In preambulul publicarii planului unei strategii nationale elaborat de filosoful Constantin Barbu pentru consolidarea coloanei vertebrale a culturii romane, intitulat Memorialul Eminescu, am placerea sa preiau doua contributii noi la Eminescu cel viu, redate in format audio si video. Este vorba de un documentar realizat dupa un scenariu de Augustus Costache, colegul nostru de presa, ce poarta titlul Teama de Eminescu, si de recitarea in premiera a poeziei-manifest “Criticilor mei” in varianta sa originala, necenzurata, de catre Sandu Barbu. De consemnat ca poemul in cauza este scris de Eminescu la sase luni dupa declararea mortii sale civile, prin “innebunirea” sa, anuntata public in fatidica zi de 28 iunie 1883 cand Eminescu este arestat la indicatile lui P.P. Carp catre Maiorescu (“Potoliti-l pe Eminescu” – VedetiMihai-Eminescu.Ro). Poezia respectiva e scrisa, asadar, de un… “nebun”, conform elucubratiilor transmise prin ordin de serviciu din generatie in generatie de agentii anti-Romania, de la Maiorescu pana la Manolescu si C.T. Popescu. Vorbim practic de primul caz cunoscut al unui jurnalist roman devenit detinut politic si internat fortat intr-un sanatoriu de boli nervoase. Maiorescu ii publica ulterior poemul cenzurand doua strofe care ii erau dedicate si “prelucrand” alte poezii ceea ce il determina pe Eminescu sa aiba, peste trei ani, gestul de a sparge vitrina unei librarii in care se afla aceasta editie falsificata si falsificatoare pentru posteritate, dupa cum se vede, si a calca in picioare volumul (VedetiDubla sacrificare a lui Eminescu de Theodor Codreanu si Eminescu, ultima zi la Timpul de Nae Georgescu – serial in Cultura). Gestul este cu atat mai intemeiat daca cititi versurile suprimate. Nu in ultimul rand merita reprodus si portretul pe care i-l face Caragiale lui Maiorescu, extras dintr-o scrisoare catre fostul junimist M. Dragomirescu: “cat e de falsa batrana proxeneta, sulemenita, canita si magiunita” (…) “o asa paciaura lipsita de cea mai elementara omenie” (Conjuratia anti-Eminescu. Noi marturii in dosarul crimei de Calin Cernaianu).
CÂND CENZUREZI VIAŢA
de Sandu Barbu
Peste multe surprize dai când te-apuci de meşterit câte ceva. Fie că e un lucru tehnic, fie că e un studiu, fie că e o documentare, fie că e un proiect, un exerciţiu sau o „banală” lectură poetică – să fii sigur, sigură că flori frumoase vor înflori în calea ta. Poate că unii dintre voi ştiu ceea ce am să spun şi am să recit azi, dar pentru unii nădăjduiesc că va fi o surpriză mai mult decât plăcută.
Sandu BARBU – Cand cenzurezi viata
Am căutat pe Net o poezie de Eminescu şi am găsit mai multe saituri. Am lăsat toate taburile deschise, am ales una din ferestre şi am repetat, căutând intonaţia potrivită. La una am rămas confuz. Am căutat o analiză literară şi m-am „luminat”.Aşa am ajuns să recit în faţa microfonului „Criticilor mei” de Eminescu din volumul 1 de poezii ale marelui poet – volum apărut în colecţia „Cartea de acasă” la Editura Erc Press în 2009. Cum îmi este obiceiul – şi iată şi motivul pentru care postez rar, dar „îndesat” – am ascultat vocea finală editată cu textul în faţă; n-am mai folosit cartea, ci una din paginile de pe Net care conţineau poezia. Spre marea mea mirare, erau, la un moment dat, două strofe noi. Aşa am ajuns de pe Wikipedia pe blogul domnului Victor Roncea (acelaşi care a postat şi pe Wikisource) şi tot aşa am aflat că varianta integrală a „Criticilor mei” fusese cenzurată de… Titu Maiorescu. Două strofe fuseseră scoase din motive de – mă aventurez eu să presupun – repetiţie pe care Maiorescu e posibil să o fi considerat supărătoare (viaţă) şi o licenţă poetică (trasătură). Oricât de mare ar fi numele tău – chiar dacă te-ai numi Titu Maiorescu – trebuie să nu uiţi că poetul este suveran în lumea creaţiei lui. Şi că, a cenzura „viaţa” din poezia lui Eminescu e o „trasătură” urâţică foc.
