i pe jurnalisti unii impotriva altora. O solutie mult mai eficienta decat santajul cu publicitatea de la stat practicat de Adrian Nastase. Tacerea grea din perioada 2000-2004 a fost inlocuita de o harmalaie asurzitoare, dar la fel de malefica. Acum, de “mogulii rai” au grija “mogulii buni”. “Liderii de opinie” sunt ocupati sa se demoleze reciproc. Tonul e din ce in ce mai isteric, atacurile din ce in ce mai murdare.
Divizata de rivalitati si orgolii, presa se lasa deturnata spre teme false. Si, marsand in acest joc periculos, se auto-decredibilizeaza. Cu atat mai bine pentru politicieni! Vine campania electorala…
Miruna MUNTEANU