Mai întâi – abstracţie făcând de faptul că este inadmisibil a modifica o lege organică printr-o ordonanţă de urgenţă – în lipsa aprobării Parlamentului, efectele oricărei ordonanţe nu pot depăşi perioada sesiunii pentru care a fost depusă, iar aprecierea acestora, ca şi cum ar fi în vigoare şi după această perioadă, nu reprezintă altceva decât o suspendare a statului de drept. Apoi, când şi în ce împrejurare a fost supusă aprobării Parlamentului ordonanţa cu modificarea spre a deveni „Lege”? În fine, nu era mai logic ca instanţa constituţională să decidă explicit că modificarea textului în discuţie este neconstituţională?
Catalin Mihuleac: “În locul acestei atitudini bărbăteşti, premierul a preferat să-l perieze oleacă [pe CTP], gândindu-se că poate o să aibă noroc şi-o să scape pe viitor nepamfletat. Un puţoi cu puţină experienţă de viaţă trebuie să fii, pentru a spera la aşa o utopie! La următoarea criză de nervi, colţii Cetepeului îl vor face din nou ferfeniţă.”
CTP: “Ungureanu a fost un star al utecismului şi uasecerismului, membru de perspectivă al CC al UTC. Decembrie ’89 i-a frânt zborul spre înălţimile PCR, personajul fiind nevoit s-o dea pe americanism şi integrare, ca toţi securisto-comuniştii cu oarece ştaif. Ce i-a rămas de atunci e prostia doctă, maioneza de cuvinte „intelectuale” pe care o întinde peste orice mănâncă.”
Cristian Sima e finantist, actionar al casei de brokeraj WBS Holding dar si al portalului HotNews, unde a publicat recent un articol, care a ajuns, probabil, numarul 1 in topul accesarilor site-ului de stiri: SOV si “Junimistii”. Ma duc la el, la sediul WBS. Ma intampina reticent dupa ce l-am bruscat pe blog publicand un fisier audio cu o conversatie privata dintre noi despre relatia sa cu Securitatea. O reactie de-a mea in urma prezentei sale, in direct, la noul loc de munca al lui Robert Turcescu, ca al doilea invitat dupa informatorul Dan Puric. Lucrez la un studiu privind Securitatea si numele de cod avute de diversi, gen “Lulu” pentru Liiceanu sau “Cain” pentru Tismaneanu (trebuie sa recunostem ca li se potrivesc). Iar eu am “dat pe goarna” ca Sima a fost “Toma Caragiu”. Sta infundat intr-un scaun, cu ochelarii cazuti pe nas si se uita peste ei la mine, gandindu-se, cel mai probabil: “Asta-i ticalosul?!”. Recunosc franc: “Am gresit, ma enerva Turcescu!” 🙂
Pe masura ce vorbim insa ne prindem amandoi ca nici unul nu-i chiar asa de negru. Ma conduce prin interiorul casei sale de brokeraj, unde dau de niste tineri relaxati, care fac cu zecile de mii de euro pe minut jucand la bursa pentru WBS. Sunt absolventi de MIT, Columbia sau Harvard si s-au intors acasa, pentru a munci pe bani la fel de buni ca in Occident. Sima schimba cateva “parole” cu ei intr-o limba straina, criptata, a brokerilor. Retin doar ca TCH-ul a depasit GFT-ul pe Dow Jones. Imi notez repede, poate dau si eu un tun dupa interviu. Facem un tur si prin subteranele sediului. Chiar si cladirea din Ionel Perlea 14 a avut de a face cu Securitate. In perioada interbelica a fost primul sediu din Romania al Generali Asigurari. Sima a tinut sa o cumpere mai mult pentru valoarea simbolica. Iar pentru asta a trebuit sa-l pacaleasca pe Patriciu, primul proprietar de dupa 1990, folosindu-se de un artificiu imobiliar. I-a mers. La restaurarea ei, constructorul a avut surpriza sa constate ca de dupa un perete din subsol se aude a gol. Au daramat zidul si au gasit o celula cu sute de dosare din perioada cand NKVD-ul facea jocurile in Romania. Timp de mai bine de 50 de ani statusera zidite acolo. Nici SRI-ul, care a venit sa le ia, nu stia de ele.
PROMO. In curand pe Roncea.ro: Ion Cristoiu despre ce ar trebui sa faca “deontologii” lui Vintu
Revenind la oile noastre albe si negre, am intrat direct in subiect: relatia sa cu Securitatea. Sima era un tanar student la Matematica in 1985, cand s-a apucat sa faca manifeste cu inca doi colegi de-ai sai. Prima oara a scapat de arestare, la mustata. la interventia Zoiei Ceausescu, care era profesoara la Matematica. A doua oara nu i-a mai mers. Avea deja niste intalniri suspecte cu un diplomat britanic: Mark Stevenson, posibil ofiter MI6. Iar el, devenit intre timp asistent universitar, impreuna cu prietenii sai, ajunsesera atat de eficienti cu raspanditul manifestelor incat Securitatea credea ca este vorba de o retea intreaga. “Ce pot sa zic? M-au batut pana am spus tot ce stiam”, marturiseste acum Cristian Sima. Finantistul de azi sustine ca a fost torturat prin doua metode: “la protap” – legat cu catuse de un par si invartit intre doua birouri – si prin bataie in sacul cu apa, ca sa nu fie lasate urme. Noaptea, in celula, isi simtea toate oasele rupte. Un coleg de arest, pus, cine stie?, sa-l influenteze, i-a mai istorisit la culcare niste metode de tortura, cu tigari stinse pe talpi si alte nenorociri. Dimineata, la prima ora, era la raport. “Atunci mi-am ales numele de cod Toma Caragiu”. Dosarul pe care il avea la Securitate era impresionant, continand stenograme dupa toate conversatiile pe care le-a avut la intalnirile sale “conspirative” cu Mark Stevenson: “Sima Cristian – TRADARE, scria pe el”, rememoreaza azi. Dupa o saptamana si cateva zeci de note a fost lasat sa plece. Si-a informat imediat colegii: “V-am dat in gat pe toti!, le-am spus”. Apoi, in timp, a mai dat cateva note “la misto”. Pe 16 decembrie 1989 erau convocati cu totii la Securitate, pe Luigi Cazzavillan. Cand au ajuns acolo securistii i-au trimis la plimbare. Deja “incepuse”. Pe 22 decembrie era in Studioul 4, la TVR, alaturi de Dinescu si Caramitru: “Sunt acolo in poza clasica cu “Am invins”. Aveam plete si parul cret. Spre seara mi-am dat insa seama ca “revolutia” e o escrocherie monumentala. Au vrut sa ma si elimine. Nu eram in schema”, isi aminteste Sima. A participat la Fenomenul Piata Universitatii. Pe 21 mai, dupa alegerile din “Duminica Orbului”, a parasit tara. S-a intors pe 13 iunie iar pe 14 minerii ii spargeau capul in Facultatea de matematica. Normal: avea plete si ochelari. “Uitati urma aici, pe frunte, osificata: amintirea pe care mi-au lasat-o minerii!”, imi spune enervat si profit de moment sa-i fac o poza (foto).
Acum, dupa 20 de ani, Cristian Sima a devenit practic un nou caz Sorin Rosca Stanescu. Desi si-a recunoscut prin cateva interviuri relatia cu Securitatea, de la CNSAS a primit recent o hartie frumoasa (vezi foto mai jos) in care se afirma, negru pe alb, ca “nu exista date ori documente din care sa rezulte calitatea de lucrator sau de colaborator al Securitatii”. “Pai unde e dosarul ala al meu, gros de-o palma?”, se intreaba azi Sima. Buna intrebarea.
Pentru ca Sima e si patron de presa vorbim putin si despre afacerile lui Vintu cu “deontologii” Romaniei, de la santajistul Bogdan Chirieac si versatul Mircea Dinescu la Cristian Tudor Popescu. Despre CTP, Sima spune transant ca fuge de adevar si ca a infiintat ziarul Gandul cu banii de la Vintu – un milion de dolari. “Eram acolo, la Vintu, cu Dinescu, atunci cand s-a aranjat tranzactia, la cald. Uite-asa-si freca Vintu mainile: “Gata! L-am cumparat si pe CTP-ul!””
Oare ce-i trebuie Clubului Roman de Presa si Asociatiei Jurnalistilor din Romania ca sa ia in discutie acest caz, de o gravitate exceptionala, tinand cont de statutul lui CTP de fost presedinte al CRP, in prezent si presedinte si membru “de onoare” al celor doua asociatii? De ce nu sunt pusi cei doi actionari media fata in fata? Si DNA-ul, DIICOT-ul, ce fac? E vorba de o spalare de bani. Ia, acolo, un milion de dolari…
Sima mai spune ca CTP minte si cand afirma ca nu stia despre faptul ca Bogdan Chirieac, colegul sau de banca la Adevarul si Gandul, este milionar in euro. “Minte! Minte sigur! Eu l-am informat, deci minte. Cu mult inainte de a se afla public. Uitati-va dvs exact, pentru ca, intrucat n-a facut nimic cu ce i-am dat, am scris atunci articolul Mineriada din mass media sau Mercenarii din mass media“.
Am verificat. Articolul lui Cristian Sima Mineriada din mass-media a aparut pe 21 aprilie 2007. Iar despre Tunurile lui Chirieac s-a publicat prima oara pe 8 noiembrie, acelasi an.
Iata ce scria Sima in 2007, in articolul despre mercenarii-mineri: “Iliescu si-a dat cuvantul ca nu a adus minerii la Bucuresti si ca teroristii s-au volatilizat, Felix si-a dat cuvantul ca nu a facut politie politica, Tariceanu ca demisioneaza si ca nu l-a sunat pe Patriciu, Basescu si-a dat si el cuvantul ca demisioneaza, CTP-ul si-a dat cuvantul ca nu mai candideaza la presedentia Consiliului de “onoare” al clubului roman de presa si ca nu mai apare la Realitatea; toti ne-am obisnuit sa ne dam cuvantul, pentru ca apoi sa-l aruncam in latrina istoriei.”
Si continua cu niste ponturi “grase” : “CTP-ul, noul Goebbels al propagandei postdecembriste (inainte de a fi demnitar, Goebbels a fost ziarist national-socialist), dupa ce a gasit droguri si faina la sediul PNTCD in 1990 a inceput sa ne livreze zilnic “Adevarul “ lui Taher si Hrebenciuc.
Cand acest adevar nu l-a mai convins si mai ales de cand e sarac si cinstit si-i sufla Vantul prin buzunare ne-a coplesit cu Ganduri curate spuse in fata icoanei marelui poet si disident Mircea Dinescu. Dupa ce a scuipat si icoana lui Dinescu, ne-a declamat esenta moralei lui teutonice: Ein Mann ein Wort, un Jurnalist ein Worterbuch.
In traducere libera, daca nu avem oameni politici care sa poata spune un barbat, un cuvint, macar avem ziaristi ca CTP-ul care pot spune un barbat, un dictionar. Imi vine in minte o emisiune televizata in care semi-eruditul CTP ne dadea un citat (gresit de altfel) din Verlaine “Par delicatesse j’ai gache ma vie”. Aveati dreptate Domnule: cu delicatete ne-ati distrus viata.
CTP-ul si “Onoarea” clubului roman de presa n-ar reusi sa convinga decit maxim 10000 de romani dar pana la “dumnezeul presei scrise” mai sunt si alti “sfinti”.
Un fost ghid ONT, care a invatat limba romana scriind pe genunchi informatii despre turistii occidentali, s-a reprofilat in caraus al valizelor cu arginti de la multinationale catre bebitza, alias miky spaga, catre mircea pascu si alti corifei pesedisti.
Cum in decembrie 2004 productia de oua de aur a lui Nastase n-a fost suficienta pentru a-l instala in fotoliul de Ministru de Externe, a trecut in tabara adversa.
Un alt dijmuitor cu “Ganduri “ curate zeciuia multinationalele farmaceutice intrebindu-se retoric in propriul ziar de ce s-au scumpit medicamentele si preocupandu-se constant de sanatatea populatiei sarace din Romania.
Am asistat siderat la o sponsorizare ziaristica dupa care formatorul de opinie dadea liber unui articol contra sponsorului explicindu-mi cu nonsalanta: “trebuie sa ne stie de frica ca sa cotizeze si data viitoare”.
Un alt ziarist cu “ganduri “ curate, in timp ce publica telenovela cu casa din Mihaileanu isi comstruia o casuta pe malul lacului Herastrau si cumpara un apartament in Piata Charles de Gaulle cu ajutorul sponsorilor care i l-au platit in coroane suedeze in conturile din Elvetia de la Imperial Bank of Canada. Deh, repede ne-am adaptat la globalizare...”
Deci, doamna Indira Crasnea, distinsul dvs ex-sef si presedinte de onoare al CRP a stiut mai bine de sase luni ca are in fata sa, zilnic, un individ care incalca orice deontologie profesionala amestecand la Gandul propriile interese de afaceri cu asa-zisul act jurnalistic. Si n-a facut nimic. Dimpotriva: dupa aproapa sapte luni a afirmat senin “ca nu era la curent cu activitatile lui Bogdan Chirieac in afara ziarului”.
Stimata doamna presedinta a CRP, cam ce aveti de gand sa intreprindeti pentru presa din Romania? Credeti ca ati putea, cumva, sa spuneti ceva, mai ales cand acelasi personaj sinistru, CTP, acum in calitate de membru al “Comitetului Director al AJR”, cere explicatii Parchetului (!) pentru Stenogramele Rusinii. Nu-i mai place in batista?…
Dezvaluirile lui Cristian Sima sunt, dupa parerea mea, extrem de importante, in mod special pentru starea presei romane si a reporterilor de azi. Ascultati-le mai jos, in interviul de aproape o ora. Merita!
Interviu cu finantistul Cristian Sima, actionar HotNews, despre relatia sa cu Securitatea
CTP, procurorul scremut al natiunii, a fost invitat la reuniunea Trilateralei de la Bucuresti, pe post de aplaudac. Ceea ce dovedeste ca lista participantilor furnizata de colegii sai de trust, de la Ziarul Financiar, este publicata ori dupa ureche ori cu intentia de a minti cititorii, fie si prin omisiune. Dar CTP, ex-mostenitorul KGB la tronul CRP, a tinut sa ne spuna el ca a promovat, pana pe bancile din fund ale Trilateralei. O face intr-un editorial “savant” de astazi despre nu stiu ce blonda mica de peste Prut (Chisinaul si Budapesta si-au trimis la Bucuresti adjunctii ministrilor de Externe, desi fusesera invitati chiar ministrii), care mai e si fiica lui Mircea Snegur (posibilul motiv pentru care o lauda – aviz profesionistilor) si care a starnit rumori in sala in comparatie cu ternul ministrul AE (Afacerilor Externe) Baconschi, pomenind-o in final si pe blonda noastra, Elena Udrea (aici e buna paralela daca ne-am gandi vreodata sa alegem intre Baconschi si Udrea 🙂 ). Bun, bun, am inteles: CTP a fost la Trilaterala. Eu, insa, am o singura intrebare: s-a dus imbracat in trening? 🙂
Nu ratati azi declaratiile lui Cristian Sima, actionar Hotnews, despre deontologul-sef al lui Vintu – mincinosul Cristian Tudor Popescu – si santajistul Bogdan Chirieac. PROMO VIDEO AICI.
Soc cu Boanchis: CTP, acest Federer cu fizic de Pantera Roz
De când cu stenogramele vărsate în presă, au ajuns să se creadă importanţi şi să comunice codat până şi chioşcarii care-şi sună cumnaţii sau naşii să le ceară împrumut 10 milioane, pentru a împrospăta stocul de napolitane şi biscuiţi. Celularul a devenit un fel de radio, dar nu oricine e popularizat acolo. Ce mare inginerie făcea Vântu când le transmitea unor şefi din trustul lui pe cine să atace şi pe cine să menajeze? Nu-i prima oară când declar că, dacă aş patrona un ziar, n-ar veni orice Vasilică să-mi înjure prietenii şi să lovească în interesele mele. Eu le-aş da ziaricilor şi lista cu protejaţi, s-o afişeze în redacţie. Caramele ca independenţa, etica, deontologia şi conştiinţa să le mestece la ei acasă, pe banii părinţilor. Cu adevărat grav e că ospătarii lui Vântu ameţeau lumea pe la televizii, guiţând că n-au cărat în vieţile lor tava cuiva. Cum să n-o care, când sunt băieţi din sistem? Toţi, mai puţin Cristian Tudor Popescu, desigur. Această mironosiţă coborâtă din OZN pe terenul de tenis ar vrea să ne convingă că publica tot ce-i trecea prin prodigioasa chelie chiar şi pe vremea când lucra în subordinea unui securist pueril în scris. Nu mă refer la Tinu, cum vă închipuţi că mi-aş permite? Sunt două variante, dar niciuna nu-l avantajează pe Federer cu fizic de Pantera Roz. 1. Minte ca o gazetă imperialistă ce trăia din abonamentele fostului oficios al PCR. 2. E un stupid şi nu-şi dă seama că punea pe hârtie ce îşi dorea şeful lui să apară. Şi mai lasă-ne, Popescule, cu năzbâtia botezată CRP — organizaţia căreia tu îi zici Clubul Român de Presă, dar înseamnă Combinagiii români din presă!
Dupa ce conducerea SRR a scos abuziv emisiunea PERISCOP din grila de programe realizatorul acesteia, Bogdan Radulescu, a fost chestionat joi, timp de 10 ore, de catre o “comisie de cercetare disciplinara” formata din 12 redactori sefi adjuncti si un presedinte (vezi foto 1 si 2). Decizia “Comisiei de ancheta” a fost de 9 la 4 pentru desfacerea contractului de munca al lui Bogdan Radulescu.
El este sanctionat pentru o editie a emisiunii PERSISCOP in care a criticat prestatia si integritatea morala si profesionala a unor patroni de media-jurnalisti-lideri de opinie, printre care se numara Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac si Cristian (Tudor) Popescu. Este pentru prima oara cand se organizeaza o astfel de sedinta dupa decembrie 1989, informeaza Initiativa Profesionala Radio Romania.
In acelasi timp, un alt jurnalist profesionist, Miruna Munteanu, isi da demisia de la ZIUA pentru ca nu i-a fost acceptat un material de opinie pe marginea acestui subiect, in care critica un editorial al subsemnatului, intitulat “Tonomatele URSS dau in presa NATO” (https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-31&id=235326) si pe care Redactia a considerat ca si-l asuma prin publicarea sa. Miruna considera ca am gresit aparandu-l pe Radulescu. O dovada ca nu este asa este desfasurarea impresionata de forte care il “cerceteaza disciplinar” azi pe Bogdan Radulescu pentru vina de a avea o alta opinie decat cea a conducerii liberale a postului national. Ca si anchetarea unui alt jurnalist de la Radio, care a “indraznit” sa citeze la Revista presei din editorialul in cauza (vezi https://victor-roncea.blogspot.com/2008/03/decapitari-pe-banda-la-radio-romania.html).
Cazul Mirunei este, daca vreti, din nefericire, copia de pe indigo a situatiei lui Bogdan.
Miruna mi-a trimis o scrisoare deschisa, pe care o gasiti integral mai jos, cu rugamintea sa o public impreuna cu articolului ei de opinie refuzat de ziar, pe site-ul organizatiei Civic Media. Fac mentiunea ca de la 1 ianuarie nu mai sunt decat presedinte de onoare al Asociatiei. Colegii mei mai tineri de la Civic Media mi-au comunicat ca vor prezenta cele doua cazuri, in oglinda, dupa eventualul deznodamant de la Radio, insotite de o prezentare a stadiului libertatii presei in Romania, in contextul in care minerii lui Ion Iliescu au fost inlocuiti de haidamacii cu camasi rosii ai PSD si de intelectualii cameleonici de sub PDL.
Nu va ascund ca, desi nu impartasesc opiniile politice (sa le spunem asa) ale Mirunei, asta nu ma impiedica sa o respect in mod deosebit pentru activitatea sa profesionala si sa regret, totodata, plecarea ei de la ZIUA. Miruna Munteanu este unul dintre putinii jurnalisti curajosi si liberi ai presei centrale din Romania. Ii urez mult succes si sunt convins ca o sa-l aiba cu prisosinta.
Draga Victor,
Ca sa pot polemiza cu tine am demisionat dintr-o redactie in care m-am simtit foarte bine timp de aproape 14 ani. Conducerea ziarului ZIUA a decis, insa, sa nu mai permita “infruntarile” gazetaresti intre colegi. Marturisesc ca nu inteleg aceasta decizie. In paginile ZIUA, m-am contrazis de-a lungul anilor nu numai cu tine, ci si cu Dan Ciachir, Gabriel Andreescu, ba chiar cu Sorin Rosca Stanescu (pe atunci directorul publicatiei). Si tu ai facut la fel. Pe Sorin Rosca Stanescu l-ai provocat chiar la o adevarata dezbatere publica, refuzand sa demisionezi atunci cand ti-a cerut-o (pe motiv de incompatibilitate cu “linia editoriala” a ziarului). Ti-am admirat tenacitatea si m-am pronuntat, in scris, pentru dreptul “editorialistilor” de a exprima opinii divergente de cele ale conducerii redactiei (vezi “Cazul Roncea, confuzii si inconsecventa” – https://www.ziua.net/display.php?data=2007-05-04&id=220050). Polemicile gazetaresti nu au otravit niciodata atmosfera din redactie si cu siguranta ca nu ar fi facut-o nici acum. In plus, ele s-au bucurat intotdeauna de succes in randul cititorilor (aducand recorduri de accesari in editiile electronice ale ziarului). Iata de ce inclin sa cred ca decizia de a-mi interzice reactia polemica a fost doar un pretext pentru a-mi forta demisia. Acum eu devenisem cea “incompatibila” cu noua linie editoriala a ziarului. Am inteles sugestia (“daca nu esti de acord, stii ce ai de facut…”) si am plecat. Eu nu am taria sa raman intr-un loc in care nu sunt dorita. Asta nu inseamna insa ca nu voi spune ce am de spus. Iata de ce iti scriu tie, nu in calitatea ta de fost coleg, ci in aceea de director al organizatiei Civic Media. Astept sa publici pe site-ul organizatiei aceasta scrisoare, dar si editorialul cenzurat la ZIUA. Cunoscandu-ti dedicarea fata de cauza libertatii de expresie, sunt convinsa ca o vei face. Cu prietenie, Miruna Munteanu
Basescu si razboaiele din presa
Dupa ce a organizat pe postul public de radio o adevarata sedinta de demascare a lui Cristian Tudor Popescu, prezentand drept realitati certe cele mai fanteziste scenarii culese de prin bloguri, jurnalistul Bogdan Radulescu si-a vazut emisiunea suspendata. Dar, unde scuipa boierul, pupa Voda! Cateva zile mai tarziu, acelasi Radulescu a fost invitat la Cotroceni, sa afle direct de la sursa despre viziunea presedintelui cu privire la politica externa, in ajun de summit. La reuniunea de taina cu cativa jurnalisti – alesi pe spranceana – a fost prezent si colegul meu Victor Roncea. Care s-a intors de acolo convins de necesitatea cooptarii Ucrainei in NATO si citand cu evlavie din comandantul suprem. Dar si denuntand odioasa “cenzura” careia i-ar fi cazut victima “bietul” Bogdan Radulescu, pedepsit, vezi Doamne, pentru un delict de opinie. Admit ca viziunea geostrategica basesciana (cu pronuntate accente blond-udriste) l-a convins pe colegul meu. Nu pot sa inteleg insa nici in ruptul capului iesirea sa la rampa in scandalul Radulescu/CTP. In acest caz, Victor Roncea face o confuzie nepermisa unui profesionist al condeiului. Este o mare diferenta intre opinia critica si acuzatia cu iz penal. Intre pamflet si calomnie. Intre “cred ca esti prost” si “stiu ca ai furat”. Pentru primul tip de afirmatie sunt recomandate argumente; pentru cel de-al doilea sunt obligatorii dovezi. Astfel de “subtilitati” ii deruteaza de obicei pe politicieni. Pentru jurnalisti, insa, demarcajele ar trebui sa fie clare. Cristian Tudor Popescu stie sa se apere singur foarte bine si nu are nevoie de sprijinul meu. Acest caz mi se pare insa emblematic pentru un fenomen ciudat: jurnalistii par sa fi devenit subiectul favorit al jurnalistilor. In loc sa puna lupa pe politicieni, analistii analizeaza obsesiv activitatea si trecutul confratilor. Comentariile cele mai acide sunt astazi rezervate colegilor de breasla, nu demnitarilor. Presa s-a transformat in principal subiect de presa. Spontan? Nu prea cred. La originea acestui fenomen aberant se afla Traian Basescu. De la el a pornit teoria bizara potrivit careia “formatorii de opinie” – indivizi din start suspecti, in viziunea presedintelui – trebuie supusi unor monitorizari similare celor rezervate liderilor politici. Ceea ce este complet fals. Jurnalistii nu fac legi si nu gospodaresc banul public. Nu dau case, contracte sau autorizatii. Nu cer voturi si nici incredere neconditionata. Dimpotriva, ei stiu foarte bine ca increderea se castiga greu si se poate pierde intr-o clipa. In meseria asta, sanctiunea e imediata, se vede in tiraje sau in puncte de rating. Dezamagitii nu trebuie sa astepte finalul unui ciclu electoral ca sa-si manifeste nemultumirea. Jurnalistii nu sunt nici modele de virtute, nici vedete. Sunt doar martori si cronicari ai actualitatii. Ofera informatii si opinii. Opiniile (fatalmente subiective) ar trebui examinate punctual, in functie de argumente, nu de biografia autorului. In fond, si cel neprihanit poate gresi, la fel cum si un ticalos poate avea, cateodata, dreptate. Traian Basescu incearca sa-i puna pe picior de egalitate pe politicieni si pe gazetari – “zoaiele” si “tonomatele”. Terminatorul de partide isi aplica vechile retete si impotriva presei, asmutindu-i pe jurnalisti unii impotriva altora. O solutie mult mai eficienta decat santajul cu publicitatea de la stat practicat de Adrian Nastase. Tacerea grea din perioada 2000-2004 a fost inlocuita de o harmalaie asurzitoare, dar la fel de malefica. Acum, de “mogulii rai” au grija “mogulii buni”. “Liderii de opinie” sunt ocupati sa se demoleze reciproc. Tonul e din ce in ce mai isteric, atacurile din ce in ce mai murdare. Divizata de rivalitati si orgolii, presa se lasa deturnata spre teme false. Si, marsand in acest joc periculos, se auto-decredibilizeaza. Cu atat mai bine pentru politicieni! Vine campania electorala… Miruna MUNTEANU
Desi nu mai suntem pe vremea guvernarilor Iliescu-Nastase si ne laudam cu pozitia noastra de stat NATO, presa, aparent libera, se afla de fapt in acelasi tarc cu sarma ghimpata, din care, daca cineva scoate capul, primeste rapid o bata-n cap. Maiakurile si Kastanele de pe “lista celor sase” agenti ai fostei URSS din mass-media – cu o singura exceptie – fac in continuarea jocurile in asa-zisa presa independenta, desi, pentru figuratie, au fost garate in depoul cu rable ruginite ale unui mogul sau altuia.
Intre timp, rasnitele, prelucratorii prin aschiere ai opiniei publice au facut pui: tonomate, ipod-uri… Banda a ramas aceeasi. Oriunde s-ar plasa, prin cluburile de presa sau ale “societatii civile”, pe podiumurile “alesilor” sau pe la colturile televiziunilor, numitorul lor comun este acelasi. Ii recunosti repede: mimeaza democratia, trantesc fraze sforaitoare, tureaza constipatia la maximum, poseda adevarul unic. Continuarea la https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-31&id=235326
January 27th, 2013 
VR 
In preambulul publicarii planului unei strategii nationale elaborat de filosoful Constantin Barbu pentru consolidarea coloanei vertebrale a culturii romane, intitulat Memorialul Eminescu, am placerea sa preiau doua contributii noi la Eminescu cel viu, redate in format audio si video. Este vorba de un documentar realizat dupa un scenariu de Augustus Costache, colegul nostru de presa, ce poarta titlul Teama de Eminescu, si de recitarea in premiera a poeziei-manifest “Criticilor mei” in varianta sa originala, necenzurata, de catre Sandu Barbu. De consemnat ca poemul in cauza este scris de Eminescu la sase luni dupa declararea mortii sale civile, prin “innebunirea” sa, anuntata public in fatidica zi de 28 iunie 1883 cand Eminescu este arestat la indicatile lui P.P. Carp catre Maiorescu (“Potoliti-l pe Eminescu” – Vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Poezia respectiva e scrisa, asadar, de un… “nebun”, conform elucubratiilor transmise prin ordin de serviciu din generatie in generatie de agentii anti-Romania, de la Maiorescu pana la Manolescu si C.T. Popescu. Vorbim practic de primul caz cunoscut al unui jurnalist roman devenit detinut politic si internat fortat intr-un sanatoriu de boli nervoase. Maiorescu ii publica ulterior poemul cenzurand doua strofe care ii erau dedicate si “prelucrand” alte poezii ceea ce il determina pe Eminescu sa aiba, peste trei ani, gestul de a sparge vitrina unei librarii in care se afla aceasta editie falsificata si falsificatoare pentru posteritate, dupa cum se vede, si a calca in picioare volumul (Vedeti Dubla sacrificare a lui Eminescu de Theodor Codreanu si Eminescu, ultima zi la Timpul de Nae Georgescu – serial in Cultura). Gestul este cu atat mai intemeiat daca cititi versurile suprimate. Nu in ultimul rand merita reprodus si portretul pe care i-l face Caragiale lui Maiorescu, extras dintr-o scrisoare catre fostul junimist M. Dragomirescu: “cat e de falsa batrana proxeneta, sulemenita, canita si magiunita” (…) “o asa paciaura lipsita de cea mai elementara omenie” (Conjuratia anti-Eminescu. Noi marturii in dosarul crimei de Calin Cernaianu).
Posted in 
Tags: 